InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Motru

Actiune in revendicare - Imposibilitatea restituirii in natura a imobilului

(Sentinta civila nr. 723 din data de 08.03.2011 pronuntata de Judecatoria Motru)

Domeniu Bunuri si valori imobiliare | Dosare Judecatoria Motru | Jurisprudenta Judecatoria Motru

R O M A N I A

JUDECATORIA MOTRU
SENTINTA Nr. 723
Sedinta publica de la 08 martie 2011

Actiune in revendicare - Imposibilitatea restituirii in natura a imobilului

Afectarea unui teren de un drum de interes local fara acceptul proprietarului, echivaleaza cu o expropriere fara insa ca proprietarul  sa  beneficieze de o justa si prealabila despagubire. In atare situatie restituirea in natura nu mai este posibila asa incat reclamanta are dreptul la despagubiri corespunzatoare.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Motru la data de 02.03.2010, sub nr. 830/263/2010, reclamanta A. C. R. a chemat in judecata pe paratii C.L. Motru, C.J. Gorj si Directia Apelor Jiu, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea acestora sa lase in deplina proprietate si linistita posesie o suprafata de teren de aproximativ 400 m.p. pe care i-au ocupat-o fara drept.
Reclamanta a mai solicitat si obligarea paratelor sa-i plateasca contravaloarea lipsei de folosinta a terenului  de la data cand au ocupat acest teren si pana in prezent.
In subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea paratelor de a-i preda in schimbul terenului ocupat un alt teren situat in vecinatatea acestuia.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a aratat este proprietara unui teren situat in intravilanul satului Plostina din Municipiul Motru, in suprafata de 1.499 m.p. cu un front la strada de 42 m.
A mai aratat reclamanta ca in urma cu o perioada de timp pe o parte din terenul sau a patruns C.J. Gorj  care a construit o portiune din drumul Plostina  - Miculesti pe aceasta suprafata de teren, iar aceasta portiune de teren a fost ocupata fara a i se cere acordul si in mod nejustificat intrucat din planul de situatie intocmit de reprezentantii Primariei Motru se observa ca drumul Plostina  - Miculesti  nu trebuia sa ocupe proprietatea reclamantei.
In continuare, reclamanta a aratat ca s-a adresat Primariei Motru considerand ca  in speta vina apartine acesteia, insa i s-a raspuns printr-o hotarare a consiliului local ca drumul Plostina  - Miculesti a fost declarat bun apartinand domeniului public, fara a explica insa daca in aceasta hotarare este cuprinsa si portiunea de teren care apartinea reclamantei, iar pentru acest considerent reclamanta a decis sa cheme in judecata C. L. Motru pentru a fi obligat sa depuna documentatia care a stat la baza adoptarii H.C.L. nr. 58/27.07.2006.
De asemenea, reclamanta a aratat ca o alta portiune de teren i-a fost ocupata de catre parata Directia de Ape Jiu Craiova care in urma cu aproximativ un an a regularizat cursul raului Plostina, dar in timpul efectuarii lucrarilor a deviat cursul pe proprietatea acesteia, iar cand reclamanta a incercat sa obtina o autorizatie de construire pentru a-si ridica pe teren o casa a constatat ca suprafata este prea mica si improprie construirii unei locuinte necesare traiului normal.
Reclamanta a mai precizat ca a formulat mai multe sesizari cu privire la aceste aspecte dar a fost purtata pe drumuri de la o institutie la alta fara a i se rezolva in vreun fel problemele.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 480, 998, 999 Cod civil.
In sustinerea cererii formulate, reclamanta a depus ala dosarul cauzei inscrisuri (filele 3-23).
C. J. Gorj a formulat intampinare prin care a invocat exceptia calitatii sale procesuale pasive, aratand ca drumul la care face referire reclamanta se afla in proprietatea publica a Primariei Municipiului Motru si in administrarea C. L. Motru.
In sustinerea intampinarii formulate, C. J. Gorj a depus la dosarul cauzei inscrisuri (filele 26-27).
Administratia Nationala Apele Romane a formulat la randul sau intampinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nelegala si nefondata, aratand ca impreuna cu Asociatia S.C. L. S.R.L. a incheiat un contract de lucrari avand ca obiect "regularizare parau Plostina pe tronsonul Rosiuta - confluenta rau Motru", iar pentru efectuarea acestei lucrari s-au intreprins toate demersurile legale si s-au obtinut toate avizele necesare si ca nu s-a ocupat terenul proprietate privata a reclamantei.
In sustinerea intampinarii formulate, Administratia Nationala Apele Romane a depus la dosarul cauzei inscrisuri (filele 38-48).
De asemenea, C. L. Motru a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantei fata de acesta, invocand exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand ca nu a ocupat nici o suprafata de teren din proprietatea reclamantei, iar drumul judetean la care aceasta face referire nu este proprietatea C. L.Motru ci face parte din domeniul public al judetului Gorj.
