InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Jiu

pretentii

(Sentinta civila nr. 11083 din data de 19.12.2011 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)

Domeniu Raspundere civila delictuala | Dosare Judecatoria Targu Jiu | Jurisprudenta Judecatoria Targu Jiu

           operator 2445

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 11083
Sedinta publica de la 19 Decembrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier MIHAELA SIRBU
     
Pe rol  fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc in sedinta publica din 12.12.2011, in cauza civila privind pe reclamantul _. si pe paratii  _. si  _., avand ca obiect pretentii.
Mersul dezbaterilor si sustinerile partilor au fost consemnate in incheierea de amanare a pronuntarii din 12.12.2011, ce face parte integranta din prezenta sentinta, cand instanta pentru a da posibilitatea partilor sa depuna la dosar concluzii scrise  , a amanat pronuntarea cauzei la data de 19.12.2011.
Procedura legal indeplinita din ziua dezbaterilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta ,  se constata depuse la dosar concluzii scrise din partea partilor,paratii atasand declaratia de avere din 15.06.2011, 26.02.2010 ale reclamantului, extras de pe e-achizitii.com, adresa Centrului de Resurse Juridice din 21.05.2009 catre A.N.I si raspunsul A.N.I catre Centrul de Resurse Juridice din 01.06.2009, dupa care instanta, deliberand , pronunta urmatoarea sentinta.
     

