InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Civil - obligatie de a face

(Hotarare nr. 873 din data de 31.01.2011 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Organizare judecatoreasca | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

Deliberand, constata urmatoarele :
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr.6553/320/2007 la data de 06.08.2007, reclamantul NI, a solicitat in contradictoriu cu paratii MG, SG, CO, MI, MZ, MK jr.,
- obligarea descendentilor defunctei ME sa se prezinte la notarul public in vederea incheierii contractului autentic de vanzare cumparare pentru suprafata de 15 ari, pamant arabil, extravilan, suprafata  cuprinsa in titlul de proprietate nr.71426/29.08.1995 tarlaua 2 parcela 35/2, categoria faneata, cuprinsa intre vecinii: N-DCL, E-Simon A, S-HC, V-Szabo A, inscrisa in CF 1167 Iedu nr.top 1813/15, teren situat din punct de vedere administrativ in comuna Livezeni str. Principala, jud.Mures, conform contractului de vanzare cumparare sub semnatura privata incheiat la data de 14.06.1993,
- in caz de refuz sa se pronunte o hotarare judecatoreasca, iar aceasta sa tina loc de contract autentic de vanzare cumparare si sa se dispuna intabularea suprafetei in CF pe numele cumparatorului Nicusan Iacob pentru suprafata de 15 ari,
- cu cheltuieli de judecata. 
In motivarea actiunii reclamantul Nicusan Iacob a aratat ca a incheiat la data de 14.06.1993 cu defuncta ME un contract de vanzare cumparare sub semnatura privata pentru suprafata de 15 ari teren arabil extravilan, situat in comuna Livezeni str. Principala, cu pretul de 650.000 lei, bani incasati de catre aceasta, in prezenta martorilor care au semnat actul, Fagarasan Simion, Erdos Iosif si Konves Iosca. Ulterior, in timpul vietii, vanzatoarea a obtinut titlul de proprietate nr.71426/29.08.1995 in baza Legi 18/1991.
Reclamantul arata ca in acest titlu de proprietate, terenul se afla in tarlaua (sola 2) parcela 35/2 si are suprafata totala de 29 ari din care acesta detine in prezent suprafata de 15 ari, si ca de la data cumpararii si pana in prezent terenul a fost folosit de reclamant.
De asemenea, reclamantul a aratat ca valoarea actuala de circulatie a terenului este de 10.500 lei, respectiv 2,25 euro / mp.
S-a mai mentionat faptul ca vanzatoarea a decedat, iar paratii au fost notificati sa se prezinte in vederea perfectarii contractului autentic de vanzare cumparare pentru terenul mai sus mentionat, insa acestia au refuzat, pe motiv ca in prezent terenul are un pret mai mare si nu sunt de acord cu actul pe care l-a facut antecesoarea lor.
In drept au fost invocate disp.art.1077 si 1079 Cod civil.
La data de 24.11.2008 reclamantul a depus la dosar o completare la actiune sau precizare in contradictoriu cu mostenitorii  defunctei ME, RESPECTIV MG,  SA, CO, MI, MZ, MK JR., TI, SM, KI, SE, SI, NI, MA, vazand contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.1649/27.06.2008 de BNP Suceava Corina, prin care acestia au vandut numitilor FI SI FIM, suprafata de 2900 mp teren faneata extravilan situat in comuna Livezeni, inscris in CF 1977/N Livezeni nr.cad.917, solicitand instantei anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.1649/27.06.2008 e BNP Suceava Corina, pentru suprafata de 2900 mp teren faneata extravilan situat in comuna Livezeni inscris in CF 1977/N Livezeni nr.cad.917.
In motivarea cererii reclamantul a reiterat sustinerile din actiunea principala.
Paratii MI si KI a formulat intampinare si cerere reconventionala prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, intrucat reclamantul nu a intrat in posesia terenului la data incheierii contractului, dreptul acestuia la actiune s-a prescris la data de 13.06.1996, iar prin cererea reconventionala a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a antecontractului de vanzare cumparare, nefiind intrunite conditiile de validitate conform prev.art.948 Cod civil, respectiv lipsa consimtamantului.
