CONTESTATIE DECIZIE DE CONCEDIERE

DOSAR NR.16419/3/2009
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A VIII A
CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
SENTINTA CIVILA NR.204
SEDINTA  PUBLICA DIN DATA DE 12.01.2010
TRIBUNALUL COMPUS DIN:
PRESEDINTE : BIVOLARU IRINEL STEFANIA
JUDECATOR : ALEXANDRU POPESCU
ASISTENT JUDICIAR : ALINA HUGEANU
ASISTENT JUDICIAR : JANINA IANCULESCU
GREFIER : RAMONA BARBU

Pe rol solutionarea cauzei civile de fata privind pe contestatoarea C I - O si pe intimatul S G al G, avand ca obiect contestatie decizie concediere.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta contestatoarea C O, personal, lipsa fiind intimatul S G al G.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei faptul ca prin serviciul registratura s-a depus la dosarul cauzei cu data de 25.11.2009 de catre contestatoare o cerere la care a anexat practica judiciara.
Contestatoarea, interpelata fiind, arata ca prin cererea completatoare a facut sustineri referitoare la capatul doi de cereri si nu a adus noi date. Totodata arata ca nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Tribunalul acorda cuvantul partilor pentru formulare probe.
Contestatoarea solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.
Tribunalul ia act ca intimatul prin intampinare a inteles sa solicite proba cu inscrisuri si in temeiul art.167 Cod de Procedura civila, incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri si constata ca este administrata in cauza.
Contestatoarea arata ca nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat, sau exceptii de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, sau exceptii de invocat, tribunalul constata cercetarea judecatoreasca efectuata, cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Contestatoarea solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, anularea Ordinului 129/17.02.2009 privind incetarea raporturilor de munca, sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara emiterii ordinului de concediere prin reintegrarea in postul detinut anterior concedierii, obligarea intimatului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, obligarea intimatului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, fara cheltuieli de judecata.
Tribunalul retine cauza spre solutionare.

T R I B U N A L U L,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele :
Analizand actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele :
Prin  cererea inregistrata pe rolul  TRIBUNALULUI BUCURESTI SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE  sub nr. 16419/3/2009, reclamanta C I a solicitat in contradictoriu cu paratului S G AL G  pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a ordinului nr.129/17.02.2009 emis de catre G R - S G, obligarea paratului la reintegrarea sa in functia detinuta anterior desfacerii abuzive a contractului de munca (repunerea in situatia anterioara emiterii ordinului de concediere); obligarea paratului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar  fi beneficiat de la data concedierii, pana la data reintegrarii efective in functie; obligarea paratului la plata sumei de 10.000 euro reprezentand despagubiri morale pentru prejudiciile suferite ca urmare a concedierii; sa se constate ca desfiintarea locului sau de munca, respectiv desfiintarea postului in care a fost angajat, nu a fost efectiva, reala si serioasa conform prevederilor art.65 din Codul Muncii; sa se constate ca angajatorul a dispus o concediere colectiva in conditiile reglementate de art.68 din Codul Muncii, si sa se constate ca potrivit art.76 ca aceasta este lovita de nulitate absoluta pentru nerespectarea procedurii prevazute de dispozitiile art.69-72 din actul  normativ invocat, cu  cheltuieli de judecata.
In subsidiar, in cazul in care se va constata de catre instanta ca ordinul contestat este legal sa fie obligat paratul la plata catre ea a unui salariu compensatoriu si la plata drepturilor salariale de care a fost privata intrucat i s-a acordat un preaviz doar de 15 zile lucratoare si nu unul de 20 zile.
In motivare a aratat: prin art.VII s-a prevazut desfiintarea Departamentului de Control al G si infiintarea Corpului de Control al Primului-ministru. Anterior "desfiintarii", Departamentul de Control al G avea un numar total de 69 de posturi, iar in acest moment Corpul de Control al Primului Ministru are prevazut un numar maxim de 67 de posturi. Asa zisa desfiintare a Departamentului de Control al G nu a fost efectiva, ci a constituit doar un mijloc ilegal ce a creat posibilitatea concedierii abuzive a personalului angajat. Mai mult, prin dispozitiile art. VII (16), in sarcina personalului Departamentului de Control al G, neutru din punct de vedere politic, s-a instituit prezumtia de "vinovatie politica" cu consecinta indepartarii din institutie a unui numar de 61 de persoane din cele 64 efectiv angajate.
