InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Actiune in constatare

(Sentinta civila nr. 309 din data de 14.03.2016 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Pensii | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

Prin cererea inregistrata sub nr. 3600/110/2015 reclamantul U.V. a chemat in judecata paratul Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau pentru ca instanta:
1.sa constate ca, in cazul sau, prin sintagma "ultima luna de activitate inainte de data pensionarii", din cuprinsul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se intelege luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica.
2.sa oblige paratul sa ii elibereze adeverinta in scopul revizuirii pensiei de serviciu, din care sa rezulte ca venitul brut la data pensionarii raportat exclusiv la luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica, calculat in functie de indexarile salariale acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia civila, minori si familie, conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 5627.1/110/2007, este de 14.677 lei.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a activat ca procuror in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti, fiind eliberat din functie ca urmare a pensionarii, conform Decretului pentru eliberarea din functie a unui procuror nr. 1417/02.10.2009 publicat in Monitorul Oficial nr. 674/08.10.2009.
Prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia civila, minori si familie, conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 5627.1/110/2007, paratul a fost obligat sa ii plateasca despagubiri echivalente cu sumele reprezentand indexari salariale, astfel: 5% incepand cu data de 01.01.2007 fata de nivelul salariului brut din decembrie 2006, 2% incepand cu data de 01.04.2007 fata de nivelul salariului brut din martie 2007 si 11% incepand cu 01.10.2007 fata de nivelul salariului brut din septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Intrucat, la data pensionarii, in adeverinta eliberata si comunicata catre C.L.P. Onesti pentru stabilirea pensiei de serviciu, paratul nu a inclus indexarile acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, in venitul brut al lunii anterioare pensionarii, a solicitat eliberarea unei noi adeverinte care sa cuprinda venitul brut ca urmare a aplicarii acestor indexari salariale, in vederea recalcularii pensiei.
Urmare a refuzului paratului, a introdus pe rolul Tribunalului Bacau - Sectia I civila cerere de chemare in judecata, iar prin Decizia nr. 1175/22.07.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia I civila in dosarul nr. 5357/110/2012, a fost admis recursul formulat impotriva Sentintei civile nr. 436/05.03.2013 pronuntate de Tribunalul Bacau - Sectia I civila, a fost modificata in tot sentinta recurata in sensul ca a fost admisa actiunea si a fost obligat paratul sa elibereze adeverinta din care sa rezulte venitul brut la data pensionarii cu luarea in considerare inclusiv a indexarilor salariale acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5627.1/110/2007.
Asa cum s-a retinut si in considerentele Deciziei nr. 1175/22.07.2013, solicitarea de obligare a paratului de eliberare a adeverintei s-a realizat cu scopul revizuirii pensiei de serviciu.
Cu adresa inregistrata la parat sub nr. 1320/VI/14/2013 din 30.10.2013, a solicitat acestuia punerea in executare a titlului executoriu - Decizia nr. 1175/22.07.2013, paratul eliberandu-i adeverinta nr. 1320/VI/14/07.11.2013, stabilind un venit brut total la data pensionarii in cuantum de 12.896 lei, fara a se comunica si modalitatea de calcul.
Avand serioase semne de indoiala cu privire la corectitudinea modului de calcul al venitului brut total la data pensionarii mentionat in adeverinta nr. 1320/VI/14/07.11.2013, cu adresa inregistrata la parat sub nr. 1392/VI/ 14/2013 a solicitat, din nou, punerea in executare a titlului executoriu, respectiv eliberarea unei noi adeverinte care sa fie insotita si de modalitatea efectiva de calcul care sta la baza stabilirii corecte a venitului brut la data pensionarii.
Cu aceasta ocazie, paratul a eliberat adeverinta nr. 1320/VI/14/17.12.2013 stabilind un venit brut total la data pensionarii in cuantum de 13.341 lei, reclamantul intrand si in posesia modalitatii de calcul.
Pornind de la modul de calcul comunicat de catre parat, a constatat ca nici adeverinta nr. 1320/VI/14/17.12.2013 nu constituia o punere in executare corecta a titlului executoriu, motiv pentru care, cu adresa inregistrata la parat sub nr. 80/VI/14/2014, a revenit si a solicitat acestuia eliberarea unei noi adeverinte.
