Civil. Minori ?i familie. Exercitarea autorita?ii parinte?ti.

Asupra apelului civil de fata, constata urmatoarele:
Reclamantul  a chemat in judecata parata  si a solicitat desfacerea casatoriei incheiata intre parti, stabilirea exercitarii autoritatii parintesti privind minorii, in exclusivitate de catre reclamant, stabilirea locuintei minorilor la domiciliul reclamantului si obligarea paratei la plata pensiei de intretinere pentru minori, in cuantumul prevazut de lege, avand in vedere ca aceasta nu are venituri.
In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a aratat ca partile s-au casatorit la data de, iar din relatia acestora a rezultat minorii , nascuta la data de si  , nascut la data de.
S-a invederat ca reclamantul a plecat in Anglia si dorind sa asigure  copiilor un trai mai bun, in urma discutiilor purtate cu sotia, au hotarat sa ia copiii in aceasta tara. Intre parti a intervenit o raceala evidenta, tin legatura in ceea ce priveste situatia copiilor, insa relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate, iar continuarea casatoriei nu mai este posibila .
In drept, s-au invocat prevederilor art. 373 lit. a Cod civil, art. 934 si art. 930 Cod procedura civila.
Parata  a formulat intampinare si cerere reconventionala prin care a solicitat desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a reclamantului, exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusive de catre mama, stabilirea locuintei minorilor la mama si stabilirea unei pensii de intretinere in sarcina reclamantului, in cuantumul prevazut de lege.
Reclamantul-parat a formulat intampinare prin care a aratat in esenta ca in ceea ce priveste temeiul de drept invocate in actiunea principal si anume dispozitiile art. 934 Cod procedura civila a inteles prin acest fapt sa isi asume esecul acestei casatorii. Cu privire la stabilirea locuintei minorilor la domiciliul paratei-reclamante se arata ca minorii traiesc intr-un mediu propice dezvoltarii si cresterii lor armonioase, copii locuiesc in mod efectiv in Anglia de 4 ani, invata si au prieteni in aceasta tara, sunt bine integrati in colectivitate, sunt foarte atasati de tata, iar singura legatura cu mama se realizeaza doar prin intermediul telefonului. S-a solicitat astfel si respingerea cererii privind exercitarea autoritatii parintesti de catre parata-reclamanta.
Prin Sentinta civila nr. s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Piatra Neamt, fiind declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sector 5 al municipiului Bucuresti.
Partile au depus la dosar declaratia autentificata sub nr. prin care au aratat ca sunt de acord sa se aplice legea romana pentru solutionarea pricinii, sunt de acord  cu desfacerea casatoriei prin acord, fara motivarea hotararii, minorii rezultati din casatorie sa locuiasca dupa divort la tatal lor, autoritatea parinteasca sa se exercite de catre tata, sotia sa poarte numele de familie de . ( f. 16 dosar Judecatoria Sector 5 Bucuresti).
Prin Sentinta civila nr. s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, fiind declinata competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Piatra Neamt, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenta si s-a inaintat dosarul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea stabilirii instantei competente.
Prin Decizia nr. s-a stabilit competenta de solutionare a cererii de divort in favoarea Judecatoriei Piatra Neamt, fiind inregistrat pe rolul Judecatoriei Piatra Neamt la data de.
La termenul de judecata din s-a admis exceptia netimbrarii cererii reconventionale formulate de parata-reclamanta.
Investita cu solutionarea cererii, Judecatoria Piatra Neamt, prin sentinta civila nr. a anulat cererea reconventionala formulata de parata , ca netimbrata, a admis in parte actiunea avand ca obiect desfacere casatorie, formulata de reclamantul , in contradictoriu cu parata , a declarat desfacuta casatoria incheiata intre parti la data de si inregistrata in Registrul Starii Civile al municipiului Piatra Neamt, sub nr., prin acordul partilor, a dispus ca reclamanta sa-si mentina numele dobandit prin casatorie, respectiv “ ”, a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorilor  , nascut la data de si , nascuta la data de , sa se faca in comun de ambii parinti.
S-a stabilit locuinta minorilor   si  ca fiind locuinta reclamantului din Anglia, .
