Actiune in revendicare. Uzucapiune. Hotarare judecatoreasca - titlu de proprietate.

Actiune in revendicare. Uzucapiune. Hotarare judecatoreasca - titlu de proprietate.

Cum dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, intereseaza mai putin motivele pasivitatii proprietarului, acesta nefiind decazut din dreptul sau de a revendica bunul, chiar daca a lasat sa treaca mai mult de 30 de ani. El poate pierde, totusi, proprietatea daca un altul a dobandit-o prin uzucapiune.
Ca element nou aparut in ordinea juridica si in cea sociala, o hotarare judecatoreasca nu poate fi ignorata de catre terti sub motiv ca nu au participat in procesul finalizat prin adoptarea ei. Fata de acestia, insa, hotararea se va opune cu valoarea unui fapt juridic si cu valoarea unui mijloc de proba, respectiv de prezumtie relativa.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, reclamantul AGV  a chemat in judecata pe paratii IG si IE, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea acestora sa-i lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 319 m.p. din Bucuresti, str. N, sector 2, avand ca vecinatati: la Nord, proprietatea lui SG, din str. T nr.3-5; la Sud, str. NC; la Vest, proprietatea IG, in str. T nr.1 si la Est proprietatea BG - str. NC nr.29. Totodata, a solicitat radierea din cartea funciara a mentiunilor privind dreptul de proprietate al paratilor asupra imobilului litigios si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr. X, actiunea a fost admisa in parte, dispunandu-se obligarea paratilor sa lase reclamantului in deplina proprietate si posesie suprafata de 265,85 m.p., radierea dreptului de proprietate al paratilor din cartea funciara si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca titlul reclamantului este reprezentat de contractul de vanzare cumparare nr.Y si actul de partaj voluntar incheiat in acelasi an intre Societatea Cooperativa MF si membrii societatii, acte translative de proprietate, cu titlu oneros, in timp ce titlul invocat de parati nu poate fi opus reclamantului cata vreme acesta nu a fost parte in litigiul solutionat prin respectiva hotarare judecatoreasca.
In aceste conditii si cum preluarea abuziva a imobilului de catre stat nu a fost apta sa produca consecinte juridice, astfel ca reclamantul nu a pierdut niciodata proprietatea acestuia, este in drept sa il revendice din mainile oricui il detine.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin decizia civila nr.Y, constatand lipsa semnaturii presedintelui completului de judecata de pe incheierea de sedinta de la termenul la care au avut loc dezbaterile in fond, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul, a anulat sentinta apelata si a retinut cauza pentru rejudecare. Evocand fondul, prin decizia civila nr.Y, a admis in parte actiunea, obligand paratii sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie  suprafata de 268,85 mp. teren din str. NC, sector 2 si dispunand radierea dreptului de proprietate al paratilor din cartea funciara a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti. Au fost obligati apelantii parati la 29.113.000 lei cheltuieli de judecata.
In considerentele deciziei se retine ca titlul reclamantului este reprezentat de actul de partaj voluntar din data de 02.07.1946 si contractul de vanzare cumparare autentificat, act translativ de proprietate cu titlu oneros, preluarea imobilului de catre stat fiind facuta fara nici un titlu.
Analizand sustinerile apelantilor privind dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, instanta a constatat mai intai ca acestia au avut numai calitatea de detentori precari deoarece, prin decizia din 1976 a fostului Comitet executiv al sectorului 2, au primit terenul in folosinta, astfel ca nu pot beneficia de prevederile art.1895 Cod civil. De altfel, prin sentinta civila nr.Q s-a constatat ca paratii sunt proprietari prin efectul legii asupra terenului aferent locuintei (curte si gradina in suprafata totala de 571,50 m.p.), actiunea fiind intemeiata pe prevederile art.22 din Legea nr.18/1991 si nu pe cele ale art.1895 din Codul civil.
In al doilea rand, pornind de la premisa ca sentinta civila nr.Q ar reprezenta justul titlu in uzucapiunea de scurta durata, a constatat ca actiunea in revendicare a fost formulata inainte de implinirea termenului de 10 ani.
A retinut instanta si ca, desi au fost indeplinite formalitatile de publicitate imobiliara, sentinta civila nr.Q nu este opozabila reclamantului care nu a fost parte in proces.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat ca reclamantul nu a pierdut niciodata proprietatea terenului, fiind indreptatit sa il revendice din mainile oricui, iar paratii posesori nu i-au putut opune un mod valabil de dobandire a proprietatii.
