InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Slatina

PARTAJ SUCCESORAL. CALITATE PROCESUALA ACTIVA

(Sentinta civila nr. 1778 din data de 11.04.2006 pronuntata de Judecatoria Slatina)

Domeniu Succesiuni, mosteniri | Dosare Judecatoria Slatina | Jurisprudenta Judecatoria Slatina

PARTAJ SUCCESORAL. CALITATE PROCESUALA ACTIVA
Sentinta civila nr. 1778/11.04.2006

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina, la data de 21.02.2006, sub nr. 2340/2006, reclamanta B.V. a chemat in judecata pe paratele D.I. si C.M.S., solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa dispuna partajarea averii succesorale ramasa la decesul autorilor B.G., B.A. si B.M., urmand a se stabili masa succesorala si cotele ce se cuvin partilor, si lichidarea starii de indiviziune, prin individualizarea si atribuirea bunurilor.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca autorul B.G. a decedat la 27.11.1998, iar autoarea B.A. la 20.08.1999, descendentul de gradul I al acestora B.M., fiind predecedat, la 8.10.1997. Mostenitorii cu vocatie succesorala au ramas reclamanta B.V., in calitate de sotie supravietuitoare a autorului B.M., si descendentele de gradul I ale acestuia, paratele D.I. si C.M.S., fiice.
Bunurile succesorale ramase sunt 190 actiuni, pentru care s-a eliberat de S.C. Peco Olt S.A. Slatina certificatul de actionar nr. 3547468/30.07.1996 pe numele autorului B.G. si 190 actiuni pentru care s-a eliberat certificatul de actionar nr. 3547467/30.07.1996 pe numele B.A..
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 728 din Codul civil.
Cererea a fost legal timbrata, cu taxa judiciara de timbru in suma de 20 RON si timbru judiciar de 3.000 ROL.
In dovedirea cererii, s-au depus la dosar, in fotocopie, certificatele de actionar nr. 3547467/30.07.1996 si nr. 3547468/30.07.1996, emise de S.C. Peco S.A. Slatina (f. 3-4), certificatele de deces ale autorilor B.M., B.G. si B.A. (f. 5-7), certificatele de nastere ale paratelor si certificatele de casatorie ale acestora, precum si certificatul de casatorie al reclamantei (f. 8-11).
La termenul din sedinta publica de astazi, instanta a ramas in pronuntare asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei B.V. in formularea cererii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva acestei exceptii, instanta retine ca una din conditiile pentru a fi parte in procesul civil, alaturi de interes, capacitate procesuala si formularea unei pretentii, este calitatea procesuala (legitimatio ad causam), care presupune existente unei identitati intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului afirmat (calitatea procesuala activa), precum si persoana parateleui si cel care este subiect pasiv in raportul juridic dedus judecatii (calitatea procesuala pasiva), fiind necesar ca reclamantul sa justifice atat calitatea procesuala activa, cat si calitatea procesuala pasiva.
In cauza, reclamanta este sotia supravietuitoare a numitului B.M., decedat la 8.10.1997 si care nu si-a putut mosteni autorii, mama si tatal sau, B.A., decedata la 20.08.1999, si B.G., decedat la 27.11.1998, intrucat acesta a decedat anterior autorilor sai.
In aceasta situatie opereaza dispozitiile art. 665 alin. 2 si 667 din Codul civil, singurii succesori ai defunctilor B.A. si B.G., care au lasat masa succesorala indicata de reclamanta si compusa din actiunile eliberate de S.C. Peco Olt S.A. Slatina, fiind paratele D.I. si C.M.S., prin reprezentarea tatalui lor, B.M., predecedat autorilor.
Aceasta pentru ca reprezentarea succesorala opereaza numai in privinta descendentilor defunctilor ori descendentilor din frati si surori, iar nu si pentru sotul supravietuitor, care are drepturi proprii numai la mostenirea sotului decedat.
In patrimoniul sotului decedat, B.M., nu se gaseau, la data decesului, bunurile indicate in prezenta cerere.
Exceptia lipsei calitatii procesuale este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie, putand fi invocata din oficiu de instanta, potrivit dispozitiilor art. 108 alin. 1 din Codul de procedura civila.
Pentru toate aceste considerente, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei B.V. si, in consecinta, va respinge cererea, cu obiect partaj succesoral, ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Succesiuni, mosteniri

Antecontract de vanzare cumparare. Cumparator - beneficiar decedat. Solicitarea mostenitorilor de a incheia contract in forma autentica. - Decizie nr. 222 din data de 03.04.2014
Acceptarea tacita a succesiunii in cadrul termenului de optiune succesorala de 6 luni - Decizie nr. 216 din data de 01.03.2012
Actiune succesorala. Compunerea masei succesorale. - Decizie nr. 263 din data de 02.05.2011
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 179 din data de 10.05.2010
Succesiune. Jonctiunea posesiilor. - Decizie nr. 829 din data de 17.12.2009
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 66 din data de 01.02.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 711 din data de 19.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 690 din data de 13.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 30.05.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 1056 din data de 23.06.2011
Succesiune - Sentinta civila nr. 1563 din data de 15.12.2011
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1515 din data de 07.12.2011
Succesiune - Sentinta civila nr. 1323 din data de 20.10.2011
Anulare act - Sentinta civila nr. 384 din data de 27.01.2011
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 1218 din data de 24.11.2010
Succesiune - iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1296 din data de 09.12.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1223 din data de 24.11.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1239 din data de 02.12.2010
Revocare donatie - Sentinta civila nr. 822 din data de 06.10.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 551 din data de 03.06.2010