InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tg-Carbunesti

Obligatie de a face

(Sentinta civila nr. 2113/2013 din data de 12.09.2013 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Tg-Carbunesti | Jurisprudenta Judecatoria Tg-Carbunesti

R O M A N I A

JUDECATORIA TARGU-CARBUNESTI
TG-CARBUNESTI

Sentinta civila nr. 2113/2013
Sedinta publica de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE: A. A.
Grefier: M. V. Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantii N. I. si N. C., domiciliati in comuna C., sat C., judetul Gorj si pe paratele C. L. de F. F. C., cu sediul in comuna C., judetul Gorj si C. J. de F. F.Gorj, cu sediul in Tg-Jiu, judetul Gorj, avand ca obiect fond funciar - obligatie de a face.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita din ziua dezbaterilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, s-a constatat ca mersul dezbaterilor si cuvantul pe fond al partilor s-au desfasurat in sedinta publica din data de 09.09.2013, fiind consemnate in incheierea de sedinta care face parte integranta din prezenta sentinta, pronuntarea fiind amanata la data de 12.09.2013 cand s-a retinut cauza spre solutionare.

INSTANTA

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Carbunesti, la data de 28.05.2013, sub nr. 2053/317/2013, reclamantii N. I. si N. C. au chemat in judecata pe paratele Comisia L. de F. F. C. si C. J. de F. F. Gorj, solicitand ca prin sentinta civila ce se va pronunta sa fie obligate sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara si sa le elibereze titlu de proprietate pentru suprafata totala de 1,4500 ha teren agricol si 1 ha teren cu vegetatie forestiera.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca in fapt, pe baza cererilor de reconstituire formulate si a actelor doveditoare, prin HCJ nr. 5/16.09.1991 anexa 2a pozitia 146 s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafata de 1,4500 ha teren agricol.
De asemenea, prin HCJ nr. 3029 emisa la 18.02.2002, anexa nr. 53, pozitia 148 au fost validate reclamanta Nistor Ioana si autoarea sa (mama) V. St. M., cu suprafata de 1 ha teren cu vegetatie forestiera provenit de la autorul lor comun V. D. C..
Au mai aratat reclamantii ca au mers de mai multe ori la C. L. de F. F. C. solicitand sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara eliberarii titlului de proprietate pentru terenurile reconstituite prin HCJ - urile, respectiv anexele acestora, astfel cum au fost mentionate, insa nu si-a indeplinit obligatiile legale.
Au precizat ca au chemat in judecata si C. J. de F. F. Gorj intrucat emiterea titlului de proprietate este atributia exclusiva a acesteia. 
In drept, reclamantii si-au intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 64 si urmatoarele din Legea nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare.
In dovedirea actiunii au fost depuse in fotocopii certificate conform cu originalul urmatoarele inscrisuri: HCJ Gorj nr. 3029/18.02.2002, extras din anexa de validare, HCJ Gorj nr. 5/16.09.1991, extras din anexa de validare, cartea de identitate a reclamantului                            N.C..si paginile 2, 3, 4 si 5 ale buletinului de identitate privind pe reclamanta N. I..
Cererea de chemare in judecata si inscrisurile au fost depuse in trei exemplare. 
Prin rezolutia din 29.05.2013 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor anexate si s-a pus in vedere paratelor obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea prevazuta de art. 208 Cod procedura civila, constand in decaderea din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii (in afara celor de ordine publica), in termen de                     25 de zile de la comunicare, calculat  conform art.165 Cod procedura civila.
La data de 07.06.2013 a fost depusa la dosar intampinarea formulata de parata C. L. de F. F. C. si prin care s-a solicitat respingerea actiunii reclamantilor ca neintemeiata.
S-a aratat ca V. M. a fost validata cu o suprafata de teren agricol de 1,45 ha conform cererii la Legea nr. 18/1991, prin HCJ nr. 5/16.09.1991, tabel 2a, pozitia 146 si s-a eliberat adeverinta nr. 1356/31.01.2013.