A fost obligata parata la plata unei contributii lunare de intretinere in favoarea fiecaruia dintre minorii   si , in cuantum de 16,5 % din veniturile sale nete lunare, dar nu mai putin de venitul minim pe economie de la data introducerii actiunii si pana la majoratul creditorilor obligatiei de intretinere, urmand ca reclamantul sa execute obligatia de intretinere in natura.
S-a stabilit ca termen de plata a contributiei de intretinere de catre parata   ultima zi lucratoare a fiecarei luni.
S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari astfel , prima instanta a retinut ca, in fapt, partile s-au casatorit la data de asa cum rezulta din certificatul de casatorie seria eliberat la data de  Primaria Municipiului Piatra Neamt, iar din aceasta relatie au rezultat minorii  , nascut la data de si  , nascuta la data de .
Partile prin declaratia autentificata sub nr. din de Ambasada Romaniei la Londra – Sectia consulara au aratat ca sunt de acord cu desfacerea casatoriei prin acord, fara motivarea hotararii, minorii rezultati din casatorie sa locuiasca dupa divort la tatal lor, autoritatea parinteasca sa se exercite de catre tata, sotia sa poarte numele de familie de .
Cu privire la cererea avand ca obiect desfacere casatorie, instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 374 Cod civil, „ Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat de catre instanta judecatoreasca indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie. Instanta este obligata sa verifice existenta consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot (…)”.
Aplicand aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta in cauza, instanta luand act de cererea expresa a partilor in temeiul dispozitiilor art.373 alin. (1) lit. a) si art. 374 alin. (1) si alin. (3) Cod civil raportate la art. 931 si art. 932 Cod procedura civila, instanta va dispune desfacerea casatoriei partilor pe baza acordului acestora.
Analizand invoiala partilor cu privire la cererile accesorii, instanta a apreciat ca acesta este in conformitate cu dispozitiile legale, numai in parte, din urmatoarele considerente :
Cu privire la cererea accesorie privind pastrarea numelui dobandit prin casatorie, instanta retine ca, potrivit art. 383 alin. (1) Cod civil ‘‘  la desfacerea casatoriei prin divort, sotii pot conveni sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei. Instanta ia act de aceasta intelegere prin hotararea de divort.
In speta, instanta a constatat ca exista o intelegere de pastrare a numelui purtat in timpul casatoriei, sens in care se va dispune ca parata sa-si mentina numele dobandit prin casatoriei, respectiv acela de ,,  ”.
In ceea ce priveste modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, instanta a considerat ca in speta este aplicabila regula instituita prin art. 396 Cod civil potrivit caruia instanta de tutela hotaraste, odata cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor.
Art. 397 Cod civil privitor la divort dispune ca ,,dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel”, iar art. 398 alin. (1) Cod civil ,,daca exista motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de catre unul dintre parinti. Celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia acestuia”.
Aceasta regula este justificata prin faptul ca autoritatea parinteasca asupra minorului nu este doar un drept al parintelui, ci si un drept al copilului de care acesta poate fi lipsit doar in situatii ce tin de interesul sau superior, iar, pe de alta parte, autoritatea parinteasca implica numeroase obligatii pentru parintele in cauza.
Autoritatea parinteasca, conform prevederilor art. 483 alin. (1) Cod civil, reprezinta ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti. Parintii exercita autoritatea parinteasca numai in interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, si il asociaza pe copil la toate deciziile care il privesc, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate. Mai mult, ambii parinti raspund pentru cresterea copiilor minori, potrivit art. 483 alin. (3) Cod civil. Continutul autoritatii parintesti este configurat de dreptul si indatorirea parintilor de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor convingeri, insusirilor si nevoilor copilului, aceasta fiind exercitata in principiu de ambii parinti impreuna si in mod egal, instanta avand posibilitatea ca pentru motive intemeiate, avand in vedere interesul superior al copilului, sa hotarasca in sensul ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai catre unul din parinti.
Instanta trebuie sa procedeze cu precautie in acest sens, deoarece prezumtia de autoritate parinteasca comuna poate primi exceptii doar pentru motive care s-ar opune interesului superior al minorului.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti.
