InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

Gresita aplicare de catre instanta de apel a prevederilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila.

(Decizie nr. 3064 din data de 23.05.2013 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Cadastru. Intabulare; Carte Funciara; Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

DREPT PROCESUAL CIVIL
Gresita aplicare de catre instanta de apel a prevederilor  art. 297 alin. 1 din  Codul de procedura civila.
Art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila
Art. 129 alin. 6 din  Codul de procedura civila.

Instanta de fond nu fusese sesizata cu solutionarea unui capat de cerere avand ca obiect  rectificarea cartii funciare, situatie in care nu se impune  punerea in discutie din oficiu a modificarii cadrului procesual in sensul completarii acestuia cu o atare cerere, intrucat potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila, in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
Pe parcursul procesului in prima instanta, partile nu au investit instanta cu solutionarea altor capete de cerere in afara actiunii principale si cererii reconventionale, iar acestea din urma ambele au fost cercetate pe fond, prin urmare,  gresit instanta de apel a facut aplicarea prevederilor  art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila.

                                             DECIZIA CIVILA NR. 3064/2013-R din 23.05.2013
                                                                 dosar nr. 8068/271/2007* Prin sentinta civila nr.  7003 din data de 09 mai 2012  pronuntata de Judecatoria O in dosarul nr. 8068/271/2008, instanta a dispus
 - respingerea cererii principala formulata de reclamantii : S M si S I - E impotriva paratilor K M - A,  L C - I si  L V - M,  S V si  S M, M D si  M V,   B M- D si A I O
- respingerea cererilor reconventionale formulate de  paratii reclamanti reconventionali M D,  M V, K M - A si P C-V in contradictoriu cu reclamantii parati reconventionali S M si S I - E.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a avut in vedere ca prin cererea de chemare in judecata reclamantii in contradictoriu cu paratii au solicitat sistarea starii de indiviziune, privind terenul situat in O, str. G nr.28 inscris in CF 72057 O, nr. topo 3234/1 cu plata unei eventuale sulte si stabilirea in favoarea reclamantilor a unei servituti de trecere cu masina pe terenul paratilor,  din strada pana la parcela ce urmeaza a li se atribui.
Paratii M D si V, K M - A,  P C-V, prin actiune reconventionala, au solicitat formarea a cate unui lot in favoarea lor.
  Analizand cererile formulate, instanta de fond a retinut ca partile sunt coproprietare asupra imobilului inscris in CF nr. 72057 O, nr. topo 3234/1, in suprafata de 1349 mp. situat in intravilanul loc. O, str. G nr.28.
Imobilul descris mai sus reprezinta casa colectiva, compusa din 7 apartamente si curtea aferenta, conform defalcarilor ce s-au efectuat la momentul infiintarii colilor individuale  respectiv la nivelul anului 1996, in conformitate cu schita intocmita de ing. P.
Prin aceasta s-au stabilit cotele inscrise in CF - urile individuale, astfel:
- CF individual pentru ap.nr.2 in suprafata de 119 mp;
- CF individual pentru ap.nr.3 in suprafata de 180 mp;
- CF individual pentru ap.nr.4 in suprafata de 126 mp;
- CF individual pentru ap.nr.5 in suprafata de 218 mp;
- CF individual pentru ap.nr.6 in suprafata de   75 mp;
- CF individual pentru ap.nr.7 in suprafata de   57 mp;
in total o suprafata de 775 mp., restul de 574 mp. ramanand in proprietatea paratei Administratia Imobiliara O. Aceasta diferenta de suprafata include cota de teren (casa si suprafata indiviza) aferenta apartamentului nr.1 cat si cotele aferente anexelor apartamentelor 2-6.Apartamentul nr.1 nu a primit CF individual, el fiind inchiriat de Primaria Municipiului O.
Potrivit art.728 Cod Civil nimeni nu este obligat sa ramana in indiviziune.
Imobilul in litigiu se afla in coproprietate, fiecare proprietar detinand o cota parte ideala.
Prin Raportul de expertiza si completarile efectuate in cauza se constata ca situatia faptica nu corespunde cu cotele din CF (fila 148) si ca suprafata totala a imobilului inscrisa in cartea funciara colectiva este eronata (ea fiind in realitate de 1349 mp. si nu de 765 mp. asa cum apare in CF colectiv nr.72057).
