InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges - Comercial

Actiune in constatarea nulitatii absolute a hotararii adunarii generale a actionarilor. Imprescriptibilitate drept la actiune. Admisibilitate.

(Sentinta comerciala nr. 41 din data de 28.12.2009 pronuntata de Tribunalul Arges - Comercial)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Tribunalul Arges - Comercial | Jurisprudenta Tribunalul Arges - Comercial

Actiune in constatarea nulitatii absolute a hotararii adunarii generale a actionarilor. Imprescriptibilitate drept la actiune. Admisibilitate.  Adunarea neconvocata in conformitate cu legea  si actul constitutiv nu poate avea valoarea si puterea unei adunari si, deci, nu poate fi investita cu puterea de a delibera si de a hotari cu privire la ordinea de zi, iar orice hotarare luata de o astfel de adunare urmeaza sa fie considerata inexistenta si fara nici un efect juridic pentru asociati sau societate R O M A N I A

TRIBUNALUL COMERCIAL ARGES

SENTINTA   COMERCIALA  Nr. 26/CC
Sedinta camerei de consiliu  de la 19 iunie 2009
Asupra cauzei de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 11.12.2007 (filele 3-5), reclamantul M. L., a chemat in judecata pe paratii S.C. N. C. D. S.R.L. si L. A., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta:  1. sa se constate ca are calitatea de asociat al S.C. N. C. D. S.R.L. alaturi de paratul L. A.,   2.  sa fie anulate mentiunile facute la registrul comertului privind inlaturarea sa din societate, 3. sa fie obligat paratul sa-i permita sa se retraga din societate impreuna cu toate drepturile ce-i revin atat din punctul de vedere al aportului propriu cat si al profitului obtinut, stabilindu-se pe baza unei expertize cota legala ce i se cuvine si dividendele, precum si 4. sa se faca mentiunile cuvenite la Oficiul Registrului Comertului.
Reclamantul a mai solicitat ca paratul L. A. sa fie obligat la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea prezentei cereri.
In motivarea cererii, in esenta, reclamantul a sustinut ca prin actul aditional nr.766/08.03.2000 a devenit asociat al paratului L. A. in cadrul S.C. N. C. D. S.R.L., asa cum rezulta din cererea de mentiuni nr.17869 din 25.07.2000, aducand in societate un aport propriu de 35.572.500 lei ROL si, ulterior, contribuind in continuare cu mari sume de bani pentru desfasurarea activitatii si cumpararea de active.
Cu timpul au aparut neintelegeri intre parti, legate de faptul ca paratul ar fi facut acte de dispozitie asupra unor bunuri imobile cumparate pe numele societatii N. C. D. S.R.L., fara stirea reclamantului-asociat, s-a mai aratat in motivarea cererii, cu consecinta formularii de catre acesta din urma a unei plangeri penale.
Reclamantul a mai aratat ca a dat asociatului sau o procura de administrare si ca a lipsit un timp indelungat din tara, in mod fortuit, iar la intoarcere a constatat ca toate bunurile imobile pentru care detinea acte de proprietate au fost instrainate de parat, care s-a folosit de o procura falsa incheiata la un notar din Italia.
In drept, reclamantul a aratat ca-si intemeiaza cererea pe dispozitiile Legii 31/1990, cu modificarile ulterioare.
La data de 09.07.2008 reclamantul si-a precizat capatul II din cererea introductiva (filele 8-9), aratand ca atunci cand a solicitat sa fie anulate mentiunile facute la registrul comertului privind inlaturarea sa din societate a avut in vedere cererea privind anularea Hotararii AGA din 20.10.2002 si a actului aditional nr.5659/04.11.2002 incheiat la BNP C. G., precum si a contractelor de cesiune autentificate la aceeasi data, prin care L. A. a majorat capitalul social in favoarea sa la 99%, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara.
