InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Oradea

JUDECAREA CAUZEI IN LIPSA INCULPATEI ARESTATA IN ALTA CAUZA IN VEDEREA EXTRADARII. DESFIINTARE CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE

(Decizie nr. 75-A din data de 12.06.2007 pronuntata de Curtea de Apel Oradea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Curtea de Apel Oradea | Jurisprudenta Curtea de Apel Oradea

1. JUDECAREA CAUZEI IN LIPSA INCULPATEI ARESTATA IN ALTA CAUZA IN VEDEREA EXTRADARII. DESFIINTARE CU TRIMITERE SPRE REJUDECARE.

Judecarea cauzei in lipsa inculpatei care a fost in imposibilitate de ase prezenta in instanta sau de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate, constituie motiv de admitere a apelului inculpatei si de desfiintare a sentintei cu trimitere pentru rejudecarea cauzei.

DECIZIA PENALA NR.75/A /12 IUNIE 2007
Dosar nr. 2327/35/ P/2005

          
         Prin sentinta penala nr. 75/P din 4 martie 2005, pronuntata de Tribunalul Bihor, in dosar nr. 5191/2003 , s-au hotarat urmatoarele :
         In baza art.334 Cod de procedura penala a fost schimbata incadrarea juridica faptei pentru care a fost trimisa in judecata inculpata C.C.D., fiica lui  I. si I., nascuta la 25.10.1969 in Oradea, judetul Bihor, studii 12 clase, administrator la S.C. L. COM" S.R.L. Oradea si S.C.G. IMPORT EXPORT S.R.L ORADEA, fara  antecedente penale, din infractiunea prevazuta de art.215 alin.1,2,4 si 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal in infractiunea prevazuta de art.215 alin.4 si 5 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal , texte de lege in temeiul carora a fost condamnat a inculpata la :
         - 10 ani inchisoare  si interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. "a,b si c" Cod penal, pe o durata de 5 ani, cu titlu de pedeapsa complementara.
         In baza art. 140 alin.1 lit. "a" Cod de procedura penala a constatat incetata de drept masura arestarii preventive a inculpatei, dispusa prin rechizitoriul din 16.06. 2003 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea , in baza caruia s-a emis de catre procuror mandatul de arestare preventiva nr.14/16.06.2003.
         In baza art.350 alin.1 Cod de procedura penala raportat la art. 148 alin.1 lit. "c" si art. 150 alin.2 Cod de procedura penala a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpatei pe o durata de 30 zile, cu incepere de la data prinderii si prezentarii la judecator.
         Impotriva acesteia s-a emis mandat de arestare preventiva conform dispozitiilor art.151 Cod de procedura penala.
         Pe durata prevazuta de art.71 alin.2 Cod penal a interzis inculpatei exercitarea drepturilor de la art.64 Cod penal, cu titlu de pedeapsa accesorie.
         In baza art.14, art.346 Cod de procedura penala raportat la art.998, art.999 si art. 1000 alin.3 Cod Civil a fost obligata inculpata in solidar cu partile responsabile civilmente S.C. L. COM S.R.L., si  S.C.G. IMPORT EXPORT S.R.L, la urmatoarele sume : - 471.491.111 lei, cu dobanda legala aferenta, calculata la data achitarii efective, in favoarea partii civile S.C. B. IMPORT EXPORT S.R.L., - 464.167.800 lei in favoarea partii civile S.C. P.D. S.R.L, - 4.848.473.672 lei, cu penalitati de intarziere conform contractului nr.  217/25.06.2002, in favoarea partii civile S.C. R. D. S.A.
         In baza art.118 Cod penal a dispus confiscarea urmatoarelor file CEC : seria BH 326 000 17377, emisa la 27.09.2002; seria BH 326 000 17378, emisa la 01.10.2002; seria BH 326 000 17379, emisa la 03.10.2002; seria BH 326 000 17380, emisa la 04.10.2002;   seria BH 326 000 17381, emisa la 08.10.2002; seria BH 326 000 17382, emisa la 10.10.2002; seria BH 326 000 17383, emisa la 14.10.2002; seria BH 326 000 17384, emisa la 16.10.2002; seria BH 326 000 17385, emisa la 18.10.2002; seria BH 326 000 17386, emisa la 22.10.2002; seria BH 326 000 17387, emisa la 24.10.2002; seria BH 326 000 17388, emisa la 04.10.2002; seria BH 326 000 17093, emisa la 31.07.2002,  aflate in original la dosar la filele 52-62; 348 si 377.
