InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

FOND FUNCIAR LEGEA 18/1991 TITLU DE PROPRIETATE COMUN PE NUMELE PREZUMTIVILOR MOSTENITORI DEVOLUTIUNE SUCCESORALA CONFORM DREPTULUI COMUN

(Decizie nr. 831 din data de 20.05.2008 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

     MATERIE. FOND FUNCIAR LEGEA 18/1991
     
     TITLU DE PROPRIETATE COMUN PE NUMELE PREZUMTIVILOR  MOSTENITORI
     DEVOLUTIUNE SUCCESORALA CONFORM DREPTULUI COMUN
     
     
     In cazul in care fostul proprietar al terenului este decedat, titlul de proprietate se elibereaza in temeiul Legii 18/1991 pe numele tuturor prezumatilor mostenitori ai defunctului, urmand insa ca in baza art. 13 din aceeasi lege devolutiunea succesorala sa urmeze regulile dreptului comun in materie, respectiv cele din codul civil.
     
     (Decizia civila nr.831 din 20 mai 2008, dosar nr.229/177/2003 al Curtii de Apel Oradea)

Prin sentinta civila nr.163/7.03.2007 pronuntata de Judecatoria Alesd, s-a admis in parte actiunea precizata formulata de reclamantii B. F., decedata pe parcursul procesului, procesul fiind continuat de mostenitorul acesteia B. I. si B. I., in contradictoriu cu paratii F. A., B. D., B. F., P. M., B. F., si Statul Roman prin Consiliul local Lugasu de Jos .
S-a admis cererea reconventionala precizata formulata de paratii B. F., P. M., F. A., B. D. si B. F., in contradictoriu cu paratii reconventionali B. F., decedata pe parcursul procesului, procesul continuand in contradictoriu cu mostenitorul acesteia B. I. si B. I.
S-a dispus sistarea starii de indiviziune asupra imobilului cu nr. top. 630/54 in suprafata de 1439 mp., inscris in CF 841 Lugasu de Jos, prin alcatuirea si atribuirea in natura a loturilor conform modalitatii urmatoare:
-lotul nr. I compus din nr.top. nou format 630/54/a in suprafata de 720 mp. teren cu casa situata la nr. adm. 243 se atribuie paratei P. M.,
-lotul nr. II compus din nr. top. nou format 630/54/b in suprafata de 719 mp. teren cu casa situata la nr. adm. 241 se atribuie paratilor B. F., B. D., B.  G., F. A., B. F. si P. M..
S-a dispus intabularea dreptului de proprietate dobandit de parti cu titlu de sistare a starii de indiviziune in conditiile prezentei hotarari si in conformitate cu schita de dezmembrare intocmita in varianta 3 de expertul judiciar T. D..
S-a respins restul capetelor de cerere solicitate de reclamanti avand ca obiect constatarea calitatii de mostenitor si a masei succesorale ramasa dupa defunctul B. G. si predarea mostenirii reclamantei.
Au fost obligati paratii in solidar la plata in favoarea reclamantilor a cheltuielilor de judecata partiale in cuantum de 107,8 lei reprezentand onorariu expert si taxa timbru, s-au respins cheltuielile de judecata solicitate de reclamanti aferente capetelor de cerere respinse si s-au compensat cheltuielile de judecata solicitate de parti reprezentand onorariu avocat.
Prin considerentele sentintei se retine in esenta ca, prin titlul de proprietate nr.1701 emis la data de 26.08.2002 de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bihor s-a reconstituit in favoarea numitilor B. D., B.G., B. F., F. A., P. M. si B. F. dreptul de proprietate asupra imobilelor cu nr.top.620 in cota de 962/53324 mp., cu nr.top.621 - in cota de 1588/54324 mp., cu nr.top.630/23 - in cota de 1000/1439 mp., cu nr.top.630/47 - in cota de 739/1439 mp. si cu nr.top.630/54 - in cota de 720/1439 mp., ale localitatii Lugasu de Jos.
Din economia C.F. nr. 841 a localitatii Lugasu de Jos instanta a retinut ca la foaia A apare inscris sub A+ 1 nr.top.630/54 in suprafata de 400 stanjeni, iar la foaia B, sub B 10-15 apare intabulat dreptul de proprietate al numitilor B. D., B. G., B. F., F. A., P. M. si B. F., asupra cotei de 720/1439 mp. din imobilul cu nr. top. 630/54, cu titlu de reconstituire in temeiul titlului de proprietate nr.1701/2002 - Primaria Lugasu de Jos, iar sub B 17 apare intabulat dreptul de proprietate al numitei P. M. asupra cotei de 720/1439 mp. din imobilul cu nr. top. 630/54, cu titlu de reconstituire in temeiul titlului de proprietate nr. 1702/2002 - Primaria Lugasu de Jos.
Referitor la capetele de cerere formulate de reclamanti avand ca obiect constatarea calitatii de mostenitor testamentar a reclamantei B. F. si a masei succesorale ramasa dupa defunctul B. G., instanta a retinut ca prin testamentul autentificat sub nr. 9818/6.10.1983 de Notariatul de Stat Judetean Bihor (fila 79 dosar) defunctul B. G., in lipsa de mostenitori rezervatari, testeaza intreaga sa avere sotiei sale B. F., pe care o instituie ca legatara universala.
