Nulitate act juridic clauze abuzive

Prin cererea inregistrata la Judecatoria Bacau la data de 13.08.2015 sub nr. 9874/180/205, reclamantii B.C. si B.V.R. au chemat in judecata parata SC V.R. SA, pentru ca, prin hotarare judecatoreasca, sa se constate:
- nulitatea absoluta a clauzei "data ajustarii dobanzii" (art. 3 lit. d) din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006) si obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- nulitatea absoluta a clauzei "data ajustarii dobanzii curente " (art. 2 lit. d) din Actul Aditional nr. 2/05.02.2010 1a conventia de credit nr. 0081233/ 28.12.2006 si obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- nulitatea absoluta a clauzei „comision de risc" (art. 5.1 lit. a) din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006, si art. 3.5 din conditiile generale  ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006) si obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- nulitatea absoluta a clauzei "comision de rezerva" (art. 5.1 lit. f) din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006, si art. 3.11 din conditiile generale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006) si obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- nulitatea absoluta a clauzei ce stabileste obligatia imprumutatului de a incheia contractul de asigurare cu o societate de asigurari partenera sau agreata de Banca (art. 7 lit. b) din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006 si la art. 7.1 lit. d) si e) din conditiile  generale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006), si obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- nulitatea absoluta a clauzei "scadenta anticipata‘” (art. 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3, lit. b), lit. c) si lit. d) si art. 8.3 din conditiile generale ale conventiei de credit nr. 0081233/28.12.2006), cu obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- nulitatea absoluta a clauzei "costuri suplimentare” (art. 10.1 si art. 10.2 din conditiile speciale din Actul Aditional nr. 2/05.02.2010 1a conventia de credit nr. 0081233/28.12.2006 ) si obligarea paratei la eliminarea acesteia;
- obligarea paratei la restituirea tuturor sumelor incasate cu titlul de Comision de Risc, Dobanda majorata, Comision de Rezerva, de la data incheierii conventiei de credit si pana la data platii efective, precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii ,se arata ca au incheiat cu parata Conventia de credit nr. 0081233/28.12.2016, prin Sucursala Bacau, pentru suma de 26.350 euro, contract incheiat pe o durata de 360 luni.
Desi la art. 3 lit. a) din contract s-a stabilit o dobanda curenta de 5,85 % si o dobanda anuala efectiva de 8,06 % pe an, conform art. 3 lit. d) din contract, banca si-a rezervat dreptul de a modifica rata dobanzii curente, in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, urmand sa aduca la cunostinta imprumutatilor noua rata a dobanzii.
Considera aceasta clauza abuziva, deoarece clauza este interpretata doar in favoarea imprumutatorului, fara a da posibilitatea imprumutatului de a verifica daca majorarea era necesara.
La momentul inchiderii contractului, banca a actionat de pe o pozitie inegala in raport cu consumatorul, contractul fiind unul de adeziune.
De asemenea, prin Actul Aditional nr. 2/05.02.2010 la contract s-a modificat articolul privind „data ajustarii dobanzii” pe acelasi motiv, al fluctuatiei indicelui Euribor la 3 luni si s-a schimbat si cuantumul dobanzii curente la 5,820 %.
Conform art. 5 lit. a) din Conditiile Speciale, banca a stabilit un comision de risc, in cuantum de 0,1 %, aplicat la soldul creditului, lunar, pe toata durata de derulare a conventiei.
Practica judiciara a retinut ca acest comision de risc este abuziv, deoarece se plateste pentru aceeasi prestatie pentru care se plateste si dobanda, iar riscul bancii cu privire la creditele neperformante este transferat consumatorului.
De asemenea, si comisionul de rezerva, in cuantum de 1,85 % prevazut la art. 5 lit. f) din Conditiile Speciale este considerat abuziv de catre practica judiciara, prin raportare la dispozitiile art. 15 din Legea nr. 190/1999, care enumera, limitativ, care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul intr-un contract de credit imobiliar / ipotecar: „in sarcina imprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si constituirii ipotecii si garantiilor aferente”.
Ca atare, orice alt cost pus in sarcina clientilor este interzis de legislatia in vigoare.
Legea interzice profesionistilor sa includa in contractele lor clauze abuzive.
Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, care reprezinta transpunerea Directivei CE 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumatori, iar contractul va continua sa fie executat doar daca, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat.
Dispozitiile art. 4 si art. 13 – 15 din aceasta lege permit judecatorului sa intervina in contract pentru a-l revizui, dupa ce a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractuale, aplicand sanctiunea nulitatii acestor clauze.
Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuta a doua si a treia si lit. c) din Conditiile Generale ale conventiei, banca are dreptul, pe baza unei notificari a imprumutatului, de a declara scadenta anticipata a creditului, atat in cazul in care imprumutatul nu-si indeplineste obligatia de plata a creditului, cat si in situatii neprevazute, care nu tin de raporturile dintre parti.
Aceasta clauza este abuziva, intrucat pune consumatorul intr-o pozitie defavorabila fata de banca, care are la discretie stabilirea momentului scadentei anticipate, chiar si in situatii ce exced culpei consumatorului.
In clauzele de la Sectiunea 10 – Costuri suplimentare (art. 10.1 si 10.2) sunt reglementate situatiile in care, din diferite motive aratate in aceste clauze, costurile bancii cresc, fara a exista intotdeauna o legatura cu contractul de imprumut, situatii in care cresterea este suportata de catre client.
Aceste clauze pre-formulate creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar bune-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor fiind abuzive.
In ceea ce priveste obligatia imprumutatului de a incheia contractul de asigurare cu o societate de asigurari partenera sau agreata de banca  si de a alege o noua societate de asigurari care reinnoieste polita (art. 7 lit. b) din conditiile speciale si art. 7.1 lit. d) si e) din conditiile generale), se arata ca este o clauza abuziva, intrucat impiedica clientul sa opteze pentru o societate de asigurari pe care o prefera.
Legea nr. 193/2000 prevede ca sanctiune inopozabilitatea clauzelor constatate abuzive in raport cu consumatorul, regimul juridic al acesteia fiind identic cu al nulitatii absolute, aspect retinut si de jurisprudenta CJUE.
In dovedirea cererii, reclamantii au solicitat proba cu inscrisuri si interogatoriul paratei si au depus urmatoarele inscrisuri: conventia de credit si actul aditional nr. 2/05.02.2010, corespondenta intre parti, extrase de cont.
Parata SC V.R. SA a formulat intampinare solicitand, pe exceptie, respingerea actiunii ca lipsita de interes si lipsita de obiect, iar pe fond, ca ramasa fara obiect.
Pe exceptia lipsei de interes, se arata ca interesul reclamantilor in promovarea prezentei actiuni nu mai este actual, intrucat raportul juridic nu mai este in derulare, creditul fiind inchis la data de 17.04.2015, prin rambursare anticipata.
De asemenea, pentru acelasi motiv, si cererile referitoare la constatarea nulitatii clauzei referitoare la comisionul de risc / administrare si restituirea sumelor achitate cu acest titlu, sunt lipsite de obiect.
Ca atare, solicita admiterea exceptiilor si respingerea cererii pe exceptii.
Pe fondul cauzei, se arata ca prevederile contractuale ce vizeaza comisionul de risc si dobanda sunt clauze referitoare la obiectul contractului si la cerinte de pret si plata, in sensul art. 4 (2) din Directiva 93/13, exceptate de la controlul caracterului abuziv.
De asemenea, cerinta exprimarii in mod clar si inteligibil a acestei clauze este indeplinita.
Totodata, clauzele supuse analizei instantei nu indeplinesc conditiile prevazute de Legea nr. 193/2000, pentru calificarea ca fiind clauze abuzive, intrucat au fost negociate intre parti si nu exista un dezechilibru semnificativ in detrimentul reclamantilor si nici rea-credinta din partea bancii.
In aparare, parata a solicitat proba cu inscrisuri, insa nu a depus acte la dosarul cauzei, comunicand, la solicitarea instantei, relatii cu privire la sumele incasate cu titlu de comision risc / administrare si comision de rezerva minima obligatorie.
La data de 12.01.2016, B.T. a solicitat introducerea in cauza, in calitate de parata, intrucat a preluat calitatea procesuala a V.R. SA, prin efectul fuziunii prin absorbtie, cerere asupra careia instanta nu s-a pronuntat.
