InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Pitesti

infractiuni privind circulatia pe drumurile publice prev de art.87 alin 1 din oug 195/2002 republicata

(Sentinta penala nr. 1740/2011 din data de 15.09.2011 pronuntata de Judecatoria Pitesti)

Domeniu Infractiuni prevazute in legi si decrete | Dosare Judecatoria Pitesti | Jurisprudenta Judecatoria Pitesti

Dosar nr. 8105/280/2011
R O M A N I A

JUDECATORIA PITESTI
SECTIA PENALA

Sentinta Penala Nr. 1740/2011
Sedinta publica de la 15 Septembrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE G..
Grefier m.r.

Ministerul Public, Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti fiind reprezentat
prin procuror Angelica Paraschivescu

    Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C.I.D., avand ca obiect
infractiunea privind circulatia pe drumurile publice prevazuta de art. 87 alin. 1 din O.U.G.
nr. 195/2002 republicata.
    La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns pentru inculpatul lipsa C.I.D.,
av. A.I..
    Procedura legal indeplinita.
    S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:
    Aparatorul inculpatului precizeaza ca inculpatul a venit in tara pentru o scurta
perioada de timp, dupa care a plecat din nou in Italia la munca, si a dat o declaratie
notariala prin care arata ca recunoaste fapta in totalitate si este de acord sa beneficieze de
prevederile dispozitilor art. 3201 C.p.p..
    Instanta ia in discutie cererea formulat de inculpat prin aparator, de a se da eficienta
dispozitiilor art. 3201 C.p.p..
    Reprezentanta parchetului, avand cuvantul, arata ca este de acord cu cererea
formulata de aparatorul inculpatului referitoare la dispozitiile legale cu privire la
recunoasterea de vinovatie.
    Instanta apreciaza ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 3201 C.p.p. si admite
cererea formulata de inculpat prin aparator, de a se da eficienta dispozitiilor procesual
penale prevazute de acest text de lege, ce a introdus noua institutie a recunoasterii de
vinovatie, avand in vedere atat declaratia data de inculpat in faza de urmarire penala cat si
manifestarea de vointa exprimata in fata notarului public unde a mentionat ca recunoaste
in totalitate savarsirea faptelor si solicita ca judecata sa aiba loc in baza probelor
administrate in faza de urmarire penala.
    Aparatorul inculpatului solicita proba cu inscrisuri in circumstantiere pe care le
depune la dosar.
    Reprezentanta parchetului, avand cuvantul, arata ca este de acord cu proba cu
inscrisuri in circumstantiere solicitata de aparatorul inculpatului, apreciind ca este utila
solutionarii cauzei.
    Instanta admite proba cu inscrisuri in circumstantiere solicitata de inculpat prin
aparator, apreciind ca este pertinenta si utila solutionarii cauzei.
    Aparatorul inculpatului si reprezentanta Parchetului arata ca nu mai au alte cereri de
formulat in cauza.
    Instanta, in raport de aceasta imprejurare, constata terminata cercetarea
judecatoreasca in baza dispozitiilor art. 339 C.p.p. si acorda cuvantul asupra fondului
cauzei in baza dispozitiilor art. 340 C.p.p..
    Reprezentanta Parchetului, avand cuvantul, expune situatia de fapt si imprejurarile
savarsirii faptei pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, arata ca s-a facut dovada
vinovatiei inculpatului si pune concluzii de condamnare a acestuia la pedeapsa inchisorii
pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub
influenta alcoolului, prevazuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicata, urmand a
se face aplicarea dispozitiilor art. 3201 C.p.p. si obligarea inculpatului la plata cheltuielilor
judiciare avansate de stat in cauza.
    Aparatorul inculpatului, avand cuvantul, precizeaza ca achieseaza la concluziile
reprezentantei parchetului si solicita ca la individualizarea pedepsei sa se retina ca
inculpatul este infractor primar, a avut un comportament sincer si a regretat fapta comisa,
a avut o conduita buna atat inainte cat si dupa savarsirea faptei. De asemenea solicita
coborarea pedepsei sub minimul special pana la minimul general, ca o consecinta a
retinerii circumstantelor atenuante prevazute de art. 74 -76 C.p., care sa fie redusa cu 1/3
in conditiile art. 3201 C.p.p. cu retinerea ca modalitate de executare a dispozitiilor art. 81
C.p..
    