Potrivit anexei nr.l la Decizia Primului-ministru nr. 154/2007, S G al Gi avea aprobat in structura organizatorica un numar maxim de 239 posturi. In mod paradoxal dupa desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului prin Decizia Primului-ministru nr.229/18.02.2009, s-a aprobat noua structura organizatorica a S G al G cu un numar maxim de 316 posturi, rezultand astfel o majorare de 77 de posturi. In urma acestor asa zise modificari legislative care au avut un evident scop de a indeparta in mod nejustificat un Intreg corp profesional angajat in conditii legale pe baza unor contracte de munca pe perioada nedeterminata in acord cu legislatia muncii s-a emis si Ordinul nr. 106/17.02.2009 prin care a fost concediat.
Ordinul de concediere este nul absolut deoarece decizia de concediere nu a fost motivata. Consecinta nerespectarii dispozitiilor art. 74 o constituie sanctiunea prevazuta de art. 76 din aceeasi lege respectiv "Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta."
Asa cum rezulta din Ordinul atacat, in preambulul acestuia pe de-o parte, paratul motiveaza ca nu se incadreaza in prevederile art. VII alin. 16 din OUG 3/2009 iar pe de alta parte, sunt invocate dispozitiile art. 65 si respectiv ale art. 73 alin. l din Legea nr. 53/2003 cu modificarile ulterioare. Or, alin.16 din O.U.G nr.3/2009 prevede ca "personalul va fi preluat pe baza indeplinirii conditiilor prevazute de lege, a bunului sau renume si a increderii acordate de primul-ministru". In fapt, prin Ordinul emis nu mi s-a comunicat nici unul din cele trei motive enumerate de ordonanta pentru care am fost concediat. Insa, in mod paradoxal se invoca totodata si dispozitiile art. 65 din legea nr. 53/2003, respectiv : "Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului" ceea ce demonstreaza absurditatea si lipsa de logica, elementara, a emitentului actului atacat.
Potrivit dispozitiilor art.58 alin.2 din Codul muncii concedierea ca urmare a vointei unilaterale a angajatorului, poate fi dispusa fie pentru motive care tin de persoana salariatului, fie pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Din interpretarea gramaticala a acestui text de lege, prin folosirea de catre legiuitor a conjunctiei "sau", se intelege ca s-a avut in vedere ca o concediere poate interveni fie pentru un motiv, fie pentru altul, in nici un caz nu poate interveni din ambele motive (atat care tin cat si care nu tin de persoana salariatului).Or, in preambulul ordinului contestat, decizia de concediere este motivata atat prin dispozitiile art.65 din Codul muncii, respectiv concediere din motive care nu tin de persoana mea, determinata de desfiintarea postului ocupat, cat si prin neindeplinirea conditiilor prevazute de art.VII alin.16 din O.U.G. nr.3/2009, deci din motive ce tin de persoana mea, chiar daca nu-mi sunt imputabile.
Daca se analizeaza ordinul atacat prin prisma concedierii pentru neindeplinirea conditiilor prevazute de art.VII alin. 16 din O.U.G. nr.3/2009, deci pentru motive care nu tin de persoana salariatului  este clar ca acesta este nelegal avand in vedere dispozitiile art.61 din Codul muncii care precizeaza expres si limitativ situatiile in care angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului.
Potrivit actelor normative in vigoare precizate, calitatea de angajator apartine, in acest caz, S G al G. Or, prin dispozitiile OUG nr. 3/2009 intervine in mod abuziv si nelegal institutia juridica a Primului Ministru care nu este parte in raporturile juridice de munca. Prin dispozitiile OUG nr. 3/2009 in mod netemeinic si nelegal se adauga la lege incalcandu-se si dispozitiile art.58 alin.l din Codul muncii: "Concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului", consecinta acestui fapt o constituie infrangerea principiului de drept potrivit caruia un act normativ cu putere juridica superioara este preferat celui de rang inferior.
Potrivit art.41 alin.l din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor. Potrivit alin.2, cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de Codul muncii. Insa, prin dispozitiile din OUG nr.3/2009 este adaugat un nou caz de modificare a contractului individual de munca, desi nici chiar printr-o lege nu se poate modifica unilateral un contract de munca, modificarea putand interveni strict in conditiile prevazute de art.41-48 din Codul muncii.