Reclamantul si-a motivat precizarea de actiune invocand drept motiv de nulitate absoluta frauda la lege, faptul ca Hotararea din 20.10.2002 este nula intrucat nu a fost convocat legal pentru data cand s-a desfasurat adunarea, iar paratul a adus aport in societate fara stirea sa si cu intentia de a obtine beneficii prin vanzarea bunurilor imobile ale societatii si insusirea sumelor de bani obtinute din vanzare numai in beneficiul propriu, fara respectarea drepturilor asociatului sau.
Legal citat, paratul L. A. a formulat intampinare (filele 15-17) solicitand respingerea cererii privind anularea Hotararii AGA din 20.10.2002, a actului aditional 5659/04.11.2002 si a contractelor de cesiune incheiate la aceeasi data care privesc majorarea capitalului social al S.C. N. C. D. S.R.L. prin aportul sau in numerar, invocand, in esenta, urmatoarele motive:
Cat priveste hotararea AGA nr.1/20.10.2002, aceasta a fost adoptata cu respectarea prevederilor  Legii nr.31/1990 si ale Statutului S.C. N. C. D. S.R.L. in ceea ce priveste modalitatea de convocare a asociatilor. Convocarea reclamantului s-a facut in doua randuri, pentru data de 10.09.2002, respectiv pentru data de 07.10.2002, cu respectarea termenului prevazut de art.9 din Statut, inclusiv prin publicarea convocarii intr-un ziar de larga circulatie din localitatea unde se afla sediul societatii.
Nici statutul si nici legea nu fac referire in mod expres la locul citarii, ci doar la necesitatea ca respectiva convocare sa fie facuta prin scrisoare recomandata, astfel ca paratul a apreciat ca in mod legal a fost trimisa convocarea  reclamantului la adresa acestuia din Romania, respectiv in P., str. V., bloc A.
Paratul s-a mai aparat aratand ca reclamantul a refuzat constant sa-si manifeste in vreun fel interesul fata de soarta societatii si ca avea cunostinta ca el nu mai domiciliaza efectiv in Italia, la Palermo, ci la resedinta din Romania pe care a dobandit-o prin contract de vanzare-cumparare.
Invocand frauda la lege, reclamantul nu a indicat nici un temei legal si nici nu a aratat in ce mod ii sunt prejudiciate interesele sau drepturile, cu atat mai mult cu cat majorarea capitalului social nu poate fi privita ca o actiune in detrimentul societatii, ci dimpotriva, in beneficiul ei, fiind de altfel singura alternativa pentru supravietuirea ei.
Pe de alta parte, a mai aratat paratul prin intampinare, cererea reclamantului privind anularea Hotararii AGA nr.1/20.10.2002 este lipsita de interes, pe de-o parte in raport de cererea sa de retragere din societate, iar pe de alta parte in raport de prevederile art.10 alin.2 din statut, care reglementeaza posibilitatea retragerii din societate a asociatului care nu este de acord cu modificarile aduse actului constitutiv.
In aparare, paratul a mai invocat faptul ca cererea reclamantului privind anularea Hotararii AGA nu ar putea fi admisa nici in raport de faptul ca procedura referitoare la atacarea hotararilor AGA este cea aplicabila la data  incheierii actului atacat, or la data adoptarii Hotararii nr.1/20.10.2002 prevederile Legii 31/1990 erau cele din forma de la acea data, republicata in Monitorul Oficial nr.33/29.01.1998,  prin care exista doar posibilitatea atacarii lor in justitie doar de catre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal de sedinta. La acel moment, legiuitorul nu considerase necesar sa acopere prevederile cu posibilitatea atacarii acestor hotarari cu actiuni in constatarea nulitatii lor absolute, neexistand nici o prevedere legala in acest sens.
Alin.3 al art.132 din redactarea actuala a Legii 31/1990, referitor la imprescriptibilitatea dreptului la actiune atunci cand se invoca motive de nulitate absoluta, a fost introdus abia prin art.IX pct.53 din Legea 161/2003, astfel ca in raport de acestea, cererea reclamantului privind anularea Hotararii AGA nr.1/20.10.2002 apare ca fiind tardiv formulata, peste termenul prevazut de legea in vigoare la momentul adoptarii ei.
