Angajarea raspunderii personale intemeiata pe disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006. Vanzare de active. Folosirea bunurilor societatii in interes personal

     

      In cadrul dosarului  de faliment nr.  125/103/2004 creditoarea  D.  G. F. P. a formulat cerere de atragere a raspunderii personale a fostului administrator M. C., solicitand obligarea acestuia la plata pasivului pentru urmatoarele motive: nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legislatia in materie; a manifestat dezinteres in administrarea societatii; nu a predat documentele contabile lichidatorului judiciar; a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la insolventa si a folosit bunurile societatii in interes personal, in conditiile in care bunurile inregistrate in bilantul depus de catre societate in anul 2000 nu au fost gasite dupa intrarea societatii in insolventa. A mai aratat in cerere ca fostul administrator a contribuit la ajungerea societatii in incetare de plati si ca intre faptele mentionate si prejudiciul suferit exista raport de cauzalitate.
      Instanta a dispus, la cererea lichidatorului judiciar, efectuarea unei expertize contabile. Dupa intocmirea acestui raport de expertiza mama fostului administrator a comunicat instantei faptul ca acesta se afla in strainatate din anul 2001, ca nu a avut cunostinta de dosar, ca a imputernicit-o sa-l reprezinte in fata instantei si sa solicite probe in aparare.
      Prin cererea formulata de fostul administrator, prin procurator, la data de 28.11.2006, acesta a solicitat respingerea cererii de atragere a raspunderii si efectuarea unei contraexpertize deoarece a predat lichidatorului judiciar documentele contabile dupa ce a aflat de existenta dosarului de faliment.
      In legatura cu motivele care au condus societatea la insolventa, fostul administrator a aratat ca nu a dispus in interes personal continuarea unei activitati care sa conduca societatea la insolventa, dimpotriva a solicitat registrului comertului, in anul 2001, inscrierea mentiunii privind suspendarea temporara a activitatii, cerere aprobata prin Rezolutia nr. 8464/27.12.2001; ca vanzarile au scazut ca urmare a recesiunii economice si, in consecinta, au scazut si incasarile; ca activele au fost instrainate, iar din banii rezultati s-au achitat datoriile, conform evidentei contabile; ca in anul 2000 a  compensat unele datorii la furnizorul principal prin cedarea sediului firmei si altor bunuri, tranzactie din care a rezultat si valoarea TVA- ului de achitat catre organele fiscale.
      A mai aratat ca este adevarat faptul ca nu a desfasurat in ultima perioada o activitate rentabila, dar in nici un caz in interes personal, cum in mod tendentios s-a afirmat de catre expertul contabil si lichidatorul judiciar.
      Instanta a admis efectuarea unei contraexpertize contabile pentru a putea fi analizate afirmatiile fostului administrator si toate documentele contabile ale debitoarei, documente predate lichidatorului dupa intocmirea raportului initial, fara vreo culpa din partea fostului administrator.
      Desi in  raportul prevazut la art. 59 initial, lichidatorul judiciar a concluzionat ca fostul administrator se face vinovat de starea de insolventa a debitoarei, dupa intocmirea contraexpertizei a intocmit un nou raport in care a aratat cauzele si imprejurarile care au condus debitoarea la insolventa,  precizand ca fostul administrator nu a savarsit nici una dintre faptele mentionate la art. 138.
      Lichidatorul judiciar a solicitat respingerea cererii de atragere a raspunderii personale a fostului administrator si inchiderea procedurii deoarece societatea nu detine bunuri in patrimoniu si nici disponibil in cont.
      Prin sentinta civila  nr. 771/F/15 octombrie 2008 pronuntata de  Tribunalul Neamt a fost respinsa cererea formulata  de creditoarea  D. G. F. P. pentru  atragerea raspunderii personale a fostului  administrator M. C. ca nefondata.  Totodata, s-a dispus, in temeiul art. 131 din Legea    privind  procedura insolventei,  inchiderea procedurii falimentului debitoarei  S.C.  E. S.R.L .
      Pentru a pronunta aceasta sentinta judecatorul sindic a retinut ca starea de insolventa a societatii nu se datoreaza fostului administrator sau altor persoane.
      Faptele savarsite de membrii organelor de conducere sau supraveghere ori de alte persoane impotriva carora se poate atrage raspunderea personala sunt expres si limitativ prevazute la art. 138 din L. nr. 85/2006, iar raspunderea  este delictuala, astfel ca pentru antrenarea acesteia trebuie indeplinite conditiile prevazute la art. 998 din Codul civil.
      In speta, cauzele care au condus societatea la starea de insolventa sunt cele mentionate de lichidatorul judiciar in raportul intocmit in temeiul art. 59 si de expertul contabil T. R. in contraexpertiza efectuata pe baza tuturor documentelor contabile ale debitoarei, respectiv: scaderea accentuata a veniturilor obtinute din vanzarea obiectelor decorative de portelan comercializate de debitoare ca urmare a scaderii cererii pe piata; compensarea datoriilor prin vanzarea mijloacelor fixe, debitul principal fiind reprezentat de TVA, urmat de impozitul pe profit. Astfel, debitoarea nu a incasat valoarea integrala a facturii (valoare stabilita de expert, superioara valorii contabile), deci nu a incasat nici valoarea TVA cuprinsa in factura, dar si-a inregistrat obligatia de plata prin intocmirea decontului de TVA. Ulterior, activitatea desfasurandu-se la un nivel foarte scazut, societatea nu a mai dispus de fonduri pentru a-si achita creanta bugetara, iar prin calcularea accesoriilor valoarea creantei a crescut considerabil.