La primul termen de judecata, partile au fost citate cu mentiunea discutarii exceptiei necompetentei materiale a instantei, exceptie invocata din oficiu.
Prin sentinta civila nr. 304 din 20.01.2016, s-a admis exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Bacau si s-a declinat competenta de solutionare a cauzei, in favoarea Tribunalului Bacau.
La Tribunalul Bacau – Sectia a II-a Civila si de Contencios Administrativ si Fiscal, cauza a fost inregistrata sub nr. 9874/180/2015.
La data de 09.02.2016, B.T. formuleaza, din nou, cerere de introducere in cauza, in calitate de parata, cerere formulata si de catre reclamanti.
Avand in vedere incheierea nr. 3267/25.11.2015 a Tribunalului Specializat Cluj, prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbtie dintre B.T. si V.R. SA, instanta a admis cererea si a dispus introducerea acesteia in cauza, in calitate de parata.
In cauza, s-a administrat proba cu inscrisuri, interogatoriul paratei si s-a dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize contabile.
In temeiul art. 248 C.pr.civ., instanta a pus in discutia partilor exceptiile invocate de parata prin intampinare, respectiv exceptia lipsei de interes si exceptia lipsei de obiect, exceptii pe care le-a respins, prin incheierea din 19.05.2016, pentru motivele aratate in acea incheiere.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii au incheiat cu V.R. SA – Sucursala Bacau conventia de credit nr. 0081233/28.12.2006, prin care au imprumutat suma de 26.350 euro, pentru o perioada de 360 luni, cu o dobanda fixa de 5,95 % pe an si DAE de 8,06 % si garantat cu o garantie imobiliara.
La art. 5 din Conditiile Speciale, partile au prevazut urmatoarele comisioane: comision de risc (lit. a) de 0,1 % lunar pe toata perioada contractului, comision de analiza dosar (lit. b) – 35 euro platit la data incheierii conventiei de credit, comision de rambursare anticipata de 2 % in primii 5 ani (lit. c), comision de gestiune (lit. d) de 375 lei pentru evaluarea imobilului adus in garantie si comision de rezerva (lit. f) de 1,85 % pe an, datorat lunar pe o perioada de maxim 24 luni de la data utilizarii creditului.
La data de 05.02.2010, partile incheie Actul Aditional nr. 2 la conventia de credit nr. 0081233/28.12.2006, prin care stabilesc un nivel mai mic al dobanzii, de la 5,95 % la 5,825 % si modifica  modul de calcul al acesteia, dobanda urmand a fi calculata in functie de indicele EURIBOR la 3 luni, dar nu mai mult de 7,45 %.
Desi comisionul de rezerva de 1,85 % era prevazut in conventia de credit pentru o perioada de maxim 24 luni, banca a hotarat, la inceputul anului 2009, sa prelungeasca incasarea acestui comision si dupa data de 31.12.2008, notificand reclamantii, cu adresa nr. 502106 (fila 24 vol. I).
Intrucat reclamantii nu au fost de acord cu aceasta masura a bancii, au formulat reclamatia nr. 443/09.03.2009, solicitand eliminarea acestui comision, conform clauzei  contractuale.
Cu adresa nr. 9230/28.04.2009, banca le comunica reclamantilor ca va elimina comisionul de rezerva minima obligatoriu (M.M.R.) la data primei scadente ulterioare datei de 15 mai 2009.
In perioada 28.12.2006 – 11.06.2009, parata a incasat cu titlu de comision de rezerva minima obligatorie suma de 1.177,68 EURO, conform expertizei contabile B.B., efectuata in cauza.
Dupa aparitia OUG nr. 50/2010, intrucat reclamantii nu au primit notificare din partea bancii pentru modificarea contractului, au comunicat acesteia, cu adresa nr. 2031 din 17.09.2010, ca nu doresc modificarea contractului de credit.
La data de 21.09.2010, banca ii invita pe reclamanti la sediul bancii pentru a semna actul aditional de modificare a contractului, conform prevederilor OUG nr. 50/2010.