INSTANTA Prin actiunea inregistrata la judecatoria Tg-Jiu sub nr. 12000/318/2011, reclamantul _ a chemat in judecata  pe paratii  _ si  _., solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligati paratii la plata sumei de 427 000 lei, echivalentul a 100000 euro reprezentand repararea prejudiciului moral cauzat si scuze publice.
In motivare arata ca prin articolul publicat in 23.06.2011, in cotidianul _ semnat de catre _., s-au adus afirmatii grave cu privire la persoana reclamantului si activitatea pe care o desfasoara ca primar al orasului _. prin relatarea unor fapte  neadevarate, nefiind prima data cand s-au publicat astfel de articole. Precizeaza reclamantul ca s-au folosit expresii ce-i afecteaza demnitatea, onoarea si reputatia, precum :" _, _ _.si _ , _.. Mai arata ca s-au publicat materiale denigratoare referitoare la viata sa privata si la exercitiul atributiilor sale in calitate de primar al orasului _, fiind calificat ca un om corupt, fiind acuzat ca face lucruri ce nu corespund realitatii  , legandu-se numele sau de activitati desfasurate de societati comerciale fara vreo legatura cu activitatea desfasurata de reclamant in calitate de primar, ca ziarul a permis publicarea acestor materiale avand calitate de comitent , iar paratul _ urmeaza sa raspunda pentru fapta proprie in calitate de redactor, ca s-a folosit abuziv dreptul de exprimare prin presa , limbajul a fost jignitor, fapte considerate de reclamant de natura delictuala, ca toate acestea au avut consecinte negative si au avut o insemnatate pentru reclamant.
Mai precizeaza in actiune ca paratul este formator de opinie si trebuie sa respecte riguros principiile de etica si deontologie profesionala, prin astfel de atitudini a afectat si credibilitatea institutiei pe care o conduce reclamantul, ca libertatea de exprimare nu este  absoluta, insa acest drept trebuie exercitat in limitele firesti fara sa prejudicieze drepturile si interesele legitime ale altor persoane indicand cauza Lingens Impotriva Austriei, ca paratul _., in calitate de redactor i-a adus mai multe acuze si in alte ziare locale, publicate cu rea credinta drept atacuri la persoana, respectiv, in ziarul _. din 24.08.2010, 14.05.2010, 20.09.2010, 13.05.2010, iar prin aceasta atitudine a generat o opinie gresita tuturor cetatenilor. Invedereaza reclamantul ca are o imagine de om gospodar si intreprinzator  caruia ii pasa de problemele cetatenilor, precizand ca i-a fost afectata si viata de familie deoarece copiii sai la scoala sunt supusi unor presiuni din partea altor copii , inclusiv sotia sa este supusa la grave presiunii psihice, solicitand dezmintirea celor publicate prin publicarea unei scrisori in trei numere consecutive ale aceluiasi cotidian.
In drept isi intemeiaza actiunea in baza art. 998-999 , art.1000 alin 3 cod civil , solicitand cheltuieli de judecata in baza art. 274 C.p.c.
In dovedire depune  in copie articolul din 23.06.2011, articolul din 14.07.2011, 14.05.2010, articolul din 20.09.2010, articolul din 13.05.2010, comentarii cititori, imputernicire avocatiala.
Reclamantul precizeaza concret ca articolul la care se refera este cel scris in ziarul _. din 23.06.2011 de catre _, fiind incalcat articolul 8 din Conventia Europeana a drepturilor Omului.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, respectiv,  adresa de la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul _ privind firma _., adresa _ din 24.11.2011 emisa de DNA , adresa nr. 3514/III/7/2011 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria _, adresa 8488/2/6/2011 emisa de Parchetul de pe langa Tribunalul _ , proba cu martori , fiind ascultati martorii _ si _. Partile depun concluzii scrise, paratii atasand declaratia de avere din 15.06.2011, 26.02.2010 ale reclamantului, extras de pe e-achizitii.com, adresa Centrului de Resurse Juridice din 21.05.2009 catre A.N.I si raspunsul A.N.I catre Centrul de Resurse Juridice din 01.06.2009.
Analizand actele si lucrarile dosarului , instanta retine urmatoarele: 
Reclamantul este primar al orasului _din  judetul Gorj. In data de 23.06.2010 in ziarul .., sub semnatura paratului _, este scris un articol cu titlu ,, _.,,. In cuprinsul acestui articol, se relateaza despre lucrarile ce se deruleaza in localitatile _ si _ de firma _ , societate cu care, spune paratul, ca reclamantul ar avea legaturi.
Considerand ca articolul contine materiale denigratoare astfel incat orice persoana care citeste acele randuri ramane cu impresia ca reclamantul este o persoana corupta si exercita afaceri ilegale, reclamantul formuleaza prezenta actiune prin care solicita repararea prejudiciului de imagine adus atat in viata profesionala cat si in viata personala. In acest caz, instanta are obligatia sa puna in balanta dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private, la respectarea onoarei si reputatiei si interesul public fata de libertatea de exprimare, interes in care jurnalistii joaca un rol esential de gardian public.