Pe de alta parte insa, prin sentinta civila nr.811/2000 pronuntata in dosarul nr. 603/2000 al Judecatoriei Alesd, ramasa definitiva si irevocabila, s-a dispus anularea partiala  a titlului de proprietate nr. 1037/3.05.1995 emis in favoarea numitei B. F. privind nr. top.620, 621, 630/24 si 630/54, s-a constatat ca numitii F. A., P. M., B. D., B. G. si B. F. sunt indreptatiti alaturi de numita B. F. la reconstituirea in comun a dreptului de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 620, 621, 630/24 si 630/54 ale localitatii Lugasu de Jos si s-a dispus obligarea paratelor Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Lugasu de Jos si Comisia Judeteana de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Bihor sa procedeze la intocmirea documentatiei necesare in vederea reconstituirii dreptului de proprietate al partilor indicate in comun asupra imobilelor cu nr. top. 620, 621, 630/24 si 630/54 Lugasu de Jos ce va fi inaintata Comisiei Judetene care sa procedeze la emiterea titlului de proprietate pentru imobilele anterior enumerate. 
In baza dispozitiei instantei, s-a emis titlul de proprietate nr. 1701/2002, dreptul de proprietate al numitilor F. A., P. M., B. D., B. G., B. F. si B. F. fiind inscris in cartea funciara nr. 841 Lugasu de Jos, privind nr. top. 630/54, sub B 10-15.
Astfel, fata de dispozitiile sentintei civile nr. 811/2000 a Judecatoriei Alesd, instanta a retinut ca aceasta hotarare judecatoreasca se bucura de autoritatea de lucru judecat, instanta stabilind irevocabil ca au calitatea de mostenitori dupa defunctul B. G. nu doar sotia acestuia, reclamanta B. F., ci si fratii defunctului F. A., P. M., B. D., B. G. si B. F..
     Avand in vedere cotele de proprietate intabulate in cartea funciara nr. 841 Lugasu de Jos si casele situate pe teren, luand in considerare modalitatile de partajare solicitate de catre parti, instanta a dispus sistarea starii de indiviziune asupra imobilului cu nr. top. 630/54 in suprafata de 1439 mp., inscris in CF. 841 Lugasu de Jos, prin alcatuirea si atribuirea in natura a loturilor conform modalitatii urmatoare:
-lotul nr. I compus din nr. top. nou format 630/54/a in suprafata de 720 mp. teren cu casa situata la nr. adm. 243 ce se va atribui paratei P. M. si
-lotul nr. II compus din nr. top. nou format 630/54/b in suprafata de 719 mp. teren cu casa situata la nr. adm. 241 ce se va atribui paratilor B. F., B. D.,  B. G., F. A., B. F. si P. M..
Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamantul B. I. solicitand admiterea apelului, modificarea sentintei atacate in sensul admiterii actiunii principale si a respingerii cererii reconventionale privind nr. top 630/54, in sensul ca apelantului i se cuvine in intregime cota de 720/1439 parti din acest topo( adica nr. top 630/54/b nou infiintat conform expertizei), cu cheltuieli de judecata.
In motivarea apelului se invedereaza ca prin sentinta atacata, instanta de fond a retinut in mod gresit autoritatea de lucru. Astfel, prin sentinta civila nr.811/2000, Judecatoria Alesd dispune, in privinta nr. top 630/54, eliberarea unui titlu de proprietate comun pe numele tuturor partilor. Terenul in litigiu se cuvine antecesoarei apelantului B. F., in baza testamentului autentificat sub nr. 9818/6.10.1983, B. F. fiind unica mostenitoare a defunctului B. G., fostul proprietar tabular, acesta neavand mostenitori rezervatari.
Intimatii B. F., P. M., F. A., B. D. si B. F., prin intampinare au solicitat respingerea apelului si mentinerea in totalitate a sentintei atacate nr.163/2007 a Judecatoriei Alesd, ca fiind legala si temeinica, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr.889/A din 02 noiembrie 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, in dosar nr.229/177/2003, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul B. I. domiciliat in sat Serghis , nr. 259. com. Varciorog, jud. Bihor in contradictoriu cu intimatii B. F., dom. in Lugasu de Jos, nr. 243, jud. Bihor, P. M., dom. in Lugasu de Jos, nr. 243, F. A. dom. in Lugasu de Jos, nr. 195, B. F., dom. in Lugasu de Jos, nr. 243, B. D., dom. in Teius, str. Cuza Voda, nr. 25, jud. Alba,  STATUL ROMAN prin CONSILIUL LOCAL LUGASU DE JOS si B. G., dom. in Lugasu de Jos, nr. 2, jud. Bihor impotriva sentintei civile nr.163 din 7.03.1007 pronuntata de Judecatoria Alesd pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca:
A admis actiunea principala si a respins cererea reconventionala, dupa cum urmeaza:
S-a constatat ca reclamanta B. F. ( decedata) este unica mostenitoare testamentara a defunctului B. G., in baza testamentului autentificat sub nr.9818/6.10.1983 de catre Notariatul de Stat Judetean Bihor si ca masa succesorala ramasa dupa defunctul B. G. cuprinde si terenul cu nr. top 630/54 Lugasu de Jos in cota de 720/1439 parti.