In virtutea rolului activ, in conformitate cu dispozitiile art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, instanta a solicitat C. L. Motru sa comunice Hotararea de Guvern prin care DC 102 a fost incadrat in categoria functionala a drumurilor de interes judetean si sa precizeze daca acest drum a fost inclus in domeniul public al Municipiului Motru, iar in caz afirmativ sa se inainteze hotararea consiliului local in acest sens, relatiile solicitate fiind comunicate cu adresa nr.  10634/09.04.2010.
La data de 29.0 4.2010 reclamanta a depus la dosarul cauzei o precizare la actiunea formulata, aratand ca intelege sa se judece in contradictoriu cu Municipiul Motru reprezentat prin primar H. D. si cu Judetul Gorj, reprezentat prin presedintele consiliului judetean C. I..
In dovedirea actiunii, reclamanta a solicitat admiterea probei testimoniale, a probei cu inscrisuri si interogatoriul civil al paratilor, precum si efectuarea unei expertize de specialitate.
Instanta a incuviintat si administrat probele solicitate de reclamanta, declaratiile martorilor fiind consemnate in scris si atasate la dosarul cauzei, raportul de expertiza fiind intocmit de catre domnul expert M. A..
Avand in vedere dispozitiile art.137 cod procedura civila, instanta se va pronunta cu precadere asupra exceptiilor invocate.
Astfel , cu privire la exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor C. L. Motru si Municipiul Motru, respectiv C. J. Gorj si Judetul Gorj, instanta retine ca prin HG nr.816 din 25.07.2007 a fost aprobata incadrarea in categoria functionala a drumurilor comunale a unor drumuri de interes public local situate in judetul Gorj, printre care si DC 102 Dealul Pomilor (DN 67- Miculesti(DN 673), acest drum aflandu-se asadar in proprietatea publica a municipiului Motru si in administrarea C. L. Motru, fiind de interes local.
          Potrivit art.3 alineat 4 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean, la punctul III din anexa fiin mentionate drumurile si strazile.
         Art.21 din acelasi act normativ prevede ca inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul public al oraselor se intocmeste, dupa caz, de comisii special constituite,fiind insusit prin hotarare de consiliile locale. Ulterior, inventarele astfel insusite se centralizeaza de consiliul judetean, si se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotarare, sa se ateste apartenenta bunurilor la domeniul public judetean sau de interes local.
In cazul de fata, in conditiile in care drumul in discutie a fost atestat prin HG nr.816/2007 ca facand parte din categoria functionala a drumurilor comunale, fiind de interes public local al municipiului Motru, cu privire la portiunea ce drum situata pe raza acestui municipiu este evident ca nu se poate retine ca facand parte din domeniul public al judetului Gorj.
Chiar daca prin Hotararea C. L. Motru nr.58 din 27.07.2006 s-a aprobat incadrarea DC 102 in categoria drumurilor publice de interes judetean, acest fapt este lipsit de relevanta atat timp cat este o decizie unilaterala, C. J. Gorj neadoptand nici o hotarare cu privire la includerea drumului respectiv  in domeniul public al judetului Gorj si nefiind finalizata astfel procedura prevazuta de Legea nr.213/1998 care impune atestarea domeniului public prin Hotarare de Guvern. Mai mult, in situatia in care C. L. Motru se considera prejudiciat ca urmare a adoptarii HG nr.816/2007 avea posibilitatea de a ataca in contencios administrativ actul respectiv, ceea ce nu s-a intamplat insa.
             Prin urmare, drumul in litigiu face parte din domeniul public al municipiului Motru si nu din domeniul public al Judetului Gorj si fata de argumentele mai sus expuse, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a C. J. Gorj, respectiv a Judetului Gorj si va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Motru si C. L. Motru.
Pe fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata si retine urmatoarele:
In fapt, reclamanta a revendicat un teren in suprafata de 400 m.p, cu privire la care sustine ca este ocupat in mod abuziv de catre parati, obligarea paratelor la plata contravalorii lipsei de folosinta, iar in subsidiar obligarea paratelor sa-i predea un teren in schimb.
Potrivit art.480 cod civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele  determinate de lege. Rezulta asadar ca actiunea in revendicare este actiunea prin care proprietarul neposesor cerere restituirea lucrului si recunoasterea dreptului de proprietate de catre posesorul neproprietar.
          S-a retinut astfel ca pentru admisibilitatea unei cereri in revendicare este necesar ca reclamantul sa faca dovada indeplinirii cumulative a doua conditii: dreptul de proprietate asupra bunului revendicat si ocupatiunea exercitata de catre parat. In situatia in care ambele parti litigante prezinta titluri de proprietate, acestea urmeaza a fi comparate pentru a se stabili care dintre acestea este preferabil.