Cat priveste cererea de anulare a mentiunilor facute la ORC cu privire la majorarea capitalului social, paratul a apreciat-o ca fiind inadmisibila si nu de competenta tribunalului comercial, de vreme ce, potrivit art.60 din Legea 31/1990 republicata, incheierile judecatorului delegat privitoare la inmatriculare sau la orice alte inregistrari in registrul comertului sunt executorii de drept si sunt supuse numai recursului, care curge de la pronuntare, pentru parti, sau de la data publicarii incheierii sau a actului modificator in Monitorul Oficial al Romaniei.
In raport de continutul precizarii la actiune, instanta a pus in discutia partilor disjungerea din dosarul initial format (inregistrat sub nr.1281/1259/2007) a capatului II de cerere, astfel cum a fost precizat.
Prin incheierea de sedinta din 17 septembrie 2008 (filele 1-2) s-a disjuns acest petit, avand ca obiect actiunea in anularea Hotararii AGA din 20.10.2002, a actului aditional nr.5659/04.11.2002, precum si a contractelor de cesiune autentificate la aceeasi data si s-a format prezentul dosar, inregistrat sub nr.1113/1259/2008.
La data de 17.03.2009 reclamantul si-a precizat cererea ce formeaza obiectul prezentului dosar (fila 89) aratand  ca cererea sa se refera la constatarea nulitatii absolute a Hotararii AGA din 20.10.2002, a actului aditional nr.5659/04.11.2002 incheiate la BNP C. G., precum si a oricaror acte autentificate la aceeasi data la notarul public si subsecvente, prin care L. A. majoreaza capitalul social la 99% in favoarea sa, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara sau declararea nulitatii actului in temeiul art.948 Cod civil.
Prin precizarea actiunii se arata ca au existat motive obiective pentru care reclamantul nu a putut lua la cunostinta de actele respective, astfel ca ar exista temeiuri suficiente pentru o eventuala repunere in termen a acestuia, insa dispozitiile Legii 31/1990 republicata se completeaza cu dispozitiile legale cuprinse in dreptul comun, in masura in care legea speciala nu reglementeaza o situatie anume ce s-ar putea ivi, cum este in cazul de fata.
O ultima precizare de actiune a formulat reclamantul la data de 13 mai 2009, cand a aratat ca petitul actiunii sale se refera nu doar la constatarea nulitatii absolute a Hotararii AGA din 20.10.2002, a actului aditional nr.5659/04.11.2002 si a oricaror acte subsecvente acestora, ci si la Incheierea pronuntata de judecatorul delegat la ORC si inregistrata sub nr.3200/05.11.2002, astfel cum s-a consemnat prin incheierea de la acea data (fila 137).
In cauza au fost administrate probele cu inscrisuri si cu audierea martorului propus de reclamant.
Parata S.C. N. C. D. S.R.L. nu a formulat intampinare si nu si-a desemnat reprezentant in instanta, citarea sa realizandu-se conform dispozitiilor art.95 alin.2 Cod proc.civila, prin publicitate in ziar si prin afisare la usa instantei, in raport de faptul ca citatiile emise la sediul declarat la registrul comertului s-au restituit cu mentiunea "Destinatar mutat".
Instanta, analizand cererea formulata, astfel cum a fost precizata in doua randuri de catre reclamant, prin prisma motivelor invocate, a apararilor invocate de L. A. (filele 15-17) care are calitatea de asociat si administrator al societatii, precum si de probatoriul administrat, constata si retine urmatoarele:
Cu privire la apararile invocate prin intampinarea depusa la dosar, care imbraca forma si motivarea a doua exceptii, respectiv exceptia tardivitatii formularii cererii si exceptia lipsei de interes a reclamantului, instanta urmeaza sa le analizeze in mod prioritar, in raport de dispozitiile art.137 cod proc.civila, si sa le respinga, ca neintemeiate, cu urmatoarea motivare:
Cat priveste tardivitatea formularii unei actiuni in constatarea nulitatii absolute a Hotararii AGA din 20.10.2002 in raport de faptul ca, la data cand s-a adoptat aceasta hotarare, Legea 31/1990 nu prevedea faptul ca se poate cere constatarea nulitatii lor absolute intrucat inca nu fusese modificat art.132 prin introducerea  alin.21 prin Legea 161/2003, instanta va respingerea sustinerile in acest sens facute in aparare, cu motivarea ca institutia nulitatii reglementata de Codul civil o completeaza pe cea a actiunii in anulare prevazuta de Legea 31/1990, in varianta sa aflata in vigoare in octombrie 2002, cand s-a adoptat hotararea atacata, iar legea generala vine in completarea legii speciale, in masura in care aceasta din urma nu contine dispozitii derogatorii.