In consecinta, instanta a adoptat concluziile exprimate de dl. ing. expert P D R conform carora, avand in vedere forma si dimensiunile imobilului  identificat, cat si dispunerea apartamentelor in curtea comuna (constatata si cu ocazia deplasarii la fata locului), imobilul nefiind partajabil in natura, singura modalitate pentru ca acesta sa fie functional fiind ramanerea sa in indiviziune.
Asadar, in temeiul considerentelor expuse, tinand cont de textele de lege invocate, instanta a respins atat cererea principala cat si cererile reconventionale, fara cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat apeluri reclamantii  S M si S I - E si paratii M D si  M V.
Apelul  formulat de paratii apelantii M  nu este timbrat, desi au fost citati cu mentiunea de a achita  20 lei taxa judiciara de timbru si  0,3 lei timbru judiciar, imprejurare fata de care, in sedinta de judecata din  05.12.2012, instanta a invocat din oficiu exceptai netimbrarii, punand aceasta exceptie in discutia contradictorie a partilor, recurentii S solicitand admiterea exceptiei si in consecinta anularea apelului ca netimbrat.
Apelantii reclamantii  S M si S I - E   au solicitat instantei ca in urma admiterii apelului, sa dispuna  casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea completarii raportului de expertiza topografica efectuat in cauza, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia  civila nr. 417/A din data de 12.12.2012, pronuntata de Tribunalul B, in dosar nr. 8068/271/2007*, s-a anulat ca netimbrat  apelul formulat de apelantii M D si  M V, dom. in loc. O, str. G, nr.28, ap.2, jud. B.
S-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantii S M si S I - E ambii cu dom. in loc. O, str. G, nr.28, ap.5, jud. B impotriva intimatilor  K M - A, dom. in loc. O, str. G, nr.28, ap.3, jud. B,  L C - I si  L V - M ambii cu dom. in loc. O, str. G, nr.28, ap.7, jud. B,  S V si  S M dom. in loc. O, str. G, nr.28, ap.6, jud. B, B M - D dom. in loc. O, str. A A, nr.27, bl. PB20, ap.14, jud. B si A I O cu sediul in O, P U, nr.1, jud. B, impotriva sentintei civile nr.  7003 din  09 mai 2012 pronuntata de Judecatoria O  pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, tinand seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecata vor fi avute in vedere  la rejudecarea cauzei in fond.
Pentru a pronunta aceasta hotarare,  instanta de apel a avut in vedere urmatoarele considerente:
Referitor la apelul formulat de paratii apelantii M D si M V   s-a retinut ca acesta nu este timbrat, desi apelantii au fost citati cu mentiunea de a achita  20 lei taxa judiciara de timbru si  0,3 lei timbru judiciar, imprejurare fata de care instanta a admis exceptia netimbrarii invocata din oficiu, si in consecinta, in temeiul art.  20, al. 3 din Legea nr  146 din 1997  privind taxele judiciare de timbru  si art.  9 din  OG nr. 32 din 1995  privind timbrul judiciar , a dispus anularea apelului ca netimbrat.
Referitor la apelul formulat de apelantii reclamantii  S M si S I - E, instanta a retinut ca criticile formulate sunt fondate, sentinta atacata fiind nelegala si neintemeiata, astfel incat apelul a fost admis, pentru considerentele ce vor succede.
Imobilul din litigiu, identificat prin nr. top 3234/1 O reprezinta curte comuna situata in O,  str. G nr 28, in aceasta curte comuna  existand 7 apartamente precum si constructii anexe apartinatoare fiecarui apartament  in parte.
Reclamantii au solicitat sistarea starii de indiviziune asupra curtii  comune, prin formarea de loturi care sa fie atribuite in proprietate  exclusiva proprietarilor celor 7 apartamente.
Initial expertul topograf desemnat in cauza  a insistat ca   avand in vedere forma si dimensiunile imobilului, cat si dispunerea apartamentelor si a constructiilor anexe in curtea comuna, imobilul nu este comod partajabil in natura , singura modalitate  ca acest imobil sa fie functional  fiind mentinerea starii de coproprietate - fila 110 de la dosar.
Ulterior insa, prin  raportul de expertiza topografica efectuat in cauza la data de 20.04.2012, expertul propune o varianta de partajare, conform schitei  de identificare  anexate.
Din concluziile raportului expertiza topografica efectuat in cauza la data de 20.04.2012, mai rezulta ca, contrar inscrierii din foaia A a colii CF colective nr. 72057 O, terenul din litigiu  identificat prin nr. top 3234/1 O, are suprafata de  1349 mp si nu 1765 mp cat este inscrisa in evidentele de publicitate imobiliara.
