InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Bicaz

Actiune in simulatie. Rejudecare. Exceptia autoritatii de lucru judecat

(Sentinta civila nr. 892 din data de 26.06.2009 pronuntata de Judecatoria Bicaz)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Bicaz | Jurisprudenta Judecatoria Bicaz

Sentinta civila nr. 892/26.06.2009 – in materie civila
Actiune in simulatie. Rejudecare. Exceptia autoritatii de lucru judecat

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz la data de 14.02.2007 sub nr.
221/188/2007, reclamantul TN a chemat in judecata pe paratii CG, CA si MD , solicitand acestei instante ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul simulat al actului de adjudecare incheiat de Biroul Executorului Judecatoresc BI la data de 20.01.2003 in dosarele de executare silita nr.85/2002 si nr.99/2002 in sensul ca adevaratul cumparator ar fi fost paratul MD si nu adjudecatarul CG si, pe cale de consecinta, sa constate nulitatea procesului verbal de licitatie publica din acea data intrucat imobilul adjudecat era bun litigios, motivand, sprijinit pe o succesiune de conivente, ca, spre a eluda incapacitatea speciala de cumparare instituita prin art.1309 C.civ. ultimul parat ar fi adjudecat prin interpusul parat CG imobilul urmarit (care imobil avea caracterul de bun litigios intrucat facea obiectul unei contestatii la executare).
           Judecatoria Bicaz, prin sentinta civila nr.1256/26.09.200, dezlegand pricina, a admis exceptia formulata de paratul MD si, deci, a respins actiunea reclamantului ca lipsita de interes.
           Tribunalul Neamt, prin decizia civila 1042/RC/15.10.2008, admitand recursul reclamantului, a casat in parte  sentinta 1256/2007, evocata, cu trimitere spre rejudecare in fond si cu dispozitia ca instanta fondului sa aprecieze si asupra exceptiei autoritatii de lucru judecat, invocata in recurs, prin intampinare, de intimatul - parat MD.
           In rejudecare, cauza a fost inregistrata sub nr.2461/188/2008.
          In sedinta publica din 01.04.2009 paratul MD a reiterat  in scris exceptia autoritatii de lucru judecat a sent. civ. 1246/26.09.2007 a Judecatoriei Bicaz (devenita irevocabila), anexand in dovedire inscrisuri. In motivarea acestei exceptii, se invedereaza ca in dosarul 2246/RE/2006, avand ca obiect contestatie la executare, - in care s-a pronuntat sentinta in analiza - reclamantul a invocat aceleasi motive si aceleasi argumente  ca  si in actiunea pendente.
             Analizand actele si lucrarile dosarului,instanta retine:
                   Examinand intai, potrivit art. 137 alin 1 C.proc.civ, exceptia invocata, se constata ca temeiurile de drept ale exceptiei autoritatii de lucru judecat - exceptie absoluta, de fond si peremptorie - sunt dispozitiile art.1201 C.civ. (potrivit caruia  “exista lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate.”) si ale art. 166 C.proc. civ. (conform caruia,, exceptia puterii de lucru judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs”.)
                 In fapt, prin cererea inregistrata pe rolul acestei Judecatorii la data de 4.03.2003 reclamantul a formulat contestatie la executare silita pornita in dosarul 85/2002 si in dosarul nr.99/2002 ale BEJ BI si a solicitat instantei, in baza art.1309 C.civ., art. 400 ind.1 si 523 C.proc.civ. sa dispuna suspendarea executarii si sa desfiinteze formele de executare.
                 Prin sent.civ.338/2003, instanta a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei si a respins contestatia, dispunand sistarea efectelor sent. civ. nr.161/2003.
              Reclamantul - contestator a formulat recurs impotriva sentintei, calificat drept apel de catre Tribunalul Neamt si respins ca nefondat prin dec.civ.745/AC/2003, impotriva  careia a formulat recurs TN, cale de atac admisa de Curtea de Apel Bacau, care, prin dec. civ. 579/RC/2005, a casat decizia data de tribunal si a trimis spre rejudecarea apelului.
            Prin dec. 31/AC/2006 - data in rejudecare - a fost admis apelul reclamantului, desfiintata sentinta apelata si trimisa cauza spre rejudecare primei instante.
            Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Bicaz sub nr.2246/RE/2006.