Se observa ca articolul incriminat trateaza un subiect de interes public, si anume, activitatea reclamantului ca si primar dar si activitatea unei societati private cu privire la unele lucrari in comunele _si _, probleme ce au constituit subiectul unor dezbateri extinse in presa locala. Instanta va analiza articolul din data de 23.06.2011, indicat de reclamant ca material denigrator si ofensiv, restul articolelor enumerate nefacand obiectul prezentei actiuni.
Se constata ca informatiile puse la dispozitie in articol aveau un temei factual: declaratiile de avere ale reclamantului, informatii oficiale despre licitatii publice, sesizarea Centrului de Resurse Juridice catre Agentia Nationala de Integritate, raspunsul Agentiei Nationale de Integritate catre Centrul de Resurse Juridice. De fapt, Centrul de Resurse Juridice sesizeaza in data de 21.05.2009 aceleasi aspecte , detaliind faptul ca reclamantul a fost actionar/asociat la firma _. pana in data de 01.07.2008 indicand in cuprinsul sesizarii despre cererea de schimbare a asociatilor si de contractele de achizitii publice de care a beneficiat aceasta firma. Aceleasi aspecte fac obiectul unor dosare penale, conform adreselor: 71/P/2011 emisa de DNA- serviciul teritorial .., biroul teritorial .. si 3514/III/7/2011 emisa de Parchetul de pe langa Judecatoria _. Acest articol este scris intr-o maniera tipic gazetareasca, menit sa starneasca interesul cititorului, redand starea de fapt in felul in care a fost perceputa de jurnalist, cu extrase in copie de pe declaratiile de avere ale reclamantului etc. In acest sens si martorii ascultati relateaza modul de perceptie al celor scrise in articol. Astfel, martorul _ apreciaza ca desi nu considera ca reclamantul este un om corupt, astfel de articole schimba opinia cetatenilor in sensul de a nu-l mai sustine in functia de primar. Martorul _ precizeaza ca personal , acel articol nu i-ar schimba optiunea de vot, insa sunt cetateni care datorita celor relatate pot sa-si schimbe optiunea politica.
Instanta constata ca articolul incriminat se refera la un subiect de interes general si deosebit de actual pentru societatea romaneasca si anume, pretinsa coruptie in randul inaltilor responsabili politici. Desi uneori este necesara protejarea oamenilor politici de atacurile grave si lipsite de orice fundament, spre deosebire de simplu particular, omul politic se expune inevitabil si in mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale, atat de catre ziaristi, cat si de catre cetateni si, prin urmare, trebuie sa dea dovada de o mai mare toleranta (Lingens impotriva Austriei). In acest context, se apreciaza ca prin divulgarea faptelor capabile sa intereseze publicul si prin exprimarea unor opinii referitoare la acestea, paratii au exercitat rolul de "caine de paza" ce ii revine presei intr-o societate democratica, contribuind astfel la transparenta activitatilor autoritarilor publice.
Reclamantul este o persoana publica, fiind primarul orasului _, motiv pentru care poate fi expus unei limite mai largi de "critica acceptabila" la adresa activitatii sale. Libertatea jurnalistica include, in lumina jurisprudentei CEDO posibilul recurs la o doza de exagerare sau chiar de provocare [a se vedea Lindon, Otchakovsky-Laurens si July impotriva Frantei (GC), nr. 21279/02 si 36448/02, pct. 56, CEDO 2007 XI, cauza Timciuc impotriva Romaniei, cauza Sipos impotriva Romaniei].
In cauza Petrina impotriva Romaniei, Curtea reamintea ca ,,libertatea de exprimare constituie una din bazele esentiale ale unei societati democratice si ca aceasta libertate este valabila nu numai pentru « informatiile » sau « ideile » stranse cu bunavointa sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci si pentru acelea ca scandalizeaza, socheaza sau nelinistesc. Astfel impun pluralismul, toleranta si spiritul de deschidere fara de care nu exista « societate democratica ». Presa joaca un rol esential intr-o societate democratica : daca nu trebuie sa depaseasca anumite limite, fiind vorba in special de apararea reputatiei si drepturilor altuia, ii revine totusi sarcina de a comunica, respectandu-si obligatiile si responsabilitatile, informatiile si ideile asupra tuturor chestiunilor de interes general.,,
Articolul 30 din Constitutia Romaniei prevede faptul ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine si ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. In articolul 31 din Constitutia Romaniei este prevazut faptul ca mijloacele de informare in masa, publice si private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice.
Referitor la acest aspect, Codul deontologic al ziaristilor elaborat de Clubul Roman de Presa prevede faptul ca “ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat" si ca “poate da publicitatii numai informatiile de a caror veridicitate este sigur, dupa ce in prealabil le-a verificat, de regula, din cel putin 2 surse credibile.“ Mai mult, “ziaristul nu are dreptul sa prezinte opiniile sale drept fapte".