Dat fiind aceasta situatie, inainte de a se proceda la sistarea starii de coproprietate, se impune rectificarea situatiei de carte funciare in sensul   corectarii suprafetei terenului identificat prin nr. top 3234/1 O, de la  1765 mp la suprafata reala de  1349 mp.
Cu toate ca prima instanta  retine aceasta chestiune in considerentele sentintei pronuntate, nu a pus acest aspect  in discutia contradictorie  a partilor si nu a solicitat reclamantilor sa isi precizeze actiunea,  nesocotindu-si atributiunile care ii revin in temeiul dispozitiilor art. 129, al. 4 C.pr.civ, .
Formularea unei asemenea cereri pentru prima data in  etapa procesuala a apelului nu este posibila, fata de dispozitiile art. 294 C.pr.civ.
Apoi,  cu toate ca prin  raportul de expertiza topografica efectuat in cauza la data de 20.04.2012, expertul propune o varianta de partajare, conform schitei  de identificare  anexate, in considerentele sentintei apelate instanta nu analizeaza deloc  varianta propusa, multumindu-se sa arate in mod generic doar ca, imobilul nu este comod partajabil in natura, insa fara  a se arata care sant  motivele pentru care varianta propusa  nu ar fi posibila.
Fata de dispozitiile art. 297, al. 1  C. pr. civ.  retinand ca  in mod gresit prima instanta  a solutionat procesul  fara a intra in judecarea fondului, iar apelantii au solicitat in mod expres  casarea cu trimiterea spre rejudecare, instanta  de apel a dispus in consecinta, conform dispozitivului deciziei.
Cu ocazia rejudecarii, se va impune si suplimentarea expertizei prin indicarea valorii de circulatie a terenului din litigiu - pentru a se putea calcula eventualele sulte - precum si completarea expertizei prin  evidentierea pe schita a tuturor constructiilor anexe - de exemplu anexele apartinatoare apartamentelor nr  3 si 4  nu sant evidentiate pe scita,  iar in cuprinsul lucrarii, fila 5 din expertiza, nu este evidentiata   suprafata terenului aferent anexei  apartinatoare apartamentului nr. 7, desi in scita de identificare apare si aceasta anexa.
Fata de considerentele mai sus relevate, in temeiul  dispozitiilor art. 297, al. 1 c.pr.civ.,  s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantii  S impotriva sentintei civile nr. 7003 din  09 mai 2012 pronuntata de Judecatoria O  pe care a casat-o si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, tinand seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecata vor fi avute in vedere  la rejudecarea cauzei in fond.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs, in termen, legal timbrat, C L - A I O solicitand admiterea acestuia, desfiintarea hotararii recurate si mentinerea sentintei pronuntate de Judecatoria O.
Prin motivele de recurs au fost invocate urmatoarele:
- motivul de casare nu subzista, deoarece instanta nu a solutiona cauza pe exceptie, ci s-a pronuntat pe fondul cauzei, avand  in vedere  concluziile raportului de expertiza fata de care partile  nu au cerut  completarea probatiunii;
- corect instanta de fond a concluzionat ca imobilul nu este comod  partajabil in natura si fata de configuratia topografica specifica imobilului, a aratat ca singura modalitate ca acesta sa fie  functional este ramanerea in indiviziune.
In drept sunt invocate dispozitiile art. 299 si 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin intampinare, intimatii S M si S I - E au solicitat respingerea  recursului, cu consecinta  pastrarii in integralitate a  deciziei, cu motivarea ca nu exista nici un  motiv de nelegalitate  a deciziei, instanta de apel  apreciind  in mod  suveran ca se impune casarea hotararii primei instante cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinand  hotararea recurata, prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu, instanta de recurs a constatat urmatoarele:
In conditiile  art. 297 alin. 1 din Codul de procedura civila, in cazul in care se constata ca in mod gresit prima  instanta a rezolvat  procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in  lipsa partii care nu a fost legal citata, instanta de apel va desfiinta hotararea  atacata si va trimite cauza spre rejudecare  primei instante.
In considerentele deciziei recurate, tribunalul a retinut ca, in mod gresit, prima instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea  fondului, prin urmare  incidenta acestei ipoteze a textului de  lege anterior  enuntat va fi supusa analizei.
Instanta nu cerceteaza fondul atunci cand se pronunta solutia in temeiul unei exceptii procesuale, omite sa se pronunte  asupra unei cereri ori da altceva decat s-a cerut.
