InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sinaia

PLANGERE IMPOTRIVA INCHEIERII DE CARTE FUNCIARA

(Sentinta civila nr. 307 din data de 27.03.2013 pronuntata de Judecatoria Sinaia)

Domeniu Carte Funciara | Dosare Judecatoria Sinaia | Jurisprudenta Judecatoria Sinaia

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 05.09.2012 sub nr.1804/310/2012 petenta  SC D SA, a formulat in contradictoriu cu intimatul O S PRIN P plangere impotriva incheierii de respingere nr. 44213 din data de 28.08.2012, pronuntata de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti in dosarul nr. 44213/30.07.2012 (denumita "Incheierea de Respingere").
In motivarea actiunii petenta a aratat ca intre Dunarea IFN in calitate de proprietar-locator pe de-o parte, S.C. Dunarea S.A. in calitate de antreprenor general si Consiliul Local Sinaia in calitate de utilizator pe de alta parte a fost incheiat Contractul de achizitie publica pentru furnizarea in sistem de leasing financiar nr. 26452/20.12.2006, avand ca obiect achizitionarea in sistem de leasing financiar a unei instalatii de transport persoane pe cablu de tip telegondola (denumit "Contract"). Ulterior, la data de 30.06.2009, prin Contractul de cesiune a contractului de achizitie publica pentru furnizare in sistem de leasing financiar nr. 26452/20.11.2006, Consiliul Local Sinaia a cesionat, cu acordul D IFN, toate drepturile si obligatiile ce ii reveneau potrivit Contractului, catre S.C. Transport Urban Sinaia SRL. Conform art. 13.1. din Contract: "Dupa terminarea contractului de leasing si dupa ce partile si-au indeplinit toate obligatiile contractuale, acestea vor incheia un contract de vanzare-cumparare in forma autentica pentru bunurile obiect al leasingului, in termen de 15 zile", insa aceasta a refuzat in mod culpabil sa isi indeplineasca obligatia de plata a ratelor de leasing ce ii revenea conform prevederilor Contractului, fiind reziliat de catre Dunarea IFN, reziliere ce a fost comunicata utilizatorului prin Notificarea nr. 70/30.09.2011, urmare a acestei notificari Contractul incetand sa mai fie in fiinta.
In acest context instalatia de transport persoane pe cablu de tip telegondola Sinaia, din care face parte integranta pilonul nr. 4 precum si statiile inferioare ale instalatiei de transport persoane pe cablu de tip telegondola Sinaia, a ramas in proprietatea S.C. D.A.
Se arata ca in cursul lunii noiembrie 2011 Consiliul Local Sinaia a solicitat Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova, Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti pentru prima data intabularea dreptului de proprietate asupra instalatiei de transport pe cablu tip telegondola din Sinaia, pretinzand ca acest drept de proprietate ar fi fost obtinut de la petenta in temeiul Contractului.
Petenta arata ca prin adresa inregistrata la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova sub nr. 6783/30.11.2011, a adus la cunostinta acestei autoritati punctul de vedere in legatura cu cererea de intabulare a Consiliului Local al Orasului Sinaia, si constatandu-se lipsa unui drept de proprietate in patrimoniul Consiliului Local al Orasului Sinaia, in mod corect OCPI a respins la acel moment cererea formulata de Consiliul Local.
Considera incheierea de Respingere ca fiind nelegala si profund nefondata, deoarece intre S.C. D S.A. si Consiliul Local al Orasului Sinaia sau Orasul Sinaia nu a fost incheiat niciodata un act translativ de proprietate asupra pilonului nr. 5 precum si al statiilor inferioare ale instalatiei de transport persoane pe cablu de tip telegondola Sinaia, sau al instalatiei in intregul sau.
Se mai arata de catre petenta faptul ca intimatul Consiliul Local al Orasului Sinaia a initiat impotriva sa o actiune in instanta privind "constatarea transferului dreptului de proprietate asupra instalatiei de transport pe cablu tip telegondola in patrimoniul Consiliului Local al Orasului Sinaia", ce face obiectul dosarului nr. 73677/3/2011 pe rolul Tribunalul Bucuresti.
Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile Legii nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pe cele ale Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliara, aprobat prin Ordinul directorului Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara nr. 633/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
In dovedirea plangerii petenta a depus la dosar un set de inscrisuri, respectiv incheierea de respingere nr.44213/30.07.2012 emisa de OCPI Prahova, extras de carte funciara, anexa 1 la cartea funciara, dovada de comunicare a incheierii (file 12-16).
La cererea instantei s-au comunicat de catre OCPI Prahova duplicatul dosarului de carte funciara nr.44213/2012 (file 208-348).
La data de 31octombrie 2012 petenta a depus la dosar note scrise insotite de inscrisuri  (file 27-75).
