Plangere contraventionala. Blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea autovehiculelor.

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, sub nr. 35247/299/2006 la 30.10.2006 petentul B.E. in nume propriu si in calitate de administrator al S.C. E.I. SRL Bucuresti, in contradictoriu cu intimata S.C. M.S.SRL, a solicitat instantei anularea procesului verbal de constatare si dispunere a masurii de ridicare/eliberare nr. 0893/27.09.2006, obligarea  acesteia la restituirea sumei de 200 RON incasate conform chitantei nr. 6591318/27.09.2006, cu cheltuieli de judecata.
 In motivarea plangerii, petentii arata ca in data de 27.09.2006 petentul  B.E. a parcat autoturismul proprietatea societatii al carei administrator  este in zona Primaverii in municipiul Slatina pentru cca. 10 minute, iar cand s-a intors a constatat ca masina fusese ridicata de reprezentantii paratei, fara ca vreun agent de politie sa fie  la fata locului si transportata la un  depozit al acesteia, unde a fost completat procesul - verbal atacat si factura.
Petentii au aratat faptul ca  in conformitate cu art. 2 din H.G. nr. 147/1992 constatarea stationarii neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se  efectueaza de ofiterii de politie sau subofiterii de politie, de primari si de imputernicitii consiliului local care aplica si sanctiunea iar potrivit art. 253 alin.  1 din H.G.  nr. 85/2003  mobilizarea vehiculelor se dispun e prin proces - verbal de politist, art. 21 alin. 2 din O.G. 2/2001 stipuleaza obligatia comunicarii actelor de  catre agentii constatatori care nu au dreptul sa aplice sanctiunea catre organul  competent.
Precizeaza petentii ca nu exista un proces verbal de constatare a contraventiei intocmit de agentul de politie, nici dovada ca procesul verbal ce face obiectul prezentei contestatii a fost comunicat organului de politie, in vederea aplicarii de catre aceasta a sanctiunii, s-a incalcat dreptul contravenientului de a formula obiectiuni, potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. 2/2001, potrivit dispoz. art.  19 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind confirmarea de un martor a refuzului contravenientului de a semna si art. 19 alin. 2 din O.G. 2/2001 care interzice ca martorul sa aiba calitatea de  agent constatator.
Petentii invoca nulitatea procesului verbal avand in vedere neconsemnarea obiectiunilor formulate si existenta unui martor asistent care in conformitate cu H.C.L. nr. 98/2006 are calitatea de agent constatator.
In drept, plangerea s-a intemeiat pe  art. 112 si urm. C.pr.civ., O.U.G. 195/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, H.G. 85/2003, O.G. 2/2001, H.G. 147/1992 a Municipiului Slatina.
Judecatoria Sectorul 1 Bucuresti prin sentinta civila nr. 18576 din 04.12.2006, a admis exceptia necompetentei teritoriale a instantei si a declinat  competenta judecarii cauzei in favoarea Judecatoriei Slatina.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 1258/311/2007.
La termenul de judecata din 13.03.2007 petentul B.E. a formulat precizare la cererea de chemare in judecata, invederand faptul ca intelege sa solicite  anularea procesului verbal nr. 0893/27.09.2006 si restituirea sumei de 200 lei, numai in nume propriu nu si in calitate de reprezentant al  S.C. E.I. SRL.
Reprezentantul intimatei a declarat in sedinta publica ca nu intelege sa formuleze obiectiuni in raport de aceasta cerere, cu care de altfel este de acord.
Analizand ansamblul materialului probator  administrat  in cauza instanta  retine urmatoarele:
In data de 27-.09.2006 petentul B.E. a parcat autoturismul proprietatea societatii S.C. E.I. SRL Bucuresti al carei administrator este, in zona Primaverii din municipiul Slatina. Ulterior, autoturismul sau  a fost ridicat de catre agentii intimatei si a fost eliberat petentului dupa ce acesta a achitat suma de 200 lei reprezentand o taxa pentru eliberarea autoturismului.
Petentul invoca mai multe motive de nelegalitate ale  procesului verbal, considerate intemeiate de catre instanta.
Astfel, in ceea ce priveste legalitatea acestei sanctiuni, instanta are in vedere prevederile H.G. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea autovehiculelor sau remorcilor stationate neregulamentar pe drumurile publice  potrivit carora: autovehiculele sau remorcile stationate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate si depozitate in spatii de parcare fixate de primarii, pana la eliberarea acestora proprietarilor.