Astfel, in cazul in care sunt incalcate aceste articole de catre ziaristi si se aduce atingere vietii private, onoarei, demnitatii persoanelor vizate prin articolele publicate pot fi incidente dispozitiile articolelor 998 si 999 din Codul civil referitoare la raspunderea civila delictuala. Pentru a fi aplicabile dispozitiile din Codul civil trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite din partea ziaristului respectiv prin publicarea articolului: incalcarea prevederilor articolelor 30 si 31 din Constitutia Romaniei prin prezentarea de informatii incorecte, nereale si netemeinice cu intentia clara de prejudiciere a imaginii si onoarei persoanelor respective; existenta vinovatiei ziaristului care cu intentie prejudiciaza demnitatea, onoarea si viata particulara; existenta prejudiciului adus persoanelor despre care se face vorbire in articol: prejudiciul material si/sau prejudiciul moral aducand atingere reputatiei, imaginii si onoarei;existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Conform art. 998 - 999 C. civ., oricine cauzeaza altuia un prejudiciu, cu intentie sau din culpa, este obligat sa-l repare. Pe de alta parte, Constitutia Romaniei consacra libertatea de exprimare la rang de libertate fundamentala a omului in art. 30 alin. 1 - 4, stabilind si limitele exercitarii acestei libertati in art. 30 alin. 6 si 8. Libertatea de exprimare este consacrata si de art. 10 din Conventia Europeana al Drepturilor Omului.
Din punct de vedere subiectiv, se apreciaza ca libertatea de exprimare inceteaza numai atunci cand din cuprinsul articolului rezulta intentia clara a autorului de a defaima, de a prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara sau imaginea unei persoane, situatie in care fapta de a publica un asemenea articol de presa intra in sfera ilicitului. In principiu insa, o actiunea de publicare a unui articol in ziar constituie o fapta licita, permisa de lege si protejata. Chiar daca lectura articolului lasa sa se inteleaga posibilitatea participarii reclamantului la o afacere, in concret nu se aduc acuzatii directe, nu se sustine comiterea vreunei infractiuni ori a unei alte fapte ilicite de catre reclamant, ci doar se invita organele judiciare abilitate sa cerceteze cazul in vederea elucidarii unor aspecte ramase necunoscute ziaristului.
Avand in vedere ca articolul incriminat a tratat un subiect de interes public, paratul nu a avut  intentia in a l defaima pe reclamant iar informatiile puse la dispozitie de acesta aveau un temei factual. Faptul ca paratul _ a folosit cuvinte pe care reclamantul le considera denigratoare, instanta nu considera ca limbajul din observatiile facute cu privire la reclamant ar fi unul ofensator. Din probele administrate  nu rezulta ca reclamantul a combatut cele relatate in articol, dimpotriva, informatiile au fost verificate de jurnalist inainte de publicare (declaratiile de avere ale reclamantului, informatii oficiale despre licitatii publice, sesizarea Centrului de Resurse Juridice catre Agentia Nationala de Integritate, raspunsul Agentiei Nationale de Integritate catre Centrul de Resurse Juridice) si indiferent daca ele reprezinta imputari de fapte sau judecati de valoare, instanta constata ca ele aveau un temei faptic. Investigatia sa a fost de natura sa il convinga de veridicitatea acestora, motiv pentru care intentia paratilor nu a fost de a-l calomnia pe reclamant, ci de a aduce faptele respective in atentia publicului, paratii neactionand cu rea-credinta. Instanta nu are de analizat eventuala vinovatie a reclamantului cu privire la aspectele relatate de catre parati in articolul de presa din 23.06.2011,  ci a fost investita de catre reclamant doar pentru a analiza daca prin continutul articolului respectiv i s-a adus atingere dreptului sau la onoare si buna reputatie.
Instanta are in vedere jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care se reia adeseori o formula ce se regaseste in hotararea Handyside vs. Regatul-Unit din 1976: "Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale societatii democratice, una dintre conditiile primordiale ale progresului sau si ale dezvoltarii individuale." Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, aceasta este valabila nu numai pentru "informatiile" sau "ideile" primite favorabil sau considerate ca fiind inofensive sau indiferente, dar si pentru acelea care lovesc, socheaza sau nelinistesc statul sau un segment oarecare din populatie. Astfel o cer pluralismul, toleranta si spiritul de deschidere fara de care nu exista "societate democratica".
Fata de cele aratate mai sus, constatand ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, in baza art.998-999 si 1000 alin.3 c.civil, instanta urmeaza sa respinga actiunea. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge actiunea formulata de reclamantul _., cu domiciliul in _ in contradictoriu cu  paratii  _. si  _, cu sediul in _.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica  din  19 Decembrie 2011. 
Presedinte,
LILIANA-MARIA CRUCERU
Grefier,
MIHAELA SIRBU
   
