Contracte

Prin sentinta civila nr. 2055/1.04.2015 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 16984/180/2014 s-a admis in parte cererea formulata de reclamanta M.G. in contradictoriu cu parata SC V. R.  SA.
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut urmatoarele: „I. Cu privire la exceptia lipsei de obiect, invocata de parata;
La data de 28.08.2008  a fost incheiata intre reclamanta, in calitate de imprumutat si parata, conventia de credit nr. 0161410 care a avut ca obiect refinantarea a 6 credite ale reclamnatei cu alte 6 instituttii bancare, crdit in valoare de 86.000 CHF (franci elvetieni) pe o durata de 300 luni, modificata la data de 23.08.2012 la 420 luni, si ulterior la 421 de luni, cu o dobanda curenta de 3,99% p.a., modificata ulterior larata variabila Libor 3 luni +6,51 puncte procentuale pe an,  DAE de 7,48%. Creditul a fost garantat cu contract de ipoteca mobiliara asupra conturilor reclamantei si cu  ipoteca de rangul I constituita asupra imobilului teren curti constructii intravilan situat in comuna Buhoci, sola 14, 38, parcelele 477, 1281 Locuinta, nr. cadatsral 921,921/C1, CF 710, jud.  Bacau. De asemenea, a fost cesionata de reclamanti in favoarea Bancii o polita de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor asupra imobilului care face obiectul garantiei(art.7 din „conditiile speciale” ale conventiei de credit).
In Conditiile Speciale ale conventiei se prevede la art. 5.a  denumit „comision de risc”: „0,26% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit,” .
O data cu intrarea in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 care in art. 36 limiteaza  numarul comisioanelor pe care banca le poate percepe de la consumator (respectiv numai „…comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor, dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”), parata a propus reclamantei incheierea unui act aditional nr.1/28.08.2010 (filele 89-93) in care a redenumit comisionul de risc in comision de administrare credit(pct. 5.1 lit. b din actul aditional) care urma sa fie perceput in acelasi cuantum ca si comisionul de risc anterior (0,26% pe luna aplicat la soldul creditului).
  Parata nu a facut dovada notificarii acestui act aditionat catre reclamnata   astfel ca nu se poate considera ca acesta a acceptat tackt acest act aditional, si  in consecinta, cum actul aditional nu a fost implementat tacit, in sensul O.U.G. nr. 50/2010, asa cum sustine parata, nu se poate retine ca cererea ar fi lipsita de obiect astfel ca urmeaza a fi respinsa exceptia lipsei de obiect, invocata de parata.
II. Pe fond, instanta constata ca raporturile contractuale dintre reclamanta si parata intra sub incidenta Legii nr.193/2000(forma in vigoare la data incheierii conventiei de credit in litigiu), fiind vorba de raporturi decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant(parata S.C. V. R.  S.A.) si consumatori(reclamanta), astfel cum aceste doua categorii sunt definite de art. 2 din aceasta lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000(forma in vigoare la data incheierii conventiei de credit in litigiu), o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Alin. 2 al aceluiasi articol prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesara indeplinirea cumulativa a doua conditii si anume: clauza pretins abuziva sa nu fi fost negociata intre comerciant si consumator; aceasta clauza sa genereze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte.  
Desi parata a sustinut ca prevederile contractuale a caror nulitate absoluta se cere a fi constatata nu au caracter abuziv intrucat reclamanta a semnat conventia si au stabilit conditiile generale si speciale impreuna cu reprezentantul bancii si ca a refinantat de fapt alte credite  pe care lle-a contractat anterior cu alte banci, solicitand un anumit produs bancar, instanta nu poate retine sustinerea bancii.
Astfel, analizand sectiunea Conditii speciale  ale conventiei de credit  intervenita intre parti, instanta constata ca art. 5.1 litera a instituie obligatia clientului de a achita un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit.   Din administrarea probatoriului a rezultat ca discutiile anterioare incheierii conventiei s-au purtat exclusiv cu privire la incadrarea reclamantei in conditiile de creditare ale bancii sub aspectul veniturilor pe care le detine si enumerarea costurilor contractului, fara posibilitatea de negociere a vreunei clauze contractuale. De altfel, reclamanta a mentionat la interogatoriu ca nu stia de existenta comisionului de risc, ca a inteles  sa plateasca ratele in tot pentru ca risca executarea silita si ca  o perioada de timp nu a avut toate documentele de la banca (raspunsul la intrebarea nr.17, 10 si 9). Prin urmare, reclamanta nu au putut influenta nasterea obligatiei de plata a uni comision de risc in sarcina lor, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193/2000, aspect care s-a relevat prin administrarea probei cu interogatoriul acesteia avand in vedere ca nici nu i s-a adus la cunostinta ca are dreptul de a initia o negociere, hotararea finala fiind luata de banca la sediul central de la Bucuresti.
