InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Orsova

Actiune in rectificarea inscrierii din cartea funciara. Modificare a documentatiei cadastrale, respectiv a planului de amplasament si delimitare a corpului de proprietate. Inadmisibilitate

(Sentinta civila nr. 420 din data de 16.06.2011 pronuntata de Judecatoria Orsova)

Domeniu Carte Funciara | Dosare Judecatoria Orsova | Jurisprudenta Judecatoria Orsova

     Prin cererea adresata Judecatoriei Orsova si inregistrata sub nr.325/274/2011 la data de 16.03.2011, reclamantul G.V. a chemat in judecata pe paratul G.S. pentru ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna  rectificarea Cartii Funciare nr.161/N cu nr cadastral 200 privitor la planul de amplasament si delimitare  a corpului de proprietate inregistrat sub nr.180/2008 si avizat de OCPI Mehedinti in sensul punerii in concordanta a acestuia cu situatia reala si actuala a imobilului.
     In motivarea cererii a aratat ca prin contractul de vanzare-cumparare nr.473/2008 a cumparat de la numitii V.C. si  R.E. un imobil situat in  sat Moisesti, com. Ilovita, jud. Mehedinti. Cu aceasta ocazie a fost intocmita o documentatie cadastrala - plan amplasament si delimitare a bunului imobil, impartit  in 5 parcele 1CC, 2A, 3F, 4L, 5L cu suprafata totala de 3.210 mp.
     Mai arata ca, prin aceasta documentatie  a fost evidentiat imobilul casa de locuit cu pozitiile  C1, C2, C3 si C4.
     Precizeaza ca ulterior perfectarii actelor, dupa ce a luat in proprietate imobilul  a observat anumite neconcordante intre imobilul  descris  in planul de amplasament si  situatia reala.
     In dovedirea cererii a depus:  adresa nr.2802/24.06.2010 a OCPI Mehedinti, adresa nr.1272/10.05.2010, contract de vanzare cumparare autentificat sub nr.473/21.02.2008.
     Cererea  a fost legal timbrata cu 8 lei taxa judiciara de timbru  si 0,5 lei timbru judiciar.
     Legal citat, paratul G. S. nu a depus intampinare. 
     La termenul de judecata din 05.05.2011 reclamantul a depus precizare de actiune, prin care a aratat ca intelege sa se judece  cu OCPI Mehedinti si B.C.
     La acelasi termen de judecata s-a luat declaratie reclamantului  care a precizat ca solicita  modificarea planului cadastral amplasare si delimitare a corpului de proprietate, precum si rectificarea  filei de carte funciara nr.161/N.
     In cauza, la termenul din 05.05.2011, au fost introdusi ca paratii OCPI Mehedinti si B.C. si scos din cauza paratul G.S.
     Prin serviciul registratura, parata OCPI Mehedinti a depus intampinare prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale  pasive si a solicitat admiterea acesteia si scoaterea lor din cauza.
     La termenul din 19 mai 2011 reclamantul a depus  incheierea nr.718cf,  extras de Carte funciara pentru informare, comunicarea incheierii nr.718/27.02.2008.
     Analizand exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de instanta din oficiu, in conformitate cu dispozitiile art. 137 alin. 1 din C.pr.civila, potrivit carora instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos, in tot sau in parte cercetarea in fond a pricinii,instanta va admite exceptia pentru urmatoarele argumente:
     Potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.473/21.02.2008, reclamantul G.V. detine impreuna cu sotia sa G.J, in proprietate de 1/1 parte,  imobilul teren compus din parcelele 2A,3F,4L,5L si 1CC cu constructiile C1,C2,C3 si C4 in suprafata de 3210 mp inscris in CF nr. 161/N sat Moisesti, com. Ilovita.
     Imobilul are nr. cadastral 200  asa cum a fost identificat prin documentatia plan de amplasament si delimitare a bunului imobil intocmit de ing. B.C. inregistrata sub nr. 180 din 22.01.2008 si avizata de O.C.P.I. Mehedinti.
     Potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, republicata, "orice persoana interesata poate cere rectificarea inscrierilor din cartea funciara, daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constatat ca: 1.  inscrierea sau actul in temeiul caruia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul inscris a fost gresit calificat; 3. nu mai sunt  intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris sau au  incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea; 4. inscrierea din cartea funciara nu mai este  in concordanta cu situatia reala actuala a  imobilului."
     Actiunea in rectificare de carte funciara poate fi promovata pe cale principala atunci cand printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, anterioara, s-a constatat ca inscrierea sau actul in temeiul careia s-a efectuat inscrierea nu a fost valabil.
     Actiunea in rectificare de carte funciara se poate solicita si pe cale accesorie, insa grefata pe o cerere principala care ocroteste dreptul subiectiv vatamat prin inscrierea  neconforma situatiei juridice reale.