In privinta primei conditii de admisibilitate a actiunii in revendicare, instanta constata ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.5531 din 30 mai 1996 , reclamanta a cumparat de la numita I. G. un teren in suprafata de 1499 m.p situat in intravilanul satului Plostina, avand un front la strada de 42 m, lungime pe partea de nord de 35,40 m si o lungime pe partea de sud de 36 m, act cu care reclamanta face dovada proprietatii asupra terenului revendicat.
Cat priveste cea de-a doua conditie se retine ca si aceasta este indeplinita, avand in vedere ca prin raportul de expertiza intocmit in cauza de expert M. A. a fost identificat terenul mentionat in actul de vanzare cumparare, in urma masuratorilor efectuate rezultand ca din suprafata totala de 1499 m.p, doar suprafata de 119 m.p este ocupata de drumul  DC 102, care asa cum s-a mentionat mai sus apartine municipiului Motru. De asemenea, relevante in cauza sunt si depozitiile martorilor audiati in cauza care au declarat ca o parte din terenul reclamantei a fost ocupat de catre Primarie prin extinderea strazii.
Instanta apreciaza insa ca restituirea in natura nu mai este posibila, atat timp cat terenul reclamantei este afectat de un drum de interes local, fapt ce echivaleaza intr-o oarecare masura cu o expropriere, fara insa ca reclamanta sa fi primit despagubiri corespunzatoare. In astfel de situatii, practica judiciara a fost unanim exprimata in sensul ca daca restituirea in natura nu mai este posibila din punct de vedere material, restituirea se face prin echivalent stabilit in considerarea valorii bunului. De altfel, insasi reclamanta si-a precizat actiunea, ulterior solicitand acordarea de despagubiri pentru terenul ocupat. Cat priveste valoarea terenului, instanta va avea in vedere raportul de expertiza intocmit in cauza de expert C. P. A. prin care s-a stabilit o valoare de 18.154,521 lei. Se retine totodata ca asa cum s-a mentionat mai sus
In privinta capatului de cerere privind obligarea paratelor la acordarea de despagubiri, instanta retine ca dreptul de proprietate consacrat de art.480 cod civil confera titularului sau trei atribute: dreptul de a folosi bunul ceea ce presupune exercitarea de catre titularul dreptului de proprietate a unei stapaniri efective asupra bunului in materialitatea sa, direct si nemijlocit, prin putere proprie si in interesul sau propriu; dreptul de a culege fructele bunului, ceea ce inseamna dreptul proprietarului de a-si pune in valoare bunul prin exploatarea acestuia; dreptul de a dispune de bun, ceea ce presupune prerogativa proprietarului de a hotari cu privire la soarta bunului.
In speta, prin ocuparea abuziva a terenului reclamantei de catre paratii municipiul Motru si C. L. Motru,  terenul respectiv nemaifiind la dispozitia reclamantei se incalca dreptul de proprietate al acesteia din urma, din moment ce nu poate uza de atributele dreptului de proprietate, astfel ca este justificata cererea de acordare a despagubirilor pentru lipsa de folosinta a terenului. La aprecierea cuantumului despagubirilor se va avea in vedere raportul de expertiza intocmit de expert C. P. A. , prin care s-a stabilit valoarea lipsei de folosinta ca fiind de 64,26 lei.
Cat priveste parata Administratia Nationala Apele Romane se constata ca din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca aceasta nu ocupa nici o parte din terenul reclamantei. De asemenea anexa la raportul de expertiza intocmit de expert M. A. este edificatoare in sensul ca prin regularizarea cursului apei Plostina nu a fost afectata proprietatea reclamantei.
Capatul de cerere privind obligarea paratelor sa predea teren in schimb reclamantei este de asemenea neintemeiat avand in vedere ca un astfel de contract trebuie intocmit in forma autentica si impune acordul ambelor parti, instanta neputandu-se substitui vointei partilor in ceea ce priveste transferarea dreptului de proprietate din patrimoniul unei parti in patrimoniul celeilalte.
Fata de considerentele de mai sus, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Judetului Gorj si C. J. Gorj si va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Motru si C. L. Motru.
Va admite in parte actiunea precizata formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii Municipiului Motru si C. L. Motru.
Va obliga Municipiul Motru si C. L. Motru sa plateasca reclamantei suma de 18.154,52 lei reprezentand contravaloarea terenului in suprafata de 119 m.p. identificat conform raportului de expertiza intocmit in cauza de expert M. A..
In baza art.480 cod civil va obliga Municipiul Motru si C. L. Motru sa plateasca reclamantei suma de 64,26 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului respectiv, in perioada 2007-2010.
Va respinge actiunea fata de Administratia Nationala Apele Romane  - Administratia de Apa  Jiu.
In baza art.274 cod procedura civila va obliga paratii Municipiul Motru si C. L. Motru, in mod corespunzator admiterii in parte a actiunii, sa plateasca reclamantei suma de 2.079 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care 1204 lei taxa de timbru, 300 lei onorariu avocat, 575 lei reprezentand jumatate din suma achitata cu titlu de onorarii experti.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Bunuri si valori imobiliare

