InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Pitesti

actiune in daune contractuale

(Sentinta civila nr. 2947 din data de 30.03.2010 pronuntata de Judecatoria Pitesti)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Pitesti | Jurisprudenta Judecatoria Pitesti



Dosar nr. 8398/280/2008
R O M A N I A

JUDECATORIA PITESTI
SECTIA CIVILA

SENTINTA COMERCIALA Nr. 2947
Sedinta publica de la 30 Martie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE E. F.
Grefier I. C.

       Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamant SC D. S. SA B. si pe parat D. L., avand ca obiect actiune in daune contractuale
       La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
       Procedura legal indeplinita.
       S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza instantei ca dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 23.03.2010, sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data, ce face parte integranta din prezenta sentinta
?

INSTANTA

       Constata ca prin cererea inregistrata la data de 11.09.2008 pe rolul Judecatoriei Pitesti, sub numarul 8398/280/2008.  reclamanta - creditoare SC D. S SA B. prin Directia Regionala Vest de C. G. N. a chemat in judecata pe parata debitoare D. L., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia sa plateasca suma de 10006,89 lei, reprezentand contravaloarea gazelor consumate. Se solicita cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, intemeiata in drept disp.969 C.civil, art. 1361-1362 C.civil., reclamanta a aratat ca parata a consumat gaze naturale in perioada mai-decembrie 2006 si ianuarie-aprilie 2007, pentru care au fost emisa facturi fiscale in valoare de 10006,89 lei, insa aceasta nu a achitat contravaloarea debitului  desi scadenta s-a implinit .
       Prin sentinta comerciala nr. 6069/21.10.2008, Judecatoria Pitesti a admis cererea formulata de reclamanta SC D. S. SA B. prin Directia Regionala V. de C. G. N., impotriva paratei D. L., si a  obligat  parata la plata  sumei de 10006,89 lei, reprezentand contravaloare gaze naturale furnizate in perioada aprilie 2006-aprilie 2007 si penalitati de intarziere aferente.
       Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca in baza relatiilor contractuale dintre parti, necontestate, reclamanta a furnizat paratei gaze naturale. Desi aceasta din urma a beneficiat de gazele naturale livrate, nu a achitat contravaloarea utilitatilor consumate in perioada aprilie 2006-aprilie 2007, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar,   acumuland un debit de 10006,89 lei - contravaloare gaze naturale si penalitati aferente, pe perioada aprilie 2006-aprilie 2007 .
Instanta de fond a avut in vedere si disp.art.969 Cod civil potrivit caruia, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante si ale art.970 Cod civil conform caruia conventiile trebuie executate cu buna credinta, precum si principiile care guverneaza materia efectelor obligatiilor potrivit caruia in cadrul raspunderii contractuale, creditorul trebuie numai sa dovedeasca existenta creantei si intrucat obligatia de plata asumata de parata creditoare este o obligatie de rezultat, in conditiile in care reclamanta pretinde ca acest rezultat nu a fost atins, va opera o prezumtie de neplata in sarcina debitorului, pe care acesta o poate rasturna prin proba platii.
Instanta a apreciat  astfel ca reclamanta a facut dovada existentei creantei sale, care este certa, lichida si exigibila, conform art. 379 alin 3 si 4 Cod. procedura civila., decurgand din facturile fiscale emise, iar parata nu a facut dovada platii, desi ii revenea sarcina probei, conform art. 1169 Cod civil.
       Impotriva acestei hotarari a formulat recurs , in termen legal, parata D.L. , criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru motive ce se circumscriu dispozitiilor art. 304 pct. 5 si pct. 9 Cod procedura civila ,solicitand modificarea ei in sensul respingerii cererii ca nedovedita iar in subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o legala solutionare.
       Un prim motiv de recurs invocata fost acela ca recurenta nu a fost legal citata la adresa de domiciliu, municipiul Pitesti, str. T., nr. ., judetul Arges, conform actului de identitate anexat, neavand cunostinta de existenta acestui proces .
       In al doilea rand, recurenta - parata a invocat faptul ca instanta de fond a pronuntat o hotarare lipsita de temei legal , aratand ca facturile privind consumul de gaze naturale pentru perioada mai - august 2006 s-au emis fara a exista contor de masurare a consumului de gaze iar pentru perioadele urmatoare , respectiv septembrie - decembrie 2006 si ianuarie - februarie 2007 numarul contorului inscris in facturi, este diferit. Cum nu exista un proces verbal de instalare , de predare - primire si citire a indexului initial rezulta caracterul incert al masuratorii consumului de gaz si implicit a valorii gazului consumat.
       Legal citata, intimata - reclamanta a depus la dosarul cauzei intampinare (f.12-14), prin care a solicitat respingerea recursului intrucat citarea recurentei s-a facut legal, la adresa indicata de reclamanta in cererea de chemare in judecata ,  rezultata din actele existente la societatea furnizoare si la care s-au emis facturile. Intre aceleasi parti a mai existat un litigiu, avand ca obiect emiterea ordonantei potrivit OG 5/2001,parata fiind citata la aceeasi adresa, municipiul Pitesti, str. R nr., judetul Arges, fara ca aparatorul ,prezent la judecarea respectivului litigiu sa invoce schimbarea adresei de domiciliu a partii pe care o asista. S-a aratat ca solutia instantei de fond este legala si temeinica, creanta fiind certa, cuantumul datoriei rezultand din facturile anexate si buletinul de miscare incheiat la ridicarea contorului.
