InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tg-Carbunesti

obligatia de a face, pretentii

(Sentinta civila nr. 3817 din data de 28.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti)

Domeniu Obligatii de intretinere | Dosare Judecatoria Tg-Carbunesti | Jurisprudenta Judecatoria Tg-Carbunesti


Dosar nr. _.   Cod operator 3924
               R O M A N I A

JUDECATORIA TARGU-CARBUNESTI
TG-CARBUNESTI

Sentinta nr.3817
Sedinta publica de la 28 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE C.V.
Grefier M.N.M.

     
Pe rol fiind judecarea actiunii civile pentru obligatie de a face, pretentii formulata de reclamantul C.C., domiciliat in comuna T., sat T., judetul G, in contradictoriu cu paratii B.I. - primarul comunei T., in calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T, Comisia Locala de Fond Funciar T., cu sediul in comuna T, judetul G.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamantul C.C., asistat de avocat B.A., lipsa fiind paratii B.I. - primarul comunei T, in calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T., Comisia Locala de Fond Funciar T., reprezentata de doamna consilier juridic D.I.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, aparatorul reclamantului, avocat B.A., a depus la dosarul cauzei chitanta in 5332 in cuantum de 238 lei, reprezentand diferenta taxa timbru, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat dosarul in stare de judecata si a acordat cuvantul in fond;
Avocat B.A., pentru reclamant a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost precizata, obligarea paratilor sa efectueze punerea in posesie si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de 795 mp, teren agricol din rezerva Comisiei Locale T., teren ce a fost reconstituit reclamantului conform s.c.nr.2337/20.06.2008 a Judecatoriei Tg.C., pronuntata in dosarul nr.5920/317/2007, iar in situatia in care nu exista rezerva sa intocmeasca documentatia pentru acordarea despagubirilor; obligarea paratilor la plata catre reclamant a sumei de 3469 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta pe anii 2009 - 2011, pentru terenul de 795 mp; obligarea paratilor sa efectueze punerea in posesie si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru terenul de 404 mp , teren pentru care a fost emisa adeverinta de proprietate nr.1084/11.03.2005 si procesul verbal de punere in posesie din 10.03.2005 si pentru terenul in suprafata de 1201 mp, teren pentru care a fost emisa adeverinta de proprietate nr.713/26.05.1995 , cu cheltuieli de judecata, sens in care a depus la dosar si o nota de sedinta. In sustinerea concluziilor a aratat ca paratii nu si-au indeplinit obligatiile, desi exista hotarari judecatoresti prin care i se recunoaste indreptatirea reclamantului la reconstituire,   raspunsurile Comisiei Locale de Fond Funciar T. sunt contradictorii, intrucat printr-o adresa parata Comisia Locala de Fond Funciar T. a comunicat ca aceasta detine teren in rezerva, insa alta categorie de folosinta, iar in alta adresa a mentionat ca nu mai exista teren in rezerva Comisiei locale, fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, prin fapta paratilor reclamantul a fost lipsit de folosinta terenului, suma de 3469 reprezinta lipsa de folosinta a terenului.
Reprezentanta paratei, consilier juridic D.I. a solicitat respingerea actiunii formulate de reclamant pentru toate capetele de cerere mentionate, a aratat ca parata Comisia Locala de Fond Funciar T. nu mai detine teren in rezerva, lipsa de folosinta a terenului se datoreaza refuzului reclamantului de a accepta ofertele propuse de Comisia locala, iar pentru celelalte terenuri reclamantul nu este indreptatit la reconstituire.
     

