InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Rosiori de Vede

FOND FUNCIAR

(Sentinta civila nr. 2925 din data de 07.11.2013 pronuntata de Judecatoria Rosiori de Vede)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Rosiori de Vede | Jurisprudenta Judecatoria Rosiori de Vede

Prin cererea introdusa la aceasta instanta si inregistrata la nr.2894/292 din 31 iulie 2013 reclamanta R.C. a chemat in judecata pe paratele Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor si Comisia judeteana Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitand instantei, prin hotararea ce va fi pronuntata, sa dispuna obligarea acestora la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 1,9800 ha, teren situat in extravilanul comunei X, in T 76, P 60.
In motivarea cererii, in fapt, reclamanta a aratat ca este singura mostenitoare a autorului sau C. T. si are in posesie suprafata de 1,9800 ha, teren pentru care i-a fost eliberat procesul verbal de punere in posesie nr.275 din 03.10.2012, insa nu si titlul de proprietate, desi s-au facut demersuri in acest sens.
In drept, au fost invocate disp. art.1528 din noul Cod de procedura civila.
In dovedire, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri care au fost depuse la dosar .
La data de 22.08.2013 parata Comisia locala a depus intampinare prin care a sustinut ca este de acord cu cererea formulata de reclamanta si, desi au fost facute demersuri pentru eliberarea titlului de proprietate, procedura a fost suspendata ca urmare a aparitiei Legii nr.165/20013.
Prin intampinarea formulata la 29.08.2013 parata Comisia judeteana Teleorman pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a solicitat respingerea actiunii intentata de reclamanta.
In motivarea in fapt, parata a sustinut urmatoarele: comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor emite titluri de proprietate numai pentru suprafetele de teren pentru care s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate, conform prevederilor legilor proprietatii. A invocat dispoz. art.11 alin.1 din HG nr.890/2005, respectiv ca in actiunea dedusa judecatii reclamanta solicita obligarea comisiei judetene la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 1,9800 ha fara a preciza daca are cerere depusa in termenul prevazut de lege pentru reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. A mai sustinut ca din adresa inaintata cu nr.2078 din 20.08.2013 de catre comisia locala de fond funciar nu rezulta ca aceasta suprafata, de 1,9800 ha, pentru care reclamanta solicita eliberarea titlului de proprietate, este validata de comisia judeteana, termenul pentru formularea cererii privind reconstituirea dreptului de proprietate fiind calificat in doctrina si jurisprudenta ca termen de decadere.
In drept, au fost invocate disp. art.205 Cod procedura civila, prevederile Legii nr.18/1991.
Analizand actele si lucrarile de la dosar instanta a constatat si retinut urmatoarele:
Cum rezulta din relatiile comunicate de Comisia locala cu adresa nr.2712/01.11.2013, potrivit inscrisurilor anexate, autorul reclamantei, numitul C.T., decedat la data de 06 august 1994, de pe urma caruia a ramas unica mostenitoare legala, in calitate de fiica, reclamanta, in temeiul Legii nr.18/1991, a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata totala de 3,6400 ha, situat pe raza comunei x, judetul Teleorman, din care: teren extravilan - in suprafata de 3,5600 ha si teren intravilan - cu destinatia curti constructii si teren arabil, in suprafata de 0,0800 ha, cerere inregistrata in registrul Comisiei locale de fond funciar la nr.1194 /14.03.1991.
In raport de cererea formulata, Comisia locala a inaintat Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor propunerea in vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafata totala de teren de 3,5600 ha, propunere validata de aceasta din urma comisie si in baza careia autorului reclamantei i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 23 01011 din 10.04.1995, din care: in extravilan 3,4501 ha si in intravilan 0,1099 ha, cu structura, amplasamentul si vecinatatile consemnate in titlul de proprietate.