Urmare a acestei cereri, paratul a eliberat adeverinta nr. 80/VI/14/ 25.02.2014 stabilind un venit brut total la data pensionarii in cuantum de 14.112 lei, fiindu-i comunicata si modalitatea de calcul.
Verificand modalitatea de calcul comunicata, reclamantul a considerat ca nici aceasta ultima adeverinta nu constituia o punere in executare corecta a titlului executoriu, venitul brut la data pensionarii fiind calculat fara respectarea prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv a perioadei la care trebuie sa se raporteze calculul acestui venit, si anume ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
Astfel, pentru stabilirea venitului brut total la data pensionarii, paratul a luat in calcul, fara niciun fundament legal, perioada 08.09.2009 - 07.10.2009 si nu luna septembrie 2009, reprezentand luna calendaristica anterioara datei pensionarii, cum ar fi trebuit, netinand cont de prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Acest fapt l-a adus la cunostinta paratului cu adresa inregistrata la acesta sub nr. 572/VI/14/26.03.2014, solicitandu-i eliberarea unei noi adeverinte din care sa rezulte venitul brut total la data pensionarii, calculat conform prevederile legale enuntate mai sus.
Urmare a cererii, paratul, cu adresa nr. 574/VI/14/26.03.2014, i-a comunicat ca in venitul brut total din adeverinta nr. 80/VI/14/2014 din data de 25.02.2014 au fost avute in vedere la stabilirea si recalcularea pensiei de serviciu toate veniturile si sporurile de care a beneficiat conform legii si hotararilor judecatoresti prezentate, nemaiexistand alta posibilitate legala de a interveni asupra cuantumului drepturilor de pensie, dand de inteles ca a pus in executare titlul executoriu si ca nu mai elibereaza o alta adeverinta.
Reclamantul, fata de raspunsul transmis de parat si considerand ca prin eliberarea adeverintei nr. 80/VI/14/25.02.2014 acesta nu a pus in executare, in mod corect si integral, titlul executoriu, a formulat cerere de lamurire a dispozitivului titlului executoriu, in sensul ca, raportat la data iesirii mele la pensie, respectiv 08.10.2009, venitul brut la data pensionarii are intelesul venitului brut avut in luna septembrie 2009.
Cererea a fost respinsa de catre Curtea de Apel Bacau prin incheierea de sedinta din data de 10.09.2014, pe motiv ca modul de interpretare si/sau aplicare a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 in ceea ce priveste sintagma "ultima luna de activitate inainte de data pensionarii" nu a facut obiectul cererii de chemare in judecata, neputandu-se pronunta in dispozitiv pe o problema de drept care nu a fost dezbatuta in contradictoriu nici la prima instanta de judecata, nici in recurs.
Reclamantul a demarat procedura executarii silite si, ulterior, a introdus, pe rolul Judecatoriei Bacau ca si instanta de executare, o cerere intemeiata pe prevederile art. 905 din Codul de procedura civila.
Prin incheierea de sedinta din data de 02.03.2015 pronuntata de Judecatoria Bacau - Sectia civila in dosarul nr. 487/180/2015, cererea a fost respinsa pe motiv ca instanta de executare nu poate proceda la lamurirea titlului executoriu.
Prin Decizia nr. 592/13.10.2015 pronuntata de Tribunalul Bacau - Sectia I civila in dosarul nr. 487/180/2015, a fost respins apelul pe care l-a declarat impotriva incheierii de sedinta din data de 02.03.2015.
Venitul brut realizat, pe baza caruia se stabileste pensia de serviciu, este definit de legiuitor in cuprinsul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (text de lege in vigoare atat la data iesirii mele la pensie, cat si in prezent), ca fiind reprezentat de indemnizatia de incadrare bruta lunara sau de salariul de baza brut lunar, dupa caz, si sporurile avute in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
Potrivit prevederilor art. 85 alin. (3) teza a Il-a din Legea nr. 303/2004, data pensionarii o constituie data prevazuta in decretul Presedintelui Romaniei sau, in lipsa unei astfel de date, data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a decretului Presedintelui Romaniei.