Prin prevederea cuprinsa la art.VII alin.17 din O.U.G. nr.3/2009, potrivit careia, in cazul neindeplinirii conditiilor prevazute la art.VII alin. 16, personalul va fi concediat (ceea ce constituie un caz de concediere pentru motive care tin de persoana salariatului, insa neimputabile acestuia), nu se face altceva decat sa se adauge la prevederile Codului muncii.
Asa cum s-a subliniat in literatura si practica judiciara, daca existenta mai multor temeiuri de fapt nu atrage nulitatea deciziei de concediere, in schimb, mentionarea in cuprinsul acesteia a mai multor temeiuri de drept este inadmisibila.
Dispozitiile    art.62 alin.2 din Codul muncii prevad ca decizia de concediere se emite in scris si, sub Sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.
De asemenea, potrivit art.74 alin.l lit.a "Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea".
In preambulul ordinului de concediere se face referire la conditiile pe care nu le indeplinesc fara insa ca acestea sa fie enumerate, mentionandu-se doar numarul unui inscris (20/2273/2009), ce nu a fost comunicat, din continutul caruia ar reiesi ca nu se incadreaza in prevederile art.VII alin.16 din O.U.G. nr.3/2009.
Cum reiese in mod clar ca motivarea in fapt lipseste din decizia de concediere, Ordinul nr. 125/2009 este, si sub acest aspect, lovit de nulitate absoluta.
Din acest punct de vedere, asa cum, in mod constat au retinut instantele de judecata, simpla indicare a art.65 din Codul Muncii si a art.VII alin.16 din O.U.G nr.3/2009 in cuprinsul ordinului de concediere contestat nu respecta cerinta prevazuta de art.62 alin.2 si art.74 lit. a din Codul Muncii, referitoare la precizarea motivelor care au determinat concedierea.
Avand asemenea vicii de forma (lipsuri esentiale), este evident ca Ordinul nr. 125/17.02.2009 emis de parat trebuia desfiintat, caci conform grt. 76 din Codul Muncii, concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazuta de lege (situatie existenta in speta) este lovita^de nulitate, cu toate consecintele prev. de art. 78 din acelasi cod.
Motivele care determina concedierea trebuie mentionate expres in cuprinsul deciziei de concediere, nefiind posibila completarea deciziei, sub acest aspect, cu acte exterioare cum ar fi: note, adrese, constatari etc. Or, in situatia de fata, motivele nu au fost mentionate in ordinul de concediere, in continutul sau facandu-se referire la neindeplinirea conditiilor prevazute de lege "in baza inscrisului nr.20/2273/2009", inscris ce nu mi-a fost comunicat si care constituie un act exterior si de sine-statator.
Desfiintarea locului de munca nu este efectiva in cazul in care postul nu este definitiv desfiintat, iar concedierea este urmata, la scurt timp, de reinfiintarea postului. Pentru a fi efectiva desfiintarea locului de munca este necesara inlaturarea acestuia   din   structura   angajatorului,   deci   sa  nu   se   mai   regaseasca  in organigrama sau in statul de functii.
In situatia de fata, desi se pretinde ca se desfiinteaza locul de munca (structura in cadrul careia imi desfasuram activitatea si posturile din cadrul ei) concomitent se reinfiinteaza acest loc de munca iar concedierea este ulterioara. In structura S G al G locul ocupat anterior de Departamentului de Control al Guvernului, este luat de Corpul de Control al Primului Ministru, cu aproximativ acelasi numar de posturi. Deci nu ne aflam in situatia in care in cadrul angajatorului s-a desfiintat o structura cu anumite atributii si s-a infiintat o alta structura cu atributii diferite.
Cauza este reala si serioasa daca are un caracter obiectiv, ceea ce
inseamna ca nu trebuie sa dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului. Cauza desfiintarii postului este reala daca nu depinde de buna-credinta sau reaua-credinta a angajatorului, fiind obiectiva, si este serioasa daca nu ascunde realitatea (realitatea in cazul de fata fiind dorinta de a concedia toti vechii angajati).
Reorganizarea efectiva, reala si serioasa nu presupune, asa cum s-a intamplat in fapt doar "cosmetizarea" institutiei prin schimbarea denumirii, largirea atributiilor (asa cum reiese din textul art.VII alin.5 din O.U.G. nr.3/2009;) si pastrarea numarului de angajati. Reorganizarea unei structuri presupune redimensionarea activitatii acesteia, cu reducerea cheltuielilor de functionare, si, deci implicit, reducerea numarului de posturi din organigrama. Or, in situatia de fata, toate elementele duc la concluzia ca desfiintarea locului de munca nu a fost efectiva, reala si serioasa.