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Raspundere civila delictuala

Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018
Cerere de valoare redusa - Decizie nr. 501 din data de 21.06.2017
Actiune in raspundere patrimoniala - Sentinta civila nr. 851 din data de 18.10.2017
Pretentii. Contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului - Sentinta civila nr. 2031 din data de 12.11.2015
Prestare munca fara forme legale. Prejudiciul produs prestatorului in urma unui accident. Acordarea daunelor materiale si morale in baza raspunderii civile delictuale - Sentinta civila nr. 89 din data de 05.03.2015
Imbogatirea fara justa cauza. Existenta unui temei constitutional al raspunderii. - Sentinta civila nr. 141/S din data de 04.05.2009
Raspunderea statului este o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si este reglementata de art.538-539 Cod procedura penala (art.504 – 507 din vechiul Cod de procedura penala).Raspund - Decizie nr. 779 din data de 24.09.2015
Inadmisibilitatea actiunii in raspundere civila delictuala exercitata de angajator ulterior anularii deciziei de imputare emisa functionarului public pentru recuperarea prejudiciului. - Decizie nr. 700 din data de 13.02.2015
Drept civil. Daune morale si materiale derivand din procesul penal intemeiate pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil. Neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale. - Decizie nr. 101 din data de 23.10.2014
Raspunderea civila a functionarului public angajata in temeiul art. 84 alin. 1 lit. b din Legea nr.188/1999 „ ... pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit”.Calcularea termenului de 30 de zile pentru emiterea dispozitiei - Decizie nr. 11894 din data de 13.11.2013
Raspunderea patrimoniala asociata raspunderii penale este intotdeauna o raspundere civila delictuala, ori raspunderea intemeiata pe dispozitiile art. 28 din Legea nr.22/1969 este o raspundere materiala intemeiata pe raporturile de munca. In cadrul pr... - Decizie nr. 887 din data de 30.11.2010
actiune in raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 1920 din data de 08.03.2011
Raspundere civila delictuala art 1001 - Hotarare nr. 1589 din data de 05.07.2011
Atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere. Fapte savarsite de administratorul statutar dupa deschiderea procedurii insolventei - Decizie nr. 699 din data de 22.06.2010
LATURA CIVILA A PROCESULUI PENAL. CALITATEA IN CARE RASPUNDE CIVIL ASOCIATIA FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRAZII. GARANT. ASIGURATOR - Decizie nr. 87 din data de 04.02.2010
SESIZAREA CURTII DE CONTURI PRIVIND APROBAREA SI EFECTUAREA UNOR PLATI NELEGALE DIN BUGETUL LOCAL. EXECUTAREA UNOR CLAUZE PREVAZUTE IN CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA, PRIVIND PLATA CATRE SALARIATI A UNOR SUME PENTRU CARE NU EXISTA TEMEI LEGAL. - Decizie nr. 355 din data de 09.04.2009
ACTIUNE IN STABILIREA RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE - Sentinta civila nr. 134 din data de 22.01.2006
Pretentii civile. Raspunderea civila delictuala se intemeiaza pe ideea repararii unui prejudiciu, in timp ce raspunderea penala se intemeiaza pe ideea pedepsirii celui care a savarsit o fapta ilicita, apreciata de lege ca fiind infractiune. De aseme... - Sentinta civila nr. 2650/17.04.2008 din data de 21.09.2009
Raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 23883 din data de 10.03.2010
Raspundere civila delictuala - Hotarare nr. 1827 din data de 17.03.2010