Modificarile propuse de banca priveau modificarea modului de calcul a dobanzii, dupa formula EURIBOR 3 luni + marja bancii, eliminarea comisionului de penalizare, a comisionului de rambursare anticipata si a oricaror alte comisioane, cu exceptia comisionului de risc, care s-a transformat in comision de administrare, avand acelasi procent.
Desi reclamanta B.V.R. a refuzat semnarea actului aditional la contract, acesta a fost considerat incheiat de catre banca, operand modificarile conform notificarii trimise reclamantilor.
Astfel, incepand cu data de 01.11.2010, reclamantii au platit comision de administrare de 0,1 % lunar, calculat la soldul creditului.
Conform expertizei contabile efectuata in cauza, reclamantii au achitat cu titlu de comision de risc / comision de administrare suma de 2.324,63 EURO, in perioada 28.12.2006 – 29.04.2015.
Avand in vedere ca intre parti a existat o corespondenta prin care reclamantii solicitau eliminarea comisionului de administrare, iar banca nu a fost de acord cu acest lucru, la data de 17.04.2015, reclamantii au achitat integral creditul, prin rambursare anticipata.
Fata de situatia de fapt retinuta, instanta constata intemeiata, in parte, actiunea pentru urmatoarele considerente:
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicata, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin 1 din aceeasi lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara indeplinirea cumulata a urmatoarelor conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte.
 Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca, o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare, practicate de comercianti, pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Instanta retine ca negocierea unei clauze implica posibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei contractuale iar, in cauza, nu au fost dovedite eventuale discutii referitoare la modificarea efectiva a clauzelor contestate.
Conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, indicarea exacta a preturilor si tarifelor si, dupa caz, a conditiilor de garantare.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 republicata, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (alin. 2).
Pentru a se putea trece insa la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus mentionate, se impune o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
La art. 4 alin.6 din lege se prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Acest text de lege transpune in legislatia nationala dispozitia comunitara, prevazuta la art. 4 alin. 2 conform careia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit, in cauza C-143/13 Matei impotriva Volksbank Romania SA, ca „articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii ,trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte,” nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice, in mod unilateral ,rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un „comision de risc” perceput de acesta. Revine, insa, instantei de trimitere sarcina sa verifice aceasta calificare a clauzelor contractuale mentionate avand in vedere natura, economia generala si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si factual in care se inscriu acestea.”
Curtea a statuat ca acele  clauze contractuale care se circumscriu notiunii „obiectul (principal al) contractului”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie intelese ca fiind cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare, il caracterizeaza. Dimpotriva, clauzele care au un caracter accesoriu, in raport cu cele care definesc esenta insasi a raportului contractual, nu pot fi circumscrise notiunii mentionate de obiect principal al contractului.
Curtea a considerat, in Hotararea pronuntata in cauza Kasler si Kaslerne Rabai, ca  din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, reiese ca a doua categorie de clauze, al caror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat, are un domeniu de aplicare restrans, intrucat aceasta apreciere nu priveste decat caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei prevazute, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, aceasta excludere explicandu se prin faptul ca nu exista niciun barem sau criteriu juridic care sa poata incadra si ghida controlul acestui caracter adecvat .
Clauzele referitoare la contraprestatia datorata de consumator creditorului sau care au un efect asupra pretului efectiv ce trebuie platit acestuia din urma, de catre consumator, nu intra, asadar, in principiu, in aceasta a doua categorie de clauze, cu exceptia chestiunii daca valoarea contraprestatiei sau a pretului prevazut in contract este adecvata fata de serviciul furnizat in schimb de creditor.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, in raport cu serviciul furnizat, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate. 
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) „costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul  in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale...”; (i) dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului...”.
Riscul de credit este in stransa legatura cu riscul de diminuare a valorii creantei si cu riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Instanta apreciaza ca textul de lege indicat limiteaza interventia instantei in definirea notiunilor de obiect al contractului, de pret al contractului si de plata, insa nu interzice instantei sa evalueze modul cum se calculeaza o parte din pretul contractului.
In acelasi sens, s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene in hotararea din 26.02.2015, pronuntata in cauza C 143/13, in care a retinut, in imprejurari similare cauzei de fata, ca termenii „obiectul principal al contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte” din art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, care prevad un „comision de risc” perceput de acesta.
