InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

Solutionarea gresita a cauzei pe fond, cu procedura de citare viciata fata de una dintre partile atrase in litigiu. Consecinte.

(Decizie nr. 905 din data de 15.05.2009 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Citare. Citatie | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

MATERIE-

Drept procesual civil.
Solutionarea gresita a cauzei pe fond, cu procedura de citare viciata fata de una dintre partile atrase in litigiu. Consecinte. Potrivit art. 85 Cod procedura civila "Judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel", iar potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedura civila, "actele indeplinite cu neobservarea formelor legale, sau de un functionar necompetent se vor declara bule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor_".

(Decizia civila nr.905/R/ 12 mai 2009;
                   Dosar nr.9367/296/2000  a Curtii de Apel Oradea)

Constata ca, prin sentinta civila nr. 3871 din 11 aprilie 2001 pronuntata in dosar nr. 9367/2000, Judecatoria Satu Mare a admis actiunea civila formulata de reclamantul R.I. impotriva paratilor S.S., S.M., Statul Roman, prin Consiliul Local, B.F., F.C.E., I.S., casatorit cu F.A., K.I.casatorit cu K.E., si in consecinta a dispus dezmembrarea terenului cu suprafata de 1399 mp. de sub nr. top. 303 inscris in C.F. nr. 51 Ambud in parcele cu top. noi 303/1 in suprafata de 503 mp., 303/2 in suprafata de 896 mp.; a terenului cu suprafata de 1169 mp. de sub nr. top. 304 inscris in C.F. nr. 436 Ambud in parcele top. noi 304/1 cu suprafata de 744 mp., 304/2 cu suprafata de 425 mp.; a terenului cu suprafata de 511 mp. de sub nr. top. 306/1 inscris in C.F. nr. 326 Ambud in parcele top. noi 306/3 cu suprafata de 256 mp., 306/4 cu suprafata de 255 mp., conform expertizei intocmite de inginer M. V.; s-a constatat ca paratii S.S.si S.M. au construit pe parcela cu nr. top. nou 304/1 din C.F. nr. 436 Ambud o constructie noua din caramida, acoperita cu placi de azbociment, fundatia beton, compusa din doua incaperi cu suprafata de 150 mp., situata in Ambud, nr. 22, proprietatea extratabulara a acestora, dispunand notarea in cartea funciara; s-a constatat ca reclamantul a dobandit dreptul de proprietate asupra constructiei de mai sus de la parati, prin contract de vanzare-cumparare incheiat la 14.12.1999 si s-a dispus intabularea dreptului de proprietate conform celor de mai sus.
S-a constatat ca parcelele cu nr. top. nou 303/1 din C.F. nr. 51 Ambud, nr. top. 304/1 din C.F. nr. 436 Ambud, nr. top. 306/3 din C.F. nr. 326 Ambud, nr. top. 307/3 din C.F. nr. 249 Ambud, cuprinzand terenul de sub constructii si teren aferent acestora, se afla in folosinta reclamantului; nu s-au acordat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca potrivit contractului de vanzare-cumparare depus la fila 7 din dosarul de fond, paratii au instrainat reclamantului o constructie noua din caramida, acoperita cu placi de azbociment, cu fundatie de beton, formata din 2 incaperi.
Conform extraselor de carte funciara, terenul este proprietatea paratilor, iar potrivit expertizei constructiile sunt amplasate pe parcela cu nr. top. nou 304/1, reclamantul avand in folosinta si parcelele cu nr. top. 303/1, 306/3, 307/3.
Instanta de fond a luat act de interogatoriile adresate paratilor, ca de marturii ale acestora, raportat la celelalte probe administrate in cauza.
