Arest preventiv. Lipsa pericol concret pentru ordinea publica. Analiza criterii.

Cu adresa nr. 1204/P/2012 din 05.09.2013, inregistrata la Judecatoria Rosiorii de Vede la nr. 3134/292/2013 din 05.09.2013, Parchetul de pe langa Judecatoria Rosiorii de Vede a sesizat instanta cu propunerea de arestare preventiva pe o perioada de 29 de zile a inculpatei U.C.N., fata de care, prin ordonanta din data de 05.09.2013 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (patru fapte).
A fost inaintat alaturat dosarul de urmarire penala nr. 1204/P/2012
  Din referatul cu propunere de arestare preventiva reiese ca prin ordonanta din data de 04.09. 2013 , s-a luat fata de inculpata masura preventiva a retinerii pe o durata de 24 ore, incepand cu data de 04.09.2013, ora 16, pana la data de 05.09.2013, ora 15,00 .
Prin ordonanta nr.1204/P/2012 din 05.09.2013 a Parchetului de pe langa Judecatoria Rosiorii de Vede a fost pusa in miscare actiunea penala fata de inculpata pentru savarsirea infractiunii sus mentionate, apreciindu-se ca este in  interesul urmaririi penale ca fata de aceasta inculpata sa se dispuna masura arestarii preventive pe o perioada de 29 zile avand in vedere pericolul social ridicat al faptei. Fapta comisa de aceasta, respectiv complicitate la inselaciune prin folosire de nume sau calitati mincinoase fapta prev. si ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (patru acte materiale realizate in baza aceleiasi  rezolutii infractionale) consta in aceea ca la solicitarea unor persoane aflate in executarea unor pedepse privative de libertate, persoane detinute in penitenciar, i-a ajutat pe acestia sa comita infractiunile de inselaciune prin inducerea in eroare a mai multor parti vatamate. Conform situatiei prezentate de unitatile bancare, inculpata a ridicat sume de bani depuse pe numele acesteia de catre PM- 800 lei si GC - 900 lei, 1800 lei si ulterior 2768 lei, fapte ce au fost dovedite . Desi initial inculpata nu a recunoscut faptele, ulterior aceasta a precizat ca ridica sume de bani la cererea detinutului M.P., bani pe care ulterior ii expedia acestuia. Este de remarcat si discutia avuta de catre unul din detinuti de pe telefonul mobil ridicat din camera penitenciarului, discutie redata in nota de redare, ce a avut loc la data de 04.07.2012 in care se precizeaza ca "nevasta" lui Ministerul Public (in fapt, concubina acestuia, UCN) este cea care ridica banii si efectueaza astfel de activitati de 6 luni.
Faptele pentru care s-a pus in miscare actiunea penala sunt probate cu inscrisuri, respectiv formularele de ridicare a banilor depusi  de partile vatamate, inscrisuri care atesta trimiterea banilor catre detinutul MP, declaratiile partilor vatamate, inregistrarea convorbirilor telefonice.
S-a sustinut ca din probele administrate, s-a retinut ca inculpata se afla in situatia prev. de art. 148 lit.  f Cod procedura penala, pedeapsa prevazuta de lege fiind mai mare de 4 ani si lasarea acesteia in libertate prezinta pericol social concret pentru ordinea publica.  De asemenea, modul concret in care a actionat inculpata, frecventa mare de comitere a unor asemenea fapte in randul comunitatii a dus la producerea unei reactii sociale de indignare provocata in randul cetatenilor cu privire la astfel de fapte si la existenta unei temeri serioase si rezonabile produsa in randul comunitatii ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. Este de observat ca cercetarile urmeaza a fi extinse intrucat este vorba de o multitudine de fapte, inculpata dand ajutor esential autorilor infractiunilor de inselaciune, astfel ca, in mod concret prin activitatea inculpatei infractiunile respective s-au consumat.  De asemenea, mai multe parti vatamate au fost oprite de catre organele de urmarire penala de la efectuarea depunerilor de bani. Utilizarea acestui procedeu infractional a luat amploare astfel ca se impune o reactie ferma pentru a inlatura starea de insecuritate generata in randul opiniei publice de catre infractorii care actioneaza in acest fel .Exista un real pericol ca prin lasarea in libertate a inculpatei aceasta sa continue sa sprijine autorii infractiunilor de inselaciune comise in acest mod. Se solicita  in baza art.146- 149 1 Cod procedura penala admiterea propunerii si luarea masurii arestarii preventive   pe o perioada de 29 de zile, respectiv de la 5 septembrie 2013 pana la 3 octombrie 2013..