Modificand Legea 31/1990 prin Legea 161/2003, intre altele, si cu posibilitatea ca orice persoana sa formuleze cerere privind constatarea nulitatii absolute a hotararii iar o astfel de cerere sa fie imprescriptibila, legiuitorul nu a adaugat o noua cale de atacare a unor astfel de hotarari, ci a consfintit un principiu de drept care, de altfel, putea fi invocat si anterior acestei modificari.
Instanta retine deci ca nu se poate invoca tardivitatea cererii de fata cata vreme obiect sau il constituie constatarea nulitatii absolute a hotararii adunarii generale a actionarilor adoptata cu incalcarea normelor imperative ale legii, iar norma legala generala prevazuta de Codul civil exista si la data cand hotararea in speta a fost adoptata.
Exceptia lipsei de interes a reclamantului va fi si ea respinsa, pe de-o parte pentru ca actiunea in constatarea nulitatii absolute poate fi promovata de orice persoana, chiar daca nu ar avea calitatea de actionar sau asociat, iar pe de alta parte in raport de imprejurarea ca reclamantul este asociat al S.C. N. C. D. S.R.L., asociat care anterior adoptarii Hotararii din 20.10.2002 detinea un procent de 50% din partile sociale, pentru ca ulterior adoptarii ei sa detina un procent de numai 1%, interesul sau fiind astfel evident.
Pe fondul cauzei, instanta urmeaza sa analizeze cele doua elemente de legalitate a Hotararii nr.1/20.10.2002, respectiv legalitatea convocarii si legalitatea adoptarii ei, in raport de normele legale in vigoare la acea data, respectiv de continutul Legii nr.31/1990, in forma anterioara modificarilor aduse de legiuitor incepand cu Legea 161/2003 si pana in prezent.
Astfel, in fapt, se retine ca la data de 20.10.2002, cand a avut loc Adunarea generala a asociatilor care a adoptat Hotararea nr.1, ce formeaza obiectul actiunii de fata, asociatii S.C. N. C. D. S.R.L. erau M. L. si L. A., fiecare detinand cate 10 parti sociale, cu cate o cota de participare la beneficii/pierderi de 50% (fila 123)
Prin Hotararea nr.1 din 20.10.2002 (fila 18) adunarea generala a asociatilor, la care a participat numai asociatul L. A., a hotarat ca se majoreaza capitalul social de la 2.371.500 lei numerar la 118.575.000 lei, prin aportul personal in numerar al asociatului L. A.
In mod corespunzator s-a stabilit ca in raport de majorarea de capital, numarul total de parti sociale este de 1000, din care L. A. detine 990 de parti sociale (reprezentand 99% din capital), iar M. L. detine 10 parti sociale (reprezentand 1% din capital).
Urmare hotararii adoptate s-a intocmit Actul aditional (fila 23) prin care  s-a modificat actul constitutiv al societatii si s-a intocmit un nou Act Constitutiv (filele 24-26).
In drept, potrivit dispozitiilor art.187 din Legea 31/1990,  fara modificari, (devenit actualul art.192) adunarea generala a asociatilor din societatile comerciale cu raspundere limitata decide prin votul reprezentand majoritatea absoluta a asociatilor si a partilor sociale (regula dublei majoritati), in afara de cazul cand prin actul constitutiv se prevede altfel.
Alin.2 al aceluiasi text prevede ca "Pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociatilor, in afara de cazul cand legea sau actul constitutiv prevede altfel".