A atribuit lotul nr. II compus din nr. top nou format 630/54/b in suprafata de 719 mp. teren cu casa situat la numarul administrativ 241 ale defunctei reclamantei B. F., al carei mostenitor este B. I..
Au fost mentinute restul dispozitiilor.
Intimatii B. F., P. M., F. A., B. D. si B. F. au fost obligati la cheltuieli de judecata in cuantum de 776 lei in favoarea apelantului.
Pentru a pronunta in acest mod, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.811/2000 a Judecatoriei Alesd, ramasa irevocabila, s-a dispus in privinta numarului top. 630/54 eliberarea unui titlu de proprietate comun pe numele tuturor partilor. In acest sens, a fost anulat titlul de proprietate emise pe seama lui B. F., obligand comisiile pentru aplicarea fondului funciar la emiterea unui nou titlu pe seama tuturor mostenitorilor, care de altfel s-a si intamplat prin titlul de proprietate nr.1701/2002 inscris sub B 10-15 in CF nr.841 Lugasu de Jos.
Potrivit disp. art 13 din L 18/1991 - legea fondului funciar" titlul de proprietate se emite cu privire la suprafata de teren determinata pe numele tuturor mostenitorilor, urmand ca ei sa procedeze  potrivit dreptului comun". Dreptul comun il reprezinta, in speta, prevederile codului civil referitoare la mostenire. Conform dreptului comun, singura mostenitoare a defunctului B. G. este antecesoarea apelantului - B. F., in baza testamentului autentificat sub nr. 9818/6.10.1983, care exclude de la mostenire pe toti ceilalti eventuali mostenitori cu vocatie succesorala atata timp cat exista testamentul autentificat si nu exista mostenitori rezervatari.
In concluzie, s-a retinut ca nelegala solutia de respingere a capatului de cerere privind constatarea ca reclamanta B. F. ( decedata) este unica mostenitoare testamentara a def. B. G., in baza testamentului autentificat sub nr. 9818/6.10.1983 de catre Notariatul de Stat Judetean Bihor si ca masa succesorala ramasa dupa defunctul B. G. cuprinde si terenul cu nr. top. 630/54 Lugasu de Jos in cota de 720/1439 parti.
Intrucat nr. top 630/54 a fost cumparat in comun de catre B. G. (sotul def. B. F.) si P. P. (sotul intimatei P. M. nascuta B.), sistarea indiviziunii asupra acestui topografic prin constituirea a doua loturi egale este legala, conform schitei intocmita de expertul T. D.
Nelegala este atribuirea catre intimati a unor cote parti de proprietate din top nou format 630/54/b, intimatilor nerevenindu-le nimic conform dispozitiilor dreptului comun in materie de succesiune.
Impotriva acestei decizii, in termen au declarat recurs paratii - recurenti B. F., P. M., F. A., B. F., B. D., solicitand modificarea hotararii atacate in sensul respingerii apelului si mentinerii in totalitate a hotararii instantei de fond, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului se arta ca hotararea este netemeinica in conditiile in care in cartea funciara au fot inscrisi in mod valabil toti recurentii, iar Judecatoria Alesd a stabilit cu forta puterii lucrului judecat prin sentinta civila 881/2000, ca masa succesorala se cuvine si rudelor defunctului B. G..
In acelasi timp, prin sentinta civila nr. 330/2003 a Judecatoriei Alesd a fost anulat si contractul de donatie incheiat pentru intreaga parcela de catre B. F. in favoarea lui B. I.
In drept, invoca dispozitiile art. 304 alineat 9 Cod procedura civila.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimatul B. I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificand recursul, prin prisma motivelor invocate precum si din oficiu, Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Sentinta nr.811/2000 pronuntata de Judecatoria Alesd a dispus eliberarea unui titlu comun pe numele tuturor prezumtivilor mostenitori ai defunctului B. G., fiind pronuntata in temeiul Legii 18/1991.
Aceeasi lege 18/1991 prevede insa in art. 13 ca problemele referitoare la mostenire se vor solutiona potrivit dreptului comun, respectiv potrivit Codului civil.
Ori potrivit dreptului comun, singura mostenitoare a defunctului este antecesoarea reclamantului - B. F.e - conform testamentului autentificat sub nr.9818 din 6.10.1983, care exclude de la mostenire pe toti ceilalti prezumtivi   mostenitori, cata vreme printre acestia nu exista mostenitori rezervatari.
Fata de considerentele mai sus retinute, Curtea, in temeiul art. 312 alineat 1 coroborat cu art. 316 si 296 Cod procedura civila, a respins recursul ca nefondat, iar in baza art. 274 Cod procedura civila i-a obligat pe recurenti la 750 lei cheltuieli de judecata in favoarea intimatului B. I., reprezentand onorariu avocatial.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010