Contestatie in anulare

Dosar nr. 770/199/2011

SENTINTA CIVILA Nr. 608
Sedinta publica de la 08 August 2011
         
     
     
     Prin cererea inregistrata sub nr. 770/199/16.06.2011 la Judecatoria Buhusi, debitoarea SC M. E. SRL Bacau, a formulat contestatie in anularea s. c. nr. 492/31.05.2011 a aceleiasi instante, prin care s-a admis cererea pentru emiterea ordonantei de plata si a fost somata debitoarea sa achite creditoarei suma de 1593,61 lei, reprezentand debit neachitat, precum si dobanda legala in suma de 40,25 lei.      
     Cererea a fost legal timbrata, cu 1,50 lei timbru judiciar si 20 lei taxa judiciara de timbru.
     In motivarea cererii, debitoarea arata in esenta, ca ea nu recunoaste factura emisa de creditoarea SC CD & L Partners SRL B., aceasta nefiind semnata si stampilata de catre debitoare, nefiind astfel indeplinite conditiile prevazute de art. 2 din OUG nr. 119/2007.  Mai arata debitoarea ca intre debitor si creditor ar fi trebuit sa existe un raport comercial reprezentand efectuarea unui transport de marfa, conform comanda transport nr. 1/19.10.2010, transport ce nu a mai avut loc, din motivele invocate in comanda transport, deoarece prin inscrisul si conform discutiei telefonice acute intre creditor si debitor comanda se considera nula, nemaifiind confirmata dupa 30 de minute de la emiterea acesteia.
     In subsidiar, debitoarea solicita ca instanta sa constate ca hotararea contestata a fost data cu incalcarea dispozitiilor de ordine publica privitoare la competenta teritoriala, intrucat conform clauzei de la punctul 7 din comanda de transport nr. 1/19.10.2010, creditorul doreste ca orice litigiu nesolutionat pe cale amiabila sa fie de competenta Tribunalului Bucuresti.
     In drept, contestatorul a invocat dispozitiile art. 317-321 C. proc. civ.
     Partile au fost legal citate, prezentandu-se in instanta doar societatea debitoare, prin consilier juridic, acesta din urma precizand ca obiectul cererii formulate este „cerere in anulare”.
     In cauza s-a dispus atasarea dosarului nr. 648/199/2011 al Judecatoriei Buhusi, corespunzator sentintei contestate.
     Din actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
     Prin s. c. nr. 492/31.05.2011 a Judecatoriei Buhusi, s-a admis cererea pentru emiterea ordonantei de plata si a fost somata debitoarea sa achite creditoarei suma de 1593,61 lei, reprezentand debit neachitat, precum si dobanda legala in suma de 40,25 lei. 
     Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca, intre parti au existat raporturi contractuale privind efectuarea  de creditoare a unor transporturi  catre debitoare. Factura fiscala nr. seria CDL nr. 01237 din 11.11.2010 in valoare de 1.593,61 lei a fost primita la plata de catre debitoare, insa ulterior nu a fost achitata.
     S-a retinut de asemenea ca in cauza sunt indeplinite cerintele enumerate de art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, respectiv creanta este certa (existenta ei rezulta din factura asumata), este lichida (catimea ei este determinata prin factura fiscala acceptata de debitoare), este exigibila (termenul de scadenta s-a implinit) si este insusita de catre debitoare.
       Privitor la dobanda legala,  s-a retinut ca aceasta e stabilita conform OG 9/2000 in materie comerciala la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, nivelul acestei dobanzi in functie de care se stabileste dobanda legala este cel din prima zi lucratoare a semestrului, iar nivelul dobanzii legale este valabil pentru intregul semestru in curs.
Prin urmare, in vederea determinarii nivelului semestrial al dobanzii legale, BNR publica oficial nivelul dobanzii de referinta pentru prima zi lucratoare a fiecarui semestru cel mai tarziu in prima zi calendaristica a  primului semestru.
     Studiind actele depuse de parti la dosarul de fond, instanta constata ca sentinta civila atacata este legala si temeinica, pentru urmatoarele considerente:
     Intre parti au existat raporturi contractuale rezultand din comanda de transport emisa de societatea creditoare, respectiv de  SC CD & L Partners SRL si semnata de societatea debitoare. Potrivit acestei comenzi, a carei copie se afla la fila 6 in dosarul de fond, in caz de neprezentare la incarcare, din vina transportatorului, acesta se va penaliza cu 300 euro+TVA.
     Imprejurarea ca nu s-a prezentat la incarcare, nu a fost contestata de debitoare. Sustinerea potrivit careia comanda a fost anulata intrucat nu a fost confirmata dupa 30 de minute, nu corespunde realitatii, intrucat copia comenzii aflata la fila 6 in dosarul de fond este tocmai o copie a faxului de confirmare, trimis de catre debitoare creditoarei in aceeasi zi.
     Ca urmare a neprezentarii la incarcare, potrivit comenzii de transport, societatea creditoare a emis factura cuprinzand penalitatile stipulate, in suma de 1593,61 lei (fila 8 in dosarul de fond), notificand debitoarea in acest sens prin somatia nr. 1/23.11.2010. Astfel, asa cum in mod corect a retinut prima instanta, creanta este certa, lichida si exigibila.
     Art. 2 din OUG nr. 119/2007 prevede ca actul normativ se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale, fara a prevedea faptul ca factura ce cuprinde debitul trebuie sa fie recunoscuta si confirmata de catre debitor.
     Potrivit art. 3 al aceleiasi ordonante, creantele sunt producatoare de dobanzi, astfel incat in mod justificat prima instanta a admis cererea privind obligarea debitoarei si la plata dobanzii legale.
     In ce priveste competenta teritoriala a instantei, intr-adevar comanda de transport cuprinde o clauza potrivit careia litigiile intre parti vor fi solutionate de Tribunalul Bucuresti, dar aceasta competenta conventionala are caracter relativ, iar debitoarea putea cere declinarea competentei doar pana la prima zi de infatisare. Competenta conventionala fiind stipulata in favoarea creditoarei, aceasta are optiunea de a sesiza sau instanta stabilita in mod conventional sau pe cea competenta potrivit legii. Mai mult decat atat, alegerea instantei de la sediul debitoarei, a fost facuta in favoarea acesteia din urma, astfel incat debitoarea nu a fost prejudiciata in vreun fel.
     Pentru aceste motive, in temeiul art. 13 al. 5 din OUG nr. 119/2007, instanta urmeaza a respinge cererea in anulare.
         
Red. CAM – 15.09.2011