Art. 2. - Constatarea stationarii neregulamentare a autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de ofiterii sau subofiterii de politie, de primari, precum si de imputernicitii consiliului local pe raza caruia s-a petrecut fapta contraventionala, care aplica si sanctiunea, conform prevederilor legale in vigoare.
Agentii constatatori prevazuti la alin. 1 dispun in scris masurile de blocare sau ridicare a vehiculelor prevazute la art. 1 si asista la aceste operatiuni.
Art. 3.- Blocarea, ridicarea, transportul si depozitarea autovehiculelor se efectueaza de unitatile autorizate prin dispozitia primarului.
Art. 4.- Unitatile autorizate potrivit art. 3 raspund pentru eventualele avarii cauzate autovehiculelor, in conditiile prevazute de lege.
Art. 5. - Deblocarea ori restituirea autovehiculelor sau remorcilor se efectueaza de unitatile autorizate, dupa ce se face dovada achitarii amenzii contraventionale si a taxei speciale stabilite de consiliul local, potrivit legii, precum si a cheltuielilor reprezentand contravaloarea operatiunilor efectuate.
Dispozitiile art. 5 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor stabileste ca sanctiunile contraventionale pot fi principale si complementare.
Dupa ce legea enumera cu titlu exemplificativ  sanctiunile complementare, se stabileste in art. 5 alin. 4 din O.G. 2/2001 faptul ca prin legi speciale se pot stabili si alte sanctiuni principale sau complementare. Rezulta asadar ca legiuitorul a inteles sa nu stabileasca cu titlu limitativ sanctiunile contraventionale principale sau complementare ci dimpotriva sa lase la latitudinea organelor emitente a unor acte administrative cu caracter normativ posibilitatea de a stabili alte sanctiuni contraventionale complementare in functie de  contextul economico-social.
Prin H.G. 147/1992  se stabileste  o masura  de natura contraventionala  si anume blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea autovehiculelor sau remorcilor stationate neregulamentar pe drumurile publice, insa numai in masura in care se stabileste potrivit dispozitiilor legale natura contraventionala deci ilicita a faptei conducatorului auto.
In prezenta cauza se constata ca blocarea si ridicarea autoturismului au fost efectuate  de catre organele constatatoare ale societatii intimate fara insa ca in prealabil sa se fi constatat si sanctionat de catre organele legal abilitate  fapta de parcare in locurile interzise, si fara ca masura ridicarii sa fie dispusa in scris de catre agentii constatatori ai faptei contraventionale retinuta in sarcina petentului,conform art. 2 din HG  147/1992.
Sanctiunile contraventionale principale au scopul de a sanctiona o  anumita conduita considerata ilicita prin dispozitiile legale, avand in vedere prevederile art. 1 din O.G. 2/2001 potrivit carora constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie stabilita si sanctionata prin act normativ sau administrativ.
Spre deosebire de acestea, sanctiunile contraventionale complementare nu au scop represiv, acesta revenind numai sanctiunilor contraventionale principale, ci au scop  preventiv si anume inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege.
Sanctiunile complementare nu au caracter de sine statator ci ele fiinteaza numai pe langa o sanctiune contraventionala principala, astfel incat soarta lor juridica depinde de  cea a sanctiunilor principale  potrivit principiului "accesorium saequitur principalem" adica  situatia juridica secundata urmeaza soarta juridica a celei principale.
Nu se poate recunoaste valabilitatea unei sanctiuni contraventionale complementare in lipsa unei sanctiuni principale deoarece in caz contrar orice persoana  s-ar vedea expusa unor masuri adiacente care privesc bunurile sau persoana sa, fara ca in prealabil sa cunoasca  fapta ilicita care ii este imputata si sanctiunea aplicata.
Nu se pot retine nici apararile formulate de catre intimata in sensul ca obiectul societatii nu-l reprezinta  constatarea savarsirii unor contraventii si aplicarea sanctiunilor contraventionale, deoarece lipsa atributiilor in acest sens nu ii exonereaza pe agentii constatatori apartinand societatii intimate de obligatia prevazuta in art. 21  din O.G. 2/2001, respectiv de a trimite procesul verbal de constatare organelor competente pentru aplicarea sanctiunii contraventionale.
Agentii constatatori ai societatii intimate au incalcat dispozitiile legale care impun constatarea faptei contraventionale privind stationarea in locuri nepermise de catre organele abilitate legal urmate de aplicarea unei sanctiuni contraventionale principale  si ulterior aplicarea unei sanctiuni contraventionale complementare, cu atat mai mult cu cat  H.C.L. 44/2003 in anexa prevede la art. 3 ca activitatile de blocare, ridicare, depozitare, transport si eliberare a vehiculelor oprite si stationate neregulamentar se desfasoara in colaborare cu organele de politie ale mun. Slatina.