Instanta stabileste ca in cauza clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamanta intrucat contractul incheiat cu aceasta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile, astfel cum a relatat la interogatoriu reclamanta ( intrebarea 2), sarcina probei privind negocierea clauzelor revenind paratei in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000(forma in vigoare la data incheierii conventiei de credit). Din nici o proba a cauzei nu a rezultat ca reclamanta au avut  posibilitatea de a lua cunostinta de conditiile contractului privitoare la comisionul de risc si ca a fost informata cu privire la acesta, enumerarea costurilor neputand satisface cerinta legala.
Pe de alta parte, parata nu a explicat care este riscul pe care imprumutatul il prezinta, in conditiile in care, acordand un credit cu o intindere semnificativa in timp se prezuma ca reclamanta s-a incadrat pe termen lung in cerintele de creditare ale Bancii, a garantat creditul cu ipoteca(art.7.a) si a cesionat asigurarea in favoarea bancii(art.7.b). Desfasurarea activitatii comerciale are ca obiectiv obtinerea unui profit insa implica si suportarea anumitor riscuri si chiar pierderi. Or, din drepturile si obligatiile generate de conventia de credit instanta retine ca toate riscurile acestui contract au fost stabilite in sarcina imprumutatului.
Avand in vedere cele aratate mai sus, precum si valoarea semnificativa a comisionului de risc ce trebuie achitat de catre reclamanta, in calitate de imprumutat dar si valoarea totala a contractului, instanta apreciaza ca inserarea clauzei privind obligatia achitarii unui comision de risc este de natura a genera un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Clauza privind obligatia de plata a comisionului de risc este abuziva intrucat nu a fost negociata direct cu consumatorul si pentru ca a cauzat, contrar cerintelor bunei credinte si in detrimentul imprumutatului, acest dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. La aprecierea bunei - credinte trebuie acordata atentie fortei pozitiilor de negociere ale partilor, iar aceasta conditie este indeplinita de profesionist(comerciant) atunci cand actioneaza in mod corect si echitabil fata de cealalta parte de ale carei interese legitime trebuie sa tina seama. Cum cuantumul comisionului de risc nu este echivalentul unei serviciu prestat de banca fata de reclamanti, ci o “dobanda” suplimentara, rezulta ca banca a abuzat de pozitia sa in raport cu reclamanta cata vreme nu a inserat in conventia de credit si o clauza de echilibru care sa prevada posibilitatea restituirii acestui comision la finalul conventiei.
Mai mult, dupa aparitia O.U.G. nr. 50/2010 parata a inteles sa pastreze acest comision, dar pentru a raspunde noilor prevederi legale(art. 36 din ordonanta) l-a redenumit in comision de administrare cum de altfel recunoaste .
 Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si, in mod corespunzator, art. 4 alin. 6 din actul normativ national transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva care, de o maniera mai clara, mentioneaza ca „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Comisionul de risc reprezinta fara indoiala un element al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa aceasta clauza sub incidenta art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv. Trebuie insa observat faptul ca nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, ci fac referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb, precum si la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la pret sa fie exprimata in mod clar si inteligibil.
Clauza referitoare la comisionul de risc este denumita(asa cum s-a aratat anterior) ca fiind costul punerii la dispozitie a creditului, definitie identica cu cea a dobanzii curente. Pentru acelasi serviciu, acordarea creditului, au fost percepute mai multe costuri, fara ca distinctia intre acestea sa fie exprimata clar si inteligibil si fara sa existe o contraprestatie echivalenta pentru unele dintre aceste costuri.
Prin urmare, fiind indeplinite conditiile cumulative prevazute de art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, clauza de la punctul 5.a din Conditiile speciale ale conventiei de credit este abuziva si deci lovita de nulitate absoluta, ceea ce decurge din interesul de ordine publica ocrotit, respectiv protectia consumatorului. Sanctiunea nulitatii produce efecte retroactive, platile efectuate de reclamanta catre parata si necontestate de aceasta, cu titlu de comision de risc, conform graficului de rambursare a creditului, anexat la contract si actele depuse de reclamanta au caracterul de plata nedatorata, impunandu-se restituirea acestora.