In ceea ce priveste interesul superior al copilului, enuntat si de art.2 alin.3 si de art.6 lit. a) din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, interes caruia i se supune si noua institutie a exercitarii autoritatii parintesti de catre ambii parinti, la stabilirea modului de exercitare a autoritatii parintesti de catre parinti, trebuie sa se tina seama de interesul minorului, care urmeaza a se determina prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt varsta minorului, conduita morala a fiecarui parinte, gradul de atasament fata de copil, situatia lor materiala, posibilitatile concrete de a se ocupa efectiv de minor, precum si afectiunea manifestata de acesta fata de unul sau altul dintre parinti, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care minorul le poate gasi la unul dintre parinti, comportarea parintilor fata de minor, sexul acestuia, starea de sanatate, posibilitatile concrete ale partilor de a se ocupa efectiv de copil, conditiile locative ale fiecarui parinte, etc.
Instanta are in vedere ca, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului superior al minorului este intotdeauna de o importanta fundamentala, ca interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial si ca doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca parintele sa fie privat de dreptul sau de a pastra autoritatea parinteasca in interesul superior al copiilor.
Aplicand aceste dispozitii legale la cauza dedusa judecatii, instanta a constatat ca nu exista motive intemeiate care ar putea inlatura prezumtia de autoritate parinteasca comuna si care ar fi de natura sa creeze convingerea instantei ca pastrarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti ar putea dauna intereselor copilului.
Relevant pentru punctul de vedere al instantei este si opinia minorilor , nascuta la data de  si  , nascut la data de si astfel, isi pot exprima  o opinie ce poate fi luata in seama, tinand cont si de probatoriul administrat. Legiuitorul a instituit  obligativitatea  audierii minorului mai mare  de 10 ani, tocmai  in acest scop  de  a  putea  exprima  o opinie  valabila. Este adevarat ca la varsta de 12 ani si aproximativ 10 ani personalitatea copilului nu este pe deplin conturata,  dar  opinia  sa,  coroborata  cu probele administrate, poate  contribui  la formarea unei convingeri a  instantei. Astfel, minora  a aratat faptul ca doreste sa stea la tata, insa se intelege cu ambii parinti si se vede cu mama in fiecare saptamana. De asemenea minorul   mentioneaza ca doreste sa locuiasca cu tatal, se vede cu mama in fiecare saptamana, se intelege bine cu aceasta, uneori doarme la ea si merge in diverse locuri si la casa bunicului in vizita. 
De asemenea, instanta a avut in vedere si concluziile anchetei psihosociale, intocmite in cauza, din care rezulta ca cei doi minori petrec timp cu mama lor in weekend si in timpul vacantelor scolare, iar in functie de programul de lucru , ei mai stau cu ea de vineri seara pana sambata sau duminica. De asemenea partile au declarat ca relatia lor s-a imbunatatit in mod semnificativ din momentul despartirii si este pozitiva si cooperanta in vederea cresterii copiilor, parintii comunica saptamanal pentru a confirma programul de weekend si pentru a se consulta in privinta diverselor chestiuni legate de copii. Ambii parinti sunt satisfacuti de intelegerile stabilite, vorbesc in termini pozitivi despre calitatea de parinte a celuilalt si nu exista dovezi privind vreun conflict in desfasurare.
In raport de cele expuse, instanta a apreciat ca partile nu au probat ca exercitarea in mod exclusiv de catre unul dintre parinti a autoritatii parintesti ar fi o masura care ar satisface interesul superior al minorilor, copii care nu poate fi astfel privati de contributia celuilalt parinte la dezvoltarea sa, acest concept incluzand si indatoririle pe care fiecare parinte le are fata de minori.
Astfel, ambii parinti pastreaza fata de minori, totalitatea si deplinatatea drepturilor si obligatiilor care formeaza conceptul de autoritate parinteasca si au obligatia de a coopera si colabora in luarea deciziilor importante privind cresterea, educarea, ingrijirea si pregatirea copiilor, avand in prim plan interesul superior al acestora.
Totodata, instanta a constatat ca nu exista impedimente reale care ar putea afecta exercitarea corespunzatoare a autoritatii parintesti de catre ambii parinti, cu atat mai mult cu cat parintii au obligatia sa coopereze, in limitele unei relatii interumane civilizate,  in vederea cresterii copilului in conditii care sa asigure dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala in mod armonios.
