Tagada paternitatii
(Sentinta civila nr. 1181 din data de 23.02.2010 pronuntata de Judecatoria Slatina)Tagada paternitatii
Data publicarii pe portal: 15.11.2010
Prin sentinta civila nr. 1181/23.02.2010 pronuntata in cauza nr. 46/311/2010 Judecatoria Slatina a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.G. invocata de instanta si in consecinta s-a respins actiunea civila avand ca obiect tagada paternitatii formulata de reclamantul I.I. impotriva paratului S.G., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
S-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul I.I. domiciliat in Comuna Serbanesti, sat Serbanestii de Jos, Judetul Olt impotriva paratei I.P. si in consecinta s-a constatat ca este cu neputinta ca reclamantul sa fie tatal minorei I.J.N., nascuta la data de 6 decembrie 2009.
S-a dispus radierea numelui si prenumelui reclamantului, din certificatul de nastere al minorei, de la rubrica ,,tata".
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina cu nr. 2255/311/2009, reclamantul I.I. a chemat in judecata pe parati I.P. si S.G. intrucat este cu neputinta sa fie tatal minorei I.J.N., nascuta la data de 6 decembrie 2009 solicitand sa se dispuna radierea numelui si prenumelui sau, din actul de nastere al minorei, de la rubrica ,,tata,,
In motivarea actiunii arata ca s-a casatorit cu parata in iulie 2006, traind anterior in concubinaj din anul 2005, iar din casatorie a rezultat minorul I.F.P., nascut la data de 20 septembrie 2006. In vara anului 2007 s-a despartit in fapt de parata iar in toamna anului 2008, aceasta a intrat in concubinaj notoriu cu numitul S.G..
In vara anului 2009, parata a introdus actiune de divort insa nici pana in momentul de fata nu a fost solutionata, iar parata in aceasta perioada a dat nastere minorei I.J.N., nascuta la data de 6 decembrie 2009.
Avand in vedere ca in luna martie 2009, perioada in care este posibil sa fi fost conceputa minora, parata traia in concubinaj notoriu cu paratul S.G., este imposibil ca reclamantul sa fie tatal minorei nascuta in timpul casatoriei sale cu parata, intelegand astfel sa tagaduiasca aceasta paternitate.
Mentioneza reclamantul ca i s-a solicitat de catre parata sa mearga sa o ajute sa declare acest copil insa a refuzat, motiv pentru care aceasta minora nu a putut fi declarata la starea civila si nu i s-a eliberat certificat de nastere.
In aceasta situatie considera reclamantul ca, se impune a fi radiat numele si prenumele sau, din actul de nastere al minorei, la rubrica tata si eventual inscris numele actualului concubin al paratei, acesta fiind tatal natural al minorei.
In drept s-a invocat dispoz.art 54 C fam.
In sustinerea actiunii reclamantul a depus la dosar certificat medical constatator al nascutului viu nr. 1996, certificat de casatorie si a timbrat legal actiunea.
In dovedirea actiunii reclamantul a solicitat luarea unui interogatoriu paratei.
La termenul de judecata de astazi instanta a invocat din oficiu, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului S.G..
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata din oficiu, instanta retine urmatoarele:
Principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil lasa la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual si a limitelor cererii inclusiv cu privire la persoanele cu care intelege sa isi dispute obiectul procesului.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie, ce poate fi invocata si din oficiu de instanta.
Verificarea calitatii procesuale pasive in persoana paratului are prioritate in raport de orice aspecte legate de fondul cauzei(in acest sens, C.S.J, dec.127/1995, in Buletinul Jurisprudentei 1995).
Sarcina justificarii calitatii procesuale atat active cat si pasive revine reclamantului.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si persoana celui obligat in raportul juridic obligational, deoarece raportul juridic de drept procesual nu se poate lega valabil decat intre partile raportului de drept material dedus judecatii.
Avand in vedere aceste considerente instanta apreciaza ca in speta, paratul S.G. nu are calitate procesuala pasiva motiv pentru care va dispune admiterea exceptiei si in consecinta respingerea actiunii avand ca obiect tagada paternitatii formulata de reclamantul I.I. impotriva paratului S.G., ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In raport de inscrisurile existente la dosarul cauzei, de raspunsurile la interogatoriu ale paratei, se apreciaza ca actiunea promovata de reclamantul I.I., avand ca obiect actiune in tagada paternitatii este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 54 alin2 Cod familiei, actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita numai de catre sotul mamei, intrucat el este singurul care poate aprecia daca este tatal copilului nascut de sotia sa.
De asemenea potrivit art. 53 alin2 din Codul familiei, copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca a fost conceput in timpul casatoriei si nasterea a avut loc inainte ca mama sa fi intrat intr-o noua casatorie.
In raport de probele administrate in cauza, instanta apreciaza ca prezumtia legala de paternitate instituita prin art. 53 din Codul Familiei a fost rasturnata , constatandu-se ca reclamantul si parata au fost casatoriti de la data de 01.07.2006 fiind despartiti in fapt din vara anului 2007, iar copilul minor I.J.N., nascuta la data de 6 decembrie 2009 nu a fost rezultatul relatiilor de casatorie al partilor ci al paratei cu o alta persoana numitul S.G. cu care parata a convietuit din anul 2008 si in prezent in perioada in care potrivit art. 61 din Codul familiei este considerat timpul legal al conceptiunii cuprins intre a treia suta si a suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului.
De asemenea instanta in conformitate cu dispoz. Art. 8 din Conventia pentru apararea dreptului omului si a libertatilor fundamentale care consacra dreptul la respectarea vietii private si de familie in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Dreptului Omului care a statuat ca protectia vietii familiale presupune si protectia juridica a raporturilor d e familie de fapt, iar nu doar a celor de drept ti in raport d e dispozitiile legale mai sus aratate aplicabile in speta cu care reclamantul a rasturnat prezumtia legala d e paternitate creand astfel copilului situatia de copil din afara casatoriei, conduce la concluzia ca reclamantul nu este tatal minorei I.J.N., nascuta la data de 6 decembrie 2009, urmand a se face cuvenitele rectificari in Registrul de stare civila avand in vedere scopul actiunii si anume stabilirea statutului civil al minorei, vizand un interes major al acesteia.
In conformitate cu dispozitiile Legii nr. 119/ 1996 republicata cu privire la actele de stare civila, copie de pe prezenta hotarire se va inainta Primariei Serbanesti, Serviciu de Stare Civila pentru a face mentiunile necesare in certificatul de nastere al minorei.
Se va lua act de declaratia reclamantului ca nu solicita cheltuieli de judecata.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Minori
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010