INSTANTA

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-C.  sub nr. 3356/317/2012 reclamantul C.C.  a solicitat, in contradictoriu cu paratul B.I., primarul comunei  T, in calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T.  si Comisia Locala de Fond Funciar T., ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna   obligarea paratilor sa il puna in posesie pe reclamant si sa-i intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru  suprafata de 795 mp, teren agricol din rezerva  Comisiei Locale  T, teren ce i-a fost reconstituit conform sentintei civile nr.2337/20.06.2008 pronuntata de Judecatoria  Tg-C.  in dosar  nr.5920/317/2007; obligarea  paratilor   sa-i plateasca  suma de  500 lei(suma prevazuta doar in vederea timbrarii) reprezentand  contravaloarea lipsei de folosinta pe anii 2009, 2010, 2011 pentru terenul de  795 mp aratat la pct.1;  sa fie obligati paratii sa il puna  in posesie  si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de  proprietate pentru terenul de  404 mp pentru care  i s-a emis adeverinta de proprietate nr.1084/11.03.2005 si procesul verbal de  punere  in posesie din 10.03.2005 si terenul de  1201 mp pentru care  i s-a  emis adeverinta  de  proprietate nr.713/26.05.1995 si sa inainteze Comisiei Judetene Gorj de  Fond Funciar in vederea eliberarii  titlului de  proprietate, cu obligarea paratilor la cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii a aratat ca prin sentinta civila nr.2337/20.06.2008  pronuntata de  Judecatoria Tg-C. in dosarul nr.5920/317/2007, sentinta definitiva si irevocabila, s-a dispus in contradictoriu cu paratii, reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea sa pentru terenul de 795 mp, teren agricol si deoarece  vechiul sau amplasament  era  afectat, s-a dispus  ca reconstituirea  sa se faca pentru un alt teren  echivalent, teren  de  aceeasi calitate si suprafata, din rezerva Comisiei Locale T., desi  de  la momentul  ramanerii irevocabile  a  sentintei sus -aratate au trecut peste 4 ani de  zile si  in mod repetat el a facut multiple demersuri pe langa parati sa se conformeze  acestei sentinte opozabile, iar ei   sa il puna  in posesie pentru un teren echivalent cu terenul  sau de 795 mp, nici pana in prezent acestia  nu s-au conformat fiecarui demers al sau raspunzandu-i  cu rea credinta  in mod negativ desi  la un moment dat, e adevarat cu fostul primar  al comunei T. se incheiase  chiar si un proces  verbal prin  care se  stabilise  chiar si  amplasamentul terenului pe care urma  sa fie pus in posesie, din acest  teren de 100 mp, teren aflat  in imediata  vecinatate  a proprietatii sale, respectiv   intre terenul  aferent casei sale si  scoala, reprezentand chiar vechiul  sau amplasament, teren ce  si in prezent  este liber ca urmare a demolarii  constructiei vechii scoli.
 Cu privire la capatul  2 de cerere a aratat ca desi din 2008  printr-o  hotarare definitiva si irevocabila  lui i s-a recunoscut  cu putere de lucru judecat dreptul de proprietate asupra terenului de  795 mp, nici pana in prezent  desi   este in anul 2012 el nu s-a putut bucura  de  acest drept datorita  atitudinii  culpabile si de rea credinta a paratilor, atitudine prin care  i s-a incalcat  in mod flagrant acest drept, drept  care confera  ca  prerogative titularului acestuia  si pe aceea de a-i culege fructele bunului al carui  proprietar este.
In legatura cu capatul 3 de cerere a aratat ca  desi pentru  terenul de  404 mp a fost  reconstituit dreptul de  proprietate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila i s-au emis acte premergatoare de reconstituire, respectiv adeverinta de proprietate 1084/11.03.2005  si procesul verbal de punere  in posesie din 10.03.2005, nici pana in prezent paratii nu au intocmit documentatia necesara emiterii titlului de proprietate si nu au  inaintat-o  Comisiei Judetene G. de Fond Funciar desi aveau aceasta  obligatie,  situatia  fiind oarecum  identica  si in legatura  cu terenul de  1201 mp, teren  validat  in favoarea sa inca  din 1991 prin HCJ 39/8.11.1991, teren  pentru care i s-a emis  adeverinta provizorie   d e proprietate  nr.713/26.05.1995, insa nici  pentru acest teren nu s-a  intocmit  documentatia  necesara  emiterii titlului de  proprietate  si nu  s-a inaintat  Comisiei Judetene G. de  Fond Funciar.
In drept, a invocat dispozitiile  art.64 din Legea 18/1991, art.53 din Legea 18/1991, art.1357 si urmatoarele din  Noul Cod  Civil si  art.274 C.Proc.Civila.