Apelantii parati au declarat recurs, intemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, solicitand schimbarea in tot a solutiei atacate, in sensul respingerii actiunii.
Prin decizia civila nr. K, constatand ca in raport de valoarea obiectului cererii, de 5.300 RON, hotararea instantei de fond poate fi atacata numai cu recurs, conform dispozitiilor art.2821 din Codul de procedura civila, Curtea de Apel a casat decizia civila si a trimis cauza, pentru solutionarea recursului, catre Tribunalul Bucuresti.
Inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila, dosarul a fost solutionat prin decizia civila, fiind admis recursul, casata sentinta civila pentru nesemnarea incheierii de amanare a pronuntarii si cauza trimisa spre rejudecare in fond la aceeasi Judecatorie.
A retinut Tribunalul si ca prima instanta nu a administrat probele necesare in scopul prevenirii oricarei greseli privind aflarea adevarului, fiind necesara administrarea unor probe suplimentare pentru verificarea identitatii de nume din cererea de chemare in judecata si din actul de partaj, precum si pentru verificarea modalitatii de intrare a imobilului in proprietatea statului, chestiuni nelamurite in primul fond.
In rejudecare, urmare a decesului partilor initiale, cadrul procesual s-a modificat, calitatea de reclamant fiind preluata de fiica reclamantului, GV, unic mostenitor al acestuia, conform certificatului de mostenitor, si continuata impotriva mostenitoarelor paratilor, IG si ISC, conform certificatului de mostenitor.
La termenul din 20.04.2007 instanta a pus in discutie si a solutionat, prin respingerea ca neintemeiata, exceptia autoritatii de lucru judecat invocata prin intampinare, considerentele solutiei fiind retinute in incheierea de sedinta de la acea data .
La termenul din 14.09.2007 paratii au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului initial, aratand ca nu s-a facut dovada identitatii dinte persoana acestuia si persoana care figureaza in actul de proprietate si nici dovada modalitatii trecerii imobilului litigios in proprietatea statului.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active a fost respinsa ca neintemeiata, considerentele fiind redate in incheierea de la 21.09.2007 (f.34).
Conformandu-se deciziei de casare, instanta a solicitat Directiei Venituri Buget Local sector 2 toate documentele din dosarul fiscal al imobilului din str. NC, sector 2 (filele 41 - 111) si, totodata, a solicitat Primariei sectorului 2 si Primariei Municipiului Bucuresti sa comunice daca imobilul litigios a fost preluat de stat si, in caz afirmativ, sa se precizeze modalitatea de preluare, adresele de raspuns aflandu-se la filele 128-131 din dosar.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 30 aprilie 1946 a fost incheiat actul de vanzare cumparare  prin care Societatea Cooperativa MF a cumparat de la Eugenia Alexeanu un teren de 2 ha, situat in comuna Colentina judetul Ilfov, pretul vanzarii fiind platit cu banii micilor fermieri, mentionati in act in calitate de procuratori de fonduri.
La data de 2 iulie 1946 se realizeaza partajul voluntar al terenului astfel dobandit, delimitarea si numerotarea loturilor fiind efectuate conform planului de partaj ce face parte integranta din actul transcris in registrul de transcriptiuni al Tribunalului Ilfov, potrivit caruia lotul nr.8, in suprafata de 319 m.p. a revenit numitului VGN.
VGN este una si aceeasi persoana cu reclamantul AV, considerentele avute in vedere de instanta de judecata pentru respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active fiind redate in incheierea de sedinta de la 21.09.2007 (filele 33, 34 din prezentul dosar); in ceea ce priveste imobilul ce i-a revenit in proprietate exclusiva, se retine ca, la nivelul anului 1996, conform relatiilor comunicate de Directia Generala de Urbanism si Amenajarea Teritoriului, acesta figura ca avand numarul 31 pe str.NC insa, conform expertizei topo efectuate in primul fond, suprafata terenului este de 268,65 m.p.
Identitatea dintre lotul nr.8 la nivelul anului 1946 si terenul ce purta numarul 31 pe str.NC, la nivelul anului 1996, este confirmata si de somatia prin care, la data de 21.11.1996, Primarul sectorului 2 Bucuresti solicita numitului IG, paratul initial in prezenta cauza, sa desfiinteze garajul si anexele edificate fara autorizatie "la adresa str.NC nr.31, pe terenul prop.d-lui NV", somatie careia sotii IG si IE i s-au conformat, fapt evidentiat de expertiza efectuata.
