InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tg-Carbunesti

plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 373/2014 din data de 25.02.2014 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti)

Domeniu Contraventii. Inchisoare contraventionala | Dosare Judecatoria Tg-Carbunesti | Jurisprudenta Judecatoria Tg-Carbunesti

               R O M A N I A

JUDECATORIA TARGU-CARBUNESTI
TG-CARBUNESTI

Sentinta civila Nr. 373/2014
Sedinta publica de la 25 Februarie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE N.M.P.
Grefier A.P.
Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petentul  G.G., domiciliat in comuna V., sat. A., judetul G., in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean G., cu sediul in T.J., Str. T., nr. 2, Judetul G..
La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat petentul, lipsa fiind reprezentantul intimatei.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta  , dupa care, petentul depune la dosar dovada comunicarii procesului verbal contestat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata terminata cercetarea procesului si acorda partilor cuvantul pe fondul cauzei.
Petentul lasa la aprecierea instantei solutionarea plangeri  ,iar in subsidiar solicita sanctiunea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment.
In temeiul disp. art. 394 C.proc.civ., declara inchise dezbaterile si retine cauza in pronuntare.

INSTANTA

Prin plangerea contraventionala inregistrata la data de 09.12.2013 pe rolul Judecatoriei T.C. sub nr. .../317/2013 petentul G.G., in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean G. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie, seria AP, nr. 1955775 din data de 19.11.2013 si exonerarea de la plata amenzii aplicate in cuantum de 1.000 lei, iar in subsidiar, solicita inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment.
In motivarea plangerii, petentul a precizat ca la data de 29 fiul acestuia ,in virsta de 10 ani, a fost lovit de numitul  A.V.,cu privire la aceasta fapta fiind efectuate cercetari intr-un dosar penal .
La data de 18.11.2013 , numitul A.V., si-a cerut iertare de la fiul petentului.
Sustine petentul ca s-a inteles cu seful de post ca in situatia in care va afla detalii noi cu privire la fapta de lovire sa il sune , motiv pentru care petentul l-a apelat pe acesta de 12-13 ori. In continuarea motivarii sustine petentul ca intrucat seful de post nu a raspuns apelurilor telefonice ,petentul a apelat nuarul de urgenta 112  pentru a urgenta efectuarea cercetarilor in dosarul penal.
Desi initial i s-a adus va cunostinta ca va fi iertat pentru efectuarea apelului , ulterior a fost sanctionat cu 1000 lei amenda contraventionala.
Nu a fot invocat temeiul de drept.
In cadrul probei cu inscrisuri petentul a depus la dosar copia cartii de identitate  si copia procesului verbal de contraventie contestat
Plangerea contraventionala a fost  legal timbrata cu suma de 20 lei, cu chitanta nr. 23645 din 09.12.2013 (fila 5).
Prin rezolutia din data de 10.12.2013 i s-au comunicat intimatului cererea de chemare in judecata si actele doveditoare.
Instanta avand in vedere ca intampinarea nu a fost depusa la dosar in termenul prevazut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., a procedat la fixarea primului termen de judecata la data de 11.02.2014 pentru cand s-a dispus citarea partilor, petentul G.G. fiind citat cu mentiunea de a face dovada datei comunicarii procesului verbal seria AP, nr. 1955775/19.11.2013 si de a depune copia lizibila a procesului verbal ,iar intimatul I.P.J.G.,cu aceleasi mentiuni ,precum si  cu mentiunea de a depune materialul probator pentru procesul verbal seria AP, nr. 1955775/19.11.2013 intocmit de sectia ... Politie Rurala T..
La data de 22.01.2014, a fost depusa la dosar intampinare (fila 12),intimatul solicitand respingerea  plangerii  si mentinerea  procesului - verbal de  contraventie ca temeinic si legal, aratand ca documentul deconstatare si sanctionare a contraventiilor a fost intocmit cu respectarea  conditiilor de  forma prevazute  de OG2/2001 privind regimul juridic  al contraventiilor, iar temeinicia aspectelor retinute prin procesul contraventie rezulta din documentele anexate.
In drept au fost invocate dispozitiile art.205 Cod de procedura civila, iar in conformitate cu dispozitiile art.4111 alin. 1 pcct. 1 Cod de procedura civila, s-a solicitat judecarea cauzei chiar si in lipsa partilor.
 A fost anexata documentatia care a stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie, respectiv raportul agentului constatator din data de 03.01.2014 si procesul-verbal nr. 500/  19.11.2013 (filele 13-16).
La termenul din data de 25.02. 2014, petentul  a depus la dosar plicul reprezentand dovada datei comunicarii procesului verbal contestat (fila 20).
            Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
          Prin procesul verbal de contraventie seria AP, nr. 1955775 din data de 19.11.2013 intocmit de Sectia de Politie nr.7 T.,petentul  G.G.  a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 1.000 lei,  pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 32 lit.b din OUG nr. 34/2008,retinandu-se in sarcina acestuia ca la data susmentionata, ora 17,19 , in comuna V., sat A., a  apelat in mod nejustificat serviciul de urgenta 112,la fata locului neintamplandu-se niciun eveniment ,petentul fiind in stare de ebrietate.
Procesul verbal contestat  a fost incheiat cu refuzul petentului de a-l semna , nefiind semnat nici de un martor asistent, mentionandu-se ca nu erau alte persoane la fata locului.
Plangerea contraventionala a fost formulata in termenul  de 15 zile prevazut de art. 31 alineatul 1 din OG 2/2001 .
              Instanta sesizata cu solutionarea plangerii contraventionale, in temeiul art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal contestat.
Potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal de contraventie va cuprinde in mod obligatoriu, printre mentiunile prevazute in acest articol si descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locul in care a fost savarsita .
          Conform dispozitiilor art. 32  ain. 1 lit. b din OUG 34/2008 “constituie contraventii urmatoarele fapte si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
b) alertarea falsa a agentiilor specializate de interventie, cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei."
Descrierea contraventiei consta in aratarea elementelor de fapt care au determinat considerarea faptei ca si contraventie ,prezentand o importanta practica deosebita pentru stabilirea competentei organului constatator , pentru verificarea legalitatii incadrarii juridice a faptei sau pentru stabilirea limitelor raspunderii contraventionale.
Din analiza mentiunilor procesului-verbal cu privire la indeplinirea conditiilor de legalitate prevazute in art. 16 din OG nr. 2/2001 se constata ca fapta contraventionala retinuta prin actul constatator nu este descrisa suficient, in sensul ca  in procesul verbal de contraventie, agentul constatator a mentionat ca petentul , fiind sub influenta bauturilor alcoolice ,a apelat Serviciul de Urgenta "112",in mod nejustificat , desi la fata locului nu s-a intamplat nici un eveniment,fara a se preciza care au fost faptele sesizate de petent.
           Art. 17 din OG nr. 2 /2001 prevede ca lipsa mentiunilor privind numele, prenumele  si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediul acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal,nulitate ce se constata si din oficiu.
Faptele consemnate de agentul constatator in procesul verbal de contraventie si retinute in sarcina petentului nu sunt descrise suficient ceea ce echivaleaza cu lipsa acestora, imprejurare care atrage nulitatea procesului verbal de contraventie, in conditiile art. 17 din OG 2/2001.
           In lipsa unor mentiuni exacte si concrete cu privire fapta savarsita se incalca si dreptul la aparare al petentului contravenient , acesta fiind pus in situatia de a nu-si putea formula apararile in mod corespunzator  .
          In raportul agentului constatator si in procesul-verbal nr.500/19.11.2013 se mentioneaza ca petentul a efectuat apelul de urgenta 112 pentru a sesiza faptul ca organele de politie  nu au luat masurile legale cu privire la o reclamatie ,petentul fiind nemultumit ca de faptul ca desi in urma cu trei luni de zile a formulat plangere penala impotriva persoanelor care l-au lovit pe fiul sau  , nu a primit nici un raspuns cu privire la plangerea formulata.
            Aceste imprejurari  nu au fost mentionate in procesul-verbal contestat , astfel ca procesul-verbal nu poate fi completat de documentatia inaintata de intimat .
           Intrucat nelegalitatea procesului verbal se analizeaza cu prioritate , actul  nelegal intocmit urmeaza a fi desfiintat ,chiar daca situatia de fapt consemnata in cuprinsul sau ar corespunde realitatii.
            Pentru considerentele expuse anterior , vazand si dispozitiile  art. 34 din OG 2/2001 , potrivit carora instanta sesizata cu solutionarea  plangerii contraventionale , verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie,instanta  constata  procesul-verbal a fost incheiat cu nerespectarea dispozitiilor art. 17 din OG 2/2001 , urmand a fi admisa plangerea contraventionala si  ,in consecinta, va fi anulat procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite plangerea contraventionala formulata de petentul G.G., CNP _ ,domiciliat in comuna V., sat. A., judetul G., in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean G. , cu sediul in T.J., str. T., nr. 2, judetul G..
Anuleaza procesul-verbal  de constatare si sanctionare a contraventiilor seria AP nr.1955775/19.11.2013 incheiat de  Sectia de Politie nr. 7 T..
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare,cerere care se va depune la Judecatoria T. C.
Pronuntata in sedinta publica azi 25.02.2014.
  