Fata de cele de mai sus, prima instanta a apreciat ca intemeiata actiunea reclamantului si in baza art. 111 Cod procedura civila a admis-o conform dispozitivului sentintei pronuntate.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii S.S. si   S.M., solicitand admiterea apelului, desfiintarea sentintei primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare Judecatoriei Satu Mare, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 319 din 17 decembrie 2008 pronuntata de Tribunalul Satu Mare in dosar nr. 9367/296/2000, s-a respins cererea de repunere in termen si in consecinta a fost respins apelul declarat de paratii S.S. si S.M., fara cheltuieli de judecata.
In motivarea deciziei, tribunalul a retinut urmatoarele:
Apelantii au declarat cale de atac impotriva sentintei civile nr. 3871 pronuntata in 11 aprilie 2001, fara sa indice, conform dispozitiilor art. 103 Cod procedura civila, imprejurari mai presus de vointa lor.
Sustinerea apelantilor, ca intimatul reclamant a indicat cu rea credinta adresa lor, nu este fondata, avand in vedere ca intimatul reclamant a indicat adresa apelantilor din Ambud, nr. 23, judetul Satu Mare, mentionata in cuprinsul contractului de vanzare - cumparare din 14.12.1999 incheiat intre apelanti, in calitate de vanzatori, pe de o parte, si intimatul reclamant R.I., in calitate de cumparator, pe de alta parte.
Faptul ca in intervalul de timp cuprins intre 14.07.2000 - 11.12.2000 apelantul S.S. a fost arestat, asa cum rezulta din biletul de liberare nr. 15564/2000 emis de D.G.P. - Penitenciarul Satu Mare, nu reprezinta o imprejurare care l-a impiedicat sa exercite in termenul legal apel impotriva hotararii instantei de fond, deoarece la data pronuntarii hotararii de catre instanta de fond, respectiv 11 aprilie 2001, apelantul S.S. era in stare de libertate (11.12.2000).
In cursul procesului, instanta de fond a dispus citarea acestuia si din Penitenciarul Satu Mare, conform filelor 52, 61, fiind mentionata pe dispozitia de transferare ca a fost liberat la 11.12.2000 din penitenciar.
Reclamantul neputand identifica o alta adresa decat cea inscrisa in contractul de vanzare-cumparare mai sus aratat, instanta de fond a dispus citarea apelantului, precum si a sotiei acestuia, de la aceasta adresa, in urma nerealizarii procedurii de citare a apelantilor factorul postal facand mentiunea "locuieste la inchisoare", instanta a dispus citarea din Penitenciarul Satu Mare. Pe dispozitiile de transferare s-a mentionat ca S.M. nu este la penitenciar, iar S.S. a fost liberat la 11.12.2000, dupa care s-a dispus citarea apelantilor prin afisare la usa instantei.
Fata de cele relatate mai sus, tribunalul a considerat ca reclamantul a depus diligente pentru aflarea domiciliului apelantilor, dar esential este, din punctul de vedere al temeiniciei cererii de repunere in termen, ca apelantii nu au putut invoca o imprejurare obiectiva mai presus de vointa lor care i-a impiedicat sa exercite calea de atac in termenul prevazut de lege, tinand cont de faptul ca la data pronuntarii hotararii apelantul era in stare de libertate cu mult timp inainte.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea de repunere in termenul legal de declarare a apelului si a respins apelul declarat ca tardiv introdus.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs paratii S.S. si S.M., solicitand casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare.
In dezvoltarea motivelor de recurs s-a invederat ca, la data judecarii cauzei in fond, procedura de citare cu paratii nu a fost indeplinita in conformitate cu dispozitiile legale.
Astfel, recurentii sustin ca instanta nu a solicitat reclamantului sa afle adresa lor, desi la dosar erau depuse contracte din care rezulta datele lor de identificare, iar printr-o simpla cerere la Serviciul de evidenta informatizata a persoanei, se putea afla adresa lor, care, la data judecarii cauzei, nu era cea indicata in actiune.
