InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bacau

Carte funciara.Plangere.Intabularea dreptului proprietatii apartinand A.F.P.

(Decizie nr. 339/A din data de 14.12.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau)

Domeniu Carte Funciara | Dosare Tribunalul Bacau | Jurisprudenta Tribunalul Bacau

Prin sentinta civila nr.2319/22.07.2009, pronuntata in dosarul nr.3576/270/2009 al Judecatoria Onesti , s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a O.C.P.I. Bacau si s-a respins plangerea formulata de reclamanta A.F.P. Onesti impotriva incheierii nr.4166/26.05.2009 a B.C.P.I. Onesti.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca, prin H.G. nr.523/1995, s-a aprobat transmiterea imobilului situat in Onesti,din administrarea R.A.G.C.L. Onesti in administrarea Ministerului Finantelor, in vederea folosirii acestui imobil drept sediu pentru organele teritoriale din subordinea Ministerului Finantelor.
S-a aratat de instanta ca, in incheierea contestata s-a retinut ca nu s-a facut dovada dreptului de proprietate de catre reclamanta, acest aspect fiind invocat si de instanta de fond in respingerea plangerii. Privitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a O.C.P.I., instanta de fond a retinut  ca se impune admiterea acestei exceptii deoarece, raportat la dispozitiile art.20 alin.2 si art.51 alin.1 din Legea 7/1996, O.C.P.I. este obligat sa dea curs hotararii judecatoresti prin care se solutioneaza plangerea indreptata impotriva incheierii emise de O.C.P.I. si aceasta obligatie nu e conditionata de participarea sa in proces.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal, reclamanta.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru conform art.229 O.G.92/2003.
In motivarea apelului, apelata a aratat ca solutionarea cauzei s-a facut, in mod nelegal, atat in ceea ce priveste exceptia cat si in ceea ce priveste fondul cauzei.
Sub aspectul exceptiei, apelanta a aratat ca invocarea recursului in interesul legii nu are relevanta in speta si pe de alta  parte, decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu a fost publicata in Monitorul Oficial si nici motivata si ca atare nu are relevanta in cauza.
S-a aratat ca instanta a ignorat dispozitiile art.72 si 73 Ordinul nr.633/2006, admitand exceptia , apelanta fiind pusa in situatia de a nu avea cu cine se judeca, in conditiile in care, in speta, dreptul nu se inscrie impotriva unei alte parti.
Cat priveste fondul cauzei, apelanta a aratat ca instanta de fond nu a analizat actele depuse , respectiv schita cadastrala si planul de amplasament , HCL din 09.03.1995 si mai ales HG nr.523/1995.
Intimata OCPI, prin intampinare , a solicitat respingerea apelului intrucat solutia data exceptiei corespunde deciziei nr.72/15.10.2007 a I.C.C.J., decizie motivata si publicata in Monitorul Oficial nr.685/2008.
Privitor la fondul cauzei, intimata a aratat ca apelanta nu a prezentat acte de proprietate nici in ceea ce priveste contestatia si nici in ceea ce priveste terenul, astfel incat se impune respingerea apelului.
Intimata a solicitat judecata cauzei si in lipsa.
In apel nu s-au depus inscrisuri noi si nici nu s-au administrat alte probe.
Analizand motivele de apel invocate, tribunalul retine:
Sustinerile apelantei in sensul ca prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a O.C.P.I., apelanta ar fi pusa in imposibilitatea de a se judeca, atata vreme cat dreptul de proprietate nu a fost inregistrat in favoarea cuiva, nu sunt intemeiate deoarece in aceasta situatie se aplica procedura necontencioasa si astfel cum a aratat si instanta de fond incheierea O.C.P.I. poate fi analizata, in calea plangerii, fara ca O.C.P.I. sa figureze in calitate de intimat, solutia instantei fiind obligatorie pe O.C.P.I.
Raportat la criticile aduse fondului, tribunalul retine ca acestea sunt intemeiate deoarece potrivit anexei nr.1 pct. 29 din Legea nr.213/1998, terenurile si cladirile in care-si desfasoara activitatea (…) organele de specialitate ale administratiei publice si institutiile publice subordonate acestora (…) serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale apartin domeniului public al statului, stat reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, in conditiile art.12 alin.5 Legea 213/1998.
In consecinta fata de dispozitiile legale sus mentionate avand in vedere si H.G. nr.523/1995, tribunalul, in temeiul art.296 Cod procedura civila, va admite apelul si va schimba , in parte, sentinta apelata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Anulare act administrativ - Hotarare nr. 867 din data de 02.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Anulare act - Hotarare nr. 721 din data de 04.05.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Nulitate act juridic - Hotarare nr. 615 din data de 19.09.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Debite intre societati comerciale - Hotarare nr. 403 din data de 14.07.2017
Reziliere contract - Hotarare nr. 262 din data de 23.03.2018
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018
Litigiu Curtea de Conturi - Hotarare nr. 176 din data de 01.03.2018
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018