In dovedirea precizarii petenta a depus la dosar un set de inscrisuri, respectiv: contractul de achizitie publica pentru furnizarea in sistem de leasing financiar nr.26452/2006, contract de cesiune din 30.06.2009, notificarea nr.70/2011 privind rezilierea contractului de achizitie publica, cererea de chemare in judecata ce face obiectul dosarului nr.73677/3/2011, Ordinul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale nr.1061/2005, extras din Codul Silvic al Romaniei, adresa nr.5494/2012 emisa de Primaria Sinaia catre OCPI Prahova, adresa nr.6754/2012 emisa de Primaria Sinaia - Serviciul Urbanism, adresa emisa de petenta inregistrata la OCPI Prahova sub nr.6783/2011 si note scrise (file 34-90).
La data de 28 noiembrie 2012 intimatul Orasul Sinaia prin primar a formulat in aparare intampinare (file 80-86) prin care a solicitat, in principal, admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si respingerea cererii introductive ca fiind promovata de o persoana fara calitate procesuala, iar in subsidiar, admiterea exceptiei tardivitatii/ inadmisibilitatii formularii plangerii si respingerea ca tardiv formulata/ inadmisibila exceptii ce au fost puse in discutia tuturor partilor si respinse de instanta conform Incheierii de la data de 20 martie 2013.
Pe fondul cauzei intimata a solicitat, in situatia in care se va trece peste cele doua exceptii invocate, respingerea plangerii ca fiind neintemeiata; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea intampinarii intimatul a aratat ca in perioada februarie-martie 2012, s-a adresat Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti cu mai multe cereri avand ca obiect inscrierea dreptului de proprietate publica a Orasului Sinaia asupra terenului situat sub telegondola Sinaia si a elementelor acestei constructii, printre care si statia inferioara si pilonului nr. 5 ale acesteia, anexand cererii toate documentele prevazute de art. 20, alin. 3 si art. 55, alin. 1 din Legea 7/1996, respectiv autorizatia de construire nr. 4/03.01.2007, procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr. 25111/29.11.2011, precum si alte documente administrative mentionate in incheierea de intabulare nr. 10684/01.03.2012 si in extrasul CF pentru informare emise de O.C.P.I. Prahova - B.C.P.I. Ploiesti.
Intimatul apreciaza ca petenta Dunarea IFN nu a depus niciun act din care sa reiasa, macar teoretic si cu titlu de probabilitate, existenta vreunui drept real al sau asupra constructiei reprezentate de Telegondola Sinaia, simpla invocare a unui contract de achizitie publica in sistem de leasing financiar avand ca obiect telegondola, incheiat intre Dunarea IFN si Consiliul Local al Orasului Sinaia, respectiv S.C. Transport Urban Sinaia S.R.L., nu dovedeste sub nicio forma posibila existenta, la momentul actual, a vreunui drept real asupra elementelor telegondolei, respectiv statie inferioara, statie superioara si piloni, in favoarea Dunarea IFN.
De asemenea, pretinsa nerespectare a acestui contract de catre Consiliul Local al Orasului Sinaia si,  sau Transport Urban Sinaia nu pot avea niciun efect asupra incheierilor de intabulare a dreptului de proprietate publica al Orasului Sinaia asupra telegondolei, putand da nastere cel mult posibilitatii de promovare a unei actiuni in pretentii, in raspundere civila contractuala, de catre Dunarea IFN impotriva co-contractantilor sai.
Intimatul mai arata ca dreptul de proprietate asupra unei constructii, cum este si telegondola, se intabuleaza, potrivit dispozitiilor Legii 7/1996, in temeiul actelor ce atesta dreptul de proprietate asupra terenului pe care este edificata si a autorizatiei de constructie si procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, exact cum s-a procedat in speta, iar constructia reprezentata de Telegondola Sinaia, potrivit incheierii de carte funciara, dar si actelor administrative emise in scopul edificarii ei, a intrat in domeniul public pe masura ce a fost incorporata terenului proprietate publica a Orasului Sinaia.
Totodata, intimatul apreciaza ca petenta Dunarea IFN nu a facut in niciun fel dovada existentei macar a unei aparente a calitatii sale de titular al vreunui drept real asupra telegondolei, situatie in care nu poate invoca un interes legitim, personal si direct, ceea ce determina lipsa calitatii sale procesuale active in formularea prezentei plangeri.
De asemenea, au fost invocate dispozitiile art. 50, alin. 2 din Legea 7/1996, potrivit carora " Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a incheierii de admitere sau de respingere, in termen de 15 zile de la comunicare..." De altfel, insasi cererea de reexaminare a incheierii de inscriere in CF a dreptului de proprietate al Orasului Sinaia asupra telegondolei a fost tardiv depusa.
Intimatul a mai invocat netemeinicia plangerii formulate de petenta Dunarea IFN impotriva incheierii de carte funciar, apreciind ca inscrierea dreptului de proprietate publica al Orasului Sinaia asupra statiei inferioare si a pilonului nr. 5 ale telegondolei din Sinaia si a terenului aferent acestuia a fost facuta cu respectarea tuturor dispozitiilor legale incidente.