Reclamantul a depus la dosar copie de pe; sentinta civila  nr.2337 pronuntata de  Judecatoria Tg-C. in dosarul nr.5920/317/2007 investita cu formula executorie, adresa nr.739 din data de 07.02.2012 emisa de  Comisia Locala de  Fond Funciar T. catre reclamantul  C.C., adresa nr.1503 din data de  03.03.2012  emisa de  Comisia Locala pentru stabilirea  dreptului de proprietate privata  asupra terenurilor comuna T.  catre   C.C., proces verbal  din data de 14.03.2012, proces - verbal  din data de 18.04.1995, adresa nr.1520 din data de  18.04.2011 emisa de  Comisia Locala pentru stabilirea  dreptului de proprietate privata  asupra terenurilor comuna T.  catre   C.C., cererea de  reconstituire  nr.6812 din data  de 24.11.2011, raspuns   la adresa  nr.1520 din data de  18.04.2011 emisa de  Comisia Locala pentru stabilirea  dreptului de proprietate privata  asupra terenurilor comuna T.  formulat de  C.C., adresa nr.26 din data de 18.02.2011 emisa de  Comisia Locala pentru stabilirea  dreptului de proprietate privata asupra terenurilor comuna T. catre C.C., plangere    penala formulata de C.C.  la  Parchetul de pe langa Judecatoria Tg-C.,  cererea de  reconstituire  nr.6812 din data de  24.11.2011  formulata de  CC.C., proces - verbal  din data d e 15.05.2009 emis de Primaria  T., proces - verbal   din data de  25.01.2011 emis de  Comisia Locala de  fond funciar T., cerere de reconstituire nr.5644 din data de  3.10.2011  formulata de   C.C., cerere nr.1504 din data 06.03.2012  formulata de C.C., cerere nr. 739 din data de  06.02. 2012 formulata de C.C., adeverinta  nr.713 din data de  26 mai 1995 emisa de  Comisia comunala T., adeverinta nr.1084 di  data de  11.03.2005  emisa de  Comisia Locala de aplicarea Legii 18/1991 T., proces verbal de  punere in posesie  din data de 10.03.2005, adresa nr.2256 din data de 24.04.2009 emisa de  Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor comuna T. A fost achitata, pentru capatul 2 de cerere, taxa de timbru  in cuantum de 51 lei, timbru judiciar in cuantum de  0,15 lei.
Paratul B.I., in calitate de presedinte al Comisiei locale de fond funciar T  a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii pentru toate cele patru capete  de  cerere  ca  neintemeiate.
In motivare a aratat  ca sentinta civila  cu nr.2337/20.06.2008 a  fost pusa in  practica  prin faptul ca au fost  achitate cheltuielile de  judecata  prevazute   conform O.P. nr.307 din 12.05.2010 propunandu-se  petentului  si oferte  conform art.10 din HG nr.890/2005 prin adresa  nr.26/18.02.2011, oferte  cu care aceasta nu a fost de acord , conform adresei cu nr.1520/07.03.2011, terenul in suprafata  de 795 mp a carei reconstituire  se solicita este inregistrat in  domeniul public al comunei T., fiind atribuit legal Scolii de Arte si Meserii T. prin adeverinta de proprietate  nr.672/18.05.2012, fiind de  stricta  utilitate  pentru indeplinirea  Proiectului de Reabilitare a Scolii de Arte si Meserii  T., proiect finantat  din fonduri  europene care se afla in derulare urmand a fi definitivat  in cursul acestui an. Deoarece petentul nu a fost de acord  cu ofertele  propuse de  Comisia Locala de  Fond Funciar se va proceda la intocmirea dosarului  pentru despagubiri, procedura  destul  de anevoioasa avand in vedere  numarul mic  al dosarelor  solutionate  de Fondul Proprietatea.
In legatura cu  capatul 2 a de  cerere a aratat ca petentul nu a putut beneficia de terenul in suprafata de 795 mp si de fructele acestuia din culpa in totalitate a petentului deoarece nu a fost de acord cu ofertele propuse dorind atribuirea terenului in punctul Poienita teren ce apartine comunei, fiind de utilitate publica si nu poate fi reconstituit cetatenilor comunei.
Cu privire la capatul 3 de cerere a mentionat faptul ca adeverintele de proprietate cu nr.1084/11.03.1995 si 713/26.05.1995 emise petentului tin loc de act de proprietate pana la emiterea titlului de proprietate, iar Comisia Locala nu detine nici un inscris ce l-ar indreptatii pe numitul C.C. la reconstituirea suprafetelor inscrise in adeverintele de proprietate cu nr.1084/11.03.2005 si 713/26.05.1995, pentru care se solicita emiterea titlului de proprietate, considerand  ca aceste adeverinte nu au suport legal.
In drept  si-a intemeiat cererea  pe dispozitiile  art.115 -118 C.proc. civ.