De asemenea, este neintemeiata apararea formulata de catre societatea intimata in sensul ca prin achitarea imediat a taxei de deblocare petentul  a confirmat cele consemnate in procesul verbal. Instanta are in vedere ca recunoasterea este un act de dispozitie compatibil numai cu manifestarea expresa de vointa si trebuie sa fie neechivoca, ea neputandu-se deduce din alte imprejurari de fapt susceptibile de a primi mai multe semnificatii. Numai in cazuri expres prevazute de lege se reglementeaza in mod limitativ cazurile in care o anumita conduita a omului are semnificatia unei recunoasteri  respectiv prevederile art. 225 sau 174 C.p.c., care nu sunt aplicabile in prezenta cauza.
Prin achitarea imediata a taxei de deblocare, petentul  nu a recunoscut in nici un caz cele consemnate in procesul verbal ci dimpotriva, aceasta manifestare de vointa nu a semnificat decat intentia sa de a beneficia si exploata cum considera de cuviinta autoturismul proprietatea societatii al carei administrator este.
De altfel, prin achitarea imediata a taxei de eliberare a autovehiculului, petentul a urmarit redobandirea exercitiului dreptului de a utiliza autovehiculul in conditiile in care  agentii constatatori ai societatii intimate nu au respectat prevederile art. 5 pct. 10 din H.C.L. 44/2003, conform carora ridicarea unui vehicul imobilizat cu dispozitiv de blocare se va face in cazul in care vehiculul ramane imobilizat mai mult de 24 de ore, fara a se face dovada platii prestatiei, si nu imediat asa cum s-a procedat in cauza.
Mentiunea privind martorul asistent nu este prevazuta de lege, respectiv de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute, ci aceasta mentiune este dedusa ca fiind sub sanctiunea nulitatii relative.
Potrivit art. 19 alin. 2 din O.G. 2/2001 nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.
In prezenta cauza, se constata ca in procesul verbal nr. 0893/27.09.2006, martorul asistent este  T.I.D., persoana care, potrivit H.C.L. 98/2006 are calitatea de agent constatator in ceea ce priveste stationarea neregulamentara a autovehiculelor, angajat al societatii intimate.
Pentru a interveni sanctiunea nulitatii relative este necesar sa se constate intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: nerespectarea unor dispozitii legale care disciplineaza incheierea unui act juridic, conditie indeplinita in cauza, aceasta sa fi determinat producerea unei vatamari materiale sau procesuale, iar vatamarea sa nu poata fi inlaturata altfel decat prin anularea actului incheiat.
In prezenta cauza se constata ca prin indicarea unui martor asistent  care are totodata calitatea si de agent constatator, i s-a produs petentului o vatamare constand in imposibilitatea de a lua cunostinta de fapta imputata, imprejurarile acesteia si sanctiunea complementara aplicata.
Apararea formulata de catre petent in sensul neconsemnarii obiectiunilor formulate, nu este intemeiata deoarece si aceasta mentiune nu este prevazuta sub sanctiunea nulitatii absolute conform art. 17 din O.G. 2/2001, ci  nerespectarea dispozitiilor legale privind dreptul de a face obiectiuni, este sanctionata cu nulitatea relativa. Insa, vatamarea produsa petentului a fost inlaturata prin posibilitatea  exercitata in concret de a formula plangere conform dispozitiilor legale si de a-si valorifica toate obiectiunile in ceea ce priveste legalitatea si temeinicia procesului verbal in fata instantei de judecata.
Potrivit art. 1 din O.G. 2/2001, legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penala. Constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatia stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarare a Guvernului sau dupa caz prin hotarare a Consiliului local sau a Consiliului judetean.
Aceste caracteristici generale ale contraventiei care se regasesc si in norma speciala care reglementeaza fapta retinuta in sarcina petentului determina  caracterizarea acesteia ca acuzatie in materie penala si deci includerea in campul de aplicare ale art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Pentru a stabili daca o  anumita procedura intra in domeniul penal al art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului , Curtea  a instituit trei criterii: calificarea din dreptul intern al statului in cauza, natura faptei incriminate, si natura si gradul de severitate al sanctiunii.