Mai mult decat atat, in considerentele incheierii de sedinta din data de 10.09.2014 pronuntata in dosarul nr. 5357/110/2012, prin care a fost respinsa cererea de lamurire a dispozitivului Deciziei nr. 1175/22.07.2013, Curtea de Apel Bacau a retinut:
"Obiter dictum, Curtea constata ca problema ridicata de recurentul-reclamant prin cererea de lamurire a dispozitivului deciziei pronuntate de instanta de recurs ar putea fi rezolvata cu facilitate de persoanele interesate daca acestea ar tine seama de faptul ca nicicand legea nu a prevazut ca indemnizatia magistratilor s-ar putea calcula si altfel decat prin raportare la luna calendaristica care poate varia ca numar de zile lucratoare. Astfel, in luna februarie sunt de exemplu mai putine zile lucratoare decat in luna septembrie sau octombrie.
Alt mod de calcul al indemnizatiei ar putea da nastere la practici administrative neunitare sau arbitrare. De exemplu, un ordonator de credite ar putea stabili ca ultima luna de activitate inainte de data pensionarii este formata din ultimele 20 de zile lucratoare de dinaintea incetarii activitatii, iar un altul ar putea retine un numar de 21 sau 22 ori 23 de zile lucratoare pentru aceeasi perioada de timp. "
In Carnetul de munca la pozitia 106 este evidentiat venitul brut lunar avut pe perioada delegarii in functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Podu Turcului, inclusiv in luna septembrie 2009 (11.444 lei), reprezentand ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
In ceea ce priveste calculul efectiv al venitului brut la data pensionarii, reclamantul a aratat ca in lunile iulie - septembrie 2009 a fost delegat in functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Podu Turcului, perioada in care a beneficiat de o indemnizatie de incadrare bruta lunara corespunzatoare, printre altele, coeficientului de multiplicare 15,000 si majorarii de 10% pentru parchet situat in mediul rural Ca urmare a aplicarii indexarilor salariale, indemnizatia bruta lunara pentru fiecare dintre lunile iulie, august si septembrie 2009 este de 7.159 lei, cuantum recunoscut si de catre parat.
In conditiile in care, ca efect al includerii tuturor drepturilor salariale mai sus mentionate, indemnizatia de incadrare bruta lunara avuta in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii, respectiv luna septembrie 2009, este de 7.159 lei, la aceasta se adauga sporurile avute in ultima luna de activitate, respectiv sporul de vechime de 1.790 lei (25% din indemnizatie), sporul pentru conditii deosebite de munca de 1.074 lei (15% din indemnizatie), sporul de risc de 3.580 lei (50% din indemnizatie) si sporul de confidentialitate de 1.074 lei (15% din indemnizatie).
Rezulta astfel ca baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu este reprezentata de indemnizatia de incadrare bruta lunara de 7.159 lei si de sporurile de 7.518 lei, insumand un venit brut la data pensionarii, sinonim cu venitul brut aferent ultimei luni de activitate inainte de data pensionarii, de 14.677 lei.