A depus la dosar; adresa nr.26/18.02.2011; adresa  cu nr.1520/07.03.2011; adresa nr. 1520/ 18.04.2012; cerere de reconstituire cu nr.460/15.03.1991 formulata de  N.E.; Registrul Agricol 1959-1962 si HCJ de validare  a  autoarei G.I.;cererea de constituire  cu nr.1668/20.03.2012  formulata de C.C.; procesul verbal din data de  05.09.2012 a  CLFF T.
In cauza, la cererea aparatorului reclamantului a fost incuviintata proba cu expertiza tehnica in specialitatea agricultura. Raportul de expertiza intocmit de expert tehnic D.C. a  fost depus la dosar la data de 13.11.2012, iar la acesta nu s-au formulat obiectiuni de catre parti.
La solicitarea instantei cu adresa nr.7062/15.11.2012 emisa de  Comisia Locala de Fond Funciar T. a comunicat ca in acest  moment nu mai exista teren disponibil in rezerva Comisiei locale de fond funciar T. iar cu privire la terenul din punctul "Poienita", acesta este in administrarea  Consiliului  Local T., fiind de utilitate publica si a mai este solicitat si de alti cetateni ai comunei, depunand  in copie Monitorul Oficial al Romaniei nr.668 bis din 9 septembrie  2002.
Comisia locala de fond funciar a depus la dosar note de sedinta, adresa nr.1167/P/2012 a Parchetului  de pe langa Judecatoria  Tg-C, rezolutia de neincepere a urmaririi penale nr.1167/P/2012.
La termenul de judecata din data de 21.11.2012 aparatorul reclamantului a depus la dosar  note de sedinta prin care a precizat cuantumul pretentiilor pentru capatul de cerere privind despagubirile la suma de 3469 lei, iar la termenul de judecata din data de 28.11.2012 a fost depusa la dosar chitanta privind achitarea diferentei de taxa de timbru in cuantum de 238 lei.
 Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca intemeiata  actiunea formulata de reclamantul C.C.
Astfel, prin sentinta civila nr.2337/20.06.2008 pronuntata de Judecatoria Tg-C. in dosarul nr.5920/317/2007 a fost admisa in parte plangerea formulata de petentul C.C., in contradictoriu cu intimatele Comisia Locala de Fond Funciar T, Comisia Judeteana de Fond Funciar G, a fost anulata partial HCJ Gorj nr. 4729/27.07.2007, cu privire la petent si s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea  petentului pentru suprafata de  795 m.p. teren agricol, din rezerva  Comisiei locale T sau in echivalent, prin acordarea de despagubiri, recursurile declarate impotriva acestei sentinte fiind respinse prin decizia nr.3026/30.10.2008.
In favoarea reclamantului s-a mai recunoscut indreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 404 m.p., conform sentintei civile nr.4838/23.11.1999, in baza careia au fost emise adeverinta de proprietate nr.1084/11.03.2005 si procesul-verbal de punere in posesie din 10.03.2005, precum si pentru terenul de 1201 m.p., pentru care i s-a emis adeverinta de proprietate nr.713/26.05.1995.  
Potrivit art.5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr.890/2005, comisiei locale ii revine atributia de a intocmi si inainta comisiei judetene de fond funciar, documentatia necesara emiterii titlului de proprietate si de a efectua punerea in posesie.
Comisiile locale pentru aplicarea Legii 18/1991 sunt obligate sa efectueze lucrarile si operatiile date de lege in competenta lor pentru eliberarea titlurilor de proprietate, precum si operatiunile necesare punerii in posesie a persoanelor indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor avute si detinute de fostele cooperative agricole de productie, la data prevazuta de lege.
Cat timp reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentintele civile nr.2337/20.06.2008 si 4838/23.11.1999, pentru suprafetele de 795 m.p. si 404 m.p., iar pentru suprafata de  1201 m.p. i s-a emis adeverinta de proprietate nr.713/26.05.1995,  comisia locala trebuia sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate, in concordanta si limitele hotararilor prin care s-a dispus reconstituirea, respectiv a actelor primare de reconstituire emise sau sa intocmeasca documentatia in vederea acordarii despagubirilor pentru suprafata de 795 m.p., obligatie ce nu a fost indeplinita, astfel cum rezulta din  intampinarea depusa de Comisia locala de fond funciar T.
Apararea acesteia, in sensul ca imposibilitatea punerii in posesie pentru suprafata de 795 m.p. se datoreaza culpei reclamantului prin refuzarea ofertelor propuse de comisia locala si ca pentru celelalte suprafete reclamantul nu este persoana indreptatita la reconstituire, nu poate fi retinuta.
Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate in favoarea reclamantului pentru suprafata de 795 m.p. s-a dispus, prin hotarare judecatoreasca, in anul 2008 si, pana in anul 2011 cand, la cererile reclamantului, i s-au facut acestuia primele propuneri de atribuire a unor terenuri din rezerva Comisiei locale de fond funciar T, aceasta comisie a stat in pasivitate. Mai mult, desi se sustine ca la acest moment in rezerva comisiei locale nu mai exista teren disponibil, din intampinarea formulata de parat in cauza rezulta ca nu s-a procedat nici la intocmirea dosarului pentru acordarea despagubirilor, fiind evidenta culpa comisiei locale in neexecutarea obligatiilor stabilite de H.G. nr.890/2005.
In ce priveste suprafetele de 404 m.p. si 1201 m.p., instanta retine ca reclamantului i  s-a recunoscut indreptatirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru prima suprafata printr-o hotarare judecatoreasca pe care paratii sunt obligati sa o execute, iar pentru cea de-a doua a fost emisa adeverinta de proprietate nr.713/26.05.1995 si, in situatia in care actele primare de reconstituire nu au fost desfiintate in cadrul procedurii speciale prevazute de Legea fondului funciar, comisia locala este obligata sa efectueze punerea in posesie, sa intocmeasca si sa inainteze documentatia necesara emiterii titlului de proprietate.
Intrucat controlul judecatoresc al unor asemenea acte sau al refuzului de eliberare a lor este reglementat expres in art.53-54 din Legea nr. 18/1991, instanta va obliga Comisia locala T de aplicare a Legii fondului funciar sa efectueze punerea in posesie si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de 795 m.p., iar, in lipsa de teren disponibil, sa intocmeasca documentatia necesara acordarii de despagubiri pentru acest teren; sa efectueze punerea in posesie si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru terenul in suprafata de 404 m.p., conform adeverintei de proprietate nr.1084/2005 si a procesului-verbal de punere in posesie din 10.03.2005 si pentru terenul in suprafata de 1201 m.p., conform adeverintei de proprietate nr.713/1995.
In ce priveste cererea reclamantului de obligare a paratilor la plata despagubirilor constand in lipsa de folosinta a terenului in suprafata de 795 m.p, instanta va analiza conditiile raspunderii civile delictuale  prin prisma dispozitiilor in vigoare la data savarsirii faptei ilicite cauzatore de prejudiciu si anume, dispozitiile art.998-999 din Codul Civil din 1864, aplicabile conform dispozitiilor art. 6 alin. 2 Cod civil potrivit caruia faptele juridice savarsite sau produse  inainte de intrarea in vigoare a noii legi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data savarsirii ori producerii lor incetarea sa.
Avand in vedere starea de fapt retinuta si dispozitiile art.106 din Legea 18/1991  instanta retine ca paratii au savarsit o fapta ilicita, prin neexecutarea obligatiilor de a efectua punerea in posesie si a intocmi documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de 795 m.p., sau, in lipsa de teren disponibil, de a intocmi documentatia necesara acordarii de despagubiri pentru acest teren si, in acest mod, i-au creat reclamantului un prejudiciu, ce consta in lipsa de folosinta a terenului, prejudiciu ce se ridica la suma de 3469 lei conform raportului de expertiza, astfel incat se retine ca sunt indeplinite toate conditiile angajarii raspunderii civile delictuale, conform dispozitiilor art. 998-999 Cod civil.
Rezolutia de neincepere a urmaririi penale nr.1167/P/2012, depusa la dosar de parati, nu prezinta relevanta sub aspect probator, intrucat prin aceasta nu s-a constata inexistenta faptei, ci neinceperea urmaririi penale s-a dispus raportat la dispozitiile art. 10 alin1 C.p.p., litera b, in principal si d, in subsidiar, iar imprejurarea ca faptul ilicit cauzator de prejudiciu nu constituie infractiune nu este de natura sa inlature raspunderea civila delictuala, in cazul acesteia obligatia de reparare luand nastere pentru orice fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. 
Fata de acestea, instanta retine intemeiata cererea reclamantului privind obligarea paratilor la plata despagubirilor, urmand a fi admisa.
In temeiul art.274 Cod procedura civila si art.52 alin.3 din Legea nr.18/1991, paratii fiind in culpa procesuala  vor fi obligati la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1438,67 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru, onorariu avocat, onorariu expert, conform chitantelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