Autonomia notiunii "in materie penala " determina aplicarea garantiilor art. 6 CEDO ori de cate ori o masura este calificata penala in dreptul intern al statului in cauza . Insa, faptul ca in conformitate cu dreptul intern al unui stat o anumita fapta  nu este considerata de natura penala  nu duce in mod automat la neaplicarea  articolului 6 din Conventie. In acest moment se vor verifica celelalte doua criterii, fiind suficient unul singur pentru a conduce la includerea masurii  in discutie in domeniul  penal al Conventiei.
Cel de-al doilea criteriu - natura dispozitiei sanctionatorii -  include doua subcriterii: campul de aplicare al normei si scopul pedepsei, aceste doua subcriterii actionand in  mod cumulativ.
Avandu-se in vedere capul de aplicare al normei, trebuie verificat cui se adreseaza norma in discutie, respectiv daca aceasta are un caracter special, adresandu-se unei categorii restranse de persoane sau dimpotriva  daca norma are un caracter general . Se constata ca norma legala aplicabila in prezenta cauza are un caracter general, aplicandu-se tuturor cetatenilor, in considerarea  intereselor generale ale societatii.
Luandu-se in considerare subcriteriul scopului pedepsei, Curtea Europeana a stabilit ca atata vreme cat norma juridica are caracter general  si urmareste un scop represiv , articolul  6 nu face diferenta intre fapte in functie de gravitatea lor . Sa decis ca articolul 6 din Conventie nu distinge intre infractiuni si fapte ilicite nepedepsibile penal deoarece le lipseste gradul de pericol social al infractiunii ; el se aplica de fiecare data cand o persoana este acuzata de savarsirea unei infractiuni sau a altei fapte ilicite susceptibila de aplicarea unei sanctiuni.
Rezulta cu claritate ca distinctia intre infractiuni si contraventii existenta in dreptul intern al mai multor state parte la Conventie este irelevanta din punct de vedere al art. 6 din Conventie, acesta fiind aplicabil la ambele forme de ilicit, atata vreme cat natura dispozitiei sanctionatorii o cere (CEDO, cauza Lauko c. Slovaciei, hotararea din 2 septembrie 1998).
Natura si gravitatea pedepsei aplicate sau aplicabile  unei persoane are relevanta din punct de vedere al aplicarii art. 6 din Conventie, avand in vedere ca, potrivit legislatiei interne, scopul aplicarii sanctiunilor contraventionale este unul represiv si preventiv.
Contraventia retinuta in sarcina petentului intruneste elementele unei fapte de natura penala in sensul art. 6 par. 1  din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat campul de aplicare al prevederilor H.G. 147/1992 priveste pe toti cetatenii, fara indeplinirea unei conditii speciale , iar sanctiunea instituita de lege  are un caracter preventiv si represiv.
Pe cale de consecinta, in cauza  petentului ii sunt recunoscute si garantiile procedurale specifice in materie penala, in ceea ce priveste dreptul la un proces echitabil, printre care si prezumtia de nevinovatie prev. de art. 6 par. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Aceasta prezumtie, ca orice prezumtie legala relativa conduce la rasturnarea sarcinii probei, astfel ca, in cadrul plangerilor contraventionale cel care trebuie sa faca dovada existentei faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia este organul constatator.
In cauza de fata, societatea intimata prin aplicarea unei sanctiuni contraventionale complementare fara ca in prealabil sa se fi stabilit existenta unei fapte ilicite in sarcina petentului  savarsita cu vinovatie  i-a incalcat acestuia prezumtia de nevinovatie.
Instanta apreciaza ca acest proces verbal  nu poate face dovada prin el insusi, astfel incat sa conduca la rasturnarea prezumtiei de nevinovatie care opereaza in favoarea  petentului. Procesul verbal de contraventie prin care petentul este sanctionat contraventional cu o sanctiune principala,  neincheiat in aceasta cauza reprezinta actul prin care petentul este acuzat de savarsirea contraventiei.
Nefiind acuzat in mod oficial de savarsirea unei fapte contraventionale, petentului i s-au incalcat toate garantiile dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 din Conventia Europeana.
Ca o consecinta a functionarii prezumtiei de nevinovatie, instanta apreciind ca in cauza aceasta nu a fost rasturnata, va admite plangerea contraventionala si va dispune anularea procesului verbal nr. 0893/27.09.2006 si va dispune obligarea intimatei la restituirea taxei de eliberare a autovehiculului platita de catre petent.
Constatandu-se culpa procesuala a intimatei in temeiul art. 274 C.p.c. se va dispune obligarea acesteia la restituirea in favoarea petentului  a sumei de 1031 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorariu aparator si contravaloarea taxei de timbru achitata in prezenta cauza desi  potrivit legii nu se impunea  achitarea acesteia.