         In baza art.7 si art.21 lit. "g" din Legea nr.26/1990 actualizata a dispus comunicarea prezentei hotarari, in termen de 15 zile de la data ramanerii definitive, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bihor  si efectuarea cuvenitelor inregistrari.
         In baza art.191 alin.1 si 3 Cod de procedura penala  a fost obligata inculpata in solidar cu partile responsabile civilmente SC L. Com SRL Oradea si S.C. G.  Import Export SRL Oradea sa plateasca in favoarea statului suma de 15.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma incluzand si onorariul aparatorului din oficiu.
         Pentru a pronunta aceasta hotarate prima instanta a retinut urmatoarea stare de fapt:
         Inculpata C.C.D. nu a fost audiata in prezenta cauza intrucat, in data de 06.10.2002 a iesit din Romania prin punctul de frontiera Curtici, asa cum rezulta din adresa nr.6620/10.10.2002 emisa Inspectoratul General al Politiei de Frontiera  Bucuresti.
         Acuzatiile retinute in sarcina inculpatei prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea  au fost dovedite prin intreaga probatiune administrata in cauza, si anume :  contracte comerciale, facturi fiscale, acte constitutive si aditionale ale societatilor comerciale implicate in raporturile comerciale, rapoarte de constatare tehnico stiintifica, declaratii de martori.
         Raporturile comerciale intre S.C. G. si S.C. L. dateaza aproximativ din luna mai 2002, S.C. Gelsco actionand initial ca un intermediar de produse petroliere.
         Pe parcursul acestor raporturi comerciale, derulate initial in bune conditii si avand ca obiect apreciabile cantitati de produse petroliere, asa cum rezulta din fisa de evidenta R. SA, la data de 25.06.2002, ca urmare a faptului ca intre furnizoarea S.C. R. si cumparatoarea S.C. G. s-au creat relatii comerciale stabile, cele doua firme au procedat la incheierea contractului de vanzare cumparare nr.217/2002, in baza caruia, cu valabilitate intre 25.06.2002 si 31.12.2002, perioada in care S.C. R. s-a obligat sa livreze catre S.C. G. SRL, produse petroliere : motorina, benzina fara plumb si benzina Premium II - in cantitate de 500 tone/luna.
         Prin clauzele contractului s-a stabilit ca modalitatea de plata ca fiecare livrare va fi achitata cu ordin de plata, in termen de 15 zile de la data facturarii.
         Dupa data contractului, societate furnizoare, prin depozitul Arad, a livrat ritmic catre S.C. G. cantitati de motorina si benzina, in fisa clientului aflata la fila 77, fiind evidentiate un numar de 26 facturi, anexate in copie xerox la dosar. Intreaga cantitate de produse petroliere la care s-a facut referire mai sus a fost facturata de S.C. G. catre S.C. L., administrata de inculpata Cura Claudia Dana.
         La randul sau,  aceasta a vandut intreaga cantitate de motorina si benzina catre S.C. D. SRL Oradea , al carei administrator era D.V., care a calculat adaosul comercial aferent si a  revandut produsele petroliere in principal catre S.C. R..  S.R.L.Oradea.
         Esentiale pentru dovedirea activitatii infractionale a inculpatei au fost cele doua categorii de facturi fiscale privind operatiunile comerciale intre S.C. R. D. SA si S.C. G.  pe de o parte, precum si S.C. L. si S.C. D. pe de alta parte, din punct de vedere al pretului de vanzare.. Comparand preturile de achizitie si de vanzare care rezulta din facturile emise de S.C.R., coroborate cu declaratiile administratorului firmei cumparatoare SC D. SRL, a rezultat in mod evident ca inculpata a revandut produsele petroliere la un pret mult mai mic decat acela de cumparare.
         Pretul tuturor produselor petroliere achizitionate de S.C. L. a fost platit de S.C.  D., cu chitantele si ordinele de plata depuse la dosar la filele 186-219.
         Cu toate acestea, inculpata C.C. nu a achitat nimic din pretul acestor produse catre S.C. G., firma fata de care S.C. L. a acumulat in septembrie 2002 o datorie de 6,2 miliarde lei. La randul ei, nici S.C. G. nu si-a mai  putut achita datoriile reprezentand pretul produselor petroliere catre S.C. R. S.A.