Recurs inadmisibil - incheiere premergatoare - Decizie nr. 2115 din data de 25.01.2010
Contract de vanzare-cumparare anulat. Evacuarea fostilor proprietari - Decizie nr. 654 din data de 28.11.2014
Bunuri si valori imobiliare - Decizie nr. 520 din data de 28.06.2010
Imbogatire fara just temei - Decizie nr. 19 din data de 25.01.2010
Obligarea autoritatii publice locale la incheierea unui contract de inchiriere in vederea asigurarii serviciului public - Decizie nr. 141/R din data de 23.02.2010
Nulitatea absoluta a actelor de instrainare a bunurilor, efectuate de debitor dupa deschiderea procedurii insolventei nu poate fi inlaturata de buna – credinta a dobanditorului. - Decizie nr. 431/R din data de 20.09.2007
Schimbare destinatie imobil prin hotararea consiliului judetean - Decizie nr. 103/R din data de 17.04.2007
Contencios fiscal - Posibilitatea deducerii TVA conform art. 145 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 – bunuri si servicii destinate utilizarii in folosul operatiunilor sale taxabile. - Decizie nr. 93/R din data de 18.04.2006
Contract de locutiune. Exceptia de neexecutare a contractului . Daune interese - Decizie nr. 53/Ap din data de 02.05.2006
Masuri asiguratorii. Sechestru asigurator. Disproportie intre valoarea creantei si valoarea bunului indisponibilizat. Cuantumul cautiunii raportat la valoarea creantei. - Decizie nr. 89/R din data de 24.02.2006
Actiune in evacuare. Obligativitatea exercitarii actiunii de catre toti coindivizarii, in conditiile in care nu s-a efectuat partajarea fizica a bunului imobil in care se regasesc mai multe apartamente. - Decizie nr. 34/R din data de 31.01.2006
Art. 17 pct. B lit. a din O.U.G. Nr. 17/2000.Taxa pe valoarea adaugata - cota zero, la exportul de bunuri, transportul si prestarile de servicii legate direct de exportul bunurilor - conditii de aplicare. - Decizie nr. 222/R din data de 11.10.2005
Neobligativitatea formularii cererii reconventionale pentru completarea masei succesorale - Decizie nr. 702/R din data de 21.11.2005
Paratj succesoral. Momentul ramanerii definitive a hotararii judecatore?ti de partaj al bunurilor comune. - Decizie nr. 213/A din data de 03.10.2011
Inadmisibilitatea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de catre detentor precar. - Decizie nr. 1366/R din data de 10.11.2011
Contestatie impotriva Dispozitiei emisa in temeiul Legii nr. 10/2001 formulata de un tert. Competenta de solutionare a cererii apartine instantei competente potrivit dreptului comun. - Decizie nr. 106 din data de 01.03.2012
Legea nr. 10/2001. Constatarea nulitatii dispozitiei de retrocedare in natura a unui imobil. Reclamanti care au calitatea de persoane indreptatite la masura reparatorie. Competenta. - Decizie nr. 16 din data de 12.03.2004
Imobil revendicat in conditiile Legii nr.10/2001. Unitate detinatoare. Instanta competenta teritorial. - Decizie nr. 1973/A din data de 17.12.2004
Cult religios. Imobil preluat de stat. Constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a unui imobil in baza Legii nr. 112/1995 si a Legii nr.85/1992. - Decizie nr. 1487/A din data de 07.10.2004
Aur confiscat abuziv. Notiunea de “obiect de aur”. Restituire in temeiul OUG nr.190/2000. - Decizie nr. 1484/A din data de 07.10.2004