Din acelasi considerent instanta va  respinge ca neintemeiat capatul de cerere de repunere in situatia anterioara ca urmare a constatarii caracterului abuziv al clauzei contractuale intrucat asa cum s-a aratat anterior, nulitatea duce la situatia de dinainte, dispunandu-se de altfel restituirea sumelor de bani platite cu titlu de comision de risc.
Va obliga parata sa plateasca reclamantilor dobanda legala aferenta comisionului de risc incasat(redenumit comision de administrare), incepand cu data introducerii cererii(31.10 2014) si pana la data platii efective.
In temeiul art. 453 C.pr.civ. va obliga parata sa plateasca reclamantilor cu titlu de cheltuieli de judecata suma de 700 lei reprezentand onorariu de avocat.”

II. CEREREA DE APEL
Impotriva acestei sentinte a formulat apel parata SC V. R.  SA solicitand admiterea apelului si schimbarea in parte a sentintei civile, respingere in tot a cererii formulate de reclamanta.
In motivare apelanta a criticat in esenta urmatoarele:
I.1. Instanta de fond in mod gresit a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, fiind incidente dispozitiile art. 8 alin. 1 si art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 , termenul de prescriptie al dreptului la actiune incepand sa curga de la data cand s-a  cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea sau faptul imbogatirii fara justa cauza, fiind vorba de momentul achitarii sumelor in baza clauzelor pretins abuzive.
I.2.  Instanta de fond in mod gresit a respins exceptia lipsei de obiect a cauzei, intrucat comisionul de risc a fost eliminat din contract si introdus comisionul de administrare, aceste clauze neexistand la data introducerii actiunii.
II.1 Instanta de fond in mod eronat a apreciat ca fiind abuziva clauza prevazuta la art. 5 lit. a din Conditii speciale ale conventiei de credit, intrucat banca l-a inlaturat prin comisionul de administrare, pastrand pretul contractului.
S-a retinut in mod gresit ca acest comision de risc nu face parte din obiectul contractului, intrucat nu reprezinta prestatia la care se obliga partea cealalta si lipseste justificarea perceperii acestuia. 
Mai precizeaza apelanta ca in mod gresit instanta de fond a statuat ca acest comision poate face obiectul controlului caracterului abuziv din perspectiva Directivei CEE si Legii 193/200.
Precizeaza apelanta ca s-a retinut in mod gresit ca acest comision nu a fost exprimat clar si inteligibil,  acesta fiind inclus in DAE, prin excluderea lui se modifica pretul creditului, aspect inadmisibil din perspectiva practicii CJUE.
In mod gresit s-a retinut crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, prin perceperea acestui comision, precum si contrara cerintelor bunei credinte, prin nenegocierea acestei clauze.
Instanta de fond in mod gresit s-a pronuntat asupra restituirii sumelor reprezentand comision de risc.
III. Instanta de fond in mod gresit a acordat dobanda legala de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective, intrucat trebuia sa acorde dobanda legala de la data pronuntarii hotararii si si pana la momentul platii, nefiind pusi in intarziere.

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
In motivare intimata arata ca instanta de fond in mod corect a constatat caracterul abuziv al clauzei  prevazute la art. 5 lit. a din conventia de credit, cu privire la comisionul de risc redenumit comision de administrare, aceasta clauza fiind nenegociata cu reclamanta.
Precizeaza intimata faptul ca nu au fost respectate prevederile Legii 193/2000 de catre banca.
Precizeaza intimata faptul ca instanta de fond in mod corect a stabilit instanta de fond faptul ca apelanta parata datoreaza dobanda legala de la data introducerii actiunii..

III. ANALIZA INSTANTEI DE CONTROL JUDICIAR
Analizand legalitatea sentintei civile nr. 2055/1.04.2015, pronuntata de Judecatoria Bacau, din perspectiva criticilor formulate de apelanta parata si a temeiurilor de drept invocate, se apreciaza ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
1. Critica apelantei privind prescriptia dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, pentru perioada solicitata de reclamanta este nefondata, Tribunalul retine ca finalitatea constatarii caracterului abuziv al unor clauze este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, astfel incat, in mod corect, instanta de fond a dat eficienta principiului potrivit caruia quod nullum est, nullum producit effectum, dispunand just restituirea prestatiilor/ sumelor incasate cu titlu de comision de risc, dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc fiind imprescriptibil. (In acest sens a se vedea si practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie – decizia nr.  992/ 13 martie 2014, Sectia a II-a civila)
Si critica apelantei referitoare la lipsa de obiect a actiunii este nefondata, instanta de fond apreciind in mod corect faptul ca apelanta parata a modificat clauze din contractul de credit, in incercarea de a le pune in acord cu legislatia in vigoare, insa comisionul de administrare mentinut are alt scop decat acela prevazut de lege, respectiv de a asigura banca din perspectiva riscurilor asumate, prin punerea sumei imprumutate la dispozitia imprumutatului.