Analizand ansamblul actelor din dosarul de urmarire penala precum si actele efectuate in sedinta camerei de consiliu din data de 05.09.2013, instanta a retinut urmatoarele:
Prin ordonanta nr.1204/P/2012 din 05.09.2013 a Parchetului de pe langa Judecatoria Rosiorii de Vede a fost pusa in miscare actiunea penala fata de inculpata pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune prin folosire de nume sau calitati mincinoase, prevazuta de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen., retinandu-se in sarcina acesteia ca,  ca la solicitarea unor persoane aflate in executarea unor pedepse privative de libertate, persoane detinute in penitenciar, i-a ajutat pe acestia sa comita infractiunile de inselaciune prin inducerea in eroare a mai multor parti vatamate.
Prin ordonanta din data de 04.09.2013 s-a luat fata de inculpata masura preventiva a retinerii pe o durata de 24 ore, incepand cu data de 04.09.2013, ora 16, pana la data de 05.09.2013, ora 15,00, fiind prezentata in fata instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Principiul general de la care trebuie plecat in solutionarea propunerii de arestare preventiva este cel stabilit in aceasta materie de CEDO in cauza Wemhoff contra Germaniei, potrivit caruia “detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa".
Asadar, instanta retine ca libertatea persoanei constituie regula, iar privarea de libertate fiind exceptia,  reprezinta o grava derogare de la principiile libertatii individuale si de la prezumtia de nevinovatie.
1. Nefiind un drept absolut, dreptul la libertate poate suferi unele restrangeri, asa cum sunt ele prevazute de art. 5 din Conventie, iar in acest sens s-a stabilit ca pentru ca privarea de libertate sa fie considerata licita trebuie indeplinite urmatoarele conditii : legalitatea masurii si masura preventiva sa se incadreze in cazurile strict si limitativ prevazute de art. 5 paragraful 1 lit. a-f din Conventie.
Sub acest aspect, instanta retine ca exigenta legalitatii este satisfacuta in cauza, avand in vedere ca masura arestarii preventive ce se solicita a fi luata, este o masura care este prevazuta de art. 136 alin. 1 lit. d si art.148 lit. f Cod procedura penala, iar dispunerea acesteia se face cu respectarea dispozitiilor substantiale si procedurale in materie.
De asemenea, instanta a constatat ca si cea de doua conditie generala enuntata este indeplinita, intrucat se poate lesne observa ca masura arestarii preventive prevazuta de art. 148 lit. f C.p.p. prevazuta in dreptul intern se incadreaza pe deplin in ipotezele prevazute de art. 5 paragraful 1 lit. c din Conventie.
2. Cu toate ca, pentru privarea licita de libertate,  art. 5 al Conventiei, nu prevede o alta conditie in afara celei de existenta a unei banuieli rezonabile de savarsire a unei infractiuni, instanta constata ca, in virtutea obligativitatii conformitatii masurii cu dreptul intern, pentru a nu se incalca dispozitiile CEDO, trebuie indeplinite si conditiile suplimentare prevazute de art. 148 lit. f din Codul de procedura penala.
a. Probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani.
