InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Pascani

Perimarea executarii silite, culpa creditorului.

(Sentinta civila nr. 1805 din data de 07.06.2013 pronuntata de Judecatoria Pascani)

Domeniu Executarea silita | Dosare Judecatoria Pascani | Jurisprudenta Judecatoria Pascani

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 655/866 din 04.02.2013 debitorii MI si MJ au solicitat in contradictoriu cu intimatii CV si CF anularea formelor de executare intocmite in dosarul executional nr. 4/2012 al BEJ Corbu Vasile, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii se arata ca de la ultimele acte de executare au trecut mai mult de 6 luni, iar de la acea data nu a mai fost exercitat nici un act de executare, astfel ca s-a implinit termenul de perimare.
Arata contestatorii ca prin sentinta civila nr. 3033/2010 au fost obligati sa lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de teren mentionata si sa plateasca suma de 871,5 lei cheltuieli de judecata. Imediat dupa pronuntarea sentintei intimatii si-au marcat terenul si l-au luat in posesie, iar contestatorii nu au exercitat nici un fel de opozitie. Ca urmare, apare ca inoportuna apelarea la un executor judecatoresc, astfel ca si cheltuielile de executare apar ca nedatorate. Este real faptul ca nu au platit cheltuielile de judecata, insa au asteptat ca si debitorii sa plateasca cheltuielile la care au fost obligati prin acelasi titlu executoriu. Pentru executarea sumei de 871,5 lei executorul percepe cheltuieli de executare in valoare de 2309,06 lei, care nu stiu ce reprezinta deoarece procesul verbal de cheltuieli nu le-a fost comunicat.
Mai arata contestatorii ca simplul fapt ca debitorul este in culpa pentru faptul ca nu a executat de buna voie creanta in cuantum de 871,5 lei nu inseamna ca creditorul poate efectua cheltuieli de executare exagerate stiind ca le va recupera.
Fata de aceste imprejurari, solicita admiterea cererii.
Intimata CF a depus intampinare prin care solicita respingerea cererii si in care arata ca titlul executoriu o priveste pe dansa si pe sotul sau, Petru, care a decedat la 18.02.2013. Arata ca in cauza nu a intervenit perimarea intrucat  au solicitat executarea silita, au avansat cheltuielile de executare, iar debitorii sunt in culpa intrucat nu si-au executat obligatiile de buna voie. Pentru recuperarea cheltuielilor s-a procedat la infiintarea popririi asupra pensiilor debitorilor, iar executorul a facut demersuri pentru determinarea bunurilor urmaribile. Mentioneaza ca debitorii nu au executat de buna voie obligatia de a le lasa terenul, creditorii fiind pusi in posesie de executorul judecatoresc, care a trasat si linia de hotar conform hotararii judecatoresti. De asemenea, arata ca nu datoreaza cheltuieli de judecata debitorilor, ci unei alte persoane care a fost poarte in acel dosar.
La primul termen de judecata contestatorii prin aparator au precizat ca din eroare de dactilografiere a fost indicat prenumele creditorului ca fiind V, prenumele corect fiind P. Intrucat acesta a decedat la 18.02.2013, a solicitat introducerea in cauza a mostenitorilor acestuia, solicitand termen pentru a ii indica.
La termenul din  12.04.2013 in cauza au fost introdusi mostenitorii defunctului, respectiv CD, CV, RM.
La solicitarea instantei BEJ Corbu Vasile a inaintat la dosar dosarul de executare silita nr. 4/2012 in copie certificata.
Instanta a incuviintat contestatorilor proba cu inscrisuri si interogatoriul intimatilor, iar intimatei CF proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanta retine urmatoarele :
La data de 10.01.2012 creditorii CVP si CF s-au adresat cu o cerere executorului judecatoresc solicitand executarea silita a titlului executoriu sentinta civila nr. 3033/22.12.2010 a Judecatoriei Pascani, modificata prin decizia nr. 2185/2011 a Tribunalului Iasi.
Prin incheierea nr. 25/13.01.2012 a Judecatoriei Pascani a fost incuviintata executarea silita a acestui titlu executoriu.
La data de 10.01.2012 executorul judecatoresc a intocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, iar la data de 23.01.2012 somatia adresata debitorilor, somatie ce le-a fost comunicata la 26.01.2012
La 22.03.2012 executorul a pus in vedere debitorilor ca la data de 29.03.2012 sa fie prezenti la domiciliu pentru punerea in executare a hotararii, iar la 29.03.2012 a intocmit proces verbal cu ocazia punerii in posesie si predarea terenului catre creditori, fiind totodata trasata linia de hotar prin batere de tarusi conform raportului de expertiza.
La data de 21.01.2013 executorul judecatoresc a procedat la infiintarea unei popriri  asupra pensiilor debitorilor pana la incasarea sumei de 3180,56 lei.
In ceea ce priveste critica debitorilor cu privire la stabilirea cheltuielilor de executare, instanta constata ca aceasta este nefondata.
Potrivit procesului verbal de stabilire a cheltuielilor, executorul  a stabilit suma de 137,15 lei +32,91 lei TVA reprezentand onorariu pentru creanta si suma de 1200 lei-288 lei TVA reprezentand onorariu pentru punere in posesie si stabilirea liniei de hotar, aceste onorariu fiind calculate conform dispozitiilor legale.,
Potrivit dispozitiilor art. 389 al. 1 din codul de procedura civila daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.
BEJ Corbu Vasile a indeplinit ultimul act de executare la data de 29.03.2012, respectiv procesul verbal intocmit cu ocazia punerii in executare a dispozitiilor din titlul executoriu referitoare la revendicare si stabilirea liniei de hotar. Pana la data de 21.01.2013 cand a fost emisa adresa de infiintare a popririi  catre Casa Judeteana de Pensii Iasi nu a fost intocmit nici un alt act de executare, iar creditorii nu au formulat in acest interval vreo cerere adresata executorului prin care sa staruie in executarea silita sau prin care sa solicite detalii privind stadiul executarii. Ca urmare, instanta constata ca intre cele doua acte de executare silita a trecut un interval de timp mai mare de 6 luni. In conditiile in care dupa intocmirea procesului verbal din data de 29.03.2012 executorul nu a mai intocmit acte de executare pentru aducerea la indeplinire si a obligatiei privind plata cheltuielilor de judecata timp de mai multe luni, creditorii ar fi trebuit sa staruie in executare, adresandu-se in acest sens executorului sau macar sa solicite de la acesta informatii cu privire la stadiul executarii silite incepute. Cum dupa intocmirea procesului verbal din 29.03.2012 creditorii nu au mai staruit in executarea silita, acestia sunt in culpa.
In speta nu s-a facut dovada faptului ca in cauza ar fi operat vreo cauza de suspendare a termenului de perimare a executarii silite.
Fata de considerentele expuse, instanta constata ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 389 al. 1, astfel ca va admite cererea formulata, va constata intervenita perimarea executarii silite pornite in dosarul de executare nr. 4/2012 al BEJ Corbu Vasile Pascani si va desfiinta executarea silita intocmita in acest dosar.
In baza dispozitiilor art. 274 cod proc. civ. intimatii vor fi obligati la plata catre contestatori a sumei de 197 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Pentru aceste motive,
In numele Legii,
 H O T A R A S T E:

                Admite cererea formulata de contestatorii MI si MJ, ambii domiciliati in comuna , judetul in contradictoriu cu intimatii CF  si CP ambii domiciliati in comuna , judetul  si continuata in contradictoriu cu intimatii CF, CD, domiciliata in sat si comuna , judetul , RM, domiciliata in sat si comuna , judetul , CV, domiciliat in , judetul .
Constata intervenita perimarea executarii silite pornite in dosarul de executare nr. 4/2012 al BEJ Corbu Vasile Pascani.
Desfiinteaza executarea silita intocmita in dosarul de executare nr. 4/2012 al BEJ Corbu Vasile Pascani.
Obliga intimatii sa plateasca contestatorilor suma de 197 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 07.06.2013.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Executarea silita

Incheiere - Investire cu formula executorie - Hotarare nr. IIII din data de 22.02.2010
Obligatia de a face - Decizie nr. 816 din data de 27.11.2017
Titlul de creanta si titlul executoriu potrivit codului de procedura fiscala - acte distincte. - Decizie nr. speta 6 din data de 08.01.2008
CHELTUIELI JUDICIARE - Decizie nr. 66/A din data de 05.02.2004
Incuviintarea executarii silite a unei creante prescrise - Decizie nr. 64/A/CC/ din data de 11.07.2005
Incuviintare executare silita formulata de executorul judecatoresc. Amenda aplicata de I.S.C.T.R. - Decizie nr. 366 din data de 20.04.2017
Titlu suspendarea executarii - Sentinta comerciala nr. 212/CA din data de 15.04.2010
Prescriptia dreptului de a cere executarea silita. - Decizie nr. 154 din data de 04.03.2010
Executare silita - Decizie nr. 155 din data de 04.03.2010
Validarea popririi. Termenul de 3 luni prev. de art.460 c.pr.civ. - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Validarea popririi - Decizie nr. 416 din data de 22.12.2008
Competenta de solutionare a litigiului purtand asupra executarii silite a unei hotarari pronuntate in contencios administrativ. - Sentinta civila nr. 7/F din data de 31.08.2005
Executarea silita - Sentinta civila nr. 1119/C din data de 26.05.2012
Executare silita prin poprire. Obligatiile tertului poprit in cazul in care executarea silita este suspendata. - Decizie nr. 288 din data de 18.04.2013
Executarea silita a creantelor fiscale stabilite prin hotarari judecatoresti pronuntate de instanta de contencios administrativ. - Hotarare nr. 477 din data de 23.01.2013
Titlu executoriu emanand de la o instanta straina. Incuviintarea executarii silite. Limitele investirii. Dispozitii aplicabile. - Decizie nr. 389 din data de 28.06.2012
Executarea silita a titlurilor emise in materia actiunilor reale imobiliare - Decizie nr. 401 din data de 04.05.2006
Executare silita imobiliara. Anulare licitatie - Decizie nr. 309 din data de 07.04.2006
Incuviintarea executarii silite - Decizie nr. 164 din data de 24.02.2006
Cererea de incuviintare a executarii silite. - Decizie nr. 1070 din data de 17.11.2005