     Rectificarea cartii funciare presupune intotdeauna o verificare de fond a dreptului care se realizeaza in cursul cercetarii judecatoresti, fiindca aceasta operatiune juridica nu se poate dispune decat in baza unei hotarari prin care se solutioneaza litigiul privitor la dreptul inscris.
     De cele mai multe ori, actiunea  in rectificarea cartii funciare intemeiata pe dispozitiile art. 34 punctul 1 din Legea nr. 7/1996, republicata, se grefeaza pe actiunea principala avand ca obiect anularea sau constatarea nulitatii actului in temeiul caruia s-a facut inscrierea  ori constatarea  nulitatii inscrierii sau a incheierii prin care s-a dispus inscrierea vatamatoare.
     In speta, actiunea in rectificare se grefeaza pe actiunea de modificare a documentatiei cadastrale, respectiv a planului de amplasament si delimitare a corpului de proprietate inregistrat sun nr. 180/2008 si avizat de OCPI Mehedinti, pe motiv ca exista neconcordante intre imobilul descris in planul de amplasament si situatia reala a imobilului.
     Potrivit art. 11 ind. 2 alin. 2 din Legea 7/96 cererile de rectificarea documentelor tehnice ale cadastrului se solutioneaza de Oficiul teritorial de cadastru si publicitate imobiliara, prin incheiere de carte funciara. Pentru solutionarea cererilor de rectificare, reprezentantul persoanei autorizate sa execute lucrarile de cadastru coopereaza cu primaria si cu oficiul teritorial.
     Instanta constata ca reclamantul, anterior formularii cererii de chemare in judecata s-a adresat OCPI Mehedinti sesizand anumite erori comise la intocmirea documentatie cadastrale inregistrata sun nr. 180/22.01.2008.
     Prin adresa nr. 2802/24.06.2010 OCPI Mehedinti a recomandat reclamantului sa contacteze o persoana fizica/juridica autorizata care executa lucrari in domeniul cadastrului in vederea intocmirii unei noi documentatii cadastral, in vederea actualizarii informatiilor cadastrale potrivit Regulamentului aprobat prin Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 634/2006 cu modificarile si completarile ulterioare.
     Avand in vedere pe de-o parte faptul ca documentatia cadastrala intocmita cu ocazia perfectarii contractului de vanzare cumparare a  parcurs etapele prevazute la art. 4 din Ordinul 634/2006, fiind receptionata si drept urmare a fost   intabulat imobilul in cartea funciara in anul 2008, reclamantul insusindu-si aceste documente, iar pe de alta parte vazand dispozitiile art. 25 din acelasi act normativ, fata de solicitarile reclamantului ce vizeaza modificarea planului de amplasament instanta apreciaza ca modalitatea prin care se poate realiza acesta este refacerea documentatiei de catre o persoana fizica autorizata si reactualizarea informatiilor cadastrale, motiv pentru petitul privind modificarea documentatie cadastrale este inadmisibil.
     In acest sens, instanta are in vedere  si  minuta  din 25 noiembrie 2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, incheiata cu ocazia intalnirii de practica neunitara, prin care  s-au considerat inadmisibile actiunile  avand ca obiect anularea lucrarilor de cadastru, respectiv documentatiei cadastrale, acte de dezmembrare, schite topografice, intrucat nulitatea sanctioneaza actele juridice cu incalcarea sau neobservarea normelor legale, aceste inscrisuri neindeplinind conditiile  de valabilitate  ale unui act juridic civil pentru a putea fi sanctionate cu nulitatea.
     Instanta apreciaza ca aceste considerente, prin care s-a stabilit ca actiunile in anularea  lucrarilor de cadastru sunt inadmisibile, sunt aplicabile, prin analogie si in virtutea identitatii de ratiune juridica si in litigiul dedus judecatii privind capatul de cerere modificare documentatie cadastrala.
     Modul de solutionare a capatului de cerere principal va determina si solutia cu privire la cererea de rectificare a cartii funciare. Astfel spus, rectificarea va fi posibila numai in cazul admiterii cererii principale.
     Cum capatul principal al cererii ce priveste modificare documentatiei cadastrale este inadmisibil, practic si actiunea in rectificare este inadmisibila pentru lipsa unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile prin care sa se constate o situatie juridica reala care nu mai corespunde cu continutul cartii funciare.
     Fata de cele expuse mai sus instanta va admite exceptia inadmisibilitatii actiunii si va respinge cererea ca inadmisibila.
     Desi instanta a fost sesizata cu doua exceptii de fond, respectiv exceptia inadmisibilitatii actiunii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a OCPI Mehedinti, ordinea de solutionare a fost determinata de criteriul efectelor pe care acestea tind sa le realizeze.
     Analizand cu prioritate exceptia inadmisibilitatii actiunii, stabilind ca actiunea nu este admisibila instanta apreciaza ca este de prisos a se pronunta cu privire la exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a OCPI Mehedinti invocata de aceasta.
     