Se invedereaza instantei ca la cererea de inscriere in cartea funciara au fost anexate toate documentele prevazute de lege, respectiv: act administrativ (autorizatia de construire) nr. 4/03.01.2007; act  administrativ  (procesul-verbal  de  receptie  la  terminarea  lucrarilor)  nr. 25111/29.11.2011; acte administrative din care rezulta dreptul de proprietate al intimatului asupra telegondolei; documentatia cadastrala, respectiv toate documentele prevazute de art. 55, alin. 1 din Legea 7/1996, respectiv autorizatie de constructie, proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, documentatie cadastrala, precum si alte acte administrative, in sensul avut in vedere de art. 20, alin. 3 din Legea 7/1996, din care rezulta existenta acestui drept de proprietate in patrimoniul Orasului Sinaia. Toate aceste documente fac dovada de netagaduit a dreptului de proprietate publica a Orasului Sinaia asupra statiei inferioare si a pilonului nr. 1 ale telegondolei, in sensul dispozitiilor Legii 7/1996, astfel incat sustinerea petentei potrivit careia inscrierea in cartea funciara s-ar fi facut "fara ca din documentele ce au stat la baza respectivei inscrieri sa rezulte ca Orasul Sinaia ar detine un astfel de drept" este facuta cu rea-credinta, fiind total nereala si neavenita.
De asemenea, se arata ca nici sustinerea potrivit careia intre Consiliul Local al Orasului Sinaia si/sau Orasul Sinaia nu ar fi fost incheiat un act translativ de proprietate asupra telegondolei nu are absolut nicio relevanta in cauza, avand in vedere ca inscrierea in cartea funciara a unei constructii, cum este si telegondola, se efectueaza in baza actelor ce atesta dreptul de proprietate asupra terenului pe care a fost edificata, pe de o parte si a autorizatiei de construire si a procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor, pe de alta parte.
Intimatul apreciaza ca au fost indeplinite si respectate pe deplin dispozitiile art. 48, alin. 1 din Legea 7/1996, care prevad conditiile in care se emite o incheiere de inscriere a dreptului de proprietate in cartea funciara, iar cererea de reexaminare este tardiva, cat si prezenta plangere formulata de petenta D aparand ca neintemeiate.
In drept, intimatul a invocat dispozitiile art. 115 si urm. Cod proc. civila, art. 20 alin. 3, art. 48 alin. 1, art. 55, alin. 1 din Legea 7/1996.
La data de 23 ianuarie 2013 s-a depus la dosar de catre SC T S SRL cerere de interventie la plangerea formulata de petenta DSA (file 149-154), prin care a solicitat admiterea in principiu a cererii de interventie, iar pe fond respingerea plangerii ca neintemeiata; cu obligarea la pata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca in anul 2009, Orasul Sinaia prin reprezentantul sau legal, Consiliul Local Sinaia (potrivit dispozitiilor Legii nr. 215/2001 privind administratia publica locala), in calitate de unic asociat, a infiintat subscrisa S.C. Transport Urban Sinaia S.A., in calitate de operator al telegondolei din Sinaia, pentru a asigura o operare cat mai facila a acestei instalatii, iar la data de 1 martie 2012, Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti a emis incheierea nr. 10684 prin care a dispus inscrierea dreptului de proprietate publica a Orasului Sinaia asupra statiei inferioare si a pilonului nr. 5 ale telegondolei Sinaia, precum si asupra terenului situat sub acestea.
De asemenea, prin alte incheieri de carte funciara, O.C.P.I. Prahova - B.C.P.I. Ploiesti a dispus inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate publica a Orasului Sinaia si asupra celorlalte elemente ale telegondolei din Sinaia, potrivit dispozitiilor legale in materie.
Se arata ca justifica interes in cauza de fata pe de o parte, prin  calitatea sa de operator al telegondolei care face obiectul plangerii si, pe de alta parte, de calitatea de societate comerciala avand ca unic asociat reprezentantul legal al intimatei Orasul Sinaia, Consiliul Local Sinaia, inclusiv de a pastra in patrimoniul public al Orasului Sinaia bunul pe care il are in operare si care apartine institutiei publice care are calitatea de unic asociat al sau.
Pe fondul cererii se mai arata ca telegondola din Sinaia are si natura juridica a unei constructii, in acceptiunea Legii nr. 50/1991, sub acest aspect trebuind indeplinite o serie de proceduri legale prevazute de acest act normativ. Una dintre ele, deosebit de relevante in cauza, sub aspectul analizat, este obligativitatea emiterii unei autorizatii de construire anterior inceperii lucrarilor efective de constructii si a incheierii unui proces-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor in momentul receptiei bunului.
          Cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 49 si urm. Cod procedura civila.
          In replica petenta SC DSA a formulat intampinare fata de cererea de interventie accesorie formulata in cauza, prin care a solicitat respingerea cererii de admitere in principiu a cererii de interventie depusa de SC Transport Urban Sinaia SRL, iar pe fond respingerea cererii, in principal ca lipsita de interes, iar in subsidiar ca nefondata
Intimatul Orasul Sinaia prin primar a formulat si depus la dosar cerere prin care solicita in temeiul art.  45 alin. 3 Cod proc. civila emiterea unei adrese catre Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia in vederea introducerii in cauza a Ministerului Public pentru a preciza daca intelege sa puna concluzii in prezenta cauza, avand in vedere caracterul de bun public al telegondolei a carei inscriere in cartea funciara se solicita a fi anulata .
Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia a comunicat prin adresa ca va participa si pune concluzii in cauza de fata, reprezentantul Ministerului Public participand termen de termen la acest dosar a formulat aparari in cauza.
          Prin incheierea de sedinta din 20 februarie 2013 (fila 203) instanta, fata de cererea de interventie accesorie in interesul intimatului formulata de SC Transport Urban Sinaia SA, apreciaza ca nu se justifica  interesul in cauza in raport de disp.art.49 si urm. Cod proc. civila si o respinge, pe de o parte motivat de faptul ca in cauza in calitate de intimat a fost introdus Orasul Sinaia prin Primar potrivit art. 893 din noul Cod civil, respectiv persoana inscrisa in Cartea Funciara, iar unicul asociat al societatii interveniente este Consiliul Local Sinaia, care nu este inscris in respectiva Carte Funciara. Pe de alta parte, calitatea SC Transport Urban Sinaia SA de operator al telegondolei nu justifica interesul in prezenta cauza, fata de obiectul acesteia, respectiv plangere impotriva incheierii de carte funciara.
         In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri de catre toate partile ,fiind depusa toata documentatia care a stat la baza emiterii Incheierii de respingere nr. 44213 din data de 28.08.2012, pronuntata de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti si actele dosarului nr. 44213/30.07.2012.
Din  actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Intre Dunarea IFN in calitate de proprietar-locator pe de-o parte, S.C. D S.A. in calitate de antreprenor general si Consiliul Local Sinaia in calitate de utilizator pe de alta parte a fost incheiat Contractul de achizitie publica pentru furnizarea in sistem de leasing financiar nr. 26452/20.12.2006, avand ca obiect achizitionarea in sistem de leasing financiar a unei instalatii de transport persoane pe cablu de tip telegondola (denumit "Contractul") prin care partile au convenit ca: "Dupa terminarea contractului de leasing si dupa ce partile si-au indeplinit toate obligatiile contractuale, acestea vor incheia un contract de vanzare-cumparare in forma autentica pentru bunurile obiect al leasingului, in termen de 15 zile. "
Ulterior, la data de 30.06.2009, prin Contractul de cesiune a contractului de achizitie publica pentru furnizare in sistem de leasing financiar nr. 26452/20.11.2006, Consiliul Local Sinaia a cesionat, cu acordul petentei, toate drepturile si obligatiile ce ii reveneau potrivit Contractului, catre S.C. TS.R.L., cesionand implicit si drepturile si obligatiile ce ii reveneau din autorizatia de construire obtinuta pentru derularea respectivului Contract.
S-a invocat de catre petenta in motivarea sa ca S.C. Transport Urban Sinaia S.R.L. a refuzat in mod culpabil sa isi indeplineasca obligatia de plata a ratelor de leasing ce ii revenea conform prevederilor Contractului, acesta a fost reziliat de catre Dunarea IFN SA, reziliere ce a fost comunicata utilizatorului prin Notificarea nr. 70/30.09.2011, urmare a acestei notificari Contractul incetand sa mai fie in fiinta.
In acest context, Contractul fiind reziliat inainte de terminarea sa si in lipsa unui contract de vanzare-cumparare in forma autentica incheiat de S.C. T U S.R.L. cu proprietarul-finantator al bunului in conformitate cu prevederile art. 13.1 din Contract, instalatia de transport persoane pe cablu de tip telegondola Sinaia, din care fac parte integranta pilonul nr. 4 si statiile inferioare ale instalatiei de transport pe cablu tip telegondola, a ramas in proprietatea S.C. D S.A.
Desigur ,  sustine petenta ca in urma cesiunii din data 30.06.2009 Consiliul Local al Orasului Sinaia/Orasul Sinaia au devenit terti desavarsiti fata de Contract, la data de 01.03.2012, invocand interventia unei prezumtive accesiuni imobiliare artificiale, Consiliul Local al Orasului Sinaia/Orasul Sinaia a solicitat Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova, Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti ("OCPI") intabularea in Cartea Funciara a unui pretins drept de proprietate publica asupra pilonului nr. 5, asupra statiilor inferioare ale instalatiei de transport pe cablu tip telegondola si a parcelei de teren pe care acesta este amplasat cu nr. cadastral 22960.
Petenta crede ca din documentatia prezentata de Consiliul Local al Orasului Sinaia/Orasul Sinaia la OCPI in vederea intabularii pretinsului sau drept de proprietate publica lipsesc o serie de documente esentiale pentru inscrierea legala a unui asemenea drept in Cartea Funciara, si anume: dovada dobandirii de catre Orasul Sinaia a dreptului de proprietate publica asupra "Pilonului gondola nr. 4" si asupra "Statiilor inferioare ale telegondolei" prin vreuna dintre modalitatile prevazute de art. 863 Cod Civil; dovada transferului "Pilonului gondola nr. 1" si a "Statiilor inferioare ale telegondolei" din domeniul privat al Orasului Sinaia in domeniul public al acestuia; lipsa din inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al Orasului Sinaia a "Pilonului gondola nr. 4" si a "Statiilor inferioare ale telegondolei"; dovada transferului terenului cu nr. cadastral nr. 22935 din domeniul privat al Orasului Sinaia in domeniul public al acestuia; lipsa din inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al Orasului Sinaia a terenului cu nr. cadastral nr. 22935.