In speta, instanta a solicitat oficiului registrului comertului sa depuna la dosar actul constitutiv al paratei S.C. N. C. D. S.R.L. in forma sa aflata in vigoare la data de 20.10.2002.
S-au depus la dosar doua variante ale acestui act constitutiv: o varianta, aflata la filele 24-26 din dosar, depusa la registru urmare adoptarii Hotararii nr.1/2002 (caci cuprinde la art.20 noua structura a actionariatului, cu L. A. detinand 99% din partile sociale) si o alta varianta, aflata la filele 143-145, depusa la registru la momentul cand s-a autorizat inmatricularea societatii si cand aceasta avea un unic asociat, in persoana lui L. A.
Potrivit dispozitiilor art.190 alin.3 din Legea 31/1990, in varianta in vigoare la momentul analizat (devenit art.195 dupa modificarile succesive ulterioare) "Convocarea adunarii se va face  in forma prevazuta in actul constitutiv, iar in lipsa unei dispozitii speciale, prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile inainte de ziua fixata pentru tinerea acesteia, aratandu-se ordinea de zi".
In speta, statutul S.C. N. C. D. S.R.L. prevede in art.9 alin.3 urmatoarea modalitate: "Convocarea se va face prin scrisoare recomandata, expediata cu cel putin 10 zile inainte de data fixata pentru tinerea acesteia (a adunarii - n.n.), aratandu-se ordinea de zi. Schimbarea adresei mentionata in actul constitutiv nu poate fi opusa societatii, daca nu i-a fost comunicata in scris de catre asociat".
Or, analiza dovezilor depuse la dosar care privesc legalitatea convocarii asociatilor pentru adunarea generala din data de 20 octombrie 2002, releva faptul ca cele doua convocari au fost facute pentru alta data decat cea la care s-a desfasurat adunarea, iar reclamantului i s-a trimis scrisoarea recomandata continand convocarea la o alta adresa decat cea inscrisa in actul constitutiv al societatii:
Astfel, reclamantul M. L. a fost convocat odata pentru data de 10 septembrie 2002 (fila 13) si inca odata pentru data de 07 octombrie 2002 (fila 19), recomandatele fiind trimise de asociatul sau L. A., insa  nu la adresa mentionata de reclamant in actul constitutiv - in Italia, localitatea C., adresa cu care figureaza inscris in toate actele S.C. N. C. D. S.R.L. si la registrul comertului (filele 24 si 111 verso), ci in P., str.V. bloc A5, adresa despre care parata nu a facut dovada sa-i fi fost notificata in mod oficial de catre reclamant, spre a-i fi trimise convocarile la adunarile generale.
Este adevarat ca s-a depus la dosar, in aparare, si dovada efectuarii unei convocari prin presa (fila 14), insa aceasta modalitate nu este prevazuta de actul constitutiv,  "convocarea" a fost efectuata cu numai 6 zile inaintea tinerii adunarii si publicitatea s-a facut intr-un ziar local, in conditiile in care rezulta din declaratia martorului audiat faptul ca asociatul reclamantului avea cunostinta despre faptul ca acesta nu se afla in tara.
In aceasta imprejurare, instanta va retine asadar ca convocarea la adunarea generala nu a fost facuta in conformitate cu dispozitiile din lege si din actul constitutiv, iar ratiunea textului art.190 alin.3 este tocmai aceea de a incunostiinta pe asociati cu privire la desfasurarea adunarii si hotararile ce urmeaza a fi luate de aceasta intr-un termen util, astfel incat sa isi poata forma un punct de vedere in cunostinta de cauza, in scopul protejarii intereselor fiecarui asociat si in cele din urma ale societatii insesi.
O adunare neconvocata in conformitate cu legea  si actul constituitv nu poate avea valoarea si puterea unei adunari si, deci, nu poate fi investita cu puterea de a delibera si de a hotari cu privire la ordinea de zi, iar orice hotarare luata de o astfel de adunare urmeaza sa fie considerata inexistenta si fara nici un efect juridic pentru asociati sau societate.