Daca locul de munca era desfiintat nu se mai putea pune problema preluarii personalului. Nici institutia si nici posturile din cadrul ei nu au fost desfiintate, ci pur si simplu si-au schimbat doar denumirea, reorganizarea intervenind doar scriptic, in vederea crearii posibilitatii concedierii abuzive a angajatilor. Mai mult, desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului si infiintarea Corpul de Control al Primului Ministru nu sunt echivalente si cu lichidarea si incetarea personalitatii juridice a Secretariatului General al Guvernului, astfel ca nu se poate considera ca prin aceasta au fost suprimate efectiv locurile de munca ale angajatilor din structura functional organizatorica a angajatorului.
Cu privire la solicitarea privind constatarea ca angajatorul a dispus o concediere colectiva in conditiile reglementate de art.68 din Codul muncii,  se solicita constatarea nulitatii absolute a acesteia pentru nerespectarea procedurii prevazute de dispozitiile art.69-72 din actul normativ invocat, iar, pe cale de consecinta, anularea Ordinul S G al G nr. 125 din 17.02.2009 de desfacere a contractului de munca al reclamantului
Numarul total de angajati incadrati la S G al G se compune din numarul de angajati conform schemei organizatorice proprii a acestuia si numarul de angajati din schema organizatorica proprie a structurilor fara personalitate juridica din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, pentru care calitatea de angajator este exercitata de S G al G (printre care si fostul Departamentul de Control al Guvernului/actualul Corpul de Control al Primului Ministru, dar si alte structuri conform art.l alin. l lit.d, f, g, hdinO.U.G.nr.25/2007).
Potrivit anexei nr.1 la Decizia Primului-ministru nr.154/2007, publicata in M.Of. nr.366/30.05.2007, la data de 11.02.2009 (data intrarii in vigoare a O.U.G. nr.3/2009, respectiv a desfiintarii Departamentul de Control al Guvernului), S G al G avea aprobat in structura organizatorica un numar maxim de 239 posturi. La aceste posturi se adauga, asa cum am mentionat, si posturile celorlalte structuri fara personalitate juridica din cadrul Secretariatul General al Guvernului, dintre care 67 posturi prevazute in chema organizatorica a Corpul de Control al Primului Ministru prin Decizia Primului-ministru nr.208/2009. Astfel, numarul" total al angajatilor Secretariatului General al Guvernului depaseste 300, calculand numai posturile din Secretariatul General al Guvernului si Corpul de Control al Primului Ministru.
Cum numarul angajatilor concediati la data de 17.02.2009 din cadrul Departamentul de Control al Guvernului este de 61 si dispozitiile individuale de concediere a acestora au fost intemeiate pe dispozitiile art.65 din Codul muncii (concedierea ca urmare a desfiintarii unitatii, deci din motive care nu tin de persoana salariatului), iar art.68 din Codul muncii stabileste ca prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de peste 30 de salariati, in cazul angajatorului care are incadrati cel putin 300 de salariati, rezulta fara putinta de tagada ca ne aflam in situatia reglementata de art.68 alin.l lit.c din Codul muncii, respectiv aceea a unei concedieri colective.
Potrivit    art.76    din    Codul    muncii    "concedierea    dispusa    cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta".
Avand in vedere ca S G al G a avut calitatea de initiator al O.U.G. nr.3/2009 (conform Notei de fundamentare a acestui act normativ) in care era prevazuta desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului, deci intentiona sa efectueze concedieri colective, avea obligatia, potrivit art.69 alin.l, de a initia, in timp util si in scopul ajungerii la o intelegere, in conditiile prevazute de lege, consultari cu reprezentantii salariatilor, cu privire cel putin la:
a) metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numarului de salariati care vor fi concediati;
b) atenuarea consecintelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale care vizeaza, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesionala a salariatilor concediati.
Conform alin.2, S G al G avea obligatia de a notifica o serie de informatii cu privire la aceasta concediere colectiva, iar potrivit art.70 era obligat sa comunice o copie a acestei notificari inspectoratului teritorial de munca si agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca la aceeasi data la care a comunicat-o sindicatului sau, dupa caz, reprezentantilor salariatilor.