In primul rand instanta a retinut ca, asa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauzele Brogan si Murray contra Marea Britanie, luarea unei masuri arestarii preventive fata de o persoana nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula acuzatii inca din momentul arestarii.
In consecinta, chiar si legiuitorul roman a prevazut faptul ca pentru a se putea dispune luarea masurii arestului preventiv fata de o persoana este suficienta existenta unor indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, indicii care, potrivit dispozitiilor art. 68 1 C. proc. pen. sunt definite ca fiind orice date din care rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte de urmarire penala a savarsit fapta.
Ca atare, spre deosebire de condamnare, cand instanta de judecata trebuie sa dovedeasca fara echivoc vinovatia inculpatului, iar hotararea de condamnare sa se intemeieze pe probe, la luarea masurii arestului preventiv sunt suficiente si anumite date care sa conduca catre o concluzie plauzibila ca persoana in cauza este posibil sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
In acest sens, s-a pronuntat si Curtea in cauzele O"Hara contra Regatului Unit si Murray Hara contra Regatului Unit, stabilindu-se ca probele care sa dea nastere unor banuieli legitime nu trebuie sa fie la acelasi nivel de certitudine cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
Rolul detentiei preventive este tocmai acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, inlaturarea suspiciunilor care planeaza asupra unei persoane, persoana care, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, in baza prezumtiei de nevinovatie, este considerata nevinovata.
In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza Jecius contra Lituania ca pentru a considera ca exista motive verosimile de a se aprecia ca persoana fata de care s-a luat o masura preventiva a comis o fapta prevazuta de legea penala, este necesar ca faptele sau imprejurarile pe care se intemeiaza aceste motive sa fie nu numai autentice si reale, ci trebuie sa fie si in masura sa convinga un observator independent ca persoana respectiva este posibil sa fi savarsit acea infractiune. (in acest sens si cauza Fox, Campbell si Hartley c. Marii Britanii, Hotararea din 30 august 1990, par. 31-32).
Cu toate ca din probele administrate nu reiese cu certitudine daca inculpata cunostea natura si provenienta sumelor ridicate, avand in vedere declaratia inculpatei, care se coroboreaza cu inscrisurile de la filele 140-150 dup. si cu notele de interceptari,  instanta a considerat  totusi ca in prezenta cauza exista suficiente indicii care sa convinga un observator independent ca este posibil ca inculpata sa fi comis infractiunea de complicitate la inselaciune prin folosire de nume sau calitati mincinoase, prevazuta de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen.
In ce priveste limitele de pedeapsa acestea sunt clare si nu exista nici un fel de dubiu, faptele presupuse a fi savarsite de inculpata fiind sanctionate cu pedepse ce depasesc limita impusa de Codul de procedura penala, conform art. 148 lit. f.
b. Existenta unor probe ca lasarea inculpatului in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica (art. 148 lit. f din C.p.p.)
Potrivit art. 63 din Codul de procedura penala, constituie proba orice element de fapt  care serveste la constatare existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.
Interpretand aceste dispozitii legale prin prisma art. 148 alin. 1 lit. f C.p.p., instanta a apreciat ca, in cadrul procesual determinat de propunerea de arestare preventiva, prin probe se inteleg faptele si imprejurarile care servesc la determinarea pericolului concret pentru ordinea publica pe care il prezinta inculpatul si care urmeaza a fi analizate de instanta in cadrul aprecierii pertinentei si suficientei motivelor de arestare preventiva. 
Asa cum CEDO a aratat in cauzele Calmanovici si Scundeanu impotriva Romaniei, in imprejurari asemanatoare, pericolul pentru ordinea publica necesar arestarii unei persoane poate fi luat in calcul potrivit art. 5 din Conventie, in circumstante exceptionale si nu poate fi considerat un motiv  relevant si suficient decat daca se bazeaza pe fapte de natura sa indice ca libertatea inculpatului ar tulbura in mod real ordinea publica.
