Terenuri afectate de capacitatea energetica. Despagubire.

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 29.12.2005, sub numarul 305/2006, reclamantul P.G. a chemat in judecata pe parata S.C. E.O. S.A. - Sucursala Distributie Slatina, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, parata sa fie obligata la plata sumei de 10.000.000 ROL reprezentand c/v productiei nerealizate de pe terenul sau din pricina culpei acesteia in perioada 2003-2005, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca este proprietarul unui teren arabil extravilan in suprafata de 5400 mp situat in comuna Milcov, sat Milcov Deal, T8, P16 cu vecini - E - C. L., V - Vh16/1, S - De89/1, N - padure, conform titlului de proprietate nr. 57620/101/25.03.1998 si actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2235/1.07.1998, iar pe acest teren parata a amplasat 3 stalpi de beton ce sustin reteaua electrica de inalta tensiune, amplasata defectuos si care fac imposibila efectuarea lucrarilor agricole si obtinerea unor productii. S-a precizat ca terenul nu poate fi lucrat mecanizat deoarece se gaseste in panta, iar liniile aeriene de energie electrica cu inalta tensiune cad la o distanta mai mica decat distantele prevazute de normele specifice de amplasare, raspunderea civila operand chiar si pentru culpa cea mai mica.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 998 si 999 din Codul civil.
Parata a depus intampinare, solicitand respingerea cererii, ca neintemeiata, si aratand ca, in baza art. 16 alin. 2 din Legea nr. 318/2003, S.C. E.O. S.A., in calitate de operator de distributie si titular de licenta de distributie si furnizare, este titulara a dreptului de uz si de servitute asupra tuturor terenurilor, fie proprietate privata, fie proprietate publica a tertelor persoane, pe toata durata de functionare a capacitatii energetice. Dreptul de uz si servitute se realizeaza cu titlu gratuit, in temeiul art. 16 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, acesta necreand decat o obligatie de a achita eventuale despagubiri proprietarilor de teren asupra culturilor, numai cu ocazia interventiilor efectuate pentru executarea lucrarilor de revizii, reparatii sau retehnologizari. Per a contrario, in calitate de titulara a dreptului de servitute si uz cu titlu gratuit, S.C. E.O. S.A. nu poate fi obligata la plata niciunei pretinse daune, ingradirea nefiind in contradictie cu principiul constitutional al garantarii si ocrotirii proprietatii. In aprecierea acestei solutii, s-a cerut instantei sa aiba in vedere si dispozitiile art. 19 alin. 2 si 3 din Legea nr. 318/2003, conform carora zona aflata pe traseul retelei electrice se instituie ca fiind zona de protectie si de siguranta. In concret, in cauza, zona de protectie si siguranta de-a lungul instalatiei electrice nu este in nici un fel afectata, reclamantul nelucrand vreodata acel teren si preferand sa invoce imposibilitatea efectuarii lucrarilor. S-a mai aratat si faptul ca, in baza art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, terenul ocupat de fundatiile stalpilor de sustinere a retelei electrice apartine domeniului public al statului.
La termenul din 23.05.2006 parata a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand ca reclamantul nu poate dovedi proprietarul instalatiei electrice.
La termenul din 5.09.2006 parata a depus note de sedinta, aratand ca invocarea unei situatii identice cu aceea retinuta de Tribunalul Olt la data pronuntarii deciziei nr. 1264/27.06.2002 nu poate fi retinuta, intrucat S.C. E.O. S.A. nu are in inventar reteaua energetica respectiva iar cadrul legal aplicabil, respectiv Legea nr. 318/2003, reglementeaza coexistenta instalatiilor energetice de uz si utilitate publica cu terenurile proprietatea tertilor.
In sedinta publica de astazi reprezentantul paratei a renuntat sa reitereze exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, solicitand, pe fond, respingerea cererii, ca neintemeiata, sens in care a depus concluzii scrise, aratand in plus, in raport de cererile anterioare, ca, potrivit deciziei nr. 550/6.06.2006 a Curtii Constitutionale exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, fara a se tine seama de prevederile art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constitutie, potrivit carora continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, in asa fel incat sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau legitime ale altor subiecte de drept. Totodata, exercitarea dreptului de uz si servitute asupra proprietatii reclamantului afectata de capacitatea energetica cu titlu gratuit, pe toata durata existentei acesteia, desi are ca efect lipsirea de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce intr-o expropriere formala si nici intr-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunului ce nu contravine prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si practicii C.E.D.O. in cauzele Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei respectiv Mellacher si altii impotriva Austriei.