Din interpretarea acestor texte de lege rezulta ca toata procedura trebuia initiata anterior dispunerii concedierii, si nu ulterior, cum a procedat paratul (concluzia rezulta si din continutul art.711 , dar si din modul in care este reglementata procedura concedierii colective in art.69-712 din cod). Astfel, la o zi dupa comunicarea ordinelor de concediere (17.02.2009), S G al G a solicitat A.J.O.F.M. Bucuresti, prin adresa nr.20/2457/DNA/18.02.2009 lista locurilor de munca vacante, adresa fiind comunicata si Corpului de Control al Primului-ministru si afisata la sediul acestuia, indeplinirea ulterioara a formalitatilor prevazute de lege cu privire la conditiile prealabile concedierii nu acopera viciile de forma ale ordinului de concediere.
Aceasta procedura prealabila concedierii colective nu a fost respectata de S G al G Dispozitiile individuale de concediere a celor 61 de angajati au fost emise la data de 17.02.2009, deci ulterior intrarii in vigoare a actului normativ care reglementa desfiintarea Departamentul de Control al Guvernului (11.02.2009), fara a parcurge etapele prealabile concedierii colective reglementate de dispozitiile art.69-712 din Codul muncii. Cum procedura de concediere colectiva nu a fost respectata, sanctiunea prevazuta de art.76 din Codul muncii pentru concedierile dispuse este nulitatea absoluta.
La data de 19.02.2009, deci la cateva zile de la desfiintarea Departamentul de Control al Guvernului, prin Decizia Primului-ministru nr.229/18.02.2009, publicata in M.Of. nr.102/19.02.2009 s-a aprobat noua structura organizatorica a Secretariatului General al Guvernului cu un numar maxim de 316 posturi, cu 77 mai multe decat numarul maxim de 239 posturi avut pana la acea data conform anexei nr.l la Decizia Primului-ministru  nr.154/2007, publicata in M.Of. nr.366/30.05.2007.
Sub acest aspect, avand in vedere ca in organigrama S G al G au fost infiintate 77 de noi posturi (pe langa celelalte 67 prevazute pentru Corpul de Control al Primului Ministru, deci in total 144), acesta, in calitate de angajator, avea obligatia de a-mi oferi un alt loc de munca in structura sa. Nerespectarea acestei obligatii legale constituie, conform art.76 alin.l, un alt motiv de nelegalitate a deciziei de concediere care trebuia sa prevada in mod obligatoriu, potrivit art.74 alin.l lit.d din Codul muncii, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant. Obligatia de a-i fi oferit un post de munca vacant, subzista pentru angajator chiar daca era sau nu o concediere colectiva, intrucat concedierea s-a dispus pentru motive care nu tineau de persoana mea. Astfel, in acelasi context, referirea la dispozitiile art.68 alin.l lit.c din Codul Muncii trebuie facuta pentru a se argumenta, in urma unei interpretari teleologice si sistematice a dispozitiilor legale, concluzia obligativitatii in toate cazurile de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, a mentionarii locurilor de munca disponibile. Procedura privind concedierea colectiva este reglementata si de dispozitiile art.79-81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr.2895/29.12.2006, publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29/01/2007.
Prin Decizia 40/07 mai/2007, pronuntata in dosarul nr. 10/2007, inalta Curte de Casatie si justitie a decis " in cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens.
Sfera demnitatii in munca este larga si, de forta evidentei, cuprinde si situatia in care un salariat a suferit o trauma morala din partea angajatorului, o incalcare a autoritatii morale, a prestigiului. Daca suferinta psihica, morala a unui salariat ca urmare a gesturilor angajatorului nu intra in notiunea de demnitate in munca, atunci nu mai intra nimic in aceasta notiune.
Intrucat nu a fost precizat exact motivul pentru care a fost concediat, respectiv care din conditiile enumerate de art.VII alin.16 nu este indeplinita, printre ele fiind si aceea a bunei reputatii, ma vad in situatia in care, i cautarea oricarui loc de munca pentru care una din conditii este aceea a unei bune reputatii, sa se aprecieze cum ca nu as indeplini acesta conditie, dat fiind ca f am fost concediat posibil si din acest motiv.
Mediatizarea intensa a acestei situatii i-a creat un imens prejudiciu in plan moral, pe intreg ansamblul relatiilor umane (familiale, profesionale etc.) fiind practic stigmatizat ca o persoana lipsita de onorabilitate.
