InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Vatra Dornei

Fond funciar. Legea nr. 18 din 1991 privind fondul funciar. Lipsa calitatii de persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate. Exheredarea mostenitorilor legali nerezervatari.

(Sentinta civila nr. 831 din data de 26.06.2007 pronuntata de Judecatoria Vatra Dornei)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Vatra Dornei | Jurisprudenta Judecatoria Vatra Dornei

Prin cererea formulata  petentul ASR PPF a chemat in judecata  pe intimata CJS, solicitand instantei sa dispuna anularea hotararii CJS, reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 39.885 ,38 ha teren forestier, nationalizate prin decretul 38 din 27 mai 1948 al Prezidiului MAN, ca de altfel  si a sediilor ocoalelor silvice situate in localitatile Crucea si Brosteni , a altor constructii necesare pazei si administratiei fondului forestier, care au existat in proprietatea autorului petentului, a suprafetei de 20, 50 ha teren agricol situata pe un amplasament precizat pe Valea raului Neagra -Brosteni, precum si a constructiilor accesorii acestor terenuri situate  pe teritoriul  localitatilor Crucea si Brosteni , asa cum au fost consemnate in procesul verbal nr. 1 din 26 aprilie 1946 nationalizate prin acelasi decret nr. 38 din 27 mai 1948, precum si obligarea  CJS  la emiterea titlului de proprietate pentru petent.
Petentul si-a precizat actiunea  aratand ca solicita sa se ia in considerare calitatea sa de persoana indreptatita la reconstituire  potrivit mostenirii legale in calitate de stranepot de frate al autorului deposedat si ca in acest caz renunta la calitatea sa de  dobanditor de drepturi succesorale. In ceea ce priveste intinderea dreptului de proprietate petentul a aratat  ca solicita sa-i fie reconstituite terenul si constructiile asa cum a aratat in cererea de chemare in judecata.
Prin sentinta  civila nr. 831 din sedinta publica de la 26 iunie 2007 instanta a respins actiunea  precizata  retinand urmatoarele:
Initial, petentul prin cererea inregistrata sub nr. 359 la data de 30.09.2005 la primaria Suceava a solicitat reconstituirea, in nume propriu ca dobanditor de drepturi succesorale. Ulterior acelasi petent a aratat ca solicita  reconstituirea in calitate de mostenitor legal, pentru ca in fata instantei de judecata sa-si precizez actiunea  in sensul ca solicita terenurile si constructii asa cum a solicitat prin cererea de chemare in judecata, in calitate de mostenitor legal, renuntand astfel la calitatea acestuia de dobanditor de drepturi succesorale ale aceluiasi mostenitor  deposedat.
Legile fondului funciar si regulamentul de aplicare prevad ca reconstituirea  dreptului de proprietate  se face pentru  autorul deposedat sau mostenitorul/mostenitorii acestuia. De asemenea in vederea reconstituirii persoana indreptatita trebuie sa justifice  dreptul de proprietate, aceste conditii urmand a fi indeplinite cumulativ.
In ceea ce priveste calitate de mostenitor legal al petentului, instanta considera ca acesta nu are calitate intrucat ARL PN a avut ca unica mostenitoare pe ultima sa sotie  TF De M, pe care a instituit-o legatar universal, astfel ca aceasta a exeheredat de la mostenire pe toti ceilalti mostenitori legali nerezervatari.
Mai mult decat atat, chiar daca nu s-ar fi tinut cont de exerheredare, petentul nu putea introduce cererea in nume propriu, atata timp cat pana la termenul de depunere al acestora, 30 noiembrie 2005, tatal acestuia traia si putea formula cerere  chiar daca era cetatean strain, intrucat potrivit Constitutiei  revizuite, art. 42 alin. 2 cetatenii straini au dreptul sa dobandeasca proprietate asupra terenului prin mostenire legala.
La stabilirea  calitatii de persoana  indreptatita la  reconstituire instanta a avut  in vedere prevederile dreptului comun in materie de succesiune, respectiv  dispozitiile codului civil, deoarece  legea speciala nu cuprinde o reglementare in acest sens.
Lipsa calitatii de persoana indreptatita este de fapt o aparare, care vizeaza fondul cauzei, fiind una din conditiile necesare pentru ca petentului sa i se reconstituie  dreptul de proprietate .
Avand in vedere faptul ca petentul nu indeplineste una dintre  conditiile necesare pentru reconstituirea  dreptului de proprietate, respectiv  aceea de persoana indreptatita la reconstituire, instanta a respins actiunea  precizata.  
Prin decizia nr. 2825 a Tribunalului Suceava  sentinta instantei de fond a fost mentinuta.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010