In speta, in ceea ce priveste negocierea acestei clauze privind comisionul de risc, instanta retine ca, desi parata a sustinut ca prevederile contractuale a caror nulitate absoluta se cere a fi constatata, nu au caracter abuziv, intrucat este o clauza negociata, cuprinsa in Conditiile Speciale ale contractului, prevederile din Conditiile Speciale prezentand toate caracteristicile unui contract cu forta obligatorie intre parti, incheiat in urma exprimarii libere a vointei din partea ambilor cocontractanti, instanta  nu este de acord cu aceasta sustinere, apreciind ca datele spetei conduc la o alta concluzie.
Astfel, analizand sectiunea Conditii Speciale ale conventiei de credit intervenita intre parti, instanta constata ca art. 5 a) instituie obligatia reclamantilor de a achita un comision de risc. Astfel, se stipuleaza ca, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plateste lunar pe toata perioada creditului.
 Prin urmare, o eventuala negociere ce a avut loc intre parti s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plata si termenele scadente, nu si asupra posibilitatii inserarii sau nu a obligatiei de plata a unei asemenea sume, reclamantii neputand astfel influenta nasterea unei asemenea obligatii in sarcina lor, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193 din 2000.
Instanta apreciaza ca, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamantii, intrucat contractul incheiat cu acestia a fost un contract tip, pre-formulat, cu clauze nenegociabile.
Imprejurarea invocata de parata prin intampinare ca reclamantii au avut cunostinta atat de existenta, cat si de intinderea obligatiilor ce le reveneau, sub aspectul valorii si sub cel al perioadelor si au fost de acord, prin semnarea conventiei, cu plata comisionului de risc, dispunand de posibilitatea de a refuza semnarea conventiei, daca nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidenta a prevederilor Legii nr. 193/2000.
A valida un astfel de rationament ar echivala cu lipsirea, in mare parte, de aplicabilitate a dispozitiilor acestui act normativ, in conditiile in care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmarit sa protejeze tocmai consumatorii, care deja au incheiat contracte ce ar putea contine clauze abuzive.
 Codul civil consacra principiul libertatii contractuale, dar art. 969 Codul civil confera putere de lege doar conventiilor legal facute, Legea nr.193/2000 reglementand tocmai situatii in care clauze contractuale consimtite de parte, prin asumarea contractului, nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Instanta va inlatura apararile paratei, conform carora Legea nr.193/2000 instituie doar pentru clauzele standardizate o prezumtie de nenegociere, retinand ca toate clauzele unui contract de credit, indiferent ca sunt situate in partea speciala sau generala si ca sunt pre-formulate sau scrise olograf pot face obiectul analizei instantei pentru a se stabili daca sunt abuzive sau nu, paratei revenindu-i obligatia de a face dovada faptului ca au fost negociate.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 in privinta dispozitiei de la pct. 5 lit. a din Conditiile speciale ale conventiilor de credit, se impune si ca aceasta clauza sa fi creat, in detrimentul reclamantului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Potrivit paratei, comisionul de risc prevazut la art. 5 lit. a) din Conditiile speciale ale conventiilor de credit reprezinta un element al pretului bancii, pentru acoperirea riscului bancar, intrucat pe parcursul derularii conventiei exista posibilitatea ca banca sa sufere o pierdere, prin nerecuperarea sumelor acordate si ca aceste credite si ca imobilul adus in garantie a fost asigurat doar pentru anumite riscuri.
Instanta nu contesta faptul ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar apreciaza ca aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere o serie de factori, precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului sau garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului, insa desfasurarea oricarei activitati comerciale implica o serie de riscuri pentru comerciant, pe care acesta trebuie sa si le asume odata ce a ales sa se implice in respectiva activitate.
Analizand continutul contractului incheiat de catre parti, instanta constata ca nu este mentionata destinatia comisionului de risc si nici justificarea perceperii acestuia, astfel incat pentru acordarea creditului, parata a perceput dobanda si comision fara evidentierea distinctiei dintre acestea, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, ce impun exprimarea clauzelor intr-un limbaj usor inteligibil.