In drept, reclamantul a invocat art. 192 si urmatoarele din Codul de procedura civila, art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
In sustinerea actiunii, reclamantul a depus inscrisuri, respectiv: Decret pentru eliberarea din functie a unui procuror nr. 1417/02.10.2009 publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 674/08.10.2009; Sentinta civila nr. 147/10.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5627.1/110/2007; Decizia nr. 1175/22.07.2013 pronuntata de catre Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5357/110/2012; Adresa formulata de reclamant inregistrata la parat sub nr. 1320/VI/14/2013 din 30.10.2013; Adeverinta nr. 1320/VI/l 4/07.11.2013;Adresa inregistrata la parat sub nr. 1392/VI/14/2013; Adeverinta nr. 1320/VI/14/17.12.2013; Baza calcul venit brut conform SC 147/10.11.2008 a Curtii de Apel Bacau Dosar 5627/1/110/2007 si Decizia nr.l 175/22.07.2013 a Curtii de Apel Bacau; Adresa inregistrata la parat sub nr. 80/VI/14/2014; Adeverinta nr. 80/VI/14/25.02.2014; Baza calcul venit brut conform SC 147/10.11.2008 a Curtii de Apel Bacau Dosar 5627/1/110/2007 si Decizia nr.l 175/22.07.2013 a Curtii de Apel Bacau pt. perioada 08.09.2009-07.10.2009; Adresa inregistrata la parat sub nr. 572/VI/14/26.03.2014; Adresa nr. 574/VL14/26.03.2014 emisa de parat; incheierea de sedinta din data de 10.09.2014, pronuntata de catre Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5357/110/2012; incheierea de sedinta din data de 02.03.3015, pronuntata de catre Judecatoria Bacau in dosarul nr. 487/180/2015 si fisa dosarului nr. 487/180/2015 printata de pe portalul Tribunalului Bacau, privind solutia de respingere a apelului impotriva incheierii de sedinta din data de 02.03.2015; Adeverinta nr. 1092/VI/9/12.10.2009; Adeverinta nr. 1688/ VI/9/24.10.2012; Extras (3 file) din Carnetul de munca; Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie nr. 1370/25.06.2009; Extras din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane Editia a Il-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti 1998, fila 586 - Academia Romana - Institutul de Lingvistica "Iorgu Iordan".
Prin intampinare, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, avand in vedere urmatoarele aspecte: Situatia de fapt:
Prin decizia nr. 1175/22.07.2013 (titlul executoriu) pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5357,110/2012 s-a admis recursul civil formulat de U.V. s.a. impotriva sentintei civile nr. 436/05.03.2013 pronuntata de Tribunalul Bacau, prin care modifica in tot sentinta recurata. in sensul ca a obligat Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau sa elibereze o adeverinta din care sa rezulte venitul brut la data pensionarii, cu luarea in considerare inclusiv a indexarilor salariale acordate prin sentinta civila nr. 147/10.11.2008 a Curtii de Apel Bacau.
Din momentul iesirii la pensie - 08.10.2009 reclamantului i s-au eliberat diverse adeverinte. in considerarea hotararilor judecatoresti prin care acesta a obtinut sporul de confidentialitate de 15%. sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% si indexarile salariale. Cu privire la indexari, s-au eliberat 3 adeverinte, dintre care paratul apreciaza ca adeverinta cu nr. 80/VI/14/  25.02.2014 a luat in calcul toate veniturile si sporurile acordate conform legii si hotararilor judecatoresti prezentate, nemaiputandu-se interveni din punct de vedere legal in nici un mod asupra cuantumului.
Nemultumirea reclamantului raportat la acest cuantum de 14.112 lei ca venit brut la data pensionarii, fata de valoarea de 14.677 lei ce se doreste a fi avuta in vedere prin actiunea pendente nu este fondata, toate demersurile sale facute in ultimii 2 ani, dupa data eliberarii adeverintei nr. 80/V1/14/25.02.2014, in sensul majorarii acestei baze de calcul, nu au putut fi solutionate favorabil.
Sustinerea reclamantului ca s-ar fi gresit perioada la care trebuia sa se raporteze calculul acestui venit, respectiv luna calendaristica septembrie 2009, si nu perioada 08.09.2009-07.10.2009. nu poate fi primita.
In acest sens. reclamantul a efectuat urmatoarele demersuri judiciare in instanta :
Prin cererea de lamurire a dispozitivului titlului executoriu - decizia nr. 1175/22.07.2013 care a avut in vedere tocmai acest aspect - stabilirea perioadei pentru calculul venitului brut necesar stabilirii/recalcularii pensiei de serviciu, reclamantul nu a reusit sa convinga instanta asupra temeiniciei sustinerilor sale, prin incheierea pronuntata in data 10.09.2014 de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5357/110/2012 cererea de lamurire dispozitiv fiind respinsa ca nefondata.