Potrivit titlului de proprietate nr. 57620/101/25.03.1998 si actului de partaj voluntar nr. 2235/1.07.1998, reclamantul este proprietarul terenului in suprafata de 5400 mp, situat in comuna Milcov, satul Milcov Deal, T8, P16 cu vecini E - C.L., V - Vh16/1, S - De89/1, N - padure.
Pe acest teren, au fost amplasati 3 stalpi metalici, de 110 KV, tip IC 110-263, din care doi sunt in administrarea paratei S.C. E.O. S.A. - Sucursala Distributie Slatina, iar al treilea este dezafectat.
Liniile electrice ce traverseaza terenul au fost puse in functiune in anii 1963, 1968 si 1980, conform normativelor, distanta fata de sol a fazei celei mai apropiate fiind de 15m pentru toate cele patru circuite, aspecte constatate personal de expertul electroenergetician G.C..
Acelasi expert a concluzionat ca proprietarul terenului poate executa lucrari mecanizate cu orice fel de utilaj pe suprafata de teren traversata de instalatia energetica, gabaritul utilajelor neprezentand risc din punct de vedere al distantelor la care sunt situate conductoarele, cea mai mica distanta fiind de 7,30 m, pana la care nu exista riscuri de electrocutare, si ca singura suprafata afectata este de 70 mp, ocupata de fundatia stalpilor, terenul nefiind lucrat din pricina inclinatiei sale.
Expertul agricol P.M. a stabilit ca venitul net ce ar fi putut fi produs pe intreaga suprafata de 5400 mp, teren situat in comuna Milcov, satul Milcov Deal, T8, P16, in perioada 2003-2005 este de 552 RON, suma necontestata de parti, potrivit raportului de expertiza tehnica judiciara nr. 649/1.05.2006 (f. 47-53, 72-75).
Asa cum si Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut constant, Legea energiei electrice nr. 318/2003, prin art. 16 si art. 18, face distinctie intre dreptul de uz instituit pentru executarea lucrarilor necesare realizarii sau retehnologizarii capacitatii energetice, care poate afecta atat proprietatea pe care se afla amplasata capacitatea energetica, dar si terenuri invecinate si dreptul de uz instituit asupra terenului pe care se afla amplasata capacitatea energetica.
Astfel, conform art. 16 alin. 4 din Legea nr. 318/2003, drepturile de uz si de servitute se exercita cu titlu gratuit atunci cand privesc terenuri care sunt afectate de capacitatea energetica. Atunci cand e vorba terenul pe care se afla amplasata capacitatea electrica, conform alin. 6 din art. 16 al Legii nr. 318/2003, dreptul de uz se stabileste si se exercita cu respectarea principiului echitatii, a dreptului de proprietate si a legislatiei in vigoare, ceea ce inseamna ca el se va stabili prin plata unei indemnizatii lunare corespunzatoare.
Textele in discutie au facut, de altfel, obiectul de analiza al Curtii Constitutionale, care a statuat ca prevederile art. 16 alin. 4, art. 18 si ale art. 19 alin. 3 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 instituie o sarcina gratuita care greveaza proprietatile afectate de capacitati energetice pe toata durata existentei acestora. Aceasta sarcina consta in obligatia detinatorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite interventia titularilor de licenta pentru retehnologizari, reparatii, revizii sau remedierea avariilor, in baza drepturilor de uz si servitute ale acestora din urma asupra proprietatilor respective (Decizia nr. 140 din 23 martie 2004).
Ca atare, in baza art. 16 alin. 6 din Legea energiei electrice nr. 318/2003, instanta va admite in parte cererea, obligand parata la plata catre reclamant a sumei de 7,15 RON, contravaloarea productiei nerealizate pentru anii 2003-2005, calculata prin raportarea sumei de 552 RON stabilita pe intreaga suprafata de 5400 mp, teren situat in comuna Milcov, satul Milcov Deal, T8, P16, potrivit raportului de expertiza tehnica judiciara nr. 649/1.05.2006, la suprafata afectata de 70 mp, astfel cum reiese din raportul de expertiza tehnica nr. 1991/3.11.2006, intocmit de expert G.C.
Stabilirea dreptului de uz si exercitarea sa cu respectarea principiului echitatii, a dreptului de proprietate si a legislatiei in vigoare, ca regula prin plata unei indemnizatii lunare corespunzatoare, poate fi asimilata contravalorii productiei nerealizate pentru terenul in cauza, cat timp partile nu au prevazut o astfel de indemnizatie.
In ce priveste aplicarea jurisprudentei C.E.D.O. invocata de parata, instanta retine ca solutia pronuntata nu incalca dispozitiile art. 1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