               La termenul din data de 14.02.2007, reclamantul - contestator, prin aparator, a precizat verbal ca isi precizeaza pct.4 al contestatiei in sensul ca invoca simulatia actului de adjudecare si constatarea nulitatii procesului verbal de licitatie.
             In ziua de 16.02.2007 reclamantul - contestator a depus o precizare a contestatiei in sensul ca a solicitat instantei ca in contradictoriu cu paratii din dosarul pendente, sa constate caracterul simulat al actului de adjudecare incheiat la data de 20.01.2003 si sa constate nulitatea procesului verbal de licitatie si a actului de adjudecare.
            In motivarea precizarii, a aratat ca adevaratul adjudecatar al bunurilor imobile vandute a fost MD si ca intimatul CG a fost doar o persoana interpusa, in scopul eludarii dispozitiilor art.1309 C.civ. Acest fapt – a sustinut reclamantul intimat - este dovedit prin aceea ca MD s-a abtinut la data de 24.12.2002 in dos.2072/2002 avand ca obiect contestatia la executare, ca la data de 20.01.2003,ora 9, cand s-a prezentat la Biroul executorului judecatoresc BI a constatat ca erau intocmite liste de licitatie si procesul verbal iar MD era declarat adjudecatar, desi licitatia trebuia sa aiba loc la ora 11. A adus la cunostinta presedintelui instantei aceste nereguli iar adjudecatar a fost declarat CG, desi in fapt, adevaratul adjudecatar era MD. Ulterior, cei doi au fost vazuti la locul imobilului de mai multi martori.
            La termenul de judecata din ziua de 26.09.2007, instanta a constatat ca MD are calitatea de intimat, iar cererea lui TN (reclamant-contestator) a fost recalificata ca fiind o precizare a contestatiei in sensul art.132C.proc.civ.                 
Motivandu-si solutia de respingere - prin sent. civ.1246/2007, analizata acum in
perspectiva rezolvarii exceptiei autoritatii de lucru judecat, invocate - Judecatoria a retinut ca, in ce priveste ultimul motiv al contestatie invocat si precizat, respectiv ca desfasurarea licitatiei si actul de adjudecare ar fi nule pentru ca adevaratul cumparator ar fi intimatul MD, care ar fi incheiat cu intimatul CG un contract de simulatie prin interpunere de persoana, in scopul eludarii incapacitatii speciale de folosinta instituita de art.1309 Cod civil, instanta constata ca nu a fost dovedita simulatia respectiva prin probele administrate in cauza.”
              Cum prin decizia civila nr. 339/AC/2008 Tribunalul Neamt a respins ca nefondat apelul contestatorului TN, iar prin  recursul declarat  de acelasi contestator nu a mai fost invocate motivele vizand caracterul simulat al licitatiei si  nulitatea procesului verbal de adjudecare, sentinta 1246/2007 a devenit  - sub aspectul acestor 2 motive - irevocabila intrand in puterea de lucru judecat.
               Pentru admisibilitatea exceptiei autoritatii lucrului judecat in materie civila este obligatorie - conform dispozitiilor art. 1201C.civ.invocat mai inainte - existenta  unei triple identitati intre pricina dezlegata si pricina in curs de dezlegare, si anume identitate de parti, de obiect si de cauza.
              Cercetand, in speta, conditiile de primire a exceptiei de fata – tripla identitate de elemente invederata - raportata la cele 2 cauze in analiza, se constata intemeiata exceptia invocata, urmand a fi admisa si, pe cale de consecinta, prezenta actiune in declararea simulatiei va fi respinsa pentru autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr.1246/2007 a Judecatoriei Bicaz, pentru bunul motiv ca exista realmente intre dosarul pendente si dosarul 2246/RE/2006 in care s-a dat hotararea 1246/2007 tripla identitate de parti, obiect si cauza.
                 Retine instanta ca atat in doctrina juridica cat si in jurisprudenta, interne si relevante, se recunoaste autoritate de lucru judecat si considerentelor unei hotarari judecatoresti in masura in care ele explica dispozitivul hotararii si se reflecta in acesta.
                Mai mult decat atat, in cauza Czaran si Grofcsik c.Romaniei (hot. din 2.06.2009) s-a statuat cu putere dispozitiva ca dreptul reclamantilor, desi nu fusese recunoscut prin dispozitivul unei hotarari judecatoresti, a fost confirmat in motivarile hotararilor prin care li se respinsesera actiunile. In motivare se retinuse ca terenurile au fost preluate de stat fara titlu valabil.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011