      Activitatea societatii a fost  suspendata pentru o perioada de trei ani, prin Rezolutia nr. 8464/27.12.2001 a Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Neamt,  la solicitarea fostului administrator care a fost nevoit sa plece in strainatate pentru fiica sa care are grave probleme de sanatate, asa cum rezulta din actele medicale depuse la dosar. In aceste conditii, sustinerile creditoarei legate de continuarea, in interes personal, a activitatii debitoarei, nu au nici un suport probator.
      Nici afirmatiile creditoarei privind tinerea evidentei contabile si folosirea bunurilor debitoarei in interesul personal al fostului administrator nu sunt sustinute de probe.
      Imprejurarile mentionate nu sunt de natura a atrage raspunderea fostului administrator, nu se afla printre cele prevazute la art.138 din L. nr. 85/2006. Nu exista nici o dovada la dosar din care sa rezulte ca nu s-a tinut contabilitatea in conformitate cu legea sau ca prejudiciul adus societatii si, indirect creditorilor, este rezultatul unei fapte culpabile a fostului  administrator sau altor persoane.
      Impotriva acestei sentinte a declarat recurs   creditoarea  D. G.  F. P. In  motivarea recursului recurenta arata ca din raportul de expertiza intocmit de  expert B.  M. rezulta ca fostul administrator a vandut si a  casat  active, iar profitul obtinut din aceste operatiuni si l-a  insusit sub forma de  dividende,  desi nu a achitat impozitul aferent  acestor operatiuni. Se mai arata ca in  raportul de expertiza intocmit de expert  T. R. A. nu a  fost retinut  aspectul mai sus mentionat, desi ambii experti au avut la  dispozitie documentele contabile aferente anilor  1999 - 2001.
      Recurenta sustine ca fostul administrator al debitoarei se face  vinovat    de savarsirea faptelor  prevazute de art.  138 lit. a si c din Legea nr. 85/2006 si ca  exista raport de cauzalitate intre faptele  fostului administrator si  prejudiciul cauzat institutiei de  20.736 lei.
      Curtea, analizand actele si lucrarile din dosar si sentinta recurata, in raport de motivele  de recurs invocate si din oficiu, constata ca  recursul  este nefondat.
      Recurenta invoca in sustinerea motivelor de recurs  concluziile raportului de  expertiza  intocmit de expertul B. M., din care  rezulta ca in anul 2000 a fost vandut  spatiul in care isi desfasoara activitatea catre  societatea fata de care avea cele mai mari  datorii, iar profitul net realizat din aceasta  operatiune a fost  repartizat  asociatului  sub forma de dividende. In anul urmator au  fost vandute mijloacele de transport, insa  datoriile catre bugetul statului nu au fost  achitate.
      Curtea retine ca dupa intocmirea acestui raport de expertiza, la data de 18 mai 2006, mandatarul administratorului societatii a depus inscrisuri  (facturi, ordin de compensare). La data de 27 septembrie  2006 expert B. M. intocmeste  un raspuns la  obiectiunile formulate de mandatarul  fostului administrator la raportul de expertiza, insa din continutul inscrisului  depus  de expert nu rezulta ca au fost avute  in vedere  inscrisurile depuse de procuratorul fostului administrator,  expertul mentinandu-si concluziile  desprinse din situatiile financiare anuale.
      La cererea procuratorului fostului administrator s-a dispus efectuarea unei  contraexpertize. Din al doilea raport de  expertiza, intocmit de expert T. R.,  rezulta ca pentru bunurile vandute - spatiul unde isi avea societatea sediul si un autoturism Cielo - nu a fost   incasat efectiv pretul, contravaloarea bunurilor compensandu-se cu valoarea datoriei  acumulate de societatea  debitoare catre  S.C. A. S.A. In anul 2001 au fost  casate bunurile care nu mai  puteau  fi utilizate si nu au putut fi valorificate,  iar stocul de marfa a fost lichidat, iar din sumele incasate au fost achitate o parte  din datorii. Disponibilul din banca s-a   consumat pe comisioane de  gestionare  percepute de banca.
      Curtea retine concluziile raportului de expertiza intocmit de expert T. ca  fiind pertinente, acestea bazandu-se si coroborandu-se si cu inscrisurile depuse de fostul administrator, prin mandatar.
      Ca o concluzie  a celor expuse mai sus Curtea retine ca, in conditiile in care bunurile au  fost vandute  la un pret care depaseste valoarea lor  contabila, ceea ce a determinat obtinerea unui profit si  repartizarea acestuia sub forma de dividende,  insa numai scriptic, plata fiind facuta in compensare, nu pot fi retinute in sarcina fostului administrator savarsirea faptelor prevazute de art. 138 lit. a si c din Legea nr. 85/2006.
      Pentru cele mai sus expuse,  in temeiul art.  312 Cod procedura civila,  Curtea  a  dispus respingerea recursului ca fiind nefondat.