InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Cluj

Eroi martiri si luptatori in Revolutia romana. Beneficii prevazute de Legea nr. 42/1990 si de Legea nr. 341/2004. Aplicarea legii in timp. Pretinsa situatie de discriminare

(Decizie nr. 1306 din data de 14.05.2010 pronuntata de Curtea de Apel Cluj)

Domeniu Revolutionari (drepturi) | Dosare Curtea de Apel Cluj | Jurisprudenta Curtea de Apel Cluj

Eroi martiri si luptatori in Revolutia romana. Beneficii prevazute de Legea nr. 42/1990 si de Legea nr. 341/2004. Aplicarea legii in timp. Pretinsa situatie de discriminare

Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 1306 din  14 mai 2010

Prin sentinta civila nr. 3024/30.10.2009, pronuntata de Tribunalul Cluj s-a respins actiunea reclamantilor I.C. si I.S.M., impotriva paratilor Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca si Primarul municipiului Cluj-Napoca, avand ca obiect contencios administrativ.
Pentru a dispune in acest sens, prima instanta a retinut ca, potrivit prevederilor art.10 din Legea nr. 42/1990, "urmasii eroilor - martiri ai revolutiei, raniti, precum si pensionarii de invaliditate care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca in lupa pentru victoria revolutiei beneficiaza si de urmatoarele drepturi: acordarea unei suprafete de teren in conditiile Legii fondului funciar nr.18/1991.
Conform art.9 din Legea nr. 42/1990, "certificatele doveditoare care in perioada 1990 - 1997 au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr.42/1990 si de Comisia pentru cinstirea si sprijinirea eroilor revolutiei din decembrie 1989, dupa verificare, potrivit art.5 alin.3 d, 4 si 5 se vor preschimba, la cererea titularului, de catre Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din decembrie 1989".
De asemenea, conform art.5 lit. g din acelasi act normativ, eroii martiri si luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei Romane din decembrie 1989 beneficiaza de atribuirea in limita posibilitatilor, in proprietate si cu clauze de neinstrainare timp de 10 ani de la data dobandirii, a 10.000 mp. teren extravilan si 500 mp. teren in intravilan - cu destinatia de locuinta daca nu au avut sau nu au in proprietate un alt spatiu locativ.
Actul de la fila 67 atesta ca reclamantul I.C. este beneficiarul noului certificat seria LRM-I nr.00078/5.09.2008 de luptator pentru victoria revolutiei romane din decembrie 1989 in concordanta cu prevederile art. 5 alin. 3, 4 si 5 coroborat cu art.9 din Legea nr. 341/2004.
Reclamanta I.S.M. nu a facut dovada ca este beneficiara  Certificatului de revolutionar emis in concordanta cu prevederile legale mentionate mai sus.
Fata de dispozitiile imperative ale prevederilor art.5 lit. g din Legea nr. 341/2004, instanta a pus in discutia reclamantilor oportunitatea administrarii dovezii care sa ateste existenta sau inexistenta in proprietate a unui alt spatiu locativ in raport de care au invocat ca o astfel de proba exista la dosarul paratei, sustinere neconfirmata in instanta.
Avand in vedere ca numai reclamantul I.C. este beneficiarul noului Certificat de luptator pentru victoria revolutiei romane din decembrie 1989 si faptul ca ambii reclamanti nu au facut dovada indeplinirii cerintelor prevazute de art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004, tribunalul a dispus respingerea actiunii ca nefondata. 
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii I.C. si I.S.M., solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei recurate in sensul admiterii actiunii.
Solutia primei instante este criticata, in baza art. 3041 C.proc.civ., pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentii arata ca, in mod gresit, prima instanta a negat calitatea  de revolutionar a reclamantei I.S.M., la data pronuntarii sentintei nefiind preschimbat certificatul de revolutionar al acesteia, dar dreptul ei de a beneficia de recompensa reglementata prin Legea nr. 42/1990 decurgea din aceasta lege, iar nu operatiunea de preschimbare a certificatului de revolutionar.
Reclamanta recurenta este posesoarea certificatului seria LRM-I nr. 00321 din data de 19.10.2009 prin care se confirma titlul de "luptator pentru victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989 - luptator remarcat prin fapte deosebite". Fiind posesoarea acestui certificat de revolutionar, reclamanta recurenta este totodata si beneficiara drepturilor legal recunoscute prin Legea nr. 42/1990 luptatorilor revolutionari.
O alta eroare de judecata comisa de prima instanta, in opinia recurentilor, consta in aceea ca a aplicat in privinta reclamantilor recurenti dispozitiile art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004, desi acestia intra sub incidenta Legii nr. 42/1990, intrucat legea poate dispune numai pentru viitor. In caz contrar, s-ar crea o discriminare intre revolutionarii care s-au adresat justitiei anterior anului 2004 si cei care s-au adresat justitiei ulterior acestui an.