Se mai sustine ca, potrivit art. 95 Cod procedura civila, atunci cand reclamantul invedereaza ca desi a facut tot ce i-a stat in putinta, nu a izbutit sa afle domiciliul paratului, presedintele instantei va dispune citarea acestuia prin publicitate. Citarea prin publicitate se face la usa instantei, iar citatia se publica si in Monitorul Oficial sau intr-un ziar mai raspandit, conditii care in speta nu au fost indeplinite.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimatul R.I. a solicitat respingerea recursului civil de fata, iar ceilalti intimati nu si-au exprimat pozitia in cauza.
Verificand recursul civil de fata prin prisma motivelor invocate cat si din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulitatilor prevazute de art. 304 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 14 septembrie 2000 pe rolul Judecatoriei Satu Mare, reclamantul R.I. i-a chemat in judecata, alaturi de alti parati, si pe S.S. si S.M., solicitand printre altele, a se constata ca acestia din urma i-au vandut constructia noua din caramida edificata pe terenul Statului Roman, printr-un contract de vanzare - cumparare incheiat cu paratii vanzatori.
In fata instantei de fond, paratii recurenti nu au fost prezenti la nici unul din termenele fixate in cauza, acestia fiind citati de la adresa indicata in contractul de vanzare - cumparare incheiat la data de 14decembrie 1999, depus in copie la fila 7 dosar fond, respectiv din Ambud, nr. 23, judetul Satu Mare.
Pentru termenele fixate la 4 octombrie 2000, 18 octombrie 2000, 1 noiembrie 2000, 22 noiembrie 2000, la dosarul instantei de fond, nu se regasesc dovezile de indeplinire a procedurii de citare a paratilor recurenti, iar pentru termenul din 6 decembrie 2000, s-a constatat de catre factorul postal ca paratii S. M. si S.S. nu locuiesc la adresa indicata (Ambud, nr. 23), facandu-se mentiunea pe fila de citatie ca acestia sunt in penitenciar, motiv pentru care, la termenul de mai sus, instanta a dispus citarea lor din Penitenciarul Satu Mare, cu dispozitia de transferare, citarea fiind facuta insa fara datele personale.
Pentru termenul din 10 ianuarie 2001, Penitenciarul Satu Mare comunica instantei ca parata S.M. nu este in arest, iar in ceea ce-l priveste pe S.S. acesta a fost liberat din Penitenciar, expirand prelungirea arestului preventiv la data de 11 decembrie 2000.
La urmatoarele termene din 17 ianuarie 2001, 7 februarie 2001, acestia au fost citati la usa instantei, iar pentru termenul din 28 februarie 2001, fiind din nou citati de la adresa din contract, factorul postal a facut mentiunea pe filele de citatie ca, ambii parati si-au schimbat adresa, fiind plecati din tara.
Citarea paratilor la adresa din Ambud, nr. 23 s-a facut si la termenul din 11 aprilie 2001, cand instanta a acordat cuvantul in fond, prezent fiind doar reprezentantul reclamantului, data la care s-a pronuntat sentinta civila nr. 3871/2001, a carei comunicare cu paratii s-a facut tot prin afisare si tot la aceeasi adresa, la data de 25 aprilie 2001 (filele 106 - 107 dosar fond).
Impotriva acestei sentintei cei doi parati au declarat apel la data de 22 octombrie 2008, aratand ca nu au avut cunostinta despre existenta litigiului, deoarece procedura de citare cu ei a fost viciata, paratii nelocuind la adresa indicata in actiune.
Din adeverintele depuse in dosarul instantei de apel (filele 42 - 43), nr. 25 si 26 din 12.11.2008, ambele emise de Consiliul Local- Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor, rezulta ca paratii S.S. si S.M., in perioada anilor 1994 - 2003 au avut domiciliul in municipiul Satu Mare, Aleea Postavaru, bl. 4, ap. 3, judetul Satu Mare, adresa la care acestia nu au fost citati in fata instantei de fond.