In plus, acest text afirma ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, insa ,in cazul de fata, dupa cum s-a aratat, Banca nu a oferit niciun produs sau serviciu in schimbul perceperii acestui comision, el reprezentand un beneficiu unilateral. Includerea sa expresa in „pretul contractului” ar fi dat posibilitatea consumatorului sa aprecieze in mod clar asupra naturii sale. Insa, desi el pare a fi destul de evident un element al pretului, problema este tocmai faptul ca Banca a incercat (si incearca in continuare) sa-i ofere o alta justificare decat dreptul sau de a face profit, ceea ce evidentiaza si mai mult caracterul deloc usor inteligibil al clauzei care il prevede. In consecinta, Banca nu poate beneficia de efectul exclusiv al art. 4 alin. 6, tocmai din cauza modalitatii sale de exprimare si explicare a comisionului de risc.
De asemenea, se retine ca parata nu a facut proba ca ar fi avut, la incheierea contractului, suspiciuni fondate cu privire la comportamentul viitor al reclamantilor in desfasurarea raportului contractual in discutie, comportament de natura sa genereze o probabilitate crescuta de a prejudicia banca, astfel ca punerea in sarcina reclamantilor, anticipat si nediferentiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea intampina banca, contravine cerintelor bunei-credinte.
Mai mult, nu este stipulata in contract posibilitatea restituirii catre imprumutati a valorii, cel putin partiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a conventiei, daca se constata ca riscurile pentru a caror acoperire a fost prevazut acest comision nu s-au produs.
Totodata, potrivit art. 8.1 lit. d) din Conditiile Generale ale Conventiilor de credit, banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, impreuna cu dobanda si toate celelalte costuri datorate de client, in cazul aparitiei unei situatii neprevazute, conform careia, in opinia bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator. Avand in vedere ansamblul acestor date, instanta nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus parata prin acordarea creditului, risc legat de persoana reclamantilor.
Caracterul nenegociat si abuziv al comisionului de risc este si mai evident in cazul transformarii lui in comision de administrare, si incasarii lui in continuare, in acelasi procent de 0,1 %, incepand cu data de 01.11.2010 si pana la data de 29.04.2015, in conditiile in care reclamantii rambursasera creditul integral la data de 17.04.2015 si se opusesera incasarii acestui comision de catre banca, conform corespondentei depuse de reclamanti la dosarul cauzei.
Instanta nu poate retine apararile paratei in sensul ca acest comision, impreuna cu dobanda, formeaza pretul contractului si este exceptat de la controlul caracterului abuziv, conform prevederilor Directivei 93/13, deoarece actul comunitar vizeaza clauzele care sunt exprimate in mod clar si inteligibil, ceea ce nu este cazul de fata, deoarece nu s-a explicat in contract care este contraprestatia bancii pentru incasarea acestui comision, distinct de dobanda perceputa.
CJUE a stabilit in cauza C26/13 Kasler ?i Káslerné Rábai, ca art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul cerintei ca o clauza contractuala trebuie redactata in mod clar si inteligibil, trebuie inteleasa ca impunand ca respectiva clauza sa fie inteligibila pentru consumator din punct de vedere gramatical, dar si ca, contractul sa expuna, in mod transparent, functionarea concreta a mecanismului la care se refera clauza respectiva.
In ceea ce priveste clauzele privind dobanda prevazute la art. 3 lit. d) din Conditiile Speciale si art. 2 lit. d) din Actul Aditional nr. 2/2010 la conventia de credit si solicitarea acordarii sumei precizate ca dobanda majorata, instanta retine ca, potrivit art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000, dobanda face parte din pretul contractului si nu poate fi supusa evaluarii instantei privind caracterul abuziv al clauzei in care este inserata, decat sub aspectul verificarii daca aceasta clauza este clara si fara echivoc, cerinta care este satisfacuta in cauza de fata.
Desi reclamantii invoca caracterul nenegociat al acestei clauze, instanta retine ca aceasta afirmatie este contrazisa chiar de incheierea actului aditional nr. 2/2010 la contract, la cererea reclamantilor, prin care s-a micsorat nivelul dobanzii de la 5,95 % la 5,8250 %.
Modul de stabilire al dobanzii in functie de indicele EURIBOR 3 luni, creeaza un echilibru intre parti, dobanda putand sa scada sau sa creasca in avantajul sau dezavantajul oricarei parti.
