InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Orsova

Actiune avand ca obiect anularea documentatiei cadastrale

(Sentinta civila nr. 290 din data de 20.04.2011 pronuntata de Judecatoria Orsova)

Domeniu Carte Funciara | Dosare Judecatoria Orsova | Jurisprudenta Judecatoria Orsova

         Prin cererea adresata Judecatoriei Orsova si inregistrata sub nr. 181/274/2011 la data de 15.02.2011, reclamantul U.I.C. a chemat in judecata pe paratii H.M. si M.R.  pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea documentatiei cadastrale nr. 128 pentru extrasul de carte funciara privind Izlaz in Sudoame.
     In motivarea actiunii a aratat ca in baza sentintei civile nr. 300/1992 al Judecatoriei Drobeta Turnu Severin pronuntata in dosarul nr. 3491/1991 a dobandit cu titlu de proprietate prin iesire din indiviziune suprafata de 3905 mp situata in Orsova in punctul "Izlaz Sudoame".
     Ulterior, in urma efectuarii de catre parate a documentatiei cadastrale, la nr. 128 sunt trecute suprafetele de 402 mp si 674 mp pentru parate, care totalizeaza o suprafata de 1076 mp ce se suprapune pe suprafata  de 3905 mp pe care o detine reclamantul.
     A formulat plangere penala pentru tulburare de posesie, deoarece cele doua parate au incercat sa  delimiteze  aceasta suprafata de teren.
     A solicitat anularea documentatiei cadastrale  nr. 128 care priveste suprafata totala de 1076  mp compusa din doua corpuri, 402 mp si respectiv 674 mp care se suprapun pe suprafata de 3095 mp ce apartine reclamantului.
     In drept  actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 50 ind.1 si urm. ‚din Legea 7/1996.
     In dovedirea actiunii a depus referatul nr.528/19.05.2010, cerere anulare numar cadastral, plan general de dezmembrare,  plan amplasament si delimitare a corpului de proprietate, schita, sentinta civila nr. 300/22.01.1992, extras de carte funciara pentru informare, rezolutie de neincepere a urmaririi penale, 2 declaratii.
     La solicitarea instantei, reclamantul  a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratura, precizare de actiune prin care a aratat ca solicita doar anularea documentatiei cadastrale in baza art. 55 coroborat cu art. 37 din Legea 7/1996, pentru a se putea face ulterior rectificarea in Cartea Funciara si pentru opozabilitate.
     A fost depusa la dosar, prin serviciul registratura de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Orsova adresa nr. 1798/06.04.2011.
     Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
     Prin sentinta civila nr. 300 din 22.01.1992 s-a dispus iesirea din indiviziune cu privire la terenul in suprafata de 8632 mp situat in punctul "Sudoame" de pe raza localitatii Orsova si inscris in cartea funciara a comunei Jupalnicul Vechi la nr. 843 si s-a atribuit numitilor U.I., U.M. si T.D. suprafata de 3905 mp, iar numitilor C.G, H.M., M.R, T.S., V.A. restul de 5325 mp.
     Ulterior, prin contract de donatie, reclamantul U.I.C. a dobandit cota intreaga de proprietate asupra suprafetei de 3905 mp si a intabulat dreptul de proprietate  in Cartea funciara nr. 50657 a mun. Orsova. Reclamantul nu a solicitat intocmirea vreunei documentatii cadastrale pentru acest imobil.
     Imobilul teren in suprafata de 1076 mp, cu numarul cadastral 128, cu privire la care se solicita anularea documentatiei cadastrale este inscris in Cartea funciara nr. 126/N a localitatii Orsova in favoarea paratelor H.M. si M.R. Imobilul a rezultat in urma dezmembrarii si a partajului voluntar in baza documentatiei plan de amplasament si delimitare a bunului imobil inregistrata sub nr. 11161/25.10.2006 la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Mehedinti si a actului de dezmembrare si partaj voluntar autentificat sub nr. 2291/07.08.2007 de BNP  D.O.
     Instanta va respinge cererea pentru urmatoarele argumente.
     Nulitatea, indiferent daca este absoluta sau relativa, sanctioneaza actele juridice incheiate cu incalcarea sau neobservarea normelor legale. Actul juridic este o manifestare de vointa a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice, savarsite in scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile care, pentru a fi valabil trebuie sa contina elementele esentiale prevazute de art. 948 din Codul civil, respectiv capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil exprimat al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita. Un act juridic incheiat cu incalcare vreuneia din aceste cerinte se sanctioneaza cu nulitatea.
     Documentatiile cadastrale sunt documente tehnice prin care se identifica, se masoara si se descriu imobilele, in vederea inscrierii in cartea funciara a actelor si faptelor juridice privitoare la acestea ( Legea 7/1996 art. 9-16 coroborat cu Ordinul nr. 634/13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind documentatiile cadastrale, art. 1, 11 si art. 2).
     Or, avand in vedere obiectul si scopul declarat de lege al lucrarilor cadastrale in general, al documentatiilor cadastrale in special - ca acte de constatare a situatiei reale din teren, acestea nu indeplinesc conditiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a fi sanctionate cu nulitatea.
     Pe de alta parte, instanta retine ca in ipoteza in care dincolo de ceea ce se pretinde, in realitate se invoca ocuparea unei suprafete de teren de catre proprietarul vecin inscris in Cartea funciara, pentru realizarea dreptului pretins, partea interesata are calea actiunii reale petitorii, deoarece dreptul de proprietate beneficiaza de ocrotire juridica indiferent de intinderea imobilului inscrisa in Cartea funciara, reflectata de documentatia cadastrala, dat fiind ca, potrivit art. 32 lit. a din Legea 7/1996 republicata, efectul de opozabilitate al inscrierilor este inoperant cu privire la suprafata terenurilor, destinatia, categoria de folosinta sau alte asemenea aspecte.    
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Carte Funciara