Prin cererea ce a facut obiectul dosarului nr. 487/180/2015 de pe rolul Judecatoriei Bacau, reclamantul a solicitat obligarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau la "plata de penalitati de 500 de lei pe zi intarziere pana la executarea obligatiei prevazute in titlul executoriu - Decizia nr. 1H 5; 22.07.2013 pronuntata de catre Curtea de Apel Bacau - Sectia I civila. in dosarul nr. 5357/1J0/2012 - ce face obiectul dosarului de executare nr. 1060 2014 aflat pe rolul Societatii Civile Profesionale de Executori Judecatoresti P.S. prin executor judecatoresc P.C.S. etc. motivat de reaua credinta a unitatii de parchet care refuza sa puna in mod corect in executare dispozitivul titlului executoriu.
Prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 02.03.2015 depusa de reclamant la actiunea de fata. Judecatoria Bacau respinge cererea, retinand in considerente ca nemultumirea reclamantului-creditor ... ca aceasta adeverinta nu respecta dispozitiile legale, astfel incat nefiind eliberata prin calcularea venitului brut la data pensionarii prin raportare exclusiv la luna septembrie 2009, debitorul nu si-a indeplinit obligatia stabilita prin titlul executoriu vizeaza in fapt o lamurire a dispozitivului titlului executor - "problema de drept cu privire la care s-a pronuntat irevocabil Curtea de Apel Bacau" (pct. 1 de mai sus); solutia este mentinuta prin respingerea apelului promovat de reclamantul U.V. in sedinta publica din data de 13.10.2015.
Prin contestatia la executare promovata de reclamantul U.V. contestatie ce tace obiectul dosarului nr. 834/180/2015 acesta a solicitat in esenta "anularea actului de executare reprezentat de adeverinta nr. 80/VI/14/ 25.02.2014"‘. tot prin prisma nemultumirii modului in care s-a calculat venitul brut la data iesirii la pensie al acestuia, prin raportare la indexarile salariale. Prin sentinta civila nr. 2220/2015 pronuntata in sedinta publica din data de 08.04.2015 Judecatoria Bacau a respins contestatia la executare, solutia ramanand definitiva prin neapelare.
In consecinta, raportat la criticile aduse de reclamant prin actiunea de fata - modul gresit de calcul al venitului brut al acestuia la data iesirii la pensie, ceea ce a determinat un cuantum diferit in defavoarea sa - 14.112 lei ca venit brut la data pensionarii, venit calculat prin adeverinta nr. 80, VLT4/25.02.2014, fata de valoarea de 14.677 lei ce se doreste a fi avuta in vedere prin actiunea pendente si aceleasi critici invocate prin demersurile aratate la pct. 1-3 de mai sus. Paratul a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat. in temeiul art. 430 alin. 1 si 2 C.Proc. Civ. coroborat cu art. 431 si art. 432 C.Proc.Civ.
De asemenea, reclamantul nu se poate folosi ca argument in sustinerea pozitiei sale de faptul ca in adeverinta nr. 1092/VI/9/12.10.2009 si 1688/VI/9/24.10.2012 s-a luat in considerare ca perioada pentru calculul venitului brut luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica, pentru ca acest lucru nu rezulta din respectivele inscrisuri.
In raspunsul la intampinare, reclamantul a solicitat respingerea exceptiei autoritatii de lucru judecat, invocata de catre parat, aratand ca se observa cu usurinta ca asupra celor solicitate prin prezenta actiune nu s-a pronuntat nicio instanta dintre cele indicate de catre parat. Pe fondul cauzei, paratul ramane ancorat in litigiul anterior privind punerea in executare a Deciziei nr. 1175/22.07.2013, reiterand aceleasi aparari care sunt lipsite de fundament juridic in prezentul litigiu.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Exceptia exceptiei autoritatii de lucru judecat nu este intemeiata, neexistand identitate de obiect si cauza intre prezentul litigiu si litigiile fata de care s-a invocat prin intampinare aceasta exceptie. In cuprinsul hotararilor judecatoresti prin care s-au finalizat actiunile formulate de catre reclamant in dosarele cu nr. 5357/110/2012, 487/180/2015 si 834/180/2015 nu a fost analizata pe fond solicitarea reclamantului de a se obliga Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau la emiterea unei adeverinte in care sa se precizeze ca venitul brut la data pensionarii raportat exclusiv la luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica, calculat in functie de indexarile salariale acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia civila, minori si familie, conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 5627.1/110/2007, este de 14.677 lei.