Totodata, el reprezinta o expresie a principiului „pacta sunt servanda” asa cum s-a exprimat si ICCJ prin deciziile nr. 2450/2011, nr. 2451/2011 si nr. 4685/2012.
Chiar daca expertul contabil a stabilit ca reclamantii au achitat in perioada 12.10.2010 – 11.07.2011 o diferenta de dobanda in plus ,de 62,37 Euro, instanta nu poate retine ca aceasta suma, in raport cu celelalte clauze ale contractului creeaza un dezechilibru semnificativ intre partile contractante.
Ca atare, in raport de caracterul negociat al clauzelor privind dobanda si ale prevederilor art. 4 alin. 6 din Directiva 93/13, instanta retine ca aceste clauze privind dobanda nu au caracter abuziv, iar cererea privind restituirea dobanzii incasate in plus este neintemeiata.
In ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 5.1 lit. f) din Conditiile Speciale privind comisionul de rezerva, instanta retine ca acesta a fost negociat pentru o perioada de minim 24 luni, deci pana la 31.12.2008, insa parata l-a incasat pana la data de 11.06.2009, cu toata opozitia reclamantilor.
Astfel, parata a impus unilateral un comision, care nu a fost negociat intre partile contractante, creand un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, intrucat nu a oferit o contraprestatie in schimbul acestui comision, el fiind motivat pe faptul ca, in perioada 2007 – 2008, indicii de referinta a costurilor de refinantare au inregistrat o crestere semnificativa.
Prin acest comision, banca a transferat pierderile din refinantarea creditelor pe seama reclamantilor – clienti.
Sustinerile paratei privind negocierea clauzelor contractuale sunt neintemeiate cu privire la comisionul de rezerva si de administrare, deoarece notificarea reclamantilor cu privire la incasarea acestora si procentul lor nu reprezinta negociere, ci o simpla informare.
In ceea ce priveste celelalte clauze privind "scadenta anticipata‘” (art. 8.1 lit. a) liniutele 2 si 3, lit. b), lit. c) si lit. d) si art. 8.3 din Conditiile Generale), "costuri suplimentare” (art. 10.1 si art. 10.2 din Conditiile Generale), contractul de asigurare (art. 7 lit. b) din Conditiile Speciale, respectiv art. 7.1 lit. d) si e) din Conditiile Generale), instanta retine ca si aceste clauze nu au produs efecte pe durata derularii contractului, iar pe viitor nu mai pot produce efecte, avand in vedere incetarea contractului  ,  la data de 17.04.2015.
Desi parata nu a facut dovada negocierii acestor clauze cu reclamantii, constatarea nulitatii lor nu ar produce nici un efect, motiv pentru care va respinge cererile de constatare nulitate a acestor clauze, ca neintemeiate.
Retinand caracterul nenegociat al clauzelor contractuale privind comisionul de risc / administrare si comisionul de rezerva minima obligatorie, instanta constata ca s-a produs un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste buna-credinta, instanta constata ca parata nu a actionat cu buna-credinta, prin inserarea acestor clauze in contract, uneori chiar abuziv, in defavoarea reclamantilor, neacordarea de explicatii si informatii pertinente si suficiente, astfel incat reclamantii sa poata avea o decizie in deplina cunostinta de cauza, mergand pana la inducerea in eroare a acestora.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate ca atare de  catre instanta nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sanctiunea este lipsirea actului juridic de efectele produse pentru ocrotirea unui interes legal general si a interesului particular al consumatorului, sanctiune echivalenta nulitatii absolute a acestor clauze.
Pentru aceste motive, in temeiul prevederilor  art 969 cod civil 1864 si ale Legii nr. 193/2000, instanta va admite, in parte, actiunea si va constata nulitatea absoluta a clauzelor privind comisionul de risc / administrare si comisionul de rezerva, respingand celelalte pretentii ca nefondate.
Intrucat nulitatea absoluta produce efecte „ex tunc” de la data incheierii conventiei de credit, ca efect al repunerii partilor in situatia anterioara, va obliga parata sa restituie reclamantilor sumele incasate in baza clauzelor constatate nule.
In temeiul art. 453 al. 2 NCPC va dispune compensarea cheltuielilor de judecata efectuate de parti.