Paratii FI SI FIM, au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a petitului vizand nulitatea absoluta a contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.1649/27.06.2008 de BNP Suceava Corina, referitor la vanzarea cumpararea terenului faneata extravilan, in suprafata de 2900 mp teren situat in comuna Livezeni, inscris in CF 1977/N Livezeni nr.cad.917, precum si a cererii de validare antecontract de vanzare cumparare incheiat afirmativ la data de 14.06.1993, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea intampinarii, paratii au aratat ca, au cumparat la data de 27.06.2008 terenul faneata extravilan, in suprafata de 2900 mp teren situat in comuna Livezeni, inscris in CF 1977/N Livezeni nr.cad.917, prin contractul de vanzare cumparare in forma autentica la BNP Suceava Corina, conform incheierii de autentificare nr.1649/27.06.2008, ulterior intabulat pe numele acestora.
Paratii au aratat ca, la data semnarii contractului mai sus mentionat nu au constatat nici un impediment care sa impiedice cumpararea.
De asemenea, paratii au mai mentionat faptul ca, nici unul din dosarele civile nr.6553, 6554, 6555 ale Judecatoriei Targu-Mures nu au fost notate in cartea funciara.
  In probatiune au fost depuse la dosar urmatoarele inscrisuri : arborele genealogic (f 5, 33, 188), notificare (f 6-7), extras CF (f 10, 165-167), contract de vanzare cumparare (f 11, 102, 164), titlu de proprietate (f 12),  borderou (f 33), extras din registrul de decese (f 80), interogatorii (f 104-105, 175-176), documentatie cadastrala (f 168-174), certificat de mostenitor (f 224-225), Incheierea nr.37097/2008 a OCPI (f 230), Incheierea nr.38592/2008 a OCPI (f 232), declaratie de martor (f 238, 243, 255).
La termenul din 13.09.2010 instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de catre paratii MI si Koncz Ilona prin Intampinarea depusa la dosar ( fila 38).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 14.06.1993 reclamantul a incheiat cu defuncta ME un contract de vanzare cumparare sub semnatura privata pentru suprafata de 15 ari teren arabil cu pretul de 650.000 lei ( fila 11 dosar), in baza extrasului de CF din data de 17.04.1992 ( fila 10 dosar).
La data de 29.08.1995 a fost emis pe numele defunctei Mezei Eszter Titlul de proprietate nr. 71425 / 29.08.1995 in care reclamantul invoca ca este inscrisa si suprafata de teren care a facut obiectul vanzarii cumpararii in anul 1993.
Prin actiunea de fata reclamantul solicita obligarea paratilor - descendentii defunctei ME - la perfectarea vanzarii cumpararii consfintita prin contractul de vanzare cumparare sub semnatura privata din anul 1993.
Actiunea in perfectarea vanzarii cumpararii reprezinta o actiune care are un caracter declarativ de drepturi, dupa cum au aratat si reprezentantii partilor, in concluziile pe fondul cauzei.
Astfel, prin prezenta actiune se urmareste recunoasterea drepturilor care s-ar fi nascut in patrimoniul reclamantului ca urmare a incheierii contractului de vanzare cumparare din anul 1993.
Analizand inscrisul sub semnatura privata depus la dosarul cauzei ( fila 11), instanta constata ca acesta este un contract de vanzare cumparare si nu un antecontract de vanzare cumparare care ar fi dat nastere unor obligatii de a face in sarcina partilor contractante.
In inscrisul prezentat drept temei al actiunii se retine transferul dreptului de proprietate asupra terenului - obiect al litigiului - de indata si nu la un termen ulterior, aspect care ar fi permis calificarea acestuia drept antecontract de vanzare cumparare.
Astfel, potrivit art 46 din Legea nr. 18/1991 care reglementa la data incheierii contractului de vazare cumparare ( 1993) circulatia juridica a terenurilor Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate, indiferent de intinderea suprafetei, prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica.
Fata de aceasta dispozitie legala, forma autentica pentru instrainarea terenurilor este prevazuta ad validitatem, sanctiunea fiind nulitatea absoluta a actului incheiat cu nerespectarea formei prevazute de lege.
In aceste conditii, contractul de vanzare cumparare incheiat la data de 14.06.1993 este lovit de nulitate absoluta pentru lipsa formei autentice prevazute de lege.
Fata de aceasta situatie, inscrisul nu mai poate produce nicio consecinta juridica, astfel incat nu mai da nastere la nicio obligatie in sarcina partilor. In aceste conditii, nu mai exista in sarcina paratilor o obligatie de a face care sa fie adusa la indeplinire in baza art 1077, 1079 Cod civil, indicate drept temei de drept al actiunii introductive.