Astfel, se retine ca prin Incheierea din data de 10.09.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5357/110/2012 s-a retinut ca motiv al respingerii cererii de lamurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1175/ 22.07.2013 faptul ca modul de interpretare si/sau aplicare a art. 82 al. 1 din legea nr. 303/2004 in ceea ce priveste sintagma „ultima luna de activitate inainte de data pensionarii” nu a facut obiectul cererii de chemare in judecata, iar in cadrul unei cereri de lamurire instanta nu se poate pronunta asupra unei chestiuni care nu a facut obiectul dezbaterilor.
La fel, instanta constata ca prin Incheierea din data de 02.03.2015 pronuntata in dosarul nr. 487/180/2015 Judecatoria Bacau a respins cererea de obligare a paratului la penalitati pe zi de intarziere pana la emiterea adeverintei conform cu decizia civila nr. 1175/ 22.07.2013, iar in motivarea incheierii s-a aratat ca dispozitiile art. 905 CPC nu sunt aplicabile deoarece in baza acestor dispozitii legale nu se poate proceda la lamurirea dispozitivului unei hotarari, iar, pe de alta parte, lamurirea deciziei civile nr. 1175/ 22.07.2013 nu se poate face in sensul solicitat intrucat chestiunile legate de notiunea „ultima luna de activitate” nu a facut obiectul dezbaterilor contradictorii.
De asemenea, prin sentinta civila nr. 2220/2015 pronuntata in dosarul nr. 834/180/2015 Judecatoria Bacau a respins contestatia la executare formulata de contestatorul U.V. considerand ca adeverinta nr. 80/VI/14/25.02.2014 nu este un act de executare propriu-zis si astfel, nu poate fi contestat pe calea contestatiei la executare.
Fata de considerentele aratate, instanta apreciaza ca nu sunt intrunite in mod cumulativ conditiile prevazute de art. 431 CPC referitoare la autoritatea de lucru judecat.
In ceea ce priveste fondul litigiului, instanta constata:
Prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia civila, minori si familie, conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 5627.1/110/2007, paratul a fost obligat sa ii plateasca despagubiri echivalente cu sumele reprezentand indexari salariale, astfel: 5% incepand cu data de 01.01.2007 fata de nivelul salariului brut din decembrie 2006, 2% incepand cu data de 01.04.2007 fata de nivelul salariului brut din martie 2007 si 11% incepand cu 01.10.2007 fata de nivelul salariului brut din septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Intrucat, la data pensionarii, in adeverinta eliberata si comunicata catre C.L.P. Onesti pentru stabilirea pensiei de serviciu, paratul nu a inclus indexarile acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, in venitul brut al lunii anterioare pensionarii, a solicitat eliberarea unei noi adeverinte care sa cuprinda venitul brut ca urmare a aplicarii acestor indexari salariale, in vederea recalcularii pensiei.
Urmare a refuzului paratului, a introdus pe rolul Tribunalului Bacau -Sectia I civila cerere de chemare in judecata, iar prin Decizia nr. 1175/ 22.07.2013 pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia I civila in dosarul nr. 5357/110/2012, a fost admis recursul formulat impotriva Sentintei civile nr. 436/05.03.2013 pronuntate de Tribunalul Bacau - Sectia I civila, a fost modificata in tot sentinta recurata in sensul ca a fost admisa actiunea si a fost obligat paratul sa elibereze adeverinta din care sa rezulte venitul brut la data pensionarii cu luarea in considerare inclusiv a indexarilor salariale acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5627.1/110/2007.
Dupa emiterea a doua adeverinte neconforme, in 07.11.2013, respectiv, 17.12.2013, la a treia solicitare a reclamantului, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau a emis adeverinta nr. 80/VI/14/25.02.2014, stabilind un venit brut total la data pensionarii in cuantum de 14.112 lei, fiindu-i comunicata si modalitatea de calcul.