In cauza Sporrong si Lonnroth c. Suediei, mostenitorii domnului Sporrong si doamna Lonnroth au sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, invocand incalcarea mai multor articole din Conventie.
Referitor la violarea art. 1 din Protocolul nr.1, Curtea a observat ca autoritatile suedeze nu au trecut la exproprierea imobilelor reclamantilor: acestia puteau sa-si foloseasca bunurile, sa le vanda, sa le lase mostenire, sa le doneze sau sa le ipotecheze. Prin urmare, din punct de vedere formal, reclamantii nu au fost nici o clipa lipsiti de proprietatea lor. De asemenea, Curtea a observat ca situatia dedusa judecatii nu se asimileaza nici cu o expropriere de fapt intrucat, desi a pierdut din substanta sa, dreptul de proprietate al reclamantilor nu a disparut. Cu toate acestea, Curtea a stabilit ca a existat o ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate al reclamantilor deoarece, desi permisele de expropriere lasau intact din punct de vedere juridic dreptul reclamantilor de a se folosi si de a dispune de bunurile lor, ele reduceau intr-o larga masura posibilitatea practica de exercitare a acestui drept. In acelasi timp, interdictiile de construire limitau dreptul reclamantilor de a se folosi de bunurile lor. Curtea a mai stabilit ca aceasta ingerinta in dreptul de proprietate nu era justificata prin prisma alin. 2 al art. 1 si nici nu respecta cerinta unui echilibru just intre interesul general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. Aceasta, deoarece legislatia in vigoare in perioada respectiva se caracteriza prin rigiditate: in afara de retragerea pur si simplu a permiselor, care necesita acordul municipalitatii, ea nu oferea nici un fel de mijloc de modificare ulterioara a situatiei proprietarilor in cauza.
In concluzie, Curtea a retinut ca reclamantii au ramas o perioada lunga de timp intr-o incertitudine completa in ceea ce privea soarta proprietatii lor si au suportat astfel o povara speciala si excesiva pe care ar fi putut-o face legitima numai posibilitatea de a reclama scurtarea duratei de valabilitate a permiselor sau aceea de a putea cere reparatii.Aceste posibilitati erau excluse in respectiva perioada de legislatia suedeza, iar la data solutionarii cauzei legislatia continua sa o excluda pe cea de-a doua.

In cauza Mellacher si altii versus Austria, in care reclamantii s-au plans pentru violarea art. 1 din Protocolul nr.1, ca urmare a adoptarii unei legi care limita nivelul chiriilor pentru anumite categorii de apartamente, in care se incadrau si cele ai caror proprietari erau reclamantii.

Mai intai, Curtea a stabilit ca in cauza este aplicabil art. 1 din Protocolul nr.1, respectiv cel de-al doilea paragraf: “Fara nici o indoiala, reducerile facute, in virtutea legii din 1981, au constituit un amestec in folosirea drepturilor pe care petitionarii le aveau in calitate de proprietari de bunuri inchiriate. Chiar daca ele au dus la lipsirea celor interesati de o parte din veniturile imobiliare, ele nu se traduc intr-o expropriere formala si nici intr-o expropriere de fapt, ci duc la un control al folosintei bunurilor."
Referitor la interesul public si la marja de apreciere recunoscuta legiuitorului, Curtea a statuat ca: “In punerea in practica a politicilor sociale si economice si, mai ales, in domeniul locuintelor, legiuitorul trebuie sa se bucure de o mai mare latitudine pentru a se pronunta atat asupra existentei unei probleme de interes public, care cere o reglementare, cat si asupra alegerii modalitatilor de aplicare a acesteia din urma."
Mai mult, Curtea a admis ca, pentru a reforma legislatia sociala si in special pe cea referitoare la controlul chiriilor, legiuitorul trebuie sa poata lua masuri care sa implice si executarea in viitor a unor contracte incheiate anterior. Analizand circumstantele particulare ale spetei, Curtea a decis ca nu a avut loc o violare a art. 1, deoarece legea in discutie incerca sa reduca diferentele excesive si injuste intre chiriile unor apartamente asemanatoare, sa combata specula imobiliara si sa faciliteze persoanelor de conditie modesta accesul la locuinte cu o chirie rezonabila, incurajand in acelasi timp modernizarea imobilelor care nu raspundeau anumitor norme si, deci, urmarea un tel legitim, conform interesului general.

In baza art. 274 si 276 din Codul de procedura civila, va compensa cheltuielile de judecata, avand in vedere solutia pronuntata.