Instanta a constatat ca potrivit practicii CEDO (cauza Labita c. Italiei sau Neumeister c. Austria) detentia preventiva poate fi justificata atata timp cat exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a cercetarii in stare de libertate.
Prin urmare, instanta a fost obligata sa puna in balanta pe de o parte,  dreptul inculpatului la libertate individuala iar pe de alta parte, necesitatea protectiei ordinii publice impotriva unui pericol concert pe care l-ar reprezenta lasarea inculpatului in stare de libertate.
Ordinea publica se asigura prin respectarea drepturilor cetatenilor, prin mentinerea sigurantei acestora, iar in momentul in care acestea sunt afectate ca urmare a savarsirii unor fapte cu un grad ridicat de pericol social, trebuie luate masuri impotriva infractionalitatii.
Cu toate ca pericolul concret pentru ordinea publica prevazut de art. 148 lit. f Cp.p. nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii, instanta considera ca acest lucru nu inseamna ca aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica trebuie facuta prin abstractie de gravitatea faptei.
In acest sens, in cauza Letellier c. Franta, Curtea a retinut ca "datorita gravitatii deosebite si a reactiei publicului fata de acestea, unele infractiuni pot determina tulburari sociale care justifica arestarea preventiva cel putin temporar. Acest motiv trebuie considerat pertinent si suficient numai daca este bazat pe fapte de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei acuzate ar determina o tulburare reala a ordinii publice."
Din probele administrate in cursul urmaririi penale instanta a retinut ca fapta  savarsita de inculpata nu are o gravitate deosebita si nu au fost probate de catre Parchet fapte de natura sa demonstreze ca eliberarea persoanei acuzate ar determina o tulburare reala a ordinii publice in sensul retinut in cauza Letellier c. Franta.
Pe de alta parte, in lipsa unei fapte de o gravitate deosebita in sensul retinut in cauza Letellier c. Franta, instanta nu a putut considera ca gravitatea faptei este singurul element care trebuie luat in seama pentru a se stabili daca cercetarea inculpatului in stare de libertate prezinta un pericol pentru ordinea publica, intrucat art. 136 alineat ultim C. pr. pen. precizeaza ca trebuie sa se tina cont, de asemenea, de scopul masurii ce urmeaza a fi luata, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura.
In aceste conditii, instanta a considerat ca o evaluare corecta a pericolului pentru ordine publica pe care reprezinta inculpata, nu se poate face decat prin raportare, deopotriva, la gravitatea faptei care se presupune ca a fost savarsita cat si la circumstantele personale ale inculpatei.
Rezumand cele expuse, in determinarea pericolului social concret pentru ordinea publica, instanta a avut in vedere urmatoarele aspecte: gravitatea faptei, modul si circumstantele de comitere a acesteia, prejudiciul rezultat,  rezonanta publica si sociala a infractiunii comise, sanatatea, varsta, ocupatia, antecedentele penale ale inculpatului, atitudinea inculpatului dupa savarsirea faptei,  anturajul si mediul din care acesta provine si a altor imprejurari privitoare la persoana acestuia.
Cu privire la gravitatea faptelor pe care inculpata se presupune ca le-a savarsit, in ciuda faptului ca astfel de infractiuni au un pericol social ridicat avand in vedere modalitatea specifica de savarsire, totusi, instanta a constatat ca gradul de implicare al inculpatei in activitatea infractionala era unul redus, inculpata fiind doar un simplu "instrument" prin intermediul caruia ceilalti inculpati reuseau sa primeasca sumele de bani provenite  din inducerea in eroare a persoanelor vatamate.
Intr-adevar, instanta a constatat din probele administrate si mai ales din convorbirile telefonice, ca cei care au initiat, condus, si coordonat  intreaga activitate infractionala erau ceilalti inculpati si numitul MP, lor revenindu-le toate sumele de bani rezultate din savarsirea faptelor retinute in sarcina lor.