Prin obiect al cererii de chemare in judecata se intelege pretentia concreta a reclamantului, materializata in suma de bani pe care acesta o cere de la debitorul sau, cu indeplinirea conditiilor privitoare la caracterul licit (conform dispozitiilor legale), posibil (reclamantul solicita obligarea paratului la un lucru realizabil, respectiv pretentia de ordin pecuniar) si determinat sau determinabil (reclamantul solicita dezlegarea unei probleme concrete iar nu de principiu) al obiectului cererii de chemare in judecata. Or, comisionul de risc fiind mentinut sub o alta denumire, instanta in mod corect a respins aceasta exceptie si a procedat la verificarea pretentiilor pe fondul cauzei.

 2. In ce priveste criticile apelantei grupate la punctul II. Tribunalul retine ca apelanta face confuzie intre obiectul principal al contractului care este dat de suma imprumutata si costul total al contractului care este dat de toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele, onorariile intermediarilor de credit si orice alt tip de onorarii pe care consumatorul trebuie sa le plateasca in legatura cu contractul de credit, cu exceptia taxelor notariale. Asa cum si Directiva 2008/48 CE prevede diferenta intre valoarea totala a creditului sau obiectul principal al contractului (insemnand plafonul sau sumele totale puse la dispozitie in baza unui contract de credit) si valoarea totala platibila de catre consumator (insemnand suma valorii totale a creditului si a costului total al creditului pentru consumator ). Fata de cele enuntate Tribunalul apreciaza ca instanta de fond in mod corect a retinut ca din obiectul principal al contractului nu face parte comisionul de risc.
Critica privind interpretarea si aplicarea gresita a Legii nr. 193/2000 nu poate fi primita, deoarece alin. 3 al art. 4 din actul normativ anterior mentionat instituie o prezumtie relativa a caracterului abuziv al clauzelor in cazul contractelor prestabilite ce contin clauze standard, preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul in speta dedusa judecatii.
In ce priveste notiunea de „clauza abuziva”, art. 3 din Directiva nr. 93/13 atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual si, in contradictie cu exigenta de buna-credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
In acest sens se retine ca, in ambele reglementari, atat in dreptul intern, art. 4 alin. 1 din Lege, cat si in legislatia comunitara se pot distinge aceleasi conditii care imprima unei clauze contractuale caracter abuziv.
De altfel, nici legea nationala si nici Directiva nr. 93/13 nu exclud, de principiu, posibilitatea existentei unor clauze abuzive in ipoteza in care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociata direct cu consumatorul.
In acest sens, se constata ca banca nu a probat ca a negociat efectiv si direct cu consumatorul clauzele a caror nulitate s-a solicitat, desi aceasta proba ii incumba, conform art. 4 alin. 3 din Lege, prezumtia relativa instituita de lege nefiind rasturnata.
In aceste conditii, in mod corect s-a retinut ca este vorba de un contract de credit preformulat de banca, standardizat, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putand doar sa adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corecta si completa asupra tuturor conditiilor de creditare.
Acelasi este si sensul art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13 prin care se prevede ca „se considera intotdeauna ca o clauza nu s-a negociat individual atunci cand a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul cauzei, in special in cazul contractelor de adeziune asa cum este si contractul de credit din cauza.
Referitor la ratiunea perceperii comisionului de risc, in mod corect a retinut instanta de fond ca simpla mentionare a acestuia in cuprinsul contractului, fara a se arata motivul perceperii acestuia si riscurile acoperite, nu confera clauzei un caracter clar si neechivoc asa cum prevad dispozitiile art. 4 alin. 6 teza finala, pentru a fi exceptate de la  controlul instantei asupra caracterului abuziv ale acestuia.

Tribunalul a constatat ca, comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispozitie a creditului si ca o garantie a indeplinirii unei obligatii de restituire a imprumutului, fara a exista precizari in cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinatiei acestuia, insa nicio clauza a conventiei nu prevede conditiile in care sumele depuse cu acest titlu pot fi retinute si nici ce se intampla cu aceste sume in cazul in care riscul nu se produce pana la ajungerea contractului la termen ori in cazul rambursarii anticipate a creditului, ceea ce inseamna ca nu s-a prevazut in contract o obligatie corelativa a bancii.         