Cu toate acestea, petenta apreciaza ca OCPI a admis, in mod nelegal, cererea de intabulare a intimatei din prezenta cauza, fara ca din documentele ce au stat la baza respectivei inscrieri sa rezulte ca Orasul Sinaia ar detine un astfel de drept de proprietate.
Contractul dintre parti pretinde petenta ca fost reziliat de catre Dunarea IFN SA, reziliere ce a fost comunicata utilizatorului prin Notificarea nr. 70/30.09.2011, iar ca urmare a acestei notificari Contractul a incetat sa mai fie in fiinta, in acest context instalatia de transport persoane pe cablu de tip telegondola Sinaia, din care fac parte integranta pilonul nr. 5 si statiile inferioare ale instalatiei de transport pe cablu, au ramas in proprietatea S.C. Dunarea IFN S.A.
Se invederat de catre  petenta  faptul ca pentru terenul cu nr. cadastral nr. 22960 nu a fost prezentata hotararea de guvern care sa ateste faptul ca acesta apartine domeniului public judetean sau de interes local, este evident ca in cauza inscrierea constructiilor, ca parte a domeniului public al Orasului Sinaia, este nelegala, fiind efectuata in lipsa unei hotarari a Consiliului Local de declarare a constructiilor ca parte a domeniului public al Orasului Sinaia si, de asemenea, in absenta unei hotarari a guvernului de atestare a acestor constructii ca apartinand domeniului public judetean sau de interes local.
In mod concret, cu referire la Legea nr. 7/1991, prin incheierile de admitere au fost incalcate prevederile cuprinse in art. 581, potrivit carora: "in cazul imobilelor proprietatea publica a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, intabularea se realizeaza la cererea conducatorului institutiei publice centrale sau locale, dupa caz, in baza actelor de proprietate, iar in lipsa acestora, a extraselor de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, certificate pentru conformitate". Potrivit art. 49 alin, 2 din Legea 7/1996: "registratorul va respinge cererea de inscriere a actului juridic a carui nulitate absoluta este prevazuta in mod expres de lege sau pentru neindeplinirea unor conditii speciale prevazute de reglementarile in vigoare".
Astfel, sustine petenta ca registratorul trebuia sa respinga cererea si sa nu procedeze la inscrierea nelegala a constructiilor ca parte a domeniului public a Orasului Sinaia, avand in vedere ca nu erau indeplinite conditiile speciale prevazute in reglementarile in vigoare, anume: nu exista si nu a fost prezentata hotararea Consiliului Local de declarare a constructiilor ca parte a domeniului public al Orasului Sinaia si nici hotararea guvernului de atestare a acestor constructii ca apartinand domeniului public judetean sau de interes local.
S.C. Dunarea IFN S.A a sustinut ca, prin incheierea O.C.P.I. Prahova - B.C.P.I. Ploiesti nr. 10684/01.03.2012, si terenul cu nr. cadastral 22938 a fost inregistrat in cartea funciara in mod nelegal ca apartinand domeniului public al Orasului Sinaia, desi, conform documentelor prezentate O.C.P.I. Prahova - B.C.P.I. Ploiesti cu ocazia depunerii cererii de intabulare, acesta apartine domeniului privat al Orasului Sinaia.
S-a apreciat  de catre petenta ca potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 1061/2005, terenul pe care Primaria Orasului Sinaia l-a oferit in compensatie pentru ocuparea definitiva a terenului preluat din fondul forestier national se afla in proprietatea privata a Orasului Sinaia, astfel incat terenul preluat (implicit terenul cu nr. cadastral 22960), dobandind situatia juridica a celui pe care 1-a inlocuit, a intrat in proprietatea privata a Orasului Sinaia.
         Analizand toata aceasta  argumentatie se poate observa ca  petenta invoca un drept real propriu asupra Pilonului nr. 5 al telegondolei, pe care intelege sa il opuna dreptului de proprietate publica al Orasului Sinaia asupra aceluiasi bun tocmai  in cadrul procesual  limitativ al  unei plangerii impotriva unei  incheierii de catre funciara.
             In speta  nu este posibila punerea in discutie a dreptului proprietarului tabular ci, pe aceasta cale, se poate verifica exclusiv existenta si legalitatea actelor in temeiul carora s-a dispus intabularea.
              Opunerea unui pretins drept de proprietate, de catre un tert, in contradictoriu cu proprietarul tabular, poate fi facuta pe calea dreptului comun, de exemplu pe calea actiunii in revendicare, care nu face obiectul prezentului proces.