Potrivit    art 5 alin 1 din Legea nr. 247/2005, care reglementeaza circulatia juridica a terenurilor la data promovarii actiunii,  Instrainarile realizate sub orice forma, in temeiul prezentei legi, nu valideaza titlurile de proprietate ale instrainatorilor si dobanditorilor, daca acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor.
Mai mult decat atat, potrivit alin 2 al aceluiasi articol, In situatia in care dupa incheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa incheie contractul, partea care si-a indeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarare care sa tina loc de contract.
Ori, in cauza de fata inscrisul care sta la baza actiunii promovate il reprezinta un contract de vanzare cumparare nul absolut pentru lipsa formei autentice si nu un antecontract de vanzare cumparare, dupa cum prevede textul legal.
Fata de aceste considerente, instanta urmeaza a respinge actiunea introductiva ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de paratii-reclamanti reconventionali MI si KI, avand in vedere faptul ca s-a retinut nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare din 1993 pentru lipsa formei autentice, instanta retine faptul ca nu mai este necesar a analiza orice alta critica si orice alt temei de constatare a nulitatii absolute invocat ( terenul nu a fost identificat in contract, lipsa consimtamantului), astfel incat cererea reconventionala urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea de chemare in judecata a altor persoane, si aceasta urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata avand in vedere faptul ca dreptul solicitat de reclamant nu a fost validat, pe cand intervenientii chemati in judecata de catre reclamant detin un contract de vanzare cumparare valabil, incheiat cu respectarea dispozitiilor legale in materie.
Avand in vedere dispozitiile art 247 Cod proc civ, instanta va dispune obligarea reclamantului la plata sumei de 1500 lei catre intervenientii Feier  Ioan si Feier  Ileana  Monica cu titlul de cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Organizare judecatoreasca

Competenta instanta de judecata de drept comun /arbitraj - Decizie nr. 1267/R/C din data de 13.11.2009
Forta executorie a dispozitiilor hotararii judecatoresti pronuntate de instanta de judecata in temeiul unor dispozitii legale declarate ulterior neconstitutionale. Momentul de la care se aplica sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 24 alin.2 din... - Decizie nr. 3 din data de 30.10.2008
Alcatuirea gresita a instantei – gresita calificare a caii de atac - Decizie nr. 772 din data de 27.10.2008
Drept procesual civil. Cheltuieli de judecata. Criteriile de care este tinuta instanta in aprecierea acestora. - Decizie nr. 1478 din data de 23.11.2009
Asigurare risc profesional pentru magistrati. - Decizie nr. 1067 din data de 05.10.2009
Conform dispozitiilor art. 159 Cod de procedura civila necompetenta instantei este de ordine publica doar atunci cand, procesul nu este de competenta instantelor judecatoresti, procesul este de competenta unei instan?e de acelasi grad iar partile nu ... - Decizie nr. 1206 din data de 10.10.2011
Instanta competenta sau organ jurisdictional competent. Judecator delegat la Oficiul Registrului Comertului. - Decizie nr. 115R din data de 27.01.2009
Forta executorie a dispozitiilor hotararii judecatoresti pronuntate de instanta de judecata in temeiul unor dispozitii legale declarate ulterior neconstitutionale. Momentul de la care se aplica sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 24 alin.2 din... - Decizie nr. 3 din data de 30.10.2008
Alcatuirea gresita a instantei – gresita calificare a caii de atac - Decizie nr. 772 din data de 27.10.2008
Drept procesual civil. Cheltuieli de judecata. Criteriile de care este tinuta instanta in aprecierea acestora. - Decizie nr. 1478 din data de 23.11.2009
Asigurare risc profesional pentru magistrati. - Decizie nr. 1067 din data de 05.10.2009
Civil - obligatie de a face - stab. competenta - Hotarare nr. 8291 din data de 15.09.2010
Civil - contestatie la executare - + SUSP. EXEC. SIL. - Hotarare nr. 7177 din data de 21.07.2010
Minori si familie - reincredintare minor - Hotarare nr. 6583 din data de 28.06.2010
Civil - pretentii - Hotarare nr. 8582 din data de 22.09.2010
Civil - ordonanta presedintiala - Hotarare nr. 2282 din data de 10.03.2010
Civil - contestatie la executare - Hotarare nr. 2382 din data de 12.03.2010
Civil - evacuare - Hotarare nr. 2308 din data de 10.03.2010
Civil - pretentii - Hotarare nr. 9440 din data de 13.10.2010
Civil - anulare act - Hotarare nr. 5068 din data de 21.05.2010