InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Toplita

Fond funciar

(Hotarare nr. 2518 din data de 08.11.2011 pronuntata de Judecatoria Toplita)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Toplita | Jurisprudenta Judecatoria Toplita

Pe rol pronuntarea cauzei civile  privind pe petent L.P., in contradictoriu cu intimatii  PREFECTURA HARGHITA - COMISIA JUDETEANA PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR si altii, avand ca obiect fond funciar - plangere c/a Hotararii Comisiei Judetene.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza instantei ca  mersul dezbaterilor si sustinerile partilor in fond au fost consemnate in incheierea civila din noiembrie 2011, incheiere care face parte integranta din prezenta hotarare.

INSTANTA
Deliberand constata:

Prin actiunea civila promovata la aceasta instanta si inregistrata sub numarul de mai sus, reclamanta L.P., domiciliata in comuna X, , judetul Harghita, a chemat in judecata pe paratele COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LANGA PRIMARIA X si COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LANGA PREFECTURA HARGHITA, solicitand instantei ca hotararea judecatoreasca ce o va pronunta sa i se reconstituie dreptul de proprietate privata asupra terenurilor dupa antecesorul sau O.G., decedat in anul 1956, care a fost tatal sau si al surorii sale O.F. in numele careia face acest demers procesual.
Reclamanta arata in motivare ca cele doua Comisii i-au reconstituit dreptul de proprietate, insa impreuna cu mostenitorii dupa O.P. - bunicul lor, sustinand ca O.P. a decedat in anul 1930 si nu putea fi persoana deposedata. Astfel, solicita sa se anuleze Hotararea nr. 6 din  martie 2008, pozitia 7 prin care i s-a respins contestatia.
Nu solicita cheltuieli de judecata.
In drept, actiunea reclamantei este motivata cu Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/200 si Legea nr. 247/2005.
Reclamata a anexat plangerii inscrisuri.
Parata Comisia locala a depus intampinare prin care solicita respingerea cererii, motivand faptul ca reclamanta nu a facut iesirea din indiviziune si ca paralel cu cererea reclamantei au depus si alte persoane cereri pentru retrocedare folosind aceleasi documente ca si reclamanta, motiv pentru care au reconstituit dreptul de proprietate pe numele bunicului O.P.
In drept, intampinarea este intemeiata pe dispozitiile Legii nr.18/1991, Legea nr.1/2000 si Legea nr.247/2005.
Comisia judeteana de asemenea depune intampinare prin care solicita respingerea actiunii reclamantei, sustinand aceeasi imprejurare a nesistarii starii de indiviziune si ca reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa se faca in comun la toti mostenitorii, urmand ca acestia sa procedeze conform dreptului comun.
In drept, sunt invocate dispozitiile art.115-118 Cod procedura civila, art.728 Cod civil, solicitand judecata si in lipsa.
In cauza, au fost incuviintate si administrate proba cu inscrisuri, respectiv extras din Hotararea nr.6 din  martie 2008 a Comisiei judetene, pozitia 7, prin care se respinge cererea reclamantei pentru reconstituirea dreptului de proprietate in numele tatalui sau, motivata de aceeasi imprejurare ca nu este sistata starea de indiviziune; adresa de comunicare cu reclamanta a solutiei adoptate; contractul de vanzare-cumparare din data de  octombrie 1926;  xerocopie dupa dosarele formate de  Comisia locala X nr.130, 131 si 65, cuprinzand toate actele care au stat la baza emiterii deciziei atacate si proba cu expertiza topografica.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Prin Hotararea nr. 6 din  martie 2008 Comisia judeteana pentru aplicarea legii fondului funciar a respins contestatia reclamantei pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor dupa antecesorul O.G., motivat de faptul ca terenurile solicitate au fost retrocedate tuturor comostenitorilor dupa O.P. si ca pentru partea ei reclamanta trebuia sa faca iesirea din indiviziune.
Vazand actele care au fost atasate cererilor de reconstituire ale reclamantei, dar si ale celorlalti mostenitori dupa O.P., instanta constata faptul ca actiunea este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Conform datelor de stare civila reclamanta este fiica lui O.G. si E.,  O.G. fiind proprietar tabular in cota parte  in CF nr.34 Gheorgheni, cu titlu de cumparare potrivit contractului de vanzare-cumparare din octombrie 1926. O.G. a decedat la data de  ianuarie 1956, fiind fiul lui O.P. si O.A. - bunicii reclamantei. Bunicul reclamantei, O.P., a decedat la data de  iunie 1930 Suprafata solicitata este de 21,47 ha padure.