            Telegondola cu pilonul gondola nr. 5 din prezenta cauza care face obiectul inscrierii contestate are, natura juridica a unui imobil prin destinatie, in aceste conditii fiind supus procedurilor de publicitate imobiliara prevazute de Legea nr. 7/1996. Dincolo de evidenta acestui aspect, care se poate constata la o simpla observare a bunului, s-a depus de catre intimat practica judiciara a inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-a statuat ca bunuri similare au o astfel de natura juridica, de imobile prin destinatie.
            Desigur pe langa natura juridica de bun imobil prin destinatie, telegondola are si caracterul unei constructii, in acceptiunea Legii nr. 50/1991, sub acest aspect trebuind si fiind indeplinite in cauza o serie de proceduri legale prevazute de acest act normativ.
           Una dintre ele, deosebit de relevanta in cauza, sub aspectul analizat, este obligativitatea emiterii unei autorizatii de construire anterior inceperii lucrarilor efective de constructii si a incheierii unui proces-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor in momentul receptiei bunului, acte care exista la dosarul cauzei iar aceste documente au fost intocmite in cauza cu respectarea tuturor conditiilor legale prevazute de Legea 50/1991.In mod evident, de vreme ce pentru ridicarea si fixarea pe pozitie a elementelor telegondolei sunt necesare o serie de acte administrative impuse de Legea nr. 50/1991, cum ar fi autorizatia de construire sau procesul-verbal de receptie la finalizarea lucrarilor, aceasta are caracterul unei constructii si, o data incorporata in sol, ea dobandeste natura juridica a unui bun imobil prin destinatie, fiind supus procedurilor de publicitate imobiliara prevazute de Legea nr. 7/1996.
          Odata stabilita in mod corect atat natura juridica, cat si caracterul de constructie al telegondolei, urmeaza a se determina normele legale din Legea nr. 7/1996 care reglementeaza inscrierea in cartea funciara, la prima solicitare a proprietarului, a unei constructii - imobil prin destinatie.
           Actele administrative prevazute de lege, respectiv autorizatie de construire, proces-verbal de receptie la finalul lucrarilor etc. au fost depuse la O.C.P.L Prahova - B.C.P.I. Ploiesti, la momentul respectiv de Orasul Sinaia.
            Inscrierea dreptului de proprietate a unei astfel de constructii se face potrivit dispozitiilor art. 20, alin. 3 din Legea 7/1996, care prevad ca "dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor inscrie in cartea funciara pe baza ... unui act emis de autoritatile administrative, in cazurile in care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis in mod valabil." Art. 55, alin. 1 din Legea 7/1996 prevede ca "dreptul de proprietate asupra constructiilor se inscrie in cartea funciara in baza autorizatiei de construire si a procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor semnat de reprezentantul autoritatii locale precum si a unei documentatii cadastrale. " Astfel cum rezulta din insasi incheierea nr. 10699/01.03.2012, emisa de O.C.P.L Prahova - B.C.P.I. Ploiesti, prin care  intimatul Orasul Sinaia si-a inscris in Cartea Funciara nr. 22937 a Orasului Sinaia dreptul de proprietate publica asupra pilonului nr. 6 al telegondolei si din extrasele pentru informare emise de O.C.P.L Prahova -B.C.P.I. Ploiesti, la cererea de inscriere au fost anexate toate documentele prevazute de lege.
             Totodata  simpla invocare a unei cesiuni a Contractului de achizitie publica incheiat intre petenta si Consiliul Local al Orasului Sinaia nu poate determina sub nicio forma lipsirea de efecte a autorizatiei de construire fata de intimatul  Orasul Sinaia, in calitate de titular al acesteia.
           Cesionarea unui contract nu poate duce, prin ea insasi, la lipsirea de efecte sau la modificarea unui act administrativ, inclusiv in ceea ce priveste titularul acestuia.
              In consecinta, atata vreme cat Autorizatia de construire emisa Orasului Sinaia nu a fost modificata sau revocata de catre emitent sau anulata de o instanta judecatoreasca, ea ramane valabila si produce toate efectele prevazute de lege, inclusiv pentru inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra constructiei edificate in temeiul sau. In ceea ce priveste procesul-verbal de receptie la finalul lucrarilor, nici acest act administrativ nu a fost anulat, revocat sau modificat, astfel incat a produs si produce in continuare efecte juridice.
            Mai mult decat atat, procesul-verbal a fost intocmit potrivit dispozitiilor legale si a fost semnat de toti membrii Comisiei de receptie, singurul organ care, potrivit legii, are atributia si abilitarea de a semna un astfel de document.
            Astfel, art. 20, alin. 3 si art. 55, alin. 1 din Legea 7/1996 prevad in mod expres care sunt documentele necesare pentru inscrierea in cartea funciara a unui imobil la prima solicitare (respectiv la cererea persoanei care le-a construit), intre acestea neregasindu-se si un act translativ de proprietate, ci doar actele administrative prevazute de lege.
             De altfel, ar fi practic imposibil de prezentat un act translativ de proprietate pentru o constructie pe care chiar cel care a edificat-o urmareste sa o inscrie in cartea funciara, intrucat un astfel de act nu poate exista in mod obiectiv.