       Prin dec. Com. Nr. 40/RC/2009 Tribunalul Comercial a admis recursul,  a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare  la aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul a  retinut ca potrivit art. 85 Cod procedura civila, judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partii , afara numai daca legea nu dispune altfel. Dispozitiile legale referitoare la citarea partilor au caracter imperativ , deoarece au fost prevazute pentru respectarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare . Sarcina judecatorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului sa faca obiectul unei dezbateri in contradictoriu intre parti. Dreptul la aparare este un drept fundamental  al omului, consacrat in articolul 6 din Conventia Europeana a drepturilor Omului, ca o garantie a dreptului la un proces echitabil al oricarei persoane si garantat prin articolul 24 din Constitutia Romaniei. Instanta a solutionat cauza fara ca parata sa fie legal citata la adresa de domiciliu, astfel cum rezulta din actul de identitate depus la dosar, fapt ce contravine tuturor dispozitiilor legale amintite anterior. Potrivit art.6 "orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen  rezonabil a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala (...) care sa hotarasca asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)" Instanta europeana, in cadrul controlului pe care-l exercita asupra respectarii dispozitiilor art.6 paragraf 1, de catre autoritatile nationale ale statelor contractante, apreciaza continutul dreptului disputat prin raportare atat la dispozitiile Conventiei cat si la cele ale normelor nationale de drept.
       A retinut Tribunalul ca recurenta, in criticile aduse in recurs, a contestat cuantumul debitului si a prezentat o serie de inscrisuri, fiind necesar ca instanta de judecata sa analizeze pertinenta, utilitatea probei cu expertiza contabila dar si a probei cu acte din care sa rezulte imprejurarile de fapt ce au condus la aparitia litigiului.
       Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 04.05.2009.
       In fond dupa casare s-au administrat urmatoarele probe: inscrisuri si expertiza contabila, raportul de expertiza fiind intocmit de d-na expert C. D.
       Din probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
       In baza relatiilor contractuale dintre parti, reclamanta a furnizat paratei gaze naturale.
       Reclamanta a sustinut ca desi parata a beneficiat de gazele naturale livrate, nu a achitat contravaloarea utilitatilor consumate in perioada aprilie 2006-aprilie 2007, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar,  nr. 6880385/31.05.2006, in valoare de 789,53 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 09.04.2006-08.05.2006, nr. 4467293/29.06.2006, in valoare de 192,72 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 08.05.2006-29.06.2006, nr. 6590170/26.07.2006, in valoare de 2946,38 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 28.06.2006-24.07.2006, nr. 9818030/30.08.2006, in valoare de 72,1 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 27.06.2006-29.08.2006, nr.0521280/29.09.2008, in valoare de 180,33 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii septembrie 2006, nr.6758829/27.10.2006, in valoare de 209,16 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii octombrie 2006, nr.5833613/27.11.2006, in valoare de 560,89 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii noiembrie 2006, nr.4380250/27.12.2006, in valoare de 561,69 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii decembrie 2006, nr.5001222/30.01.2007, in valoare de 1041,63 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii ianuarie 2007, nr. 5089662/26.02.2007, in valoare de 681,6 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii februarie 2007, nr.12440869/28.03.2007, in valoare de 1571,3 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii martie 2007 si penalitati, nr.12532761/27.04.2007, in valoare de 1571,3 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii aprilie 2007 si penalitati (filele 4-15).
       A sustinut reclamanta ca parata a acumulat un debit de 10006,89 lei reprezentand contravaloare gaze naturale si penalitati aferente, pe perioada aprilie 2006-aprilie 2007 (desi in actiune se mentioneaza perioada mai 2006-aprilie 2007, in realitate prima factura este emisa si pentru o parte din luna aprilie 2006).
       Parata nu a facut dovada achitarii debitului, insa a contestat debitul mentionat in facturi.
       Fata de aceasta situatie, avand in vedere decizia Tribunalului, in cauza s-a administrat proba cu expertiza contabila.
       Conform raportului de expertiza contabila suma datorata de parata reclamantei este de 4.298, 95 lei reprezentand 3.936,81 lei contravaloare gaze, si 362,14 lei penalitati de intarziere, respectiv consumul  real de gaze pentru perioada mai-decembrie 2006, ianuarie - aprilie 2007 fiind de 3804 mc gaz.
       Din continutul raportului de expertiza rezulta ca in perioada 28.06.2006-24.07.2006 era imposibil ca parata sa consume 2.926 mc gaze iar in perioada februarie-aprilie 2007, 3000 mc. Gaz.