Drepturile legal castigate sub imperiul unei legi, raman valabil castigate si dupa incetarea valabilitatii acelei legi prin scoaterea ei din vigoare.
Se mai subliniaza faptul ca este nedrept, imoral si totodata nejuridic ca luptatorii revolutionari care s-au adresat justitiei anterior anului 2004 sa beneficiere de conditii mai favorabile pentru exercitarea drepturilor castigate decat luptatorii revolutionari care s-au adresat justitiei in acelasi scop dupa anul 2004.
In concluzie, marea majoritate a angajatilor Directiei de Radio Cluj au obtinut si beneficiaza de facilitatile Legii nr. 42/1990, fiindu-le recunoscute de justitie. Reclamantii recurenti constituie o exceptie de la aceasta regula, fiind singurii lucratori radio carora nu li s-au recunoscut aceste facilitati.
Cu privire la acest recurs, Curtea are in vedere urmatoarele:
Reclamantii au calitatea de luptatori pentru victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989 - luptator remarcat prin fapte deosebite.
Intre cele doua acte normative ce stabilesc drepturile ce se cuvin luptatorilor din Revolutia din 1989 sunt diferente esentiale.
Astfel, in privinta aspectului ce a generat prezentul litigiu, Legea nr. 42/1990 nu conditioneaza sub niciun aspect, acordarea terenului in suprafata de 500 mp., in timp ce Legea nr. 341/2004, conditioneaza dreptul la acordarea terenului de faptul de a nu fi avut in proprietate un alt spatiu locativ (art. 5 alin. 1 lit. g).
Legea nr. 341/2004 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 654 din 20.07.2004, intrand in vigoare la data de 24.07.2007, la aceeasi data incetandu-si efectele, prin abrogare, conform art. 17, Legea nr. 42/1990.
Din probele administrate in fata instantei de fond rezulta ca reclamantii au inceput demersurile pentru valorificarea drepturilor lor in 2006, deci dupa abrogarea Legii nr. 42/1990.
Acest din urma act normativ a fost abrogat cu caracter definitiv, o parte din dispozitiile sale fiind preluate de noul act normativ, respectiv de Legea nr. 341/2004.
Intrucat acest nou act normativ a impus reguli si conditii suplimentare, nu se poate discuta de un caz de ultraactivitate pe legi vechi, abrogarea fiind definitiva.
Legea nr. 341/2004 a instituit o procedura de preschimbare a dovezilor anterioare a calitatii de luptator si a stabilit o ierarhie a participantilor activi la Revolutie.
Situatia personala a fiecarui participant urma sa fie evaluata, iar activitatea desfasurata sa fie incadrata in unul dintre titlurile prevazute de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 341/2004.
Este deci de subliniat ca Legea nr. 341/2004 nu este doar o continuare a Legii nr. 42/1990, ci a introdus o procedura de reanalizare a situatiei fiecarui participant.
Acesta deci este motivul principal ce nu permite ultraactivitatea Legii nr. 42/1990 in raport de noua lege.
Gresit considera reclamantii ca sunt discriminati in raport de beneficiarii Legii nr. 42/1990.
Este dreptul suveran al legiuitorului de a determina continutul actelor normative care ii stau in competenta de emitere.
In privinta dreptului prevazut de art. 10 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 42/1990, acordarea unei suprafete de teren in conditiile Legii fondului funciar nr. 18/1991,  s-a prevazut ca acesta se acorda persoanelor care "si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca, marii mutilati, ranitii si urmasii celor care au decedat ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989".
Este necesar ca cel ce se considera indreptatit sa indeplineasca anumite conditii si, aspect deosebit de important, sa-si afirme drepturile, prin intermediul unei cereri.
Astfel se poate determina data exacta in care cel ce se considera indreptatit s-a adresat autoritatii competente si tot astfel se poate identifica actul normativ in care se origineaza drepturile pretinse.
Tot in raport de data formularii cererii se poate determina daca refuzul autoritatii publice competente este justificat sau nu. Aceasta se poate realiza numai prin raportare la norma juridica in vigoare la data pretinsului refuz nejustificat.
Fata de succesiunea in timp a celor doua  acte normative, incidenta, in speta, respectiv Legea nr. 42/1990 si Legea nr. 341/2004 rezulta ca reclamantii au formulat cereri de acordare a drepturilor doar dupa abrogarea Legii nr. 42/1990, astfel incat refuzul paratei, justificat pe dispozitiile Legii nr. 341/2004 este intemeiat.
In consecinta se va respinge recursul si se va mentine in intregime hotararea atacata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revolutionari (drepturi)