                Totodata  pe cale plangerii impotriva incheierilor emise de O.C.P.I, se poate analiza doar legalitatea inscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate asupra unui bun din perspectiva existentei si legalitatii actelor cerute de Legea 7/1996 pentru o asemenea operatiune juridica.  Nu poate fi pus in discutie, intr-un asemenea cadru procesual, dreptul de proprietate al titularului incheierii de carte funciara, in sensul opunerii acestuia a unui pretins drept de proprietate de catre o alta persoana, aceste aparari exced cadrului procesual prevazut de aceasta procedura necontencioasa. O asemenea actiune are un cu totul alt remediu procesual, in niciun caz cel al plangerii impotriva incheierii de carte funciara.
              Un alt aspect este legat de faptul ca prin plangerea formulata, petenta Dunarea IFN nu contesta inscrierea bunului in domeniul public, fata de faptul ca acesta ar fi trebuit inscris ca apartinand domeniului privat, ci contesta insasi calitatea de proprietar al Orasului Sinaia, indiferent de domeniul (public sau privat) careia pretinde ca terenul in cauza si elementele instalatiei i-ar apartine.
                Din studierea inscrisurilor depuse de intimat ,rezulta ca exista  Hotararea C.L. Sinaia nr. 26/10.02.2012,  prin care se demonstreaza ca terenul in discutie face parte din domeniul public al Orasului Sinaia. Or, atata vreme cat aceasta hotarare nu a fost revocata sau anulata, in temeiul acelorasi principii evocate mai sus, ea produce toate efectele prevazute de lege, aspectele atestate fiind cel putin prezumate ca reale.
                Mai mult decat atat, la dosarul cauzei au fost depuse o serie de alte acte si adeverinte care atesta apartenenta terenului la domeniul public al Orasului Sinaia, documente emise avandu-se in vedere fisele de inventar si alte evidente ale unitatii administrativ teritoriale Orasul Sinaia, in care terenul apare, fara exceptie, ca apartinand domeniului public al acesteia acestea fiind urmatoarele : Adeverinta nr. 20640/03.10.2012 emisa de Primaria Orasului Sinaia din care reiese ca activul fix "TELEGONDOLA - instalatie de transport pe cablu" este inregistrat fiscal in evidentele contabile, in domeniul public al Orasului Sinaia. Adeverinta nr. 20641/03.10.2012 emisa de Primaria Orasului Sinaia din care reiese ca intregul obiectiv Telegondola si terenul aferent inscrise in cartea funciara sunt incluse in domeniul public al Orasului Sinaia, precum si incheierile de carte funciara anexate acesteia. Fisa mijloc fix "TELEGONDOLA", document din care reiese ca obiectivul Telegondola este inregistrat in inventarul de bunuri publice al Orasului Sinaia. Fisa mijlocului fix ale terenurilor aferente telegondolei din care reiese ca acestea se afla in domeniul public al Orasului Sinaia. Procesul-verbal incheiat la data de 13.11.2009, din care rezulta ca terenul ce a facut obiectul schimbului potrivit Ordinului Ministrului nr. 1061/13.10.2005 (pe care se afla amplasata telegondola) se afla in domeniul public al Orasului Sinaia. Fisele de inventar ale terenurilor apartinand domeniului public al Orasului Sinaia, intocmite la nivelul lunilor octombrie 2009, 2010, 2011 si 2012 Adresa nr. 236/17.01.2006, emisa de Regia Nationala a Padurilor Romsilva - Directia Silvica Ploiesti. Adresa nr. 1921/31.01.2006, emisa de Primaria Orasului Sinaia Autorizatie de construire nr. 4/03.01.2007 emisa de Primaria Orasului Sinaia, document care impreuna cu Procesul verbal de receptie nr. 25111/29.11.2011 atesta dreptul de proprietate al Orasului Sinaia asupra instalatiei de transport persoane de tip telegondola si care a stat la baza inscrierii in Cartea Funciara Proces verbal de receptie nr. 25111/29.11.2011 emis de Primaria Orasului Sinaia, document care impreuna cu Autorizatia de construire nr. 4/03.01.2007 atesta dreptul de proprietate al Orasului Sinaia asupra instalatiei de transport persoane de tip telegondola si care a stat la baza inscrierii in Cartea Funciara. Hotararea Consiliului Local al Orasului Sinaia nr. 26/10.02.2012, prin care se atesta ca terenurile aferente obiectivului TELEGONDOLA fac parte din domeniul public al Orasului Sinaia si care a stat la baza inscrierii in Cartea Funciara  Ordin nr. 1061/13.10.2005 emis de Ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, document care a stat la baza dovedirii dreptului de proprietate publica a Orasului Sinaia asupra terenului aferent obiectivului Telegondola in vederea inscrierii in Cartea Funciara  Adeverinta nr. 4274/20.02.2012 emisa de Primaria Orasului Sinaia, prin care se atesta ca terenul aferent instalatiei de transport persoane de tip telegondola face parte din domeniul public al Orasului Sinaia si care a stat la baza inscrierii in Cartea Funciara, precum si anexele aferente acesteia. Adresa nr. 6754/21.03.2012 emisa de Primaria Orasului Sinaia, prin care se atesta ca terenul aferent instalatiei de transport persoane de tip telegondola face parte din domeniul public al Orasului Sinaia si care a stat la baza inscrierii in Cartea Funciara.