In acest sens, instanta a apreciat ca este in interesul minorilor ca ambii parinti sa ia parte la procesul decizional, iar fata de toate aceste considerente, instanta nu a luat act de intelegerea partilor privind exercitarea autoritatii parintesti privind cei doi minori, in exclusivitate de catre reclamant, ci a dispus ca exercitarea autoritatii parintesti sa se faca in comun de ambii parinti.
Totodata, in considerarea prevederilor art. 496 alin. 1 din Cod civil,  instanta a stabilit locuinta minorilor   si  ca fiind locuinta reclamantului din Anglia, .
Argumentele acestei decizii sunt faptul ca tatal se ocupa in prezent efectiv de cresterea, ingrijirea si educarea a minorilor, ca acestia locuiesc in mod statornic la adresa mentionata, s-au integrat din punct de vedere social in comunitatea in care traiesc si unde frecventeaza scoala, cei doi minori au aratat faptul ca sunt fericiti sa locuiasca cu tatal lor si cu partenera acestuia si ca nu ar schimba nimic in viata lor sau in ce priveste timpul petrecut cu fiecare dintre parinti. Asa cum rezulta din referatul de ancheta psihosociala intocmit in cauza locuinta reclamantului este o casa cu doua etaje si terasa, casa este curata, bine mobilata si mentinuta la un standard inalt, si   au propriile camere, frumos decorate prin culori si teme pe care le-au ales ei si au multe jucarii si obiecte personalizate. Casa are gradina si spatiu exterior folosit de copii, se afla pe o strada rezidentiala linistita, la o distanta mica de scoala unde merg copii si de un parc local.
Avand in vedere ca cei doi minori vor locui impreuna cu tatal, care se va ocupa direct de cresterea si ingrijirea acestora, reclamantul va exercita obligatia de intretinere fata de copii in natura, prin asigurarea celor necesare traiului si, dupa caz, a cheltuielilor pentru educare, invatatura si pregatire profesionala, conform art. 530 alin. (1)  Cod civil.
In ceea ce priveste obligatia paratei de a contribui la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatirea profesionala a minorilor, instanta a avut in vedere dispozitiile art. 513, art. 516 alin. (1) si art. 529 alin. (1) Cod civil, potrivit carora intre parinti si copii exista obligatia legala de intretinere care este datorata potrivit cu nevoile celui care o solicita si posibilitatile de plata ale celui ce urmeaza sa fie obligat, si dispozitiile art. 499 Cod Civil, care reglementeaza obligatia speciala de educare si instruire ce revine parintilor, atat cu privire la copilul minor cat si la cel major.
Conform art. 499 alin. (1) si alin. (4) Cod civil  ”Tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala. In caz de neintelegere, intinderea obligatiei de intretinere, felul si modalitatile executarii, precum si contributia fiecaruia dintre parinti se stabilesc de instanta de tutela pe baza raportului de ancheta psihosociala.”
Totodata dispozitiile art. 525 alin. (1) si 529 alin. (1) Cod civil, stabilesc ca intre parinti si copii exista obligatia legala de intretinere, care este datorata potrivit cu nevoile celui care o solicita si posibilitatile de plata ale celui ce urmeaza sa fie obligat. Referitor la minori nu este necesara dovedirea starii de nevoie, deoarece aceasta este prezumata prin lege.
Valoare contributiei a fost stabilita cu respectarea dispozitiilor art. 529 alin. 2 din Codul civil conform carora cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
In ceea ce priveste modalitatea de stabilire a cuantumului pensiei de intretinere, tinand seama de realitatile economice actuale, aplicarea unui procent asupra venitului net realizat de debitorul obligatiei de intretinere corespunde cel mai bine atat acestor realitati, cat si nevoilor minorilor, suma ce reprezinta echivalentul acestui procent fiind la randul ei variabila, in raport de fluctuatiile ce vor surveni in veniturile nete ale debitorului obligatiei legale de intretinere. De altfel, art. 530 alin. 3 din Cod civil prevede ca pensia de intretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau intr-o cota procentuala din venitul net lunar al celui care datoreaza intretinere.