Mai mult, instanta de control judiciar apreciaza ca atata timp cat riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garantii reale ce poate fi suplimentata in anumite conditii reglementate prin contract, cat si prin incheierea unei polite de asigurare cesionata in favoarea bancii este evident ca prin introducerea comisionului de risc, fara reglementarea unei obligatii corelative, se creeaza un dezechilibru intre contraprestatiile partilor, contrar bunei-credinte, situatie ce contravine caracterului sinalagmatic al conventiei de credit.
Cum clauza referitoare la comisionul de risc, functia si destinatia acestuia nu au fost evidentiate in contract, se constata ca orice consumator ar fi fost intr-o pozitie dezavantajata fata de banca si intr-o imposibilitate reala de a negocia acest comision, cu atat mai mult cu cat apelanta nu a facut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligatie ce-i revenea in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereusind sa rastoarne prezumtia relativa instituita in favoarea consumatorului prin acest text de lege. Tribunalul apreciaza ca in mod corect instanta de fond a procedat la analizarea caracterului abuziv al acestei clauze prin prisma dispozitiilor Legii nr. 193/2000.
In ce priveste includerea comisionului de risc in modul ce calcul al dobanzii anuale efective, Tribunalul retine ca potrivit definitiei inscrisa in cuprinsul art. 3 lit. i din Directiva 200/48 CE „dobanda anuala efectiva  inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului, inclusiv costurile mentionate la articolul 19 alineatul (2), daca este cazul”, iar potrivit art. 19 alin. 2 din directiva „in scopul calcularii dobanzii anuale efective, se determina costul total al creditului pentru consumator. Costurile administrarii unui cont care inregistreaza atat operatiunile de plata, cat si tragerile, costurile de utilizare a unui mijloc de plata atat pentru operatiunile de plata, cat si pentru trageri, precum si alte costuri privind operatiunile de plata sunt incluse in costul total al creditului catre consumator.”
Cum prin O.U.G. nr. 50/2010  s-au transpus prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori prin care se statueaza clar ce comisioane pot fi inserate, iar comisionul de risc nu se afla printre acestea. Astfel ca includerea acestui comision in formula de calcul a DAE nu e justificata, comisionul de risc nu face parte din costul administrarii unui cont sau costurile privind operatiunile de plata, si in mod eronat apelanta a interpretat jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Tribunalul nu poate acorda relevanta apararii apelantei privitoare la gresita restituire a sumelor reprezentand contravaloarea comisionului. Tribunalul apreciaza ca urmare a constatarii caracterului abuziv al unor clauze, care este echivalenta cu constatarea nulitatii absolute a acestora, in mod corect, s-a dispus restituirea prestatiilor/ sumelor incasate cu titlu de comision de risc, intrucat ceea ce este nul, nu poate produce efecte.
          Este fara suport sustinerea apelantei ca daca numai banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic prin imbogatirea fara justa cauza a reclamantului, astfel ca in mod corect a fost obligata banca sa restituie ceea ce a incasat fara  just temei, in baza unei clauze nule, care nu produce nici un efect, astfel ca imprumutatul nu ajunge la o imbogatire fara justa cauza, stiut fiind ca banca, pentru sumele acordate cu titlu de imprumut, a incasat si incaseaza dobanda, care constituie echivalentul folosintei sumelor acordate prin contractul de credit.
   3. Tribunalul va respinge si critica conform careia instanta de fond in mod eronat a acordat dobanda legala aferenta comisionului de risc de la data formularii actiunii si nu de la data pronuntarii hotararii.
Prima instanta a retinut corect ca parata apelanta datoreaza dobanda legala din ziua formularii cererii de chemare in judecata, fata de dispozitiile codului civil vechi, respectiv ale art. 1088 C. Civ,  „La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala(…).Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept”(legea aplicabila la momentul incheierii contractului de credit).
Rezulta ca prevederile art. 5 lit. a din conventia de credit sunt abuzive, avand in vedere ca potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 este calificata ca atare o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, este apta sa creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de catre intimata reclamanta, avand in vedere ca apelanta parata urmeaza sa cada in pretentii, vazand dispozitiile art. 453 alin.1 si urmatoarele Cod procedura civila instanta urmeaza sa oblige apelanta la plata sumei 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariu avocat.
Pentru motivele aratate, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.