         Fata de situatia creata, inculpata C.C. a preluat S.C. G., dobandind  cu titlu de cesiune  80 % din capitalul social al firmei, in baza actului aditional autentificat sub nr.3652/23.09.2002, aflat la fila 66. Prin acest act a devenit si administrator al firmei privind documentele si stampila, precum si dreptul de semnatura in banca.
         Tot la momentul autentificarii actului aditional de mai sus, cei doi asociati pentru restul de 20 %  din capitalul social - S.M. si Z.S. au investit pe inculpata cu puteri depline pentru a-i reprezenta la banca,  a depune si ridica numerar, a semna in numele lor  si pentru ei toate actele bancare, prin procura speciala autentificata sub nr.3653/23.09.2002. ( fila 69).
         Ca urmare a datoriei neachitate de S.C. G. catre S.C. R. D. SA, reprezentantii firmei creditoare au avut repetate discutii cu reprezentantii firmei debitoare pentru gasirea unei solutii de stingere a debitului. In acest sens au fost audiati martori din declaratiile carora a rezultat ca in data de 23.09.2002 reprezentantii S.C. G. - Z.S., S. M. si C.C.a s-au prezentat la sediul  S.C.R. SA Arad si au predat un numar de 11 file CEC, semnate, stampilate si completate la toate rubricile, pentru plata marfii livrate, contabilei firmei, numitei S.C.F.
         Toate cele 11 file CEC au fost refuzate la plata de Banca Comerciala West Bank SA Sucursala Arad, pentru motivul lipsei totale de disponibil in cont.
         Instanta a retinut ca o proba esentiala in dovedirea intentiei infractionale a inculpatei, continutul adresei nr.VII/4/11266/9R/12.12.2002 emisa de Banca Nationala a Romaniei din care a rezultat ca propria firma a inculpatei S.C. L. SRL figura pana la data emiterii adresei, in Centrala Incidentelor de Plati cu 18 incidente de plata, ca urmare SC L. SRL a intrat in interdictie bancara de a emite CEC-uri in perioada 13.08.2002 - 07.10.2003.
         Cu toate ca a cunoscut ca nu mai poate emite cec-uri, fiind in interdictie bancara, inculpata la scurt timp a gasit o noua societate comerciala, la care a devenit administrator la data de 23.09.2002, iar in aceeasi zi a emis 11 file CEC fara acoperire, desi noua firma S.C. G. SRL nu avea nici un disponibil in cont.
         Rezulta din probele emanate ca, insolvabilitatea  S.C. G. SRL a fost creata in intregime prin activitatea exclusiva a inculpatei, care a preluat toate cantitatile de combustibil livrate de S.C. R. - Depozitul Arad si le-a dirijat spre alte societati comerciale, carora le-a vandut acelasi produs la un pret mai mic decat pretul de cumparare. Desi cumparatorii  si-au indeplinit obligatia de plata  catre firma inculpatei SC L., aceasta nu a platit nimic catre S.C. G. SRL, generand prin propria sa activitate infractionala starea de insolvabilitate a acestei firme si procedand apoi la emiterea filelor CEC, cu consecinta prejudicierii SC R. cu suma de 4.848.672 lei.
         Tot in calitate de administrator al S.C. G. SRL inculpata a incheiat la data de 25.09.2002 un contract de  vanzare cumparare nr.026/25.09.2002 cu S.C P.D. SRL Bucuresti, avand ca obiect cumpararea produselor petroliere si in baza caruia a achizitionat de la firma vanzatoare cantitatea de 17.191 l benzina Premium, in valoare de 464.167.800 lei. Pentru aceasta cantitate de benzina S.C. P.D. SRL  Bucuresti a emis factura seria B-ACN nr.7407818/25.09.2002 ( fila 335), iar pentru plata pretului inculpata a emis fila CEC  seria Bihor 32600017388 ( fila 348). Desi intreaga cantitate de benzina cumparata de la S.C P.D. SRL Bucuresti a fost valorificata de S.C. L. SRL  ( 10.650 L pentru vanzarea la statia Peco Baile Felix si 12.000 l prin vanzarea catre S.C. P. Oil - aceasta achitand in intregime pretul aferent de 258.012.0000 lei catre S.C L. SRL), fila CEC completata si semnata de inculpata pentru plata pretului de cumparare a fost emisa in numele S.C. G. S.R.L. , societate comerciala care nu avea nici un disponibil in cont, asa incat, in momentul in care firma creditoare a pretului s.c P.D. SRL Bucuresti a intentionat sa o valorifice, fila cec a fost refuzata la plata de Banca Comerciala West Bank.