       Contractul incheiat de parti s-a reziliat in luna februarie 2007 astfel incat ultimele doua facturi  ce atesta consumul de 3000 mc gaz au fost emise ulterior rezilierii contractului .
       Reclamanta nu a contestat rezilierea contractului in luna februarie 2007 insa a sustinut ca atat factura care atesta consumul de 2926 mc gaz cat si facturile care atesta consumul a 3000 mc gaz nu reprezinta doar consumul aferent lunii iulie 2006 si martie - aprilie 2007 ci reprezinta consumul pentru o perioada anterioara aratand ca s-a urmarit plata esalonata a gazelor consumate de parata.
       Deci, reclamanta a recunoscut faptul ca in lunile mentionate in cele trei facturi parata nu a consumat cantitatea de gaze inserata in continutul acestora.
       Conform facturilor depuse la dosar consumul de gaze a fost stabilit pentru fiecare luna in parte.
       In contract partile nu au stabilit exact cantitatea de gaze ce se va furniza lunar, neexistand  practic o astfel de posibilitate, insa au incadrat pe parata la consumatori casnici astfel incat nu putea livra acesteia o cantitate mai mare de 2400 mc gaz anual fara a modifica acel contract incheiat de parti in raport de legislatia in vigoare.
       Mai mult decat atat, in ultimele doua facturi precum si in factura numarul 6590170/2006 nu s-au mentionat seria si numarul contorului.
       Toate aceste aspecte coroborate conduc la concluzia ca reclamanta nu  a furnizat paratei cantitatea de 5 926 mc gaz, aspect retinut si de experta desemnata in cauza.
       Cu privire la celelalte facturi parata nu a contestat faptul ca i s-au livrat gaze naturale, a achitat facturile emise la aceeasi adresa in perioada anterioara, astfel incat inadvertentele aparute cu privire la adresa la care a fost montat contorul de gaze nu vor fi retinute de instanta.
       Situatia expusa se probeaza cu inscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile raportului de expertiza .
        Conform disp.art.969 Cod civil conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante si iar conform dispozitiilor  art.970 Cod civil conventiile trebuie executate cu buna credinta.
       In cadrul raspunderii contractuale, creditorul trebuie numai sa dovedeasca existenta creantei si intrucat obligatia de plata asumata de parata creditoare este o obligatie de rezultat, in conditiile in care reclamanta pretinde ca acest rezultat nu a fost atins, va opera o prezumtie de neplata in sarcina debitorului, pe care acesta o poate rasturna prin proba platii.
       Instanta apreciaza astfel ca reclamanta a facut dovada existentei unei creante in cuantum de 3936,81 lei, reprezentand contravaloare gaze furnizate conform facturilor fiscale depuse la dosar,  nr. 6880385/31.05.2006, in valoare de 789,53 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 09.04.2006-08.05.2006, nr. 4467293/29.06.2006, in valoare de 192,72 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 08.05.2006-29.06.2006, nr. 6590170/26.07.2006, in valoare de 72,1 lei, reprezentand contravaloare gaze pe perioada 27.06.2006-29.08.2006, nr.0521280/29.09.2008, in valoare de 180,33 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii septembrie 2006, nr.6758829/27.10.2006, in valoare de 209,16 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii octombrie 2006, nr.5833613/27.11.2006, in valoare de 560,89 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii noiembrie 2006, nr.4380250/27.12.2006, in valoare de 561,69 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii decembrie 2006, nr.5001222/30.01.2007, in valoare de 1041,63 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii ianuarie 2007, nr. 5089662/26.02.2007, in valoare de 681,6 lei, reprezentand contravaloare gaze aferente lunii februarie 2007, precum si penalitatilor aferente acestor facturi in cuantum de 362,14 lei, creanta care este certa, lichida si exigibila, conform art. 379 alin 3 si 4 C.p.c., decurgand  din facturile fiscale emise, iar parata nu a facut dovada platii, desi  ii revenea sarcina probei, conform art. 1169 C.civ.
       In ceea ce priveste celelalte facturi instanta retine ca nu au fost acceptate la plata de parata, nu au fost emise pentru consumul de gaze aferent lunilor  mentionate in acele facturi, pentru perioada mentionata in aceste trei facturi s-au emis alte facturi pe care instanta le-a avut in vedere la solutionarea cauzei,  prin probele administrate reclamanta nefacand dovada livrarii cantitatii de 5926 mc gaz desi obligatia ii revenea.
       In consecinta, instanta va admite cererea in parte si va obliga pe parata la plata catre reclamanta a sumei de 3936,81  lei, reprezentand contravaloare gaze naturale furnizate si a sumei de 362,14 lei reprezentand penalitati aferente.
       In baza art. 274 C.p.c., va obliga pe parata la plata catre creditoare a cheltuielilor de judecata in cuantum de 358 lei, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar proportional cu admiterea actiunii.
       Parata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

        Admite in parte actiunea formulata de reclamanta SC D. S. SA BUCURESTI in contradictoriu cu parata D. L.
        Obliga pe parara sa plateasca reclamantei suma de 4298,95 lei cu titlu de pret si penalitati de intarziere precum si suma de 358 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
        Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
        Pronuntata in sedinta publica de la 30 Martie 2010.
Presedinte,
E. F. Grefier,
I. C. ?

Red. EF
Tehn. LB 01.04. 2010 - 4/ex

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011