Plangere impotriva incheierii de carte funciara. Inadmisibilitatea notarii unui drept de creanta in favoarea proprietarului inscris in cartea funciara. Intoarcerea executarii. Competenta materiala. Art. 522 Cod proc.civ. – inadmisibilitatea actiunii formu - Decizie nr. 66 din data de 22.03.2012
Prestatie tabulara - Decizie nr. 900 din data de 15.11.2012
Anularea incheierii de notare in cartea funciara - Decizie nr. 284 din data de 12.05.2011
Anulare Incheiere de intabulare - Decizie nr. 216 din data de 11.06.2010
Actiune de sistare indiviziune - Decizie nr. 233 din data de 21.06.2010
Plangere impotriva incheierii de carte funciara - Sentinta civila nr. 1056 din data de 11.05.2009
INSCRIEREA IN CF A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA CONSTRUCTIEI AUTORIZATE PE NUMELE CONCUBINILOR FARA A FI STABILITE COTE PARTI DIN DREPTUL DE PROPRIETATE - Decizie nr. 537/R din data de 16.04.2014
PLANGERE IMPOTRIVA INCHEIERII DE CARTE FUNCIARA - ADMISIBILITATE - Decizie nr. 1163/R din data de 13.06.2012
Rectificarea inscrisurilor de carte funciara. - Decizie nr. 255/R din data de 08.10.2008
Inscrierea dreptului de proprietate in cartea funciara in temeiul art. 47 din legea nr. 7/1996. Calitatea de persoana interesata. - Decizie nr. 75/R din data de 28.02.2008
Imobil preluat de stat printr-un act de cedare fortata. - Decizie nr. 170/R din data de 07.05.2007
Plangere carte funciara. Calitatea procesuala activa a notarului public. Calitatea procesuala pasiva a Oficiului de Cadastru si Publicitate imobiliara. - Decizie nr. 1/R din data de 31.01.2007
Intabulare drept real de proprietate in CF pe numere cadastrale noi. Necesitatea consimtamantului coproprietarului pentru terenul aflat in indiviziune fortata: - Decizie nr. 84/R din data de 03.02.2006
Cerere de inscriere in CF a unui drept real in baza unei „declaratii” prin care proprietarul de CF recunoaste un drept real - Decizie nr. 755/R din data de 28.11.2005
Cerere de notare in CF a dreptului de proprietate in baza unui inscris sub semnatura privata, conform art. 81 punctul 22 din Decretul Lege nr. 115/1938 - Decizie nr. 711/R din data de 22.11.2005
Carte funciara. Rectificarea inscrierilor asupra unor imobile gresit identificate. - Sentinta civila nr. 88/S din data de 16.03.2012
Plangere incheiere in carte funciara.Efectele notariei schimbarii denumirii persoanei juridice - Decizie nr. 276/Ap din data de 11.11.2011
Vanzare succesiva teren prin acte autentice.Neindeplinirea conditiilor legale privind nulitatea contractului pentru cauza ilicita. Inexisten?a inscrierii dreptului in cartea funciara, anterior vanzarii. - Decizie nr. 72/R din data de 28.01.2011
Comercial - actiune in constatare - si inscriere in C.F. - Decizie nr. 236/R din data de 26.02.2010
Rezolutiune contract - Sentinta civila nr. 305/C din data de 18.03.2009