Data de la care este datorata contributia de intretinere va fi retinuta de instanta ca cea a introducerii actiunii, respectiv , avand in vedere disp. art. 532 alin. 1 din Codul civil si pana la majoratul minorilor.
In considerarea prevederilor art. 533 alin. (1) Cod civil, potrivit carora pensia de intretinere se plateste in rate periodice, la termenele convenite de parti sau, in lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotarare judecatoreasca, in lipsa unei intelegeri a partilor, instanta a stabilit ca termen de plata a contributiei de intretinere de catre parata ultima zi lucratoare a fiecarei luni.
Avand in vedere cele expuse prima instanta a obligat parata la plata unei contributii lunare de intretinere in favoarea fiecaruia dintre minorii   si , in cuantum de 16,5 % din veniturile sale nete lunare, dar nu mai putin de venitul minim pe economie de la data introducerii actiunii () si pana la majoratul creditorilor obligatiei de intretinere, urmand ca reclamantul sa execute obligatia de intretinere in natura.
Avand in vedere admiterea exceptiei netimbrarii cererii reconventionale formulate de parata-reclamanta, instanta a anulat cererea reconventionala formulata de parata , ca netimbrata.
In temeiul art. 453 Cod procedura civila si al principiului disponibilitatii, instanta a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel reclamantul  , criticand sentinta doar in ceea ce priveste capatul de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti.
In dezvoltarea motivelor de apel se arata ca partile din acest dosar au inteles sa isi asume esecul casniciei lor si, daca initial au considerat ca unul dintre ei este vinovat, in mod exclusiv de aceasta ruptura, ulterior, prin declaratia autentificata sub nr. , existenta la fila 16 dosarul  Judecatoriei sector 5 Bucuresti, ei au convenit asupra urmatoarelor:
1. solutionarea prezentului dosar sa se faca sub imperiul legii romane,
2. desfacerea casatoriei lor, prin acord comun, fara motivarea sentintei;
3. copii minori,   si   sa locuiasca dupa divort la domiciliul apelantului din Anglia, ,
4. acordul apelantului ca sotia sa sa poarte numele de   dupa desfacerea casatoriei.
Asadar, manifestarea  libera de vointa a lor a fost astfel concretizata si materializata in inscrisul existent la fila 16 dosarul  Judecatoriei sector 5 Bucuresti.
Apelantul considera ca instanta de judecata nu trebuia sa se substituie vointei lor, a partilor si nici nu pitea cenzura tranzactia acestora, declaratia nr.  reprezentand manifestarea de vointa a lor, avand pe deplin reprezentarea efectelor ce le va produce aceasta, strans legat de acest aspect, invederand instantei de control faptul ca atat el, apelantul, cat si sotia sa, parata-intimata sunt angrenati, de ani buni, in alte relatii, el avand un copil cu femeia cu care locuieste in prezent, iar pe de alta parte sotia sa, parata, traieste cu un alt barbat, de alta cetatenie decat cea romana sau britanica, fapt ce determina ca aceasta sa nu fie in Anglia ori de cate ori are nevoie sa plece/sa vina in/din Romania cu copiii lor minori, sau in momentul in care ei, parintii, sunt chemati sa semneze diferite acte la institutiile scolare pe care le urmeaza minorii.
De asemenea, mai considera ca interesul superior al minorului reclama faptul ca un parinte sa isi doreasca sa isi exercite autoritatea parinteasca, insa, din declaratia data de catre sotia lui reiese, mai mult decat evident  faptul ca aceasta a dorit, fara nici o rezerva, sa il lase pe el sa exercite autoritatea parinteasca asupra copiilor lor, ceea ce a insemnat ca el a lua toate deciziile cu privire la cresterea, educarea si viitorul copiilor, fara sa o consulte pe aceasta, deoarece, pe de o parte, nu ar fi interesat-o aceste aspecte, iar pe de alt poarte, stia ca acesti copii sunt viata lui si tot ce face este spre binele si in interesul lor. Mai arata ca a suportat in exclusivitate, costurile si cheltuielile de crestere si ingrijire ale copiilor, care nu au fost si nu sunt deloc putine, el a fost cel care a vegheat la capataiul lor atunci cand acestia erau bolnavi, avea febra mare sau aveau nevoie de ajutor la lectii, etc.
