RASPUNDEREA ADMINISTRATORULUI. CONDITII. MANAGEMENT DEFECTUOS.

     
     
     2.RASPUNDEREA ADMINISTRATORULUI. CONDITII. MANAGEMENT DEFECTUOS.

     Prin Decizia 717/2006 s-au Respins  recursurile ca nefondate  promovate de   recurenta  - intervenienta A.  F. P. A MUN. ONESTI si de recurenta – reclamanta  A.  V. A. S. BUCURESTI in contradictoriu cu  intimatul – parat   B. I. si intimata – lichidator  S.C. C. E. SA . Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de recurs a retinut ca prin sentinta civila nr. 113/12.04.2006, promovata de Tribunalul Bacau – Sectia Comerciala si Contencios Administrativ in dosarul nr. 7268/2005, s-a respins ca nefondata cererea A.V.A.S. de atragere a raspunderii personale a paratului B. I., fost administrator statutar al debitoarei falite S.C. „B.” S.R.L.( reprezentata de lichidator judiciar S.C. „Cont Expert” S.A.
     S-a respins, totodata si cererea de interventie, avand acelasi obiect, formulata de A.F.P. Onesti, reclamanta si intervenienta fiind obligate la plata cheltuielilor de judecata.
     Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a avut in vedere urmatoarele considerente:
     Paratul a avut calitatea de administrator statutar al S.C. „B” S.R.L., societate fata de care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare (prin sentinta civila nr. 3077/15.12.2003 a Tribunalului Bacau ) si ulterior – deschiderea procedurii falimentului (prin incheierea din 16.02.2004 pronuntata in dosarul nr. 8909/2003), reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului – formuland cererea pentru atragerea raspunderii personale a paratului, in temeiul art. 137 lit.”c” si „f” din Legea 64/1995.
     A.F.P. Onesti a formulat cererea de interventie in interes propriu, solicitand obligarea aceluiasi parat la plata sumei de 123.098 RON, reprezentand creanta nerecuperata de la debitoarea falita, in temeiul art. 137 lit. „a”, „b”, „c” din Legea 64/1995,  modificata.
     Avand in vedere cele doua cereri de atragere a raspunderii personale, pozitia paratului si probatoriul administrat in cauza, instanta de fond a retinut ca potrivit raportului privind cauzele  si imprejurarile  ajungerii debitoarei in insolventa si a persoanelor vinovate   depus de lichidatorul judiciar, la 06.06.2005, rezulta ca debitoarea a ajuns  in insolventa datorita lipsei de contracte de prestari servicii ferme, care sa asigure  incasarea la timp de venituri, a faptului ca principalul  partener  al debitoarei, S.C.   C. SA  Borzesti, a intrat in faliment si a unui management defectuos din partea administratorului statutar, paratul din prezenta cauza.
     Totodata, s-a retinut ca paratul  a tinut contabilitatea  in conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicata.  
     Din tot probatoriul administrat in cauza, s-a retinut ca nu sunt intrunite cerintele art. 137 din Legea 64/1995, republicata, pentru angajarea raspunderii paratului  in vederea acoperirii pasivului  ramas neacoperit.
     Astfel, chiar daca paratul a continuat activitatea si in conditiile in care debitoarea inregistra pierderi, continuarea activitatii s-a facut in speranta ca societatea se va redresa,  si nu in scopuri personale, cum pretinde reclamanta si intervenienta.
     Desi s-a invocat ca paratul a folosit bunurile si creditele debitoarei in scop personal, ca a facut acte de comert in interes propriu, sub acoperirea persoanei juridice, si ca a folosit mijloace ruinatoare  pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati, aceste fapte nu au fost dovedite.
     Concluzionand in sensul ca nu s-a facut dovada intrunirii conditiilor raspunderii civile delictuale, sub nici unul din aspectele prevazute la art. 137 din Legea 64/1995, judecatorul sindic a respins atat cererea principala, cat si cererea intervenientei.
     Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat intervenienta – A.F.P. Onesti, cat si reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucuresti.
1. Intervenienta A.F.P. Onesti a criticat sentinta
instantei de fond pentru nelegalitate, sustinand ca pentru a fi aplicabile art. 137 din Legea 64/1995 este suficient ca pentru fapta paratului sa constituie numai o conditie favorabila pentru ajungerea la faliment, nefiind necesar sa constituie o cauza exclusiva a interventiei, cu sustinerea acestei teze invocandu-se modul de formulare a art.137.
     S-a apreciat ca fiind nefundat recursul pentru urmatoarele considerente:
     Raspunderea reglementata de art. 137 din Legea 64/1995 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea uneia din fapte enumerate de textul de lege, aceasta a contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
     Natura juridica a raspunderii administratorului este aceea a unei raspunderi speciale care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delectuale.
     Aceasta inseamna ca pentru angajarea raspunderii administratorului e necesar sa se dovedeasca indeplinirea conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale,prevazute de art. 998 – 999 cod civil (fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa).
     Ca urmare, chiar daca s-ar accepta punctul de vedere al recurentei-intimate, problema esentiala este dovada indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru raspunderea delictuala, conditii care capata o conotatie speciala in situatia prevazuta de art. 137.
     Cum recurenta-intervenienta a sustinut doar ca in cauza ar fi incidente dispozitia art. 137 lit. a – c, fara a indica in concret care sunt faptele de care se face vinovat, intimatul-parat si fara a administra probe in sprijinul sustinerilor sale, curtea apreciaza ca recursul acesteia este nefondat.
     2. Recurenta-reclamanta A.V.A. S. Bucuresti a solicitat modificarea sentintei recurate, in sensul atragerii raspunderii patrimoniale a paratului in temeiul art. 137 lit. „c” si „f” din  Legea 64/1995, invocand dispozitiile art.304 punctul 9 si art.  304 (1) Cod  Procedura Civila.
     In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamanta a sustinut ca societatea-debitoare inregistra pierderi cu mult inainte de deschiderii procedurii, iar continuarea activitatii a dus doar la cronicizarea starii de insolventa, conditii in care, apreciaza recurenta, ca raspunderea paratului poate fi antrenata in temeiul art. 137 lit. „c” din Legea 64/1995, intrucat aceasta nu a solicitat stabilirea starii de insolventa, ceea ce duce  la prezumtia ca a   continuat  activitatea in interes personal.
     In sprijinul acestei teze, recurenta a invocat dispozitiile art. 32 din Legea 64/1995, care instituie obligatia debitorului aflat in insolventa de a sesiza instanta pentru deschiderea procedurii prevazuta de Legea 64/1995.
     Un alt argument invocat de recurenta in sprijinul acestei interpretari date art.137 lit. „c” il constituie dispozitiile art. 72 din Legea 31/1990 si ale art.374 Cod Comercial, texte din interpretarea carora concluzioneaza recurenta ca interesul personal al administratorilor de a continua activitatea unei societati comerciale este prezumat, deoarece mandatul comercial este prezumat a fi oneros.
     Intimatul-parat a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri, intrucat in cauza nu s-a facut dovada incidentei vreunuia din cazurile prevazute de art. 137 din Legea 64/1995, iar criticile ambelor recurente sunt neintemeiate.
     Recursul A.V.A.S. este nefondat pentru urmatoarele considerente :
     Art.137 lit.”c” din Legea 64/1995 prevede posibilitatea ca o parte din pasivul debitoarei falite sa fie suportata de administratori (sau alte persoane ) care au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati.
     Pentru a se retine incidenta acestor dispozitii insa, e necesar sa se faca dovada ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale (fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate si culpa).
     Recurenta-reclamanta nu face nici o referire la aceste aspecte, ci sustine ca vinovatia paratului ar fi prezumata.
     Antrenarea raspunderii unei persoane in temeiul art. 137 insa, nu poate interveni in baza unor prezumtii, ci numai a unor dovezi clare sub aspectele mentionate.
     Inlaturand prezumtia sustinuta de recurenta, nu se poate retine ca paratul ar fi dispus continuarea activitatii societatii in interes personal, dupa cum nu s-a facut dovada ca ar fi folosit mijloace ruinatoare pentru a procura societatii fonduri in scopul intarzierii incetarii de plati (art. 137  lit „f” ).
     Singura proba administrata in cauza este raportul lichidatorului privind cauzele insolventei societatii S.C. „B” S.R.L. ,care retine drept cauza principala contextul economic specific activitatii desfasurate de aceasta si managementul defectuos.
     Cum managementul defectuos nu este mentionat ca unul din cauzele pentru care se poate antrena raspunderea administratorului, avand in vedere ca nu s-au  facut alte probe din care sa rezulte vinovatia paratului in conditiile art. 137 lit. „c” si „f”,  solutia judecatorului sindic, de respingere a actiunii este legala si temeinica.
Decizia 717/26.10.2006