 Potrivit prevederilor art. 24(1) din Legea nr.1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere se reconstituie dreptul de proprietate_proprietarului deposedat, persoana fizica sau, dupa caz, mostenitorilor care au facut cereri_ . In speta,  proprietarul deposedat in sensul dispozitiilor art. 24 (1) din Legea nr.1/2000 nu este O.P., asa cum sustin cele doua Comisii, ci O.G., decedat in 1956, deci dupa nationalizare. Nationalizarea padurilor nu a avut loc nici in anul 1948 si nici in anul 1950, cu ocazia Decretului nr.92/19 aprilie 1950 ( publicat in Monitorul Oficial al vremii nr.36/20 aprilie 1950) si nici nu apar mentionate ca nationalizate in lista anexa la decret si nici in Constitutia Romaniei din anul 1948 ( publicat in Monitorul Oficial al vremii nr.87 bis din 13 aprilie 1948), ci au fost preluate in anul 1952 conform Constitutiei Romaniei a acestui an( publicat in Monitorul Oficial al vremii nr.1/27 septembrie 1952) care, la Cap. I, Art.7 prevede ca bogatiile de orice natura, intre care sunt enumerate si padurile , constituie proprietate de stat. Prin urmare, potrivit dispozitiilor art.688 Cod civil, dreptul reclamantei in calitate de mostenitoare dupa O.G.  retroactiveaza pana in ziua deschiderii succesiunii.
Asadar, bunicul, fiind cel care a decedat primul si intr-o perioada in care padurile erau in proprietatea persoanelor fizice, deci in circuitul civil, nefiind preluate de Statul Roman, acesta nu poate fi considerat persoana deposedata; in sensul dispozitiilor art.24 din Legea nr.1/2000, persoana deposedata este O.G. care era in viata la data preluarii abuzive de stat.
Sotia lui O.P.( F.A.) a decedat in data de  octombrie 1950, deci tot anterior preluarii de catre stat a imobilului. Deci O.G., tatal reclamantei,  i-a mostenit pe O.P. si F.A., prin retransmitere, dar mai detine si cu titlu de bun propriu partea lui de teren dobandita prin cumpararea din  octombrie 1926.
Potrivit dispozitiilor art.8 din Legea nr.18/1991, daca fostul proprietar ( O.G.) nu este in viata pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, beneficiaza de prevederile legii mostenitorii lui (reclamanta si sora sa).
Reclamanta si ceilalti solicitanti la care se face referire in motivatia hotararii atacate fac parte din familii distincte, sunt veri, autorul lor comun este bunicul O.P., dar nu este si proprietarul deposedat avand in vedere anul decesului(1930), averea sa fiind retransmisa copiilor sai intre care si O.G. care astfel a dobandit drepturi proprii atat din mostenire, cat si din cumparare.
Facand media aritmetica a cotei parti prevazuta pentru O.G. in CF nr.34 Gheorgheni, rezulta suprafata solicitata de reclamanta de 21,76 ha padure, fiind scazut ceea ce a primit prin Legea nr.18/1991.
Vazand si concluziile raportului de expertiza, in sensul ca suprafata detinuta de antecesorii reclamantei este de 43,23 ha, din care s-a primit 21,76 ha, ramane o diferenta de 21,47 ha de retrocedat. La aceasta concluzie a ajuns expertul dupa ce partile de comun acord au convenit ca analiza drepturilor sa se faca pe baza datelor de carte funciara, O.G. fiind proprietar tabular in cota parte  in CF nr.34 Gheorgheni, cu titlu de cumparare potrivit contractului de vanzare-cumparare din octombrie 1926. 
In consecinta, instanta apreciaza inca o data ca paratele au dat o interpretare gresita dreptului succesoral; dreptul de reconstituire  trebuie solutionat raportat la data decesului fostului proprietar si nu la data aparitiei legii. Succesiunile se deschid prin moarte  si  nu prin aparitia unei legi ( art.651 Cod civil). O.G. ( tatal reclamantei) a supravietuit tatalui sau ( O.P.), dar a decedat dupa preluarea imobilului de catre stat si atunci mostenitoarea sa este reclamanta, repusa in termenul de acceptare a succesiunii prin cererea adresata Comisiei ( art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991).
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa admita actiunea, sa anuleze hotararea atacata privind pozitia referitoare la reclamanta si sa reconstituie dreptul de proprietate pe seama acesteia pentru diferenta de 21,47 ha padure.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite actiunea reclamantei L.P., domiciliata in comuna X,  judetul Harghita, impotriva  paratelor COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LANGA PRIMARIA X si COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LANGA PREFECTURA HARGHITA.
Anuleaza Hotararea nr.6 din  martie 2008, pozitia 7 a Comisiei judetene pentru aplicarea legii fondului funciar.
Reconstituie dreptul de proprietate al  reclamantei dupa antecesorul sau O.G., decedat la data de ianuarie 1956, pentru suprafata de 21,47 ha padure.
Fara cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010