Verificand modalitatea de calcul comunicata, instanta constata ca nici aceasta ultima adeverinta nu constituie o punere in executare corecta a titlului executoriu, venitul brut la data pensionarii fiind calculat fara respectarea prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv a perioadei la care trebuie sa se raporteze calculul acestui venit, si anume ultima luna de activitate inainte de data pensionarii.
Astfel, pentru stabilirea venitului brut total la data pensionarii, paratul a luat in calcul perioada 08.09.2009 - 07.10.2009 si nu luna septembrie 2009, reprezentand luna calendaristica anterioara datei pensionarii, cum ar fi trebuit. Potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, baza de calcul la care se aplica procentul de 80%  o reprezinta indemnizatia de incadrare bruta lunara si sporurile avute in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii. Or, indemnizatia de baza lunara este indemnizatia primita intr-o luna calendaristica, neputandu-se concepe ca aceasta indemnizatie sa se poata calcula pentru fractiuni de luna. In materie de acordare a drepturilor salariale, in orice act normativ, unitatea de masura a timpului este luna calendaristica. De altfel aceasta interpretare a fost data si in cuprinsul Incheierii din data de 10.09.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 5357/110/2012 (aceste considerente avand natura unor considerente indiferente, fara autoritate de lucru judecat). In plus, instanta retine ca insusi paratul a eliberat adeverintele nr. 1092/VI/9/12.10.2009 si 1688/V1/9/24.10.2012 (filele 51, 52), calculand venitul brut la data pensionarii prin raportare exclusiv la luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica.
In ceea ce priveste calculul efectiv al venitului brut la data pensionarii prin raportare exclusiv la luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica, cu luarea in considerare a indexarilor salariale acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau - Sectia civila, minori si familie, se retine ca in lunile iulie - septembrie 2009, prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nr. 1370/25.06.2009, a fost delegat in functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Podu Turcului, perioada in care a beneficiat de o indemnizatie de incadrare bruta lunara corespunzatoare, printre altele, coeficientului de multiplicare 15,000 si majorarii de 10% pentru parchet situat in mediul rural, potrivit art. 3 alin. (1) coroborat cu lit. A a anexei, precum si art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei.
Ca urmare a aplicarii indexarilor salariale de 5% incepand cu 01.01.2007, 2% incepand cu 01.04.2007 si 11% incepand cu data de 01.10.2007, ca efect al Sentintei civile nr. 147/10.11.2008 si al Deciziei nr. 1175/22.07.2013, ambele Pronuntate de Curtea de Apel Bacau, si de 2% incepand cu 01.04.2008 si 2% incepand cu 01.10.2008, ca efect al O.G. nr. 13/2008 privind cresterile salariale aplicabile judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul Justitiei pentru anul 2008, indemnizatia bruta lunara pentru fiecare dintre lunile iulie, august si septembrie 2009, cat timp a ocupat functia de prim-procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Podu Turcului, este de 7.159 Iei, cuantum recunoscut si de catre parat.
La acest cuantum al indemnizatiei de incadrare bruta lunara avuta in ultima luna de activitate inainte de data pensionarii, respectiv luna septembrie 2009, de 7.159 lei, se adauga sporurile avute in ultima luna de activitate, respectiv sporul de vechime de 1.790 lei (25% din indemnizatie), sporul pentru conditii deosebite de munca de 1.074 lei (15% din indemnizatie), sporul de risc de 3.580 lei (50% din indemnizatie) si sporul de confidentialitate de 1.074 lei (15% din indemnizatie).
Rezulta astfel ca baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu este reprezentata de indemnizatia de incadrare bruta lunara de 7.159 lei si de sporurile de 7.518 lei, insumand un venit brut la data pensionarii  de 14.677 lei.
In concluzie, intrucat iesirea la pensie a survenit la data de 08.10.2009, venitul brut la data pensionarii, in functie de care se stabileste pensia de serviciu, se raporteaza exclusiv la luna septembrie 2009 ca si luna calendaristica si, calculat in functie de indexarile salariale acordate prin Sentinta civila nr. 147/10.11.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau -Sectia civila, minori si familie, conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 5627.1/110/2007, este de 14.677 lei, cuantum ce trebuie sa stea la baza revizuirii pensiei de serviciu.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018