Ca pentru suprafata de 9221 mp s-au emis procesul verbal nr. 74/22.05.2003 si titlul de proprietate cu nr. 13513266/02.07.2003, iar reclamantul N. C. refuza terenul ce il detine ca mostenire, solicitand terenul aflat in litigiu si care formeaza obiectul dosarului nr. 2160/317/2012, in recurs la Tribunalul Gorj si al dosarului nr. 1836/317/2013 al Judecatoriei Tg-Carbunesti.
Referitor la terenul cu vegetatie forestiera s-a aratat ca in anul 2008 a fost identificat partial, fiind intocmit procesul verbal de punere in posesie nr. 151/31.08.2009 pentru o suprafata de 0,4400 ha.
Ca reclamantii nu cunosc amplasamentul si vecinii diferentei de 0,56 ha si ca nu se poate retine vina C. L. de F. F.C.
S-a invocat si exceptia lipsei de interes a reclamantilor si s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Au fost anexate in fotocopii certificate conform cu originalul urmatoarele inscrisuri: titlul de proprietate nr. 13513266/02.07.2003, procesul-verbal de punere in posesie                            nr. 74/22.05.2003 cu schita aferenta, adeverinta nr. 1356/31.01.2013, HCJ Gorj                               nr. 3029/18.02.2002, extras din anexa de validare, HCJ Gorj nr. 5/16.09.1991, extras din anexa de validare, procesul verbal de punere in posesie nr. 151/31.08.2009 cu schita aferenta.
La data de 26.06.2013 a fost depusa la dosar intampinarea formulata de parata Comisia Judeteana de Fond Funciar Gorj prin care a solicitat respingerea actiunii ca prematur introdusa, avand in vedere prevederile H.G. nr. 890/2005 potrivit carora Comisia Judeteana are competenta sa solutioneze contestatiile, sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile locale si sa emita titluri de proprietate, toate acestea facandu-se insa ca urmare a activitatii comisiilor locale in a caror competenta exclusiva sunt date atributiile de stabilire a suprafetelor de teren ce urmeaza a fi atribuite persoanelor indreptatite.
S-a mai aratat ca punerea in posesie si eliberarea titlurilor de proprietate celor indreptatiti nu pot avea loc decat numai dupa ce s-au facut in teren delimitarile necesare pentru masuratori, stabilirea vecinatatilor pe temeiul schitei, amplasamentului stabilit si intocmirea documentelor constatatoare, atributii ce revin comisiilor locale.
Ca titlul de proprietate este actul prin care se finalizeaza activitatea autoritatilor publice special infiintate in vederea punerii in aplicare a dispozitiilor legilor fondului funciar, fiind intocmit potrivit dispozitiilor art. 36 din H.G. 890/2005, pe baza documentatiei inaintate de organul local, in speta C. L.de fond funciar C., documentatie ce se inainteaza OCPI in vederea scrierii titlului de proprietate, astfel ca, nu se poate retine vreo culpa Comisiei Judetene Gorj cu privire la modul cum si-a indeplinit obligatiile prevazute de lege atata timp cat aceasta s-a pronuntat prin emiterea unei hotarari de validare a suprafetelor solicitate, conform documentatiei inaintate de C. L. C.
In temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedura civila s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
Prin rezolutia din 26.06.2013 s-a dispus comunicarea intampinarilor, raspunsul reclamantilor fiind depus la data de 09.07.2013, in termenul de 10 zile prevazut de art. 201 alin. 2 Cod procedura civila.
S-a mai depus in fotocopie certificata conform cu originalul un act de vanzare (inscris sub semnatura privata) si incheiere de legalizare de copie din 04.12.2012.  
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca reclamantii N. I. si N.C. au chemat in judecata pe paratele C. L.de Fond Funciar C. si Comisia Judeteana de Fond Funciar Gorj, solicitand sa fie obligate sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara si sa le elibereze titlu de proprietate pentru suprafata totala de 1,4500 ha teren agricol si 1 ha teren cu vegetatie forestiera.
Prin HCJ nr. 5/16.09.1991, anexa 2a, pozitia 146 s-a validat suprafata de 1,45 ha teren agricol in favoarea lui V. St. M., fiind eliberat acesteia titlul de proprietate nr. 13513266/02.07.2003 pentru suprafata de 0,9221 ha situata pe teritoriul satului C., comuna C., judetul Gorj, iar punerea in posesie a fost efectuata prin procesul-verbal nr. 74/22.05.2003.