Dosarul din 1997 a avut ca obiect actiunea prin care reclamantii IG si IE au solicitat, in contradictoriu cu Consiliul Local al sectorului 2 Bucuresti, sa se constate ca "terenul aferent curtii si gradinii (_), situat in Bucuresti, str. NC nr.33, sector 2 este in suprafata de 614 m.p., fiind imprejmuit cu garduri si aflat in curte la data de 1 ianuarie 1990, data de la care se au in vedere dispozitiile art.22 din Legea nr.18/1991 (fila 20, dosar CAB nr.944/2004), demersul judiciar fiind intreprins dupa ce, in anul 1994, NV se adresase instantei de judecata cu o cerere de evacuare a sotilor I de pe terenul din str. NC nr.31, pentru lipsa titlului locativ. (Actiunea, a fost respinsa ca inadmisibila).
Prin sentinta civila nr.X a fost admisa actiunea formulata de sotii IG si IE constatandu-se ca reclamantii, care precizau ca parte din teren l-au dobandit prin cumparare in anul 1957 si parte l-au primit in folosinta in anul 1976, prin decizia din 1976, sunt proprietari "prin efectul legii" asupra terenului  - curte si gradina - in suprafata de 571,50 m.p.
Hotararea judecatoreasca a ramas definitiva prin neapelare si a fost transcrisa in registrul de transcriptiuni al Judecatoriei sectorului 2, imobilului proprietatea sotilor IG si E fiindu-i atribuit numarul postal 31-33 pe str.NC. Pentru considerentele expuse se retine ca neintemeiata apararea paratilor, privind inexistenta identitatii dintre imobilul revendicat si imobilul proprietatea lor, motivata prin aceea ca ei sunt proprietarii imobilului de la numarul 33 iar reclamantul revendica un teren aflat la numarul 31 pe str.NC.
De altfel, se poate constata ca aceasta aparare nu a mai fost sustinuta de paratii IG si E in primul ciclu procesual, nici in fata instantei de fond si nici in caile de atac, nefiind formulate nici obiectiuni la concluziile raportului de expertiza.
O a doua aparare a paratilor se intemeiaza pe faptul ca nu s-a facut dovada preluarii abuzive de catre stat a terenului, dupa cum nu s-a facut dovada continuitatii dreptului de proprietate in patrimoniul lui VGN, care nu apare inscris in evidentele fiscale ori in registrul agricol, fiind posibil ca, si in ipoteza in care este vorba despre una si aceeasi persoana, imobilul sa fi fost instrainat.
In legatura cu continuitatea dreptului de proprietate si posibilitatea instrainarii imobilului, instanta retine ca nu exista nici un temei pentru care    s-ar putea pretinde reclamantului sa faca dovada faptului negativ - acela ca dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu nu a iesit niciodata din patrimoniul sau, fiind in sarcina celui care afirma contrariul sa produca aceasta dovada. Or, niciuna dintre dovezile administrate in cauza de parati sau ordonate de instanta ca urmare a dispozitiilor primite prin decizia de casare nu au probat instrainarea imobilului de catre reclamant, inexistenta rolului fiscal ori a unui rol agricol pe numele acestuia, pentru fostul lot 8 ori pentru terenul din str. NC nr.31, neputand avea, de plano, o asemenea semnificatie.
In ceea ce priveste preluarea abuziva a terenului de catre stat urmare a  deportarii si arestarii reclamantului, in anul 1954, se constata, mai intai, ca la dosar nu s-a depus nici un document care sa ateste arestarea sau deportarea lui NV (cu numele de A apare in documentele oficiale incepand cu anul 1957).
In al doilea rand, se constata ca nu s-a probat modalitatea in care terenul a trecut la stat, autoritatile locale nefiind in masura sa comunice nici un fel de relatii in acest sens si cu atat mai putin sa depuna la dosar inscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al statului, adresele de raspuns la solicitarile adresate de reclamant ori de instantele de judecata pe parcursul judecatii incepute in anul 2002 evidentiind faptul ca primele date despre terenul in litigiu sunt din anul 1986, cand, "in evidentele cadastrale intocmite pe baza de declaratii", este inscris ca proprietate privata - categoria de folosinta "alte terenuri", ca posesor al parcelei in suprafata de 305 m.p., figurand PG. Se impune a se preciza ca raspunsul continut in adresa nr.449146 face referire expresa la "imobilul identificat in baza schitei de amplasament scara 1:500, anexa nr.1 la raportul de expertiza tehnica judiciara intocmit de expert tehnic, neexistand niciun dubiu cu privire la imobilul ce a facut obiectul verificarilor privind situatia juridica.