Cererea de apel a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 50 de lei.
In analizarea hotararii apelate, sub aspectul criticat  dar si din oficiu, Tribunalul constata ca apelul declarat de catre reclamantul  nu este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Dreptul procesual civil recunoaste, ca un principiu fundamental, dreptul de dispozitie al partilor, art. 9 Cod procedura civila, care se poate exercita atat cu privire la drepturile materiale, deduse judecatii cat si cu privire la exercitiul facultatilor pe care legea le pune la indemana partilor pentru promovarea in conditii normale a drepturilor si intereselor lor legitime.
Pe de alta parte, rolul activ al judecatorului este un alt principiu prevazut de Codul de procedura civila, reglementat de art. 22.
Astfel, in mod corect, prima instanta, raportat la probatoriul administrat, a apreciat ca nu poate lua act de invoiala partilor cu privire la exercitarea autoritatii parintesti in exclusivitate de catre reclamant, cenzurand conventia partilor in privinta modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti cu privire la minori, neexistand motive intemeiate pentru exercitarea acestora doar de catre tata.
Potrivit dispozitiilor art. 397 Cod Civil, dupa divort, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul cand instanta decide altfel.
Conform art. 398 Cod civil, daca exista motive intemeiate avand in vedere interesul superior al copilului, instanta hotaraste ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata numai de unul dintre parinti, iar celalalt parinte pastreaza dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si de a consimti la educatia acestuia. Asadar, in materia divortului, Noul Cod Civil, consacra regula in conformitate cu care autoritatea parinteasca se exercita de catre ambii parinti, doar in situatii exceptionale, pentru motive intemeiate, putandu-se dispune exercitarea ei doar de catre unul dintre parinti.
Codul civil nu prevede care sunt situatiile in care exercitiul autoritatii parintesti revine in exclusivitate unuia dintre parinti, lasand la latitudinea  judecatorului sa analizeze daca motivele invocate de parti se incadreaza in motivele temeinice care ar justifica exercitarea autoritatii parintesti in exclusivitate numai de catre un parinte. De remarcat ca, art. 507 Cod civil nu stabileste o simpla exceptie de la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, ci veritabile situatii exceptionale, de interpretare restrictiva, situatii care ar trebui sa intervina foarte rar si care pot fi subsumate ipotezei in care unul din parinti se afla in imposibilitatea de a-si exprima vointa.
In cauza, nu s-a facut dovada ca parata ar avea o atitudine necorespunzatoare fata de minori, ca ar pune in pericol grav dezvoltarea acestora, nefiind incidenta nicio alta situatie similara care sa justifice exercitarea autoritatii parintesti doar de catre tata.
In stabilirea exercitarii autoritatii parintesti de catre un singur parinte trebuie avute in vedere doar fapte concrete care trebuiesc dovedite. Probatoriul trebuie sa poarte asupra unor elemente cumulative: dovada de catre parintele solicitant a suferintei copilului care se afla sub  autoritatea ambilor parinti, stabilirea unei legaturi de cauzalitate intre suferinta copilului si exercitarea in comun a autoritatii parintesti, demonstrarea faptului ca solutia consta in exercitarea autoritatii parintesti exclusive de catre un parinte.
Fata de specificul actiunii de fata, trebuie avut in vedere si art. 506 Cod civil, conform carui: “Cu incuviintarea instantei de tutela parintii se pot intelege cu privire la exercitarea autoritatii parintesti sau cu privire la luarea unei masuri de protectie a copilului, daca este respectat interesul superior al acestuia”.
Avand in vedere toate aceste aspecte, se constata ca cenzurarea tranzactiei partilor a fost conforma normelor legale in vigoaee si corespunde interesului superior al copiilor.
Pentru considerentele ce preced, Tribunalul, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de catre reclamantul , impotriva sentintei civile nr. 3207 in 28.06.2016 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt.

PENTRU ACESTE MOTIVE
N NUMELELEGII
DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de catre reclamantul , cu domiciliul procedural ales la cabinet av. impotriva sentintei civile nr. pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt, in contradictoriu cu intimata-parata  cu domiciliul procedural ales la cabinet av..
Definitiva.