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara

Plangere impotriva incheierii de carte funciara. Inadmisibilitatea notarii unui drept de creanta in favoarea proprietarului inscris in cartea funciara. Intoarcerea executarii. Competenta materiala. Art. 522 Cod proc.civ. – inadmisibilitatea actiunii formu - Decizie nr. 66 din data de 22.03.2012
Prestatie tabulara - Decizie nr. 900 din data de 15.11.2012
Anularea incheierii de notare in cartea funciara - Decizie nr. 284 din data de 12.05.2011
Anulare Incheiere de intabulare - Decizie nr. 216 din data de 11.06.2010
Actiune de sistare indiviziune - Decizie nr. 233 din data de 21.06.2010
Plangere impotriva incheierii de carte funciara - Sentinta civila nr. 1056 din data de 11.05.2009
INSCRIEREA IN CF A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA CONSTRUCTIEI AUTORIZATE PE NUMELE CONCUBINILOR FARA A FI STABILITE COTE PARTI DIN DREPTUL DE PROPRIETATE - Decizie nr. 537/R din data de 16.04.2014
PLANGERE IMPOTRIVA INCHEIERII DE CARTE FUNCIARA - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 1163/R din data de 13.06.2012
Rectificarea inscrisurilor de carte funciara. - Decizie nr. 255/R din data de 08.10.2008
Inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara in temeiul art. 47 din legea nr. 7/1996. Calitatea de persoana interesata. - Decizie nr. 75/R din data de 28.02.2008
Imobil preluat de stat printr-un act de cedare fortata. - Decizie nr. 170/R din data de 07.05.2007
Plangere carte funciara. Calitatea procesuala activa a notarului public. Calitatea procesuala pasiva a Oficiului de Cadastru si Publicitate imobiliara. - Decizie nr. 1/R din data de 31.01.2007
Intabulare drept real de proprietate in CF pe numere cadastrale noi. Necesitatea consimtamantului coproprietarului pentru terenul aflat in indiviziune fortata: - Decizie nr. 84/R din data de 03.02.2006
Cerere de inscriere in CF a unui drept real in baza unei „declaratii” prin care proprietarul de CF recunoaste un drept real - Decizie nr. 755/R din data de 28.11.2005
Cerere de notare in CF a dreptului de proprietate in baza unui inscris sub semnatura privata, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938 - Decizie nr. 711/R din data de 22.11.2005
Carte funciara. Rectificarea inscrierilor asupra unor imobile gresit identificate. - Sentinta civila nr. 88/S din data de 16.03.2012
Plangere incheiere in carte funciara.Efectele notariei schimbarii denumirii persoanei juridice - Decizie nr. 276/Ap din data de 11.11.2011
Vanzare succesiva teren prin acte autentice.Neindeplinirea conditiilor legale privind nulitatea contractului pentru cauza ilicita. Inexisten?a inscrierii dreptului in cartea funciara, anterior vanzarii. - Decizie nr. 72/R din data de 28.01.2011
Comercial - actiune in constatare - si inscriere in C.F. - Decizie nr. 236/R din data de 26.02.2010
Rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 305/C din data de 18.03.2009