In al treilea rand, din cuprinsul Deciziei din 1976 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 2 al Municipiului Bucuresti, rezulta ca in anul 1976 terenul era liber, fiind repartizat in folosinta familiei I pentru a-l cultiva cu legume si zarzavat, masura fiind dispusa in cadrul Programului initiat de Consiliul popular al municipiului Bucuresti in scopul cresterii suprafetelor cultivate cu legume si zarzavaturi.
Situatia de fapt descrisa evidentiaza faptul ca fostul lot 8, atribuit in proprietate exclusiva lui VN, nu a trecut la stat in baza vreunuia dintre actele normative care au reglementat, in perioada 1945-1989, nationalizari, confiscari, rechizitii iar statul nu s-a considerat niciodata proprietar al acestuia, terenul nefiind luat in evidenta ca domeniu public sau privat al unitatii administrative nici dupa ce a fost aprobata cererea de atribuire in folosinta pentru cultivare de legume si zarzavat, formulata de  IG in anul 1976.
Mai mult, asa cum rezulta din Somatia emisa in.1996, Primarul sectorului 2 Bucuresti recunoaste expres dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului pe care IG edificase, fara autorizatie de construire, un garaj si anexe gospodaresti.
Cum dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, intereseaza mai putin motivele pasivitatii proprietarului, acesta nefiind decazut din dreptul sau de a revendica bunul, chiar daca a lasat sa treaca mai mult de 30 de ani.
El poate pierde, totusi, proprietatea daca un altul a dobandit-o prin uzucapiune, ipoteza sustinuta de parati in motivarea apelului declarat impotriva sentintei civile nr. Y, astfel ca, pornind de la situatia de fapt redata, urmeaza a fi analizata indeplinirea conditiilor impuse de art.1846 si art.1847 din Codul civil in ceea ce priveste folosinta exercitata asupra terenului in litigiu de sotii IG si IE.
Potrivit art.1847 Cod civil, pentru a putea uzucapa se cere o posesie continua, neintrerupta, publica si sub nume de proprietar, iar art.1853 din Codul civil precizeaza ca stapanirea exercitata asupra unui lucru al altuia, "in puterea destinatiei legale a aceluia", nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Or’, stapanirea exercitata de sotii I incepand cu data de 9 iunie 1976 cand, urmare a solicitarii adresate Consiliului Local al sectorului 2 Bucuresti, au primit, temporar, dreptul de folosinta gratuita a terenului pentru a-l cultiva cu legume si zarzavat, si pana in luna decembrie 1997, cand s-a pronuntat hotararea judecatoreasca prin care s-a constatat ca sunt proprietari ai terenului "prin efectul legii", s-a realizat cu "ingaduinta" si in conditiile impuse de acela pe care l-au considerat proprietar, statul, ceea ce le confera numai calitatea de detentori precari, in sensul art.1853 alin.2 Cod civil.
Lipsa elementului intentional, necesar pentru ca stapanirea unui lucru sa poata fi calificata drept posesie utila, rezulta, de altfel, si din faptul ca sotii I s-au adresat instantei de judecata cu o cerere intemeiata pe dispozitiile Legii nr.18/1991, precizand ca parte din terenul asupra caruia au solicitat sa se constate ca au calitatea de proprietari a fost dobandit prin cumparare in anul 1957 si parte le-a fost atribuit in folosinta in anul 1976.
Incontestabil, dupa ramanerea definitiva a sentintei civile nr. Y, neapelata, prin care a fost admisa cererea de constatare a faptului ca "terenul aferent curtii si gradinii locuintei noastre, situat in Bucuresti, str. NC nr.33, sector 2 Bucuresti, este in suprafata de 614 m.p., fiind imprejmuit cu garduri si aflat in curte la data de 1 ianuarie 1990, data de la care se au in vedere dispozitiile art.22 din legea nr.18/1991", sotii IG si IE s-au considerat proprietari ai terenului in litigiu si s-au comportat ca atare, indeplinind formalitatile fiscale si de publicitate imobiliara, numai ca timpul scurs pana la data de 03.09.2002, cand a fost formulata actiunea in revendicare ce face obiectul prezentului dosar, cu consecinta suspendarii cursului prescriptiei conform art.1868 alin.2 Cod civil, este de numai 5 ani, mult prea scurt pentru a putea justifica dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de scurta durata, la care paratii fac referire, in mod generic de altfel, in motivele apelului declarat impotriva sentintei civile nr. Y.
Pentru considerentele expuse, instanta apreciaza ca nefondata apararea intemeiata de parati pe exceptia prescriptiei achizitive, indiferent ca este vorba despre aceea de la 10 la 20 de ani ori de aceea de 30 de ani.