Pana la decesul autorul reclamantei nu a inteles sa formuleze cerere in temeiul Legii nr.18/1991, in termenul prevazut in vederea reconstituirii dreptului de proprietate si pentru suprafata de teren de 1,9800 ha, cu care reclamanta sustine ca a figurat in evidentele registrului agricol aferent anului 1959.
Conform extrasului din registrul agricol privind anii 1959-1960, referitor la autorul reclamantei, C. T. rezulta ca, intr-adevar, acesta, in anul 1959, a figurat inscris cu terenul in suprafata totala de 5,6400 ha pe raza comunei x, din care cu destinatia teren curti, constructii - in suprafata de 0,0800 ha. In anul 1960 C. T.  figureaza cu teren in suprafata totala de 3,5600 ha pe raza aceleiasi  comune, din care cu destinatia curti, constructii  0,0800 ha.
Desi primaria acestei comune, prin adeverinta nr.70 din 29.01.1992 mentioneaza ca, fata de suprafata de 5,6400 ha inscrisa in anul 1959 este consemnata in anul urmator - 1960, suprafata redusa cu 2 ha ca urmare a operatiunii de scadere in baza cererii 881, la partida Rolea Tudor din satul y, conform filelor extras aflate in dosarul cauzei, aferente anilor agricoli 1959-1960, nu rezulta nici o consemnare in acest sens.
Mai mult, Primaria comunei W, cu adresa nr.2034 din 30.07.2012 invedereaza ca R. T. este socrul reclamantei in cauza, iar in perioada anilor 1959-1960, in registrul agricol al localitatii nu a fost consemnata nici o mentiune privind transferul la rolul acestuia a suprafetei de 2,0000 ha de la rolul autorului reclamantei, CT, existand posibilitatea sa fi fost si instrainat acest teren.
Fata de disp. Legii nr.18/1991®, modificata ulterior, dupa decesul tatalui sau reclamanta a inteles sa formuleze cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 1,9800 ha tocmai la data de 01 august 2012, cerere ce a fost inregistrata la nr.1735, apoi a mai formulat o alta cerere la data de 20 mai 2013 care a fost inregistrata la nr.1400, cu mult peste termenul prevazut de Legea nr.18/1991, modificata si completata ulterior.
Cum legiuitorul, prin dispozitiile prev. de art.9 din Legea nr.18/1991®, conditioneaza reconstituirea dreptului de proprietate in functie de cererea depusa in acest sens la comisia  locala pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor in raza careia se afla suprafata de teren solicitata, in prevederile art.13 din legea, in ce-i priveste pe mostenitori, dispunandu-se dovedirea calitatii in baza certificatului de mostenitor sau a hotararii judecatoresti definitive, iar in lipsa, prin orice proba din care sa rezulte acceptarea mostenirii, dat fiind ca nu este conditionata de data formularii cererii numai in ce priveste suprafata de teren aferenta casei de locuit si anexelor gospodaresti, respectiv curtea si gradina din jurul acestora, conform art.23 din aceeasi lege, intrucat atat legiuitorul, prin disp. art.9, cat si doctrina si jurisprudenta in materie, au statuat ca termenul pentru formularea cererii in vederea reconstituirii dreptului de proprietate este un termen de decadere, cererea formulata de reclamanta in cauza a fost respinsa, prin sentinta civila nr. 2925 pronuntata la data de 07 noiembrie 2013.
De altfel, obiectul cererii formulate de reclamanta in cauza il reprezinta obligarea celor doua comisii sa-i elibereze titlul de proprietate pentru suprafata de teren extravilan de 1,9800 ha, situata pe raza comunei X, judetul Teleorman, in conditiile in care nu rezulta ca propunerea comisiei locale inaintata comisiei judetene prin referatul nr.1402 din 20.05.2013, in care solicita modificarea titlului de proprietate, a fost validata printr-o hotarare a comisiei judetene.
In drept s-au avut in vedere si prevederile art.64 din Legea nr.18/1991
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010