In speta, instanta a fost sesizata de reclamantii S M si S I - E cu judecarea unei actiuni avand ca obiect iesirea din indiviziune privind  terenul inscris  in cartea funciara nr. 72057 Oradea cu nr. top. 3234/1, cu obligarea la plata  unei eventuale  sulte, stabilirea unei servituti de trecere asupra terenului proprietatea paratilor. Pe calea actiunii reconventionale, paratii  M D, M V, K M A P C V au solicitat sistarea indiviziunii prin formarea unor loturi aferente  fiecarui apartament conform folosintei faptice, cu stabilirea  unor eventuale  sulte.
Pe parcursul procesului in prima instanta, partile  nu au investit instanta cu solutionarea  altor  capete de cerere, in afara celor relevate  anterior, iar atat actiunea principala cat si cererea  reconventionala au fost cercetate pe fond prin hotararea primei instante.
In cadrul caii de atac exercitate impotriva sentintei, apelantii au solicitat trimiterea cauzei spre  rejudecare, pentru efectuarea schitei de dezmembrare, invocand ca s-ar fi impus  ca instanta sa fi pus in discutia partilor completarea raportului de  expertiza din 24.04.2012 cu o schita de dezmembrare prin care  loturilor nou formate sa li se  atribuie nr. topografice necesare pentru intabularea in cartea funciara. In acest context este de precizat ca niciuna dintre parti nu a formulat   obiectiuni la raportul de expertiza anterior mentionat, nefiind solicitata o completare a  lucrarii, in conditiile  art. 212 din  Codul de procedura civila. Apoi, dat fiind  caracterul devolutiv al apelului, conferit  prin art. 295 din Cod, care statueaza ca instanta de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea  probatoriului administrat la prima instanta, este evident ca nu era necesara desfiintarea sentintei cu trimitere spre o noua solutionare a cauzei la judecatorie pentru motivul anterior  relevat, instanta de apel avand caderea de a dispune  completarea  materialului probator  existent la dosar.
In alta ordine de idei, trebuie a se sublinia ca, instanta de  fond nu a fost  sesizata cu solutionarea unui capat de cerere avand ca obiect rectificarea cartii funciare, situatie in care nu se impunea  punerea in discutie din oficiu a modificarii cadrului procesual in sensul completarii acestuia cu o atare cerere, intrucat potrivit  art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila, in toate cazurile, judecatorii hotarasc  numai asupra obiectului cererii deduse  judecatii. De asemenea, in contextul indatoririi pe care o impune judecatorilor  alineatul 5  din textul de lege  evocat, aceasta obligatie vizeaza completarea probelor, putandu-se  dispune, din oficiu, punerea  in discutia partilor a necesitatii administrarii altor probe decat cele  propuse de parti, chiar daca acestea se impotrivesc, prin  urmare nu este vorba despre posibilitatea  de-a pune in discutie in etapa apelului capete de cerere noi cu judecata  carora instanta de fond nu fusese investita, astfel cum s-a procedat in speta.
Argumentele anterior  expuse  conduc  la  concluzia ca gresit instanta de apel a facut aplicarea prevederilor art. 297 din Codul de procedura civila, impunandu-se casarea  deciziei cu trimiterea cauzei la tribunal pentru o noua judecare a acesteia pe fondul apelului, context in care trebuie a se preciza ca o solutie de mentinere a sentintei, astfel cum a solicitat recurentul ar fi de natura a incalca principiul privind dublul gradului de jurisdictie, cata vreme in faza apelului pricina nu a fost solutionata pe fond, devenind astfel incident textul art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila.