Este adevarat ca reclamantul, in cererea de chemare in judecata, a indicat adresa paratilor din contractul de vanzare - cumparare pe care acesta a sustinut ca l-a incheiat cu ei, insa asa cum s-a aratat mai sus, la aceasta adresa paratii nu au fost gasiti de agentul procedural, pentru nici unul din termenele fixate in cauza, ceea ce face verosimila sustinerea acestora ca, in perioada din litigiu nu au locuit la adresa respectiva.
Mai mult chiar, asa cum s-a aratat deja, factorul postal a facut mentiunea pe filele de citatie ca paratii si-au schimbat adresa, situatie in care instanta era obligata sa-i puna in vedere reclamantului sa identifice exact adresa celor doi parati pe care a inteles sa-i cheme in judecata.
In speta nu este vorba de incidenta dispozitiilor art. 98 Cod procedura civila, respectiv de schimbarea domiciliului partilor in timpul judecatii, paratii, asa cum rezulta din adeverintele indicate mai sus, au avut domiciliul din anul 1994 pana in anul 2003, in Satu Mare, Aleea Postavaru, adresa pe care reclamantul era obligat sa o identifice pentru citarea corecta a paratilor in cauza.
Reclamantul nu a facut dovada indeplinirii cerintelor impuse de textul art. 95 alin. (1) Cod procedura civila, respectiv nu a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a afla domiciliul paratilor, acesta limitandu-se a indica adresa lor din contractul evocat deja mai sus, cu toate ca avea datele lor de identificare si putea sa solicite Serviciului de evidenta a persoanelor, datele necesare cu privire la domiciliul acestora.
Mai mult chiar, pentru termenul cand s-a judecat cauza, paratii nici nu au mai fost citati prin publicitate la usa instantei, ci la aceeasi adresa cu privire la care exista mentiunea factorului postal ca paratii nu mai locuiesc.
Procedura citarii si comunicarii actelor de procedura este o institutie fundamentala a procesului civil, fiind menita sa contribuie la asigurarea infaptuirii principiului dreptului la aparare, precum si principiului contradictorialitatii.
Potrivit art. 85 Cod procedura civila, "Judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel", iar potrivit art. 105 alin. (2), actele indeplinite cu neobservarea formelor legale, se vor declara nule.
Citarea are ca scop incunostintarea partii despre existenta procesului, pentru ca ea sa se poata prezenta si sa-si faca apararile pe care le considera necesare. Atunci cand se pretinde ca partea a avut si o resedinta, nu se poate conchide in acest sens, decat daca s-a dovedit ca cel in cauza a locuit efectiv la acea resedinta si ca locuirea, in ceea ce priveste durata, a fost suficient de mare si a avut un caracter de continuitate. Or, in speta, nu s-a facut aceasta dovada, iar din probe rezulta ca domiciliul recurentilor a fost la o alta adresa decat aceea la care au fost citati, imprejurari care fac ca procedura de citare sa fie nula.
Aceeasi concluzie se impune si cu privire la comunicarea hotararii primei instante, care s-a realizat in aceleasi conditii, respectiv la aceeasi adresa - Ambud, nr. 23.
Asa cum s-a aratat deja, din dispozitia cuprinsa in art. 95 Cod procedura civila, precum si din principiile generale aplicabile in materie, procedura citarii prin publicitate are caracter de exceptie, ea fiind justificata de neputinta in care se afla reclamantul in ceea ce priveste aflarea domiciliului partii adverse.
Pentru a se recurge la procedura citarii prin publicitate, nu este suficient ca reclamantul sa afirme ca nu cunoaste domiciliul paratului, ci trebuie sa invedereze imprejurari concrete din care sa rezulte ca, desi a facut tot ce i-a stat in putinta, nu a reusit sa ii afle domiciliul, confirmandu-si eventual sustinerile cu probe corespunzatoare.
Or, in speta, nici aceasta dovada nu a fost facuta.
