InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Certificat incadrare grad de handicap

(Sentinta civila nr. 459 din data de 02.06.2016 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Asistenta si asigurari sociale | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

OBIECT: Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.E.Z. in contradictoriu cu paratele C.E.P.A.H.B.si C.S.E.P.A.H., inregistrata pe rolul acestei instante la data de 27.03.2015, sub nr de dosar 1151/110/2015 s-a solicitat instantei anularea certificatului de handicap nr 4171/13.08.2014 si a deciziei nr 13865/18.12.2014 si obligarea primei parate la emiterea unui nou certificat privind incadrarea in tipul si gradul de handicap corespunzator afectiunilor medicale de care sufera.
In motivarea cererii de chemare in judecata s-a indicat ca prin certificatul nr 871/26.02.2014 a fost incadrata in gradul de handicap accentuat, certificatul avand valabilitate 6 luni, iar dupa cele 6 luni nu a mai fost mentinut gradul de handicap, considerandu-se ca nu are nicio deficienta functionala. Reclamanta a indicat ca cele doua decizii sunt gresite intrucat bolile s-au agravat, iar ca urmare a acestora nu isi poate desfasura activitatea in mod normal.
APARARILE PARATILOR:
Prin intampinarea formulata de catre parata C.S.E.P.A.H. s-a solicitat respingerea actiunii, indicandu-se ca decizia nr 13865/18.12.2014 a fost emisa in conformitate cu Ordinul 762/1992/2007 si faptul ca incadrarea intr-un grad de handicap se realizeaza ca urmare a evaluarii complexe, in baza diagnosticului consemnat in referatele medicale de specialitate. S-a aratat ca afectiunile de care sufera reclamanta nu se incadreaza in Ordinul 762/2007, iar starea la externare a fost vindecat chirurgical, ameliorat neurologic, fara crize.
Parata C.E.P.H.A. a formulat intampinare solicitand respingerea actiunii, indicand ca cererea reclamantei nu se incadreaza in criteriile medico psihosociale aprobate prin Ordinul 762/2007.
ASPECTE PROCEDURALE:
Prin sentinta civila nr 776/4.06.2015 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a respins ca neintemeiata actiunea formulata, iar prin decizia civila nr 102/2016 pronuntata de Curtea de Apel Bacau s-a admis recursul si s-a casat sentinta cu trimitere spre rejudecare.
ANALIZA INSTANTEI:
Analizand cererea de chemare in judecata prin prisma motivelor invocate si a probelor administrate, instanta retine ca nu este intemeiata, refuzul autoritatii de incadrare a partii in grad de handicap avand la baza evaluarea medicala si psihosociala, concluziile evaluarii fiind in sensul neintrunirii conditiilor stabilite de Ordinul 762/2007.
In fapt, prin certificatul nr 4171/13.08.2014 (fila 4 verso) emis de C.J.  s-a respins cererea formulata de petenta S.E.Z. de incadrare in grad de handicap, consemnandu-se ca aceasta nu prezinta deficiente functionale, iar afectiunile medicale, identificate cu Codul C71, nu se incadreaza in criteriile medicopsihosociale aprobate prin Ordinul 762/31.08.2007.
Reclamanta a formulat contestatie impotriva certificatului nr 4171/13.08.2014, iar prin decizia nr 13865/18.12.2014 (fila 4) Ministerul MM.F.P.S.-C.S.E.P.A.H. a respins contestatia, motivat de faptul ca nu se incadreaza in criteriile medicopsihosociale aprobate prin Ordinul 762/31.08.2007.
In drept, potrivit dispozitiilor articolului 2 din Legea 448/2006
„Persoanele cu handicap sunt acele persoane carora mediul social, neadaptat deficientelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale si/sau asociate, le impiedica total sau le limiteaza accesul cu sanse egale la viata societatii, necesitand masuri de protectie in sprijinul integrarii si incluziunii sociale.”
