InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Slobozia

Plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 789 din data de 25.02.2009 pronuntata de Judecatoria Slobozia)

Domeniu Amenzi | Dosare Judecatoria Slobozia | Jurisprudenta Judecatoria Slobozia

Prin plangerea contraventionala inregistrata pe Judecatoriei Slobozia la data de 10.09.2008, sub numarul unic dosar 5006/ 312/ 2008, petentul B I a solicitat in contradictoriu cu Inspectoratul de Politie a judetului Ialomita anularea procesului-verbal de contraventie seria CC nr.0540915 din data de 31.08.2008.
In motivarea plangerii contraventionale, petentul a aratat ca nu a depasit viteza legala, iar acuzatia agentului de politie este nefondata.
Petentul nu si-a intemeiat in drept plangerea contraventionala.
O data cu plangerea petentul a depus la dosarul cauzei, in copie, procesul-verbal de contraventie (f.3) cartea sa de identitate si permisul de conducere (f.4), dovada achitarii amenzii (f.5).
Plangerea este scutita de taxa de timbru si de timbru judiciar, potrivit art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001.
Intimatul a formulat intampinare ( fila 16) prin care a solicitat respingerea plangerii petentului ca neintemeiata.
In motivarea intampinarii, intimatul a aratat ca in data de 31.08.2008 petentul a condus pe DN 2A pe raza localitatii Ciochina autoturismul marca Volkswagen cu nr. de inmatriculare B-89-GDU, fiind inregistrat de aparatul radar cu viteza de 92 km/h, depasind viteza legal admisa pentru sectorul de drum respectiv cu 42 km/h.
O data cu intampinarea intimatul a depus, originalul procesului-verbal  (f.18),  buletinul de verificare metrologica (f.24), fotografii radar (f.21-23), raportul si atestarea agentului constatator (f.20,25).
In drept, intimatul si-a intemeiat intampinarea pe prevederile art. 115 - 119 C. proc. civ.
La termenul de judecata din data de 17.12.2008, instanta, in temeiul art. 167 alin. 1 C. proc. civ., a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri, probe pe care le-a considerat legale, pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei.
Urmare a solicitarii instantei s-au depus la dosar adresa nr.0074/30.01.2009 a Institutului National de Metrologie (f.51) si graficul de patrulare ala gentului constatator pentru luna august (f.55-58).

Analizand coroborat materialul probator administrat in cauza, instanta constata urmatoarea situatie de fapt:
In data de 31.08.2008 ora 15.40 petentul a condus pe DN 2A pe raza localitatii Ciochina autoturismul marca Volkswagen cu nr. de inmatriculare B-89-GDU, fiind inregistrat de aparatul radar cu viteza de 92 km/h. Acesta viteza rezulta cu certitudine din fotografiile radar aflate la dosarul cauzei ( filele 21-23).
Ca atare, petentul a fost sanctionat contraventional pentru savarsirea faptei prevazute de 121 alin.1, 2 rap. la art. 108 alin.1 lit.d pct.3 din O.U.G. nr. 195/ 2002. Sanctiunea aplicata a fost amenda in cuantum de 450 lei. In consecinta, a fost intocmit de catre agentul constatator procesul-verbal seria CC nr.0540915 din data de 31.08.2008.
Instanta constata ca plangerea contraventionala formulata de catre petent este neintemeiata, pentru urmatoarele considerente:
Instanta, analizand continutul procesului-verbal contestat de petent, constata faptul ca acesta intruneste conditiile de forma impuse de dispozitiile art. 17 si cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de prevederile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauza de nulitate absoluta. Totodata instanta apreciaza ca procesul verbal contine toate imprejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei.
Asupra temeiniciei procesului verbal instanta retine urmatoarele:
Din fotografiile radar aflate la dosarul cauzei ( fila 21-23 ), fotografii realizate cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic ( Buletinul de verificare metrologica nr. 0162732/ 27.08.2007 aflat la fila 24), rezulta ca petentul a circulat, pe un sector de drum cu limitare de viteza la 50 km/h, cu viteza de 92 de km/h.
Petentul nu  a facut dovada, prin nici un mijloc de proba, ca nu circula cu viteza inregistrata. De asemenea, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca. In acelasi sens este si art. 129 alin. 1 C. proc. civ., care prevede ca partile au obligatia de a-si proba pretentiile si apararile.
Astfel, potrivit art. 121 alin. 1 si 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/ 2006, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare; mai mult, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Prin adresa nr.0074/30.01.2009 (f.51) Institutul National de Metrologie a comunicat instantei urmatoarele:
Cinemometrul de control rutier, de tip Python II, prin constructie, este conceput astfel incat sa-si efectueze autotestul la pornire, in mod obligatoriu, dupa care trece in regim de masurare si deci nu este necesar ca inregistrarea sa contina referiri la autotest. Acest tip de cinemometru  nu poate intra in regim de masurare fara efectuarea autotestului. In conformitate cu NML 021-05 si modificarile aduse acestora publicate in Monitorul Oficial nr.622/10.09.2007 fotografia efectauta de aparatul radar trebuie sa contina referiri la autotest numai daca aparatul poate trece in regim de masurare fara sa efectueze autotestul.
In conformitate cu Norma de metrologie legala NML 021-05 pentru cinemometrele (aparatele pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor) care functioneaza in regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate eroarea tolerata este de +- 4% pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. in urma verificarii cinemometrului se elibereaza buletinul dfe verificare cu mentiunea admis, aceasta insemnand ca eroarea de masurare a cinemometrului s-a incadrat in limitele admise de NML 021-05 si functioneaza corect.
Semnificatia simbolurilor de pe inregistrare este: mentiunea T este prescurtarea de la TARGET care inseamna TINTA si se refera la vehiculul vizat de cinemometru; mentiunea B de la BLOCKED ( in sensul de valoare retinuta in memoria aparatului) se refera la viteza a carei valoare a atras atentia patrulei si care se pastreaza in memoria aparatului; mentiunea P se refera la vehiculul patrula.
Potrivit buletinului de verificare metrologica nr. 0162732/ 27.08.2007 aflat la fila 24 cinemometrul de tip Python II functioneaza atat in regim stationat cat si in regim de deplasare.
Masurarile efectuate cu respectivul cinemometru, dupa verificarea metrologica a acestuia, sunt legale si asupra lor nu se poate interveni, nu se adauga si nu scade nic o eroare. Operatorul cinemometrului nu face decat sa constate valoarea masurata de cinemometru.
Faptul ca aparatul cinemometric indeplinea conditiile prevazute de lege reiese din coroborarea mentiunilor din procesul verbal referitor la autovehiculul pe care era montat (f.18) cu cele din buletinul de verificare metrologica (f.24) si cu cele din adresa nr.0074/30.01.2009 a Institutului National de Metrologie Legala (f.51).
Potrivit graficului de patrulare (f.55-58) agentul constatator se afla in timpul programului la momentul constatarii contraventiei, acesta avand competenta materiala si teritoriala de a constata si aplica sanctiuni la regimul circulatiei rutiere pe toata raza judetului Ialomita, in functie de situatia operativa, chiar si in afara serviciului.
Instanta nu poate retine sustinerile petentului potrivit carora nu se poate identifica autotursimul vizat de aparatul radar deoarece in fotografii apar mai multe masini intrucat se poate observa ca, dupa mentionarea vitezei tintei si a vitezei memorate de aparat (T respectiv B)  pe fotografie este indicat sensul din care circula autoturismul a carui viteza este inregistrata. Astfel pe fotografiile de la filele 21-23 se observa mentiunea OPUS, masina petentului fiind singura care circula in sensul opus de mers fata de autoturismul de politie pe care era montat aparatul radar. Fata de aceste aspecte instanta retine ca autoturismul a carui viteza a fost inregistrata de cinemometru este, fara putinta de tagada, autoturismul condus de petent.
Avand in vedere ca din fotografiile radar rezulta cu certitudine ca petentul a circulat cu viteza de 92 de km/h pe un sector de drum cu limitare de viteza la 50 km/h, si ca nu sunt motive de nulitate, care pot fi invocate din oficiu, a acestui proces-verbal, instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea prevederilor legale in materie.
Fata de considerentele aratate mai sus, instanta, in temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmeaza a respinge plangerea contraventionala formulata de catre petentul B I  in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie a judetului Ialomita, impotriva procesului-verbal seria CC nr.0540915 din data de 31.08.2008 emis de Inspectoratul de Politie a Judetului Ialomita, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:

Respinge plangerea contraventionala formulata de catre petentul B I, , in contradictoriu cu Inspectoratul de Politie a judetului Ialomita, cu sediul in Slobozia, Str. Matei Basarab, nr. 13 - 15, judetul Ialomita, impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei seria CC nr.0540915 din data de 31.08.2008, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 25 februarie 2009.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Amenzi

MOTIVAREA SENTINTEI - Sentinta penala nr. 151 din data de 15.05.2004
Inlocuirea pedepsei amenzii penale[art 449 ind 1 cpp] Anularea in recurs a mandatului de executare a pedepsei . Neindeplinirea conditiilor art 63 ind 1 c.p. - Decizie nr. 156 din data de 28.04.2010
Plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei - Sentinta comerciala nr. 656/CA din data de 24.09.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 460 din data de 09.02.2011
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 881 din data de 13.10.2010
Anulare proces verbal de contraventie - Sentinta civila nr. 599 din data de 30.06.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 551 din data de 16.06.2010
Anulare proces verbal - Sentinta civila nr. 246 din data de 21.04.2010
Reexaminare sanctiune contraventionala - munca in folosul comunitatii - Sentinta civila nr. 84 din data de 04.02.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 349 din data de 15.07.2009
Potrivit art. 2341 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, prin sanctiunile pecuniare ce pot fi recunoscute, se inteleg atat amenzile aplicate de organele judiciare cat si cheltuielile judiciare stabilite in sarcina persoanei condamnate. Diferentierea dintre aces - Decizie nr. 61/AP din data de 13.03.2014
Incadrare juridica. Santaj. Fals intelectual. - Decizie nr. 73/Ap din data de 18.06.2013
Esalonare amenda penala art. 425 alin.2 din Codul de procedura penala - Sentinta penala nr. 93/S din data de 28.03.2012
Proces verbal - Decizie nr. 371/R din data de 04.05.2012
Proces verbal de contraventie - Decizie nr. 373/R din data de 04.05.2012
procesul verbal de contraventie-amenda - Decizie nr. 930/R din data de 14.10.2011
Amenda penala. Art. 61 din noul Cod penal. - Decizie nr. 297/A din data de 17.03.2015
In cazul aplicarii unei amenzi penale potrivit Codului penal din 1969, inculpatului i se va atrage atentia ca, in caz de neplata a amenzii, inlocuirea acesteia cu inchisoarea se va face potrivit dispozitiilor pertinente din acelasi cod. - Decizie nr. 696/A din data de 29.09.2014
Litigiu asigurari sociale. Amenda civila. Daune cominatorii. - Decizie nr. 175 din data de 31.01.2011
In legislatia romana nu exista posibilitatea aplicarii amenzii cumulativ cu inchisoarea, asa cum prevede Legea nr.39/1934; prin decizia Curtii Constitutionale nr.160/2000 s-a stabilit ca prin dispozitiile art. III din Decretul nr.544/19... - Decizie nr. 652 din data de 14.09.2010