ACTIUNE IN CONSTATARE A CALITATII DE REVOLUTIONAR, EXCEPTIA NECOMPETENTEI GENERALE A INSTANTELOR, ADMITEREA EXCEPTIEI - Sentinta civila nr. 7953 din data de 12.06.2009
ACTIUNE IN CONSTATARE A CALITATII DE REVOLUTIONAR, EXCEPTIA NECOMPETENTEI GENERALE A INSTANTELOR, ADMITEREA EXCEPTIEI - Sentinta civila nr. 7953 din data de 12.06.2009
rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 88 din data de 25.01.2012
Cerere intemeiata pe prevederile O.U.G. nr. 214/1999, depusa cu intarziere. Consecinte juridice - Sentinta civila nr. 171 din data de 02.07.2008
Exceptia inadmisibilitatii actiunii. Eliberare de certificat de luptator pentru victoria revolutiei romane din decembrie 1989 - remarcat prin fapte deosebite, dupa abrogarea Legii nr.42/1990. - Sentinta comerciala nr. 171 din data de 07.07.2010
Spor pentru vechime in munca. Cuantum prevazut in contractul colectiv de munca unic la nivel national. Indreptatire. - Decizie nr. 202/R din data de 22.01.2013
Contestarea deciziei de imputare emisa urmare auditului Curtii de Conturi. Obligatia conducatorului unitatii. Act de control necontestat. Drepturi salariale acordate peste limitele legale urmare unui acord colectiv. Respingerea contestatiei - Decizie nr. 3451 din data de 03.05.2012
Actiune in granituire si revendicare. Imobile invecinate. Stabilirea liniei de hotar tinand seama de iesirea din indiviziune a partilor - Decizie nr. 441 din data de 02.02.2012
Actiune confesorie. Servitute de trecere cu piciorul. Teren aflat in coproprietate. Nechemarea in judecata a tuturor coproprietarilor fondului aservit. Respingere - Decizie nr. 440 din data de 02.02.2012
Desfasurator de calcul al penalitatilor si dobanzilor emis de casa de asigurari de sanatate. Cerere de suspendare a executarii. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 4273 din data de 01.11.2011
Contract de antrepriza. Conditii pentru eliminarea oricaror formalitati pentru a asigura executarea intocmai a obligatiilor asumate astfel incat simpla implinire a unor termene contractuale sa duca la desfiintarea contractului sau sa oblige la penali... - Decizie nr. 4197 din data de 31.10.2011
Cerere de suspendare a executarii actului fiscal. Conditii. Lipsa aparentei de legalitate a deciziei de impunere prin care in anul 2011 s-au stabilit obligatii de plata pentru anii 2003 si 2004 - Decizie nr. 4157 din data de 28.10.2011
Societate comerciala radiata urmare inchiderii procedurii falimentului. Litigiu avand ca obiect restituirea unor sume de bani in temeiul Legii nr. 76/2002, aflat in rejudecare. Respingerea actiunii pentru lipsa capacitatii procesuale - Decizie nr. 4138 din data de 28.10.2011
Cerere de suspendare a executarii hotararilor AGOA si AGEA. Lipsa dovedirii urgentei - Decizie nr. 3911 din data de 21.10.2011
Cerere de aplicare a unei amenzi administrative pe zi de intarziere, pentru neindeplinirea in termen a obligatiilor stabilite prin hotararea judecatoreasca irevocabila pronuntata in contencios administrativ. Calitate procesuala pasiva - Decizie nr. 3692 din data de 11.10.2011
Antecontract de vanzare-cumparare. Rezolutiune pentru neexecutare in termenul stipulat ca "esential". Conditii. Repunere in situatia anterioara. Raportare la moneda euro. calculul penalitatilor de intarziere raportat la pretul transformat in lei - Decizie nr. 3687 din data de 11.10.2011
Contrabanda. Solutionarea laturii civile. Datoria vamala - Decizie nr. 1775 din data de 04.11.2011
Proces penal. Parti. Problema raspunderii pentru fapta minorului. Furt calificat. Introducerea in cauza a directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului - Decizie nr. 1703 din data de 26.10.2011
Accident de circulatie. Moartea a trei persoane si vatamarea corporala a altor doua. Indivizibilitate pasiva. Incadrarea juridica a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis in judecata. Individualizarea pedepsei - Decizie nr. 1698 din data de 26.10.2011
Rectificare de carte funciara. Sustinerea faptului ca registratorul nu a verificat valabilitatea actului in baza caruia s-a facut intabularea. Respingere - Decizie nr. 3459 din data de 06.10.2011