In acest context, se poate observa ca nu s-a probat in niciun fel ca intre ceilalti inculpati, numitul MP si inculpata a existat vreo intelegere potrivit careia inculpata sa primeasca vreun folos material pentru ridicarea sumelor de bani pe numele ei si trimiterea catre inculpati.
   Instanta a constatat ca inculpata a avut un comportament, in principiu, sincer, a recunoscut faptele atat in cursul urmaririi penale cat si cu ocazia solutionarii propunerii de arestare preventiva si s-a prezentat singura de cate ori a fost chemata de organele judiciare, venind din Slatina la Rosiorii de Vede. 
De asemenea, instanta a retinut inca un element care se coroboreaza cu celelalte si  care  releva faptul ca inculpata nu reprezinta un pericol concret pentru ordine publica,  si anume faptul ca aceasta nu a mai fost condamnata anterior asa rezulta din fisa de cazier de la fila 12 dup.
Din probele administrate instanta a retinut ca  inculpata nu a incercat niciodata sa se sustraga urmaririi penale si chiar si atunci cand masura retinerii a expirat, a ramas in sala de sedinta si a asteptat deliberarea si pronuntarea solutiei cu privire la propunerea de arestare preventiva. 
In prezenta cauza, organele de urmarire penala au motivat ca scopul pentru care se impune arestarea preventiva a inculpatei este buna desfasurare a procesului penal. 
Instanta a considerat neintemeiata o astfel de sustinere generala si imprecisa, intrucat o mare parte din probe au fost deja administrate in faza de urmarire penala, au fost audiate partile vatamate, au fost audiati ceilalti inculpati, s-au efectuat perchezitii, s-au efectuat interceptari ale convorbirilor telefonice etc.
In aceste conditii, nu exista nicio dovada ca lasarea inculpatei  in libertate s-ar rasfrange negativ asupra desfasurarii procesului penal.
Inculpata, dupa initiale ezitari, a relatat organelor de urmarire penala modalitatea in care s-a implicat in desfasurarea evenimentelor ce formeaza obiectul prezentului dosar, manifestand un comportament sincer, astfel ca nu s-a putut retine existenta unor date din care sa rezulte posibilitatea ingreunarii activitatii de urmarire penala.
In acelasi context, avand in vedere circumstantele personale ale inculpatei, varsta, pregatirea acesteia, mediul din care provine, instanta a considerat ca inculpata nu a prezentat o reala amenintare pentru bunul mers al procesului penal si nici pentru ordinea publica, neavand posibilitatea sa influenteze in nici un fel martorii, expertii, partile vatamate, sau inculpatii din prezenta cauza.
Privitor la sustinerea  potrivit careia natura faptei pentru care este cercetata inculpata coroborata cu lasarea acesteia in libertate ar crea un sentiment de insecuritate, credinta ca justitia nu actioneaza indeajuns impotriva infractionalitatii, in lipsa luarii masurii arestarii preventive, instanta a apreciat  ca sentimentele de securitate si incredere a societatii in organele statului presupun aplicarea de catre acestea cu promptitudine si fermitate a dispozitiilor legale, aceasta implicand inclusiv prin posibilitatea intocmirii rechizitoriului si trimiterea de urgenta in judecata a inculpatei in stare de libertate, urmand a se stabili in mod cert vinovatia acesteia.
Simpla comitere a unor infractiuni nu constituie, prin ea insesi, un temei suficient pentru luarea masurii arestarii preventive a  inculpatului.
Previziunea asupra atitudinii viitoare a inculpatului trebuie raportata, in mod obligatoriu,  intotdeauna,  unor criterii obiective din care sa reiasa in mod cert un pericol pentru ordinea publica.
In caz contrar, s-ar ajunge la o solutie arbitrara, asa incat, orice persoana suspectata de comiterea unei fapte de natura penala ar fi considerata ca prezentand pericolul de a savarsi, din nou, asemenea fapte si ar fi plasata, in mod automat, in detentie preventiva, ajungandu-se astfel fie la o inutila privare de libertate, in cazul unei achitari, fie la o anticipare a pedepsei, in cazul unei condamnari. 