Nu doar cerintele legale privind convocarea au fost insa incalcate, ci si pe cele privind adoptarea hotararii a carei nulitate se solicita sa se constate.
Astfel, la data cand s-a tinut adunarea asociatilor - 20 octombrie 2002 - atat M. L. cat si L. A. detineau, fiecare, cate 50% din partile sociale (fila 123), abia dupa hotararea atacata prin care s-a dispus majorarea de capital intervenind modificarea in urma careia reclamantul M. L. detine 1%, in vreme ce asociatul sau devenea detinator a 99% din partile sociale.
Este adevarat ca textul art.187 trebuie coroborat cu art.188 alin.3 din Legea 31/1990, in varianta in vigoare la acea data, si ca in ipoteza in care la prima convocare adunarea nu poate lua o hotarare valabila din cauza neintrunirii majoritatii cerute, la cea de-a doua convocare, adunarea poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numarul de asociati si partea din capitalul social reprezentata in adunare, insa in speta nu s-a facut dovada faptului ca adunarea tinuta la data de 20 octombrie ar fi fost intrunita la cea de-a doua convocare.
Cum, de altfel, nu s-a dovedit nici ca ar fi fost la prima convocare, intrucat nici una din convocarile depuse la dosar nu sunt pentru data de 20 octombrie 2002, ci pentru 10 septembrie si 7 octombrie 2002, astfel cum anterior s-a aratat.
Asadar, nici sub aspectul adoptarii, nu s-a facut dovada respectarii dispozitiilor legii si ale actului constitutiv.
Cum doctrina si practica judiciara au statuat in mod constant ca sunt lovite de nulitate absoluta hotararile luate  fara respectarea normelor privitoare la convocarea adunarilor, instanta urmeaza sa admita acest capat de cerere formulat de reclamant si, pe cale de consecinta, sa constate nulitatea absoluta a Hotararii nr.1 a Adunarii Generale a Asociatilor S.C. N. C. D. S.R.L. din 20 octombrie 2002.
Pe cale de consecinta, potrivit principiului quod nullum est, nullum producit efectum, instanta va constata nulitatea absoluta si a actului aditional autentificat sub nr.5659 din 04.11.2002 (fila 23), intocmit urmare adoptarii pretinsei hotarari.
Vor fi insa respinse petiturile prin care se solicita constatarea nulitatii actelor subsecvente, acte ce n-au fost specificate, nici prezentate, neputand prin urmare sa fie analizate.
De asemenea, va fi respins si capatul de cerere privind constatarea nulitatii  Incheierii pronuntata de judecatorul delegat la ORC si inregistrata sub nr.3200/05.11.2002, cu motivarea ca hotararile judecatoresti (intre care se numara si incheierile pronuntate de judecatorul delegat la registrul comertului) sunt supuse numai cailor de atac prevazute de lege, nefiind susceptibile a fi anulate printr-o actiune in constatarea nulitatii absolute, iar pe de alta parte nici nu pot sa intre in categoria actelor subsecvente avute in vedere de reclamant.
In baza art.132 alin.10 din Legea 31/1990, republicata, instanta urmeaza a dispune ca prezenta hotarare sa fie mentionata in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, dupa ramanerea ei irevocabila.
Avand in vedere cele mai sus aratate si temeiurile de drept invocate,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:
Respinge exceptiile  tardivitatii si lipsei de interes.
Admite in parte cererea precizata formulata de reclamantul M. L., impotriva  paratei S.C. N. C. D. S.R.L.
Constata nulitatea absoluta a Hotararii nr.1/20.10.2002 adoptata de Adunarea Generala a Asociatilor S.C. N. C.  D. S.R.L. si a actului aditional autentificat sub nr.5659/04.11.2002.
Respinge capetele de cerere privind constatarea nulitatii actelor subsecvente si a nulitatii incheierii judecatorului delegat inregistrata sub nr.3200/05.11.2002.
Prezenta hotarare va fi mentionata in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, dupa ramanerea ei irevocabila.
Executorie.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 19.06.2009 la Tribunalul Comercial
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011