INSTANTA
    
    La data de 26.04.2011 a fost inregistrata la Judecatoria Pitesti adresa nr.
1828/II/6/2011 din data de 20.04.2011 a Parchetului de pe langa Tribunalul Arges prin
care a fost inaintat spre solutionare dosarul nr. 2922/P/2009 al Parchetului de pe langa
Judecatoria Pitesti privind pe inculpatul C.I.D., trimis in judecata prin rechizitoriul din
11.04.2011 pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile
publice sub influenta alcoolului, prevazuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicata.
    In motivarea actului de inculpare s-a retinut in esenta ca in data de 20.04.2009
inculpatul C.I.D., in timp ce conducea autoturismul marca Fiat "Punto" cu numarul de
inmatriculare X, pe DN 67B, pe raza comunei Mosoaia, a fost implicat intr-un accident de
circulatie cu autoturismul marca Dacia 1310 cu numarul de inmatriculare X, ce circula din
sens opus, condus de numitul T.V.. Organele de politie, sosite la locul accidentului, au
constatat ca inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice in timp ce se afla sub
influenta alcoolului, cu o alcoolemie de 1,55 gr/litru la orele 22.15 si respectiv 1,55
gr/litru la orele 23.15.
    Din analiza probatoriului cauzei instanta retine in fapt urmatoarele: dupa ce in cursul
zilei de 20.04.2009 a consumat bauturi alcoolice (bere si vin) in cantitati considerabile, la
locuinta sa din com. Mosoaia, in jurul orelor 21.00 inculpatul C.I.D. a urcat la volanul
autoturismului marca Fiat "Punto" cu numarul de inmatriculare X, cu intentia de a se
deplasa la o statie Peco de pe raza Mun. Pitesti. In timp ce rula pe DN 67B, pe raza
comunei Mosoaia, datorita starii in care se gasea, inculpatul a pierdut controlul directiei de
deplasare a masinii si a intrat in coliziune cu autoturismul marca Dacia 1310 cu numarul
de inmatriculare X, condus in mod regulamentar din sens opus de catre numitul T.V. Ca
urmare a acestui accident de trafic a survenit vatamarea corporala a numitilor T.V., T.F.L.
si B.M.O, ocupanti ai autoturismului Dacia 1310. Inculpatul insusi a suferit vatamari ale
intregritatii corporale ca urmare a accidentului in care a fost implicat, motiv pentru care a
fost transportat la Spitalul Judetean Arges pentru acordarea de ingrijiri medicale. Acolo i-
au fost prelevate si probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. Analizele de
laborator au evidentiat o alcoolemie de 1,55 gr/litru la orele 22.15 si respectiv 1,55 gr/litru
la orele 23.15.
    Cele retinute au fost stabilite pe baza urmatoarelor mijloace de proba: procesul
verbal de cercetare la fata locului nr. 18690/20.04.2009 intocmit de Serviciul Politiei
Rutiere Arges, insotit de schita locului accidentului si de plansele fotografice, procesele
verbale de verificare a starii tehnice a autovehiculelor implicate in acident, fisa alcooltest
"Drager" nr. 00189/20.04.2009, buletinul de examinare clinica si procesul verbal de
prelevare intocmite de Spitalul Judetean Arges, buletinul de analiza toxicologica a
alcoolemiei nr. 277/05.05.2009 emis de SML Arges, declaratiile martorilor T.V., T.F.L.
B.M.O, M.V. si V.G.M., declaratiile inculpatului si inscrisurile depuse de catre acesta
(copia raportului de retinere a permisului de conducere, copia certificatului de
inmatriculare a autoturismului, copia actului de identitate seria X nr. X copia contractului
de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit, datat 31.08.2008, copia cartii de identitate
a autovehiculului seria X si caracterizarea nr. 2925/01.06.2011 emisa de Primaria
Mosoaia).
    Fata de cele retinute, instanta constata ca faptele inculpatului intrunesc elementele
constitutive ale infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub
influenta alcoolului, prevazuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicata.
    Vinovatia inculpatului fiind dovedita, instanta ii va aplica acestuia o pedeapsa la
individualizarea careia vor fi avute in vedere dispozitiile art. 72 C.p. iar gradul de pericol
social concret va fi apreciat in functie de urmatoarele elemente: conditiile si imprejurarile
savarsirii faptei, dupa un consum ocazional de alcool realizat de inculpat la locuinta sa;
scopul inculpatului, care a dorit sa se deplaseze cu masina pe o distanta considerabila, pe
raza Mun. Pitesti, fara un motiv intemeiat; persoana inculpatului care nu este cunoscut cu
antecedente penale; atitudinea inculpatului in fata organelor judiciare constand in
sinceritate si regret; distanta mica parcursa de catre inculpat pana la locul accidentului;
varsta si mediul social din care provine inculpatul; valoarea ridicata a alcoolemiei generata
de consumul de bere si vin in cantitati importante, inainte de urcarea la volan; ora din zi la
care s-a savarsit fapta, traficul fiind redus pe acea artera rutiera si urmarile faptei constand
intr-o stare de pericol pentru pietoni si ceilalti participanti la trafic generata de inculpat
prin urcarea la volan in aceste conditii, pericol materializat in accidentul de circulatie
produs de catre inculpat, soldat cu pagube materiale si cu vatamarea corporala a sa si a
ocupantilor autoturismului Dacia 1310, si care in alte conditii putea avea urmari
ireversibile pentru viata si sanatatea acestora.
    Prin prisma acestor considerente instanta apreciaza ca scopul educativ-preventiv al
procesului penal, prevazut de art. 52 C.p., poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse
privative de libertate orientata catre minimul special prevazut de art. 87 al. 1 din OUG
195/2002 republicata, redus in conditiile art. 3201 C.p.p., care sa fie de natura a-i atrage
inculpatului atentia asupra caracterului antisocial al faptelor sale si sa-l determine pe viitor
sa adopte o conduita in trafic mai responsabila fata de sanatatea sau viata semenilor sai.
    Instanta apreciaza ca nu se pot retine circumstantele atenuante prevazute de art. 74
C.p. asa cum a solicitat inculpatul prin aparatorul sau. Avand in vedere consecintele
consumului de alcool inainte de urcarea la volan, coroborat cu incalcarea gosolana a
dispozitiilor legislatiei rutiere, vazand culpa pe care inculpatul o are in producerea acestui
accident rutier, gradul de concentratie a alcoolului in sange si celelalte criterii de
individualizare a pedepsei (analizate mai sus), instanta apreciaza ca nu sunt incidente
dispozitiile art. 74 C.p. si nici alte circumstante judiciare nu pot fi retinute.
    Apreciind ca pedeapsa in sine reprezinta un avertisment serios si suficient pentru ca
inculpatul sa constientizeze pericolul social al conduitei sale si sa evite pe viitor implicarea
in astfel de situatii si fiind intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 81 C.p., instanta
va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
    Se va fixa termenul de incercare potrivit dispozitiilor art. 82 C.p. si se vor pune in
vedere dispozitiile art. 83 C.p. privind consecintele savarsirii unei alte infractiuni cu
intentie in cursul acestui termen.
    In baza art. 71 al. 1 si 2 C.p. se va aplica totodata inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a-II-a si b C.p. (dreptul de
a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie
implicand exercitiul autoritatii de stat), pedepsa a carei executare va fi suspendata conform
dispozitiilor art. 71 al. 5 C.p..
    Ca o consecinta a condamnarii, inculpatul C.I.D. va fi obligat sa suporte cheltuielile
judiciare avansate de stat in cauza, potrivit dispozitiilor art. 191 C.p.p..
    