Au sustinut paratii si ca modalitatea de solutionare a prezentei cauze impune compararea titlurilor in conflict, preferabil fiind titlul lor de proprietate.
Instanta apreciaza, insa, ca singurul titlu de proprietate asupra terenului in litigiu il constituie actul de partaj voluntar incheiat la data de 2 iulie 1946, si transcris in registrul de transcriptiuni al Tribunalului Ilfov, sectia Notariat, in baza caruia N(A)V a devenit proprietar exclusiv asupra lotului 8, in suprafata de 319 m.p., din totalul de 20.000 m.p. teren dobandit, in coproprietate, prin contractul de vanzare cumparare autentificat, sentinta civila nr.X pronuntata de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti neavand aceasta valoare.
Sunt reale sustinerile paratilor in sensul ca hotararea judecatoreasca prin care li s-a constatat calitatea de proprietari asupra terenului in litigiu nu poate fi ignorata si aceasta nu numai pentru ca a fost intabulata in Cartea Funciara; ca element nou aparut in ordinea juridica si in cea sociala, o hotarare judecatoreasca nu poate fi ignorata de catre terti sub motiv ca nu au participat in procesul finalizat prin adoptarea ei.
Fata de acestia, insa, hotararea se va opune cu valoarea unui fapt juridic si cu valoarea unui mijloc de proba, respectiv de prezumtie relativa, iar prezumtia de proprietate  intemeiata pe sentinta civila nr.X este rasturnata in prezenta cauza, in conditiile in care, asa cum deja s-a aratat,  terenul in litigiu nu a trecut niciodata la stat,  astfel ca nu a intrat sub incidenta Legii nr.18/1991, act normativ invocat ca temei juridic al actiunii ce a facut obiectul dosarului nr. Q.
De altfel, instanta de judecata nu a retinut dispozitiile Legii nr.18/1991 ca temei al admiterii cererii si nici nu se poate vorbi despre incidenta art.23 din actul normativ, text de lege care se refera la terenuri atribuite de cooperative, pentru constructia de locuinte si anexe gospodaresti, or’, sotii I au primit cei 250 m.p. teren de la Consiliul Local al sectorului 2 Bucuresti, in folosinta temporara, pentru a-l cultiva cu legume si zarzavat, terenul avand deci destinatia de gradina.
Aceasta situatie de fapt (daca este indiferent faptul ca atribuirea s-a facut de autoritatea administrativa locala si nu de o cooperativa agricola de productie) s-ar fi circumscris mai degraba prevederilor art.24 alin.1 din Legea nr.18/1991, potrivit cu care "In cazul in care cooperativa agricola de productie a atribuit loturi in folosinta unor cooperatori, in gradinile din intravilan ale fostilor proprietari, asemenea terenuri revin de drept in proprietatea detinatorilor initiali".
Nu se pot face speculatii cu privire la semnificatia mentiunii "prin efectul legii", cuprinsa in dispozitivul hotararii judecatoresti, cata vreme in considerentele acesteia nu este mentionat nici un temei de drept substantial.
Este cert insa ca, din punct de vedere procedural, de instanta de judecata s-a considerat investita cu o actiune intemeiata pe dispozitiile art.111 din Codul de procedura civila, deci cu o actiune in constatare (actiune in recunoasterea dreptului sau in confirmare) astfel ca sentinta civila nr. X este o hotarare judecatoreasca cu caracter declarativ si nu constitutiv de drepturi si, neputand reprezenta mod de dobandire a unui drept real, nu constituie titlu de proprietate.
 
Pentru considerentele expuse, instanta constata ca dreptul de proprietate asupra terenului in litigiu nu a iesit niciodata din patrimoniul lui AV si, conform certificatului de mostenitor, s-a transmis prin succesiune legala in patrimoniul fiicei si unicei mostenitoare a acestuia, reclamanta GV, astfel ca urmeaza sa admita actiunea, asa cum a fost precizata in privinta intinderii terenului, obligand paratele sa lase reclamantei in deplina proprietate si posesie imobilul revendicat.
Totodata, in conformitate cu dispozitiile art.34 din Legea nr.7/1996, va dispune radierea mentiunilor privind dreptul de proprietate al sotilor IG si IE asupra terenului in suprafata de 268,85 m.p., la momentul ramanerii irevocabile a prezentei hotarari.
In conformitate cu prevederile art.274 Cod procedura civila va obliga paratele la plata cheltuielilor de judecata.