Potrivit art. 284 alin. (1) Cod procedura civila "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel".
Cum in speta atat procedura de citare la termenele de judecata fixate in fata primei instante, cat si actul procedural al instantei prin care a fost comunicata paratilor sentinta, sunt lovite de nulitate, in mod gresit Tribunalul Satu Mare a apreciat ca tardiv introdus apelul declarat de catre cei doi parati, hotararea atacata de catre acestia nu le-a fost comunicata cu respectarea dispozitiilor legale in materie, motiv pentru care, Curtea apreciaza ca apelul este introdus in termenul legal prevazut de art. 284 alin. (1) Cod procedura civila.
Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea va admite ca fondat recursul civil de fata, va casa decizia civila nr. 319 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Satu Mare, in sensul ca va admite cererea de repunere in termenul de apel si in urma admiterii apelului, va desfiinta sentinta civila nr. 3871/11.04.2001 a Judecatoriei Satu Mare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante, tinand cont de considerentele prezentei decizii.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Citare. Citatie

Contestatie in anulare pentru motivul prevazut de art.317 alin.1 pct.1 cod procedura civila. Admisibilitate in cazul citarii prin publicitate a paratului cu nerespectarea conditiilor prevazute de art.95 cod procedura civila. - Decizie nr. speta 4 din data de 08.01.2008
Citarea inculpatului arestat la locul de detentie - Decizie nr. 693 din data de 23.11.2006
Citarea inculpatului a carui adresa este necunoscuta - Decizie nr. 132 din data de 20.04.2006
Masura asiguratorie. Citarea partilor interesate. - Decizie nr. 258 din data de 11.04.2006
Nelegala citare. Consecinte - Decizie nr. 210 din data de 10.03.2006
Citarea partilor in procesul penal. Parte responsabila civilmente – societate comerciala. - Decizie nr. 713 din data de 03.11.2005
Preschimbarea termenului de judecata fara instiintarea partii. Lipsa procedurii de citare. Incalcarea dreptului la aparare. Efecte. - Decizie nr. 865 din data de 09.11.2004
Drept procesual civil. Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Inscrierea in fals. - Decizie nr. 789 din data de 16.05.2011
Procedura de citare a societatii aflate in proces de reorganizare judiciara. Efectivitatea dreptului la aparare. Dreptul la un recurs efectiv si la un proces echitabil. - Decizie nr. 1555 din data de 14.12.2009
Exequator - recunoastere hotarare straina - Decizie nr. 102 din data de 26.10.2009
Nelegala citare a unor parti la judecata in prima instanta. Motivul de apel referitor la judecarea cauzei in prima instanta in lipsa unor parti nelegal citate. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2010
Nelegala citare a uneia dintre parti in procesul civil. Obligatie ce revine instantei investite cu solutionarea cauzei si care nu poate fi acoperita prin acte echipolente. - Decizie nr. 412R din data de 16.10.2008
Judecata. Procedura de citare. Necitarea partii civile. Recurs. - Decizie nr. 402 din data de 05.03.2003
Procedura civila. Citare. - Decizie nr. 655 din data de 01.07.2009
Citare - Decizie nr. 150/A din data de 24.04.2008
Citare - Sentinta civila nr. 178 din data de 11.05.2009
Drept procesual civil. Procesul verbal de citare. Dovada acestuia. Inscrierea in fals. - Decizie nr. 789 din data de 16.05.2011
Procedura de citare a societatii aflate in proces de reorganizare judiciara. Efectivitatea dreptului la aparare. Dreptul la un recurs efectiv si la un proces echitabil. - Decizie nr. 1555 din data de 14.12.2009
Exequator - recunoastere hotarare straina - Decizie nr. 102 din data de 26.10.2009
Nelegala citare a unor parti la judecata in prima instanta. Motivul de apel referitor la judecarea cauzei in prima instanta in lipsa unor parti nelegal citate. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2010