Admite actiunea precizata avand ca obiect obligatie de a face si pretentii, formulata de reclamantul C.C.,  domiciliat in comuna  T., sat  T., judetul G., in contradictoriu cu paratul B.I., primarul comunei  T, in calitate de presedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar T.  si Comisia Locala de Fond Funciar T cu sediul in comuna T., judetul G.
Obliga Comisia Locala T sa efectueze punerea in posesie si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de 795 m.p., iar, in lipsa de teren disponibil, sa intocmeasca documentatia necesara acordarii de despagubiri pentru acest teren.
 Obliga paratii la plata catre reclamant a sumei de 3469 lei despagubiri civile.
 Obliga Comisia Locala T sa efectueze punerea in posesie si sa intocmeasca documentatia necesara emiterii titlului de proprietate pentru terenul in suprafata de 404 m.p., conform adeverintei de proprietate nr.1084/2005 si a procesului-verbal de punere in posesie din 10.03.2005 si pentru terenul in suprafata de 1201 m.p., conform adeverintei de proprietate nr.713/1995
Obliga paratii la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1438,67 lei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 28.11.2012. Presedinte,
C.V.

Grefier,
M.N.M.

Red.C.V. tehn.D.A.
5ex/ 06 Decembrie 2012
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Obligatii de intretinere

Termenul de formulare a contestatiei prevazute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 in conditiile in care pe rolul instantei se afla o actiune in obligatie de a face, respectiv de a emite dispozitia. - Decizie nr. 104/Ap din data de 01.10.2008
Obligatia de intretinere. Imposibilitatea debitorului de a solicita executarea acestei obligatii prin constrangerea Statului. - Decizie nr. 231 din data de 21.05.2010
Daune - Sentinta civila nr. 1654 din data de 16.06.2010
Prestatie periodica - Sentinta civila nr. 1653 din data de 16.06.2010
stabilire domiciliu minor - Sentinta civila nr. 212 din data de 13.05.2017
Pensie intretinere (major) - Hotarare nr. 292 din data de 02.02.2017
obligarea la tratament medical - Sentinta penala nr. 609 din data de 25.10.2010
Obligatii de intretinere - Sentinta civila nr. 2645 din data de 02.10.2012
Nerespectarea obligatiei de intretinere de catre unul dintre parinti in perioada separarii faptice a sotilor - Sentinta civila nr. 416 din data de 01.04.2014
Executarea obligatiei de intretinere conventionale prin mandatare cu acordul creditorului obligatiei - Sentinta civila nr. 1830 din data de 25.10.2013
Stabilire pensie intretinere pentru major - Sentinta civila nr. 3252 din data de 19.12.2011
Divort - Sentinta civila nr. 972 din data de 09.02.2012
Majorare pensie intretinere - Sentinta civila nr. 525 din data de 07.07.2009
Conditiile acordarii pensiei de intretinere intre soti - Sentinta civila nr. 558 din data de 07.05.2008
Pensie intretinere - Decizie nr. 229 din data de 11.04.2016
Venitul debitorului. Obligatia de intretinere avuta in vedere de instanta. - Decizie nr. 384 din data de 03.04.2013
Obligatia de a face - Sentinta civila nr. 109 din data de 13.06.2012
Obligatii de intretinere - Decizie nr. 504/R din data de 31.05.2010
Obligatii de intretinere - Decizie nr. 551 din data de 14.06.2010
Nerespectarea obligatiei de intretinere de catre unul dintre parinti in perioada separarii faptice a sotilor - Sentinta civila nr. 416 din data de 01.04.2014