Cu privire la celelalte motive invocate in referatul Parchetului, instanta  a apreciat ca arestarea preventiva nu poate fi justificata exclusiv de ratiuni privind rezonanta sociala negativa a faptelor si reactia de indignare a opiniei publice.(in fond, orice infractiune savarsita, in mod firesc, atrage indignarea opiniei publice)
Asadar, aceste motive, la fel cum s-a mai aratat anterior,  nu reprezinta un temei absolut, pentru lipsirea de libertate a unei persoane, aceasta masura fiind acceptata, in circumstante exceptionale si in masura in care se intemeiaza pe fapte de natura sa demonstreze, indubitabil, ca punerea in libertate a inculpatului tulbura, in mod real, opinia publica (cauza Letellier contra Frantei.
In aceste conditii, instanta  constata ca in prezenta cauza nu exista probe care sa contureze previzibilitatea unei conduite negative a inculpatei care sa releve un pericol concret pentru ordinea publica,  faptele expuse nefiind de natura a constitui motive pertinente si suficiente a se dispune fata de acesta masura arestarii preventive.
c. Necesitatea si proportionalitatea masurii
Avand in vedere obligatia instantelor nationale confruntate cu solutionarea unei propuneri de luare a masurii arestarii preventive de a lua in considerare masurile alternative prevazute de legislatia nationala (cauza Jiga c Romaniei, 16.03.2010, mutatis mutandis: Scundeanu c. Romaniei 15.03.2010 § 87; Becciev c. Moldovei 4.10.2005 § 62; Calmanovici c Romaniei 1.10.2008 § 98 si 100), instanta, fatade gravitatea faptei si circumstantele personale ale inculpatei, apreciaza ca masura arestarii preventive este nu necesara pentru buna desfasurare a procesului penal.
Cu privire la cerinta proportionalitatii, raportandu-se la pericolul concret al inculpatei ce reiese din analiza efectuata mai sus, instanta a considerat ca prin dispunerea arestarii preventive nu ar fi pastrat un just echilibru intre masura privativa de libertate si scopul urmarit prin dispunerea ei, stfel incat sa fie evitata incidenta arbitrariului in luarea unei masuri atat de grave.
Cu toate acestea, in conditiile in care in prezenta cauza, pentru  aflarea adevarului se impune  prezenta personala a celor a inculpatei, si pentru a inlatura orice pericol de sustragere de la urmarire penala, ceea ce s-ar putea rasfrange in mod negativ asupra desfasurarii cu celeritate a urmaririi penale, instanta considera necesara si suficienta luarea fata de inculpata a masurii obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu pe o perioada de 30 de zile.
Astfel in temeiul art. 149 1 rap. la art.146 alin. 111 si art. 145 ind. 1 C.p.p.  instanta a luat fata de inculpata masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara pe o perioada de 30 zile, pana la data de 04.10.2013.
Pe durata masurii, inculpata a fost obligata sa respecte urmatoarele obligatii : - sa se prezinte la organele de urmarire penala, sau dupa caz la instanta de judecata, ori de cate ori este  chemata ;- sa se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere intocmit de catre organul de politie sau ori de cate ori este chemata ;- sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;- sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu posede nici un fel de arme;- sa nu se apropie de persoanele vatamate, membrii familiilor acestora, persoana impreuna cu care a comis faptele, martorii cauzei, experti si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect;
Instanta retine ca masura preventiva dispusa este necesara, suficienta si proportionala, pentru asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, respectand exigentele CEDO in materie.
In temeiul art. 192 alin.3 C.p.p cheltuielile judiciare de avansate de stat au ramas in sarcina acestuia iar onorariul avocatului din oficiu  in cuantum de 200 de lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justitiei.