Instanta retine faptul ca actele administrative contestate au fost emise in urma verificarii criteriilor stabilite de Ordinul 762/2007, in baza raportului de evaluare complexa, a scrisorii medicale eliberate de S.J.U., a anchetei sociale, a biletului de iesire din spital eliberat de S.C.U.B.A., a buletinului de examen histopatologic, a fisei pentru consultatii si a foii de observatie eliberata de clinica medicala din Turcia in urma interventiei chirurgicale. Documentatia care a stat la baza emiterii certificatului si a deciziei de solutionare a contestatiei releva faptul ca autoritatile au procedat la examinarea situatiei medicale si sociale a reclamantei, concluziile referitoare la neindeplinirea conditiilor reglementate de Ordinul 762/2007 fiind sustinute de evaluarea medicala, motivul de nulitate referitor la neindeplinirea obligatiei de evaluare fiind astfel neintemeiat.
Potrivit dispozitiilor Capitolului 7, punctul VI din Ordinul 762/2007 care reglementeaza criteriile de evaluare a persoanelor cu epilepsie in vederea incadrarii in grad de handicap o conditie pentru stabilirea gradului de handicap o reprezinta momentul de debut a crizelor de epilepsie, respectiv copilarie pana la varsta de 26 de ani, in cazul de fata crizele fiind determinate de afectiunea medicala, respectiv oligoastrocitom grad II.
Apararile reclamantei formulate in cadrul caii de atac referitoare la incidenta criteriilor definite de Capitolul 7, punctul III.2 nu sunt intemeiate, dispozitiile legale invocate definind afectiuni ale sistemului nervos, cu implicatii asupra staticii, mobilitatii si gestualitatii, coordonarii si echilibrului, capacitatii neurocognitive, comunicarii si orientarii vizual-spatiale documentele medicale neevidentiind deficiente locomotorii, iar raportul de ancheta sociala fiind in sensul ca reclamanta utilizeaza un limbaj inteligibil in exprimare, prezinta acuitate vizuala, necesita sprijin partial pentru desfasurarea activitatilor de igiena si imbracat, dar se deplaseaza singura, fara a utiliza dispozitive speciale, reusind sa desfasoare activitati gospodaresti.
Din actele medicale depuse rezulta faptul ca in momentul externarii din S.C.U.B.A. reclamanta era vindecata chirurgical, ameliorata din punct de vedere neurologic, fara crize si fara deficite neurologice. Necesitatea efectuarii interventiei medicale intr-o unitate in strainatate si care a constat in excizia tumorii nu determina automat incadrarea reclamantei in grad de handicap, documentul medical neevidentiind tulburari psihice si nici existenta crizelor de epilepsie, din continutul epicrizei rezultand faptul ca dupa efectuarea operatiei nu s-au observat probleme la testul cranian CT, starea generala fiind buna.
Apararile reclamantei referitoare la incadrarea anterioarra in gradul de handicap nu sunt de natura a conduce la nulitatea actelor administrative supuse controlului de legalitate de fata, certificatul nr 4171/13.08.2014 la care a facut trimitere partea avand valabilitate pentru o perioada de 6 luni, autoritatile parate procedand la reevaluarea situatiei medicale a partii, prin raportare la criteriile legale aplicabile la data evaluarii, nefiind vorba de un drept castigat si care nu mai poate face obiectul revizuirii.
Instanta nu neaga efectele bolii de care a suferit reclamanta, dar exercitarea controlului de legalitate a refuzului incadrarii in grad de handicap presupune verificarea conformitatii deciziei administrative cu legea, respectiv cu criteriile medico-psihosociale definite de Ordinul 762/2007, in cazul de fata documentele medicale neevidentiind afectiuni generatoare de handicap, de natura celor individualizate in actul normativ, actul medical invocat de reclamanta fiind in sensul recuperarii medicale si nu in sensul evolutiei bolii.
Raportat la actele medicale cat si la raportul de ancheta sociala, instanta apreciaza faptul ca refuzul autoritatii nu are caracter nejustificat, evaluarea situatiei reclamantei realizandu-se in limitele dreptului de apreciere, motiv pentru care instanta va respinge cererea reclamantei.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Asistenta si asigurari sociale

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018