Fata de considerentele ce preced, instanta in baza disp. art. 312 alin. 1, 3 si 5 din Codul de procedura civila, a admis recursul, a casat decizia recurata cu trimiterea cauzei pentru o noua judecare a apelului la Tribunalul B.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cadastru. Intabulare; Carte Funciara; Chemare in judecata (actiuni, cereri)

124 - Decizie nr. 124 din data de 23.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Actiune introdusa de debitoare, prin administrator special, in cadrul procedurii de insolventa, impotriva uneia din creditoare, prin care solicita deblocarea accesului la bunurile sale, retinute in spatiile creditoarei. Compet - Decizie nr. 123 din data de 23.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Apel. Actiune in anularea certificatului de inmatriculare al societatii parate, intemeiata pe schimbarea destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea, fara acordul vecinilor, deranjul fonic produs de activitate si pe - Decizie nr. 116 din data de 21.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar. Obligatia judecatorului-sindic de a determina cuantumul creantei contestate, neputand lasa in sarcina administratorului judiciar determinarea cuantumului, cata vreme acesta si-a spus parerea - Decizie nr. 112 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Inscriere provizorie a creantei. Necesitatea administrarii de probe. Momentul in care trebuie incuviintata administrarea de probe, de catre judecatorul sindic. - Decizie nr. 111 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Procedura insolventei. Cerere de sesizare din oficiu a judecatorului sindic privind inlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea creditorilor de a obtine schimbarea administratorului judiciar doar in conditiile prevazu - Decizie nr. 108 din data de 09.04.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie la tabel preliminar. Necercetarea fondului cauzei. Obligatia judecatorului sindic de a analiza fondul pretentiilor in cazul in care intre debitoare si creditoare a existat un litigiu, suspendat in baza art. 36 di - Decizie nr. 83 din data de 30.04.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI. Recurs. Dizolvare societate comerciala. Cerere de repunere in termenul de declarare a recursului, intemeiata pe necomunicarea legala a sentintei atacate cu recurenta parata. Momentul inceperii termenului de recurs. Recurs tardiv - Decizie nr. 77 din data de 24.04.2015
Apel. Procedura insolventei. Confirmare plan de reorganizare. Aprecierea ca si vot pozitiv a votului unui creditor in sensul votarii planului, cu conditia ca toate obligatiile nascute dupa data intrarii in insolventa (necuprinse in graficul de rambursare) - Decizie nr. 152 din data de 21.05.2015
Apel. Actiune in constatarea inexistentei dreptului unei persoane fizice de a reprezenta o societate comerciala, in conditiile in care acest drept i-a fost conferit printr-un contract de munca, contrar prevederilor Actului constitutiv al societatii. Admis - Decizie nr. 150 din data de 20.05.2015
Apel. Actiune in constatarea nulitatii absolute a unor clauze din contractele de credit, introdusa de mai multi reclamanti cu domicilii sau sedii in diferite localitati din tara, impotriva aceleasi banci parate, in temeiul unor contracte de credit diferit - Decizie nr. 146 din data de 14.05.2015
Apel. Procedura insolventei. Contestatie la tabelul preliminar de creante si la tabelul preliminar modificat de creante. Imposibilitatea analizarii, pe calea contestatiei la tabelul preliminar de creante, a incidentei prevederilor art. 117-118 din Legea n - Decizie nr. 142 din data de 07.05.2015
Recurs. Procedura insolventei. Contestatie la planul de distribuire a fondurilor obtinute din vanzarea bunului garantat, formulata de creditori salariati. Distribuirea sumelor obtinute in functie de categoria din care fac parte creditorii contestatori, si - Decizie nr. 94/C din data de 12.05.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de protectie a creantei formulata de creditorul garantat, intemeiata pe prevederile art. 39 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/ 2006. Inadmisibilitatea cererii. Posibilitatea formularii doar a unei cereri de ridicare a sus - Decizie nr. 91/C din data de 25.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabel. Creanta tardiva. Valabilitatea notificarii deschiderii procedurii,comunicata la sediul organului fiscal care administreaza creanta bugetara, chiar daca acesta nu are personalitate juridica. - Decizie nr. 83/C din data de 24.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Contestatie la tabelul preliminar de creante formulata impotriva creantei organului fiscal, constatata prin decizie de impunere, contestata pe calea contestatiei administrative, care a fost suspendata pana la solutionarea plan - Decizie nr. 79/C din data de 12.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor impotriva unei societati dintr-un grup. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 183 si urmatoarele din Legea nr. 85/ 2014 - Decizie nr. 67/C din data de 10.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Apel. Cerere de deschidere a procedurii formulata de un creditor si de conexare la cererea similara formulata anterior de debitor, in temeiul Legii nr. 85/ 2014. Judecarea cererii debitorului, la care s-a conexat cererea creditorulu - Decizie nr. 65/C din data de 04.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Contestatie impotriva hotararii adunarii creditorilor. Calculul cvorumului si al majoritatii creantelor facut de administratorul judiciar, raportat la un tabel definitiv rectificat, intocmit si neafisat la usa instantei. Con - Decizie nr. 59/C din data de 31.03.2015
PROCEDURA INSOLVENTEI. Recurs. Cerere de inscriere creanta nascuta in cursul procedurii in tabelul suplimentar de creante, respinsa de administratorul judiciar. Contestatie la raportul de activitate al administratorului judiciar, admisa de judecatorul sin - Decizie nr. 57/C din data de 24.03.2015