Presedinte,
N.M.P.
Grefier,
A.P.
   
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contraventii. Inchisoare contraventionala

Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017
Contraventii. Confirmare de primire. Obiectiuni. - Decizie nr. 99/R/2010 din data de 01.02.2010
Asigurare paza unitate. Subiect activ. - Decizie nr. 330/R/2010 din data de 15.03.2010
Rovinieta. Persoana responsabila. Leasing - Decizie nr. 136/R/2010 din data de 05.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie. - Decizie nr. 118/CA din data de 01.02.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 28/CA din data de 08.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 36/CA din data de 15.01.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Decizie nr. 25/CA din data de 08.01.2010
- Sentinta penala nr. din data de 26.03.2008
Nu este permisa detinerea simultana a doua permise de conducere, din care unul eliberat de autoritatile altui stat.Potrivit art. 102 alin 1 pct.8 din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contraventie detinerea simultana a doua permise de conducere nationale - Decizie nr. 5649 din data de 15.11.2013
Inlocuire sanctiune amenda contraventionala cu avertisment - Decizie nr. 1270/R din data de 13.11.2009
Prescriptia aplicarii sanctiunii contraventionale - Decizie nr. 1095/R/C din data de 30.10.2009
Inlocuire sanctiune contravetionala cu amenda in avertisment - Decizie nr. 913/R/C din data de 09.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 163 din data de 10.01.2011
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 4935 din data de 24.06.2010
- Sentinta civila nr. 3431 din data de 29.04.2010
Anulare proces verbal contraventie - Sentinta civila nr. 4164 din data de 27.05.2010
plangere pv - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Plangere PV - Sentinta civila nr. 1462 din data de 04.03.2009
Inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 1507/2013 din data de 02.07.2014