             In fisa mijlocului fix a loturilor de teren pe care se afla amplasate elementele telegondolei, inclusiv pilonul nr. 5 al acestuia, toate acestea apar in mod clar ca apartinand "domeniului public UAT (Unitatii Administrativ Teritoriale - n.n.)". De asemenea, in fisele de inventar intocmite la nivelul anilor 2009-2012, aceste terenuri apar inregistrate tot in domeniul public.
             Vazand  cele de mai sus instanta urmeaza a respinge plangerea formulata de  petenta SC D SA, in contradictoriu cu  intimatul  O S prin P impotriva incheierii de respingere nr. 44213 din data de 28.08.2012, pronuntata de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Prahova - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ploiesti in dosarul nr. 44213/30.07.2012 (denumita "Incheierea de Respingere") ca  neintemeiata  deoarece pe de o parte la dosarul respectiv avand ca obiect inscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate publica al Orasului Sinaia asupra constructiei reprezentata de pilonul nr. 5 al Telegondolei Sinaia au fost depuse toate documentele prevazute de art. 55, alin. 1 din Legea 7/1996, respectiv autorizatie de constructie, proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, documentatie cadastrala, precum si alte acte administrative, in sensul avut in vedere de art. 20, alin. 3 din Legea 7/1996, iar pe de alta parte  punerea in discutie a dreptului de proprietate al titularului incheierii de carte funciara, in sensul opunerii acestuia a unui pretins drept de proprietate de catre o alta persoana, exced cadrului procesual prevazut de aceasta procedura necontencioasa, putandu-se realiza in cadrul altui litigiu pe calea dreptului comun.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara

Plangere impotriva incheierii de carte funciara. Inadmisibilitatea notarii unui drept de creanta in favoarea proprietarului inscris in cartea funciara. Intoarcerea executarii. Competenta materiala. Art. 522 Cod proc.civ. – inadmisibilitatea actiunii formu - Decizie nr. 66 din data de 22.03.2012
Prestatie tabulara - Decizie nr. 900 din data de 15.11.2012
Anularea incheierii de notare in cartea funciara - Decizie nr. 284 din data de 12.05.2011
Anulare Incheiere de intabulare - Decizie nr. 216 din data de 11.06.2010
Actiune de sistare indiviziune - Decizie nr. 233 din data de 21.06.2010
Plangere impotriva incheierii de carte funciara - Sentinta civila nr. 1056 din data de 11.05.2009
INSCRIEREA IN CF A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA CONSTRUCTIEI AUTORIZATE PE NUMELE CONCUBINILOR FARA A FI STABILITE COTE PARTI DIN DREPTUL DE PROPRIETATE - Decizie nr. 537/R din data de 16.04.2014
PLANGERE IMPOTRIVA INCHEIERII DE CARTE FUNCIARA - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 1163/R din data de 13.06.2012
Rectificarea inscrisurilor de carte funciara. - Decizie nr. 255/R din data de 08.10.2008
Inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara in temeiul art. 47 din legea nr. 7/1996. Calitatea de persoana interesata. - Decizie nr. 75/R din data de 28.02.2008
Imobil preluat de stat printr-un act de cedare fortata. - Decizie nr. 170/R din data de 07.05.2007
Plangere carte funciara. Calitatea procesuala activa a notarului public. Calitatea procesuala pasiva a Oficiului de Cadastru si Publicitate imobiliara. - Decizie nr. 1/R din data de 31.01.2007
Intabulare drept real de proprietate in CF pe numere cadastrale noi. Necesitatea consimtamantului coproprietarului pentru terenul aflat in indiviziune fortata: - Decizie nr. 84/R din data de 03.02.2006
Cerere de inscriere in CF a unui drept real in baza unei „declaratii” prin care proprietarul de CF recunoaste un drept real - Decizie nr. 755/R din data de 28.11.2005
Cerere de notare in CF a dreptului de proprietate in baza unui inscris sub semnatura privata, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938 - Decizie nr. 711/R din data de 22.11.2005
Carte funciara. Rectificarea inscrierilor asupra unor imobile gresit identificate. - Sentinta civila nr. 88/S din data de 16.03.2012
Plangere incheiere in carte funciara.Efectele notariei schimbarii denumirii persoanei juridice - Decizie nr. 276/Ap din data de 11.11.2011
Vanzare succesiva teren prin acte autentice.Neindeplinirea conditiilor legale privind nulitatea contractului pentru cauza ilicita. Inexisten?a inscrierii dreptului in cartea funciara, anterior vanzarii. - Decizie nr. 72/R din data de 28.01.2011
Comercial - actiune in constatare - si inscriere in C.F. - Decizie nr. 236/R din data de 26.02.2010
Rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 305/C din data de 18.03.2009