         Din emiterea filei CEC in numele SC G. SRL, pe de o parte si valorificarea benzinei si incasarea pretului in numele S.C. L. S.R.L , pe de alta parte, a rezultat,  in mod evident, intentia inculpatei de a prejudicia firma vanzatoare S.C P.D. SRL Bucuresti.
         In calitate de administrator la S.C. L. S.R.L, la data de 30 iulie 2002 inculpata C.C.D. a achizitionat de la S.C. B. Import-Export S.R.L Oradea cantitatea de 36.593 l combustibil lichid usor in valoare de 455.745.982 lei, cu factura fiscala seria Bihor ACB nr.1520064/ 30.07.2002 ( fila 376)  si pentru plata careia inculpata a emis fila CEC seria Bihor nr.32600019093, purtand semnatura sa ( conform constatarii tehnice-stiintifice nr.15147/13,03,2007  f. 326-332).
         Banca comerciala West Bank SA - Sucursala Oradea a refuzat la plata fila CEC, pentru motivul lipsei de disponibil in cont.
         Din toate  probele administrate si analizate, instanta a concluzionat ca a fost dovedita vinovatia inculpatei in comiterea faptelor retinute in sarcina sa.
         Impotriva  acestei sentinte a declarat apel inculpata C.C.D.a, in termen legal, si partea responsabila civilmente S.C. G. IMPORT SRL Oradea.
         Inculpata apelanta a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece atunci cand a fost pronuntata hotararea a fost arestata in Italia in vederea extradarii, astfel ca nu s-a putut prezenta in instanta.
         Apelul declarat de partea responsabila civilmente nu a fost motivat.
           Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor de apel, cat si din oficiu, avand in vedere actele si lucrarile dosarului Curtea a constat ca apelul este  fondat, iar  in baza art.379 pct.2 lit. "b"  Cod procedura penala, a fost admis si s-a dispus rejudecarea cauzei de catre aceiasi instanta, respectiv Tribunalul Bihor, tinand seama de considerentele prezentei decizii.
            Asa cum rezulta din actele prezentate de catre inculpata apelanta, aceasta a fost arestata in Italia in vederea extradarii la data de 26.11.2004, fiind pusa in libertate la data de 10.08.2006, pentru a fi rearestata apoi, tot in vederea extradarii in luna ianuarie 2007.
      Fata de cele de mai sus, avand in vedere ca la data cand a fost pronuntata sentinta, respectiv 4 martie 2005, inculpata a fost arestata, se constata ca aceasta a fost in  imposibilitate de a se prezenta in instanta sau de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate, fiind incidente dispozitiile art.379 pct.2 lit. b Cod de procedura penala.
      Apreciind ca in cauza temeiurile ce au stat la baza luarii masurii preventive subzista, ca pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 4 ani inchisoare si ca exista probe ca lasarea in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica, in baza art. 382 alin.3 Cod procedura penala curtea a  mentinut masura arestarii preventive dispusa pe seama inculpatei prin sentinta penala nr. 75 din 4 martie 2005, pronuntata de Tribunalul Bihor, in baza careia s-a emis mandatul de arestare preventiva nr.1/P/ 04.03.2005.
         Este adevarat ca pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii, insa aceasta nu inseamna ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facut abstractie de gravitatea faptei.
         Sub acest aspect existenta pericolului public poate rezulta, intre altele, si din insusi pericolul social al infractiuni  de care este invinuita inculpata, de reactia publica la comiterea unor astfel de infractiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemanatoare de catre alte persoane, in lipa unei reactii ferme fata de cei banuiti ca autori  ai unor astfel de fapte.
         Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea in vedere numai date ce sunt legate de persoana inculpatei ci si date referitoare la fapta, nu de putine ori acestea din urma fiind de natura a crea in opinia publica un sentiment de insecuritate .
         Cat priveste aspectele de legalitate si temeinicie ale laturii civile, acestea vor fi avute in vedere cu ocazia rejudecarii cauzei.
          

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011