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
    
    Condamna pe inculpatul C.I.D. fara antecedente penale, la pedeapsa de 10 (zece)
luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile
publice sub influenta alcoolului, prevazuta de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicata,
cu aplicarea art. 3201 C.p.p..
    In baza art. 81 C.p. dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei si fixeaza
termenul de incercare de 2 ani si 10 luni conform art. 82 C.p..
    Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 C.p..
    In baza art. 71 al. 1 si 2 C.p. aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitiului drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a-II-a si b C.p., a carei executare o
suspenda conform dispozitiilor art. 71 al. 5 C.p..
    In baza art. 191 C.p.p. obliga pe inculpat sa achite suma de 200 lei cheltuieli judiciare
avansate de stat in cauza.
    Cu recurs in 10 zile de la pronuntare.
    Pronuntata azi 15 Septembrie 2011 in sedinta publica.
    
Presedinte,
G.A Grefier,
M.R.
4

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni prevazute in legi si decrete

Vatamare corporala din culpa - Decizie nr. DP262/A/2008 din data de 31.03.2009
Plangere 278 Cpp - Sentinta penala nr. Sp263/2008 din data de 31.03.2009
TRAFIC DE DROGURI - Hotarare nr. 46 din data de 22.04.2015
Trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
trafic interna?ional de droguri de risc - Hotarare nr. 9 din data de 22.01.2014
Evaziune fiscala. Folosirea cu rea credinta a bunurilor societatii in interesul propriu al administratorului - Sentinta penala nr. 47 din data de 31.12.2013
Trafic de persoane. Schimbarea incadrarii juridice. Inlaturare agravanta - Sentinta penala nr. 17 din data de 31.12.2013
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoana care are o inhibatie alcoolica peste 0,8g/l alcool pur in sange. Corecta apreciere a probelor privind determinarea valorii alcoolemiei . - Decizie nr. 70 din data de 23.02.2011
Evaziune fiscala ; Fals intelectual la legea contabilitatii ; Fals in inscrisuri sub semnatura privata ; Spalare de bani ; - Sentinta penala nr. 171 din data de 22.10.2008
Trafic de persoane . Schimbarea incadrarii juridice din forma simpla in forma continuata a infractiunii [legea 678 / 2001 ] - Sentinta penala nr. 40 din data de 19.02.2010
Reproducerea neautorizata pe sisteme de calcul a programelor de calculator piratate .Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere .Obligarea inculpatului la plata contravalorii drepturilor de autor - Sentinta penala nr. 166 din data de 08.09.2010
Plangere impotriva rezolutiei / ordonantei procurorului de netrimitere in judecata .Inexistenta faptei de reproducere fara drept a unui model industrial [ legea 129/1992 ] - Sentinta penala nr. 180 din data de 28.10.2009
Executare lucrari de construire fara autorizatie Suplimentarea probatoriului .Trimiterea cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale - Decizie nr. 169 din data de 10.05.2010
Repunerea inculpatului in termenul de apel Desfiintarea in apel a hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nelegala citare a inculpatului - Decizie nr. 237 din data de 27.09.2010
Contestatie la executare [art 461 cpp] Inadmisibilitatea invocarii viciilor de procedura pe calea contestatiei la executare .Respingerea in recurs, a contestatiei la executare - Decizie nr. 181 din data de 17.05.2010
Trafic de droguri [ legea nr 143 / 2000 ] . Gradul de pericol social al faptei luat in considerare la individualizarea judiciara a pedepsei - Sentinta penala nr. 108 din data de 14.05.2010
Infractiunea de conducere autovehicul neinmatriculat si infractiunea de conducere a unui autovehicul cu numere false de inmatriculare . Concurs de infractiuni - Decizie nr. 155 din data de 21.05.2010
Taiere fara drept de arbori din fondul forestier si furt. Incadrare juridica in functie de R.I.L. 12 / 2008. Individualizarea pedepsei si latura civila - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Comert electronic . Legea 365/2002. Individualizare pedeapsa. - Decizie nr. 22 din data de 01.02.2010