De asemenea, prin HCJ nr. 3029/18.02.2002, anexa nr. 53, pozitia 148 au fost validati cu suprafata de 1 ha teren cu vegetatie forestiera mostenitorii autorului V. D. C., respectiv V. St. M., N. I., B. N. E. si P. M. si s-a procedat la punerea in posesie acestora pentru suprafata de 0,4400 ha conform procesului verbal nr. 151/31.08.2009.
Potrivit art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, comisiilor locale le revine atributia de a inainta si prezenta spre aprobare si validare comisiilor judetene situatiile definitive, impreuna cu documentatia necesara, precum si divergentele produse si consemnate la nivelul acestor comisii, iar dupa emiterea hotararii de validare le revine atributia de a intocmi si inainta comisiei judetene de fond funciar documentatia necesara emiterii titlului de proprietate si de a efectua operatiunile necesare punerii in posesie a persoanelor indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate, comisiilor judetene revenindu-le obligatia de a emite titlurile de proprietate pentru cererile validate, conform art. 6 lit. f din Regulament.
Lipsa interesului se poate invoca pe calea exceptiei, care este o exceptie de fond, absoluta si peremtorie.
Interesul in promovarea unei actiuni civile rezida in folosul practic, legitim, actual si direct, pe care il urmareste cel care a pus in miscare actiunea civila. Interesul este actual atunci cand exista in momentul in care se exercita actiunea civila si este direct, in sensul ca folosul practic trebuie sa il vizeze pe cel care promoveaza actiunea, iar nu pe altcineva.
In raport de dispozitiile art. 237 alin. 2 pct. 1 Cod procedura civila, instanta se va pronunta asupra exceptiei lipsei de interes a reclamantilor in promovarea prezentei actiuni, exceptie invocata de catre parata C. L. de F. F. C. si pe care o va respinge, avand in vedere prevederile art. 5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005.
Procedura administrativa in materia restituirii fondului funciar a fost insa suspendata prin art. 7 din Legea nr. 165/2013, pana la intocmirea situatiei centralizatoare la nivel local, prin art. 11 alin. 1 din aceeasi lege stabilindu-se data de 01.01.2016, ca termen pana la care comisiile locale si judetene de fond funciar au obligatia de a solutiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile in posesie si de a elibera titlurile de proprietate.
In raport de aceste dispozitii legale instanta retine ca in cauza nu sunt intrunite conditiile de exercitiu ale actiunii civile, intrucat dreptul pretins de reclamanta nu este actual, conditie ce trebuie indeplinita pe tot parcursul judecatii, fiind supus unui termen suspensiv, termenul limita pana la care paratele trebuie sa-si indeplineasca obligatiile de intocmire a documentatiei si eliberare a titlurilor de proprietate fiind 01.01.2016 si numai dupa aceasta data, in situatia neindeplinirii obligatiilor, se naste dreptul persoanei care se considera indreptatita sa formuleze plangere, conform art. 11 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
Pentru considerentele expuse, constatand ca actiunea reclamantei nu se incadreaza in vreuna dintre situatiile prevazute de art. 34 din Codul de procedura civila pentru a fi exercitata inainte de implinirea termenului, instanta retine ca exceptia de prematuritate, exceptie de fond, absoluta peremtorie, ce face de prisos cercetarea in fond a pricinii, conform art. 245 Cod procedura civila, este intemeiata, urmand sa fie admisa, cu consecinta respingerii actiunii ca prematur introdusa.
De asemenea va fi respinsa cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei de interes a reclamantilor, exceptie invocata de catre parata C. L. de F. F. C..
Admite exceptia de prematuritate si respinge actiunea formulata de reclamantii              N. I. - CNP . si N. C. - CNP ., domiciliati in comuna C., sat C., judetul Gorj, in contradictoriu cu paratele C. L. de F. F. C., cu sediul in comuna C., judetul Gorj si C. J.de F. F. Gorj, cu sediul in Tg-Jiu, judetul Gorj, ca prematur introdusa.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
           Pronuntata in sedinta publica, azi 12.09.2013. Presedinte,
A.A.

Grefier,
V.M. Red. A.A./tehnored. A.A.
6 ex./20 Septembrie 2013

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010