Asa zisa justificare ca nu ar beneficia "de increderea Primului-ministru" este totodata abuziva si subiectiva, in conditiile in care mi-am desfasurat activitatea o perioada indelungata in cadrul institutiei de control al Guvernului (sub denumirile succesive) fara sa sufar sanctiuni pentru neindeplinirea sarcinilor de serviciu .Inainte de primirea ordinului de concediere, in baza aceleiasi logici absurde, a fost pus sa semneze un angajament de loialitate ca o conditie de ramanere in cadrul institutiei de care nu s-a mai tinut insa cont.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. art.12, art.14 (2), art Al (1), (2), art. 5 8 (1), (2), art.61, art 62(2), art. 65, art.67, art.68, art.69-72, art.74 (1), art. 76, art.78, art.240, art.241, art.269 (2), art.283, art.284, art.285-289 din Codul muncii; art.l, art.26 din O.U.G. nr.25/2007; art.VI, art.VII alin.ll, 12,16,17 din O.U.G. nr.3/2009; art.6 alin.3, art.7 alin.l si alin.5 din H.G. nr.405/2007; Decizia Primului-ministru nr.154/2007; Decizia Primului-ministru nr.208/2009; Decizia Primului-ministru nr.229/2009; art.ll si art.12 din Legea nr.130/1996; art.969, art.998-999 Cod civil, art. 70-82 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca.
La data de 01.07.2009 paratul S G AL G a depus la dosar intampinare la cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta.
  Fata de obiectul actiunii, avand in vedere motivele de fapt si de drept ale acesteia, paratul  a precizat ca emiterea ordinului de incetare a raporturilor juridice ale reclamantei cu S G al G este legitima si realizata cu respectarea principiului simetriei actelor juridice, avand in vedere ca raporturile dintre parti s-au nascut anterior prin emiterea Ordinul nr.57/03.03.2008, prin care aceeasi autoritate parata, in calitate de ordonator principal de credite, a organizat executarea prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 25/2007, ce prevedea masuri de reorganizare a aparatului de lucru al Guvernului.
Pentru a intelege mai exact legatura indisolubila creata prin legea speciala, si anume Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.3/2009, intre actul Primului-Ministru si actul ordonatorului principal de credite al Secretariatului General al Guvernului, alin. 12 al art.VII conditioneaza incadrarea personalului Corpului de control al primului-ministru de existenta acestui act, iar "retragerea increderii are ca efect revocarea incadrarii, precum si eliberarea sau destituirea din functie ori desfacerea contractului de munca, dupa caz".
Desi exista o relatie de tip cauza-efect intre actul Primului-Ministru si actul ordonatorului principal de credite al Secretariatului General al Guvernului, Primul-Ministru nu este parte in litigiu, iar o eventuala hotarare favorabila contestatoarei nu va avea efect obligatoriu fata de acesta, potrivit principiului relativitatii si nu poate fi executata de Secretariatul General al Guvernului cat timp actul nr.20/2273/2009 este in vigoare si produce efecte.
Orice opinie contrara ar fi de natura sa modifice prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.3/2009, nefiind permis ca, prin interpretarea normelor juridice, instantele judecatoresti sa adauge consecinte contrare legii, in sensul eludarii conditiilor speciale instituite de art.VII alin. 16.
Reclamanta a indeplinit functia contractuala de consilier in cadrul  Directiei control programe infrastructurp - Departamentului de Control al Guvernului, entitate desfiintata conform art.VII alin.(l) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.3/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative referitoare la organizarea si functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, act normativ in vigoare.
Prin art.VII alin.(2) al aceluiasi act normativ, se prevede infiintarea, in cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a Corpului de control al Primului Ministru, departament fara personalitate juridica, aflat in subordinea acestuia si in coordonarea, din punct de vedere administrativ - financiar, a Secretariatului General al Guvernului.
Intre atributiile fostului Departament de Control al Guvernului si actualul Corp de control al primului - ministru nu exista similitudine.
Astfel, chiar daca s-ar admite actiunea si s-ar proceda la anularea Ordinului nr.129/17.02.2009, solutia dispusa de instanta nu ar putea conduce la reintegrarea contestatoarei, pentru ca structura in cadrul careia a fost angajat s-a desfiintat.
Prin ordinul contestat s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului urmare a adoptarii Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.3/2009, cu respectarea perioadei de preaviz, in conformitate cu dispozitiile art.65 si ale art.73 alin (1) din Legea nr.53/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Contestatorul a fost angajat in cadrul Autoritatii de Control a Guvernului, la data de 1.04.2006, prin contract individual de munca, ocupand functia de consilier
Potrivit dispozitiilor art.l din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.49/2005, in vigoare la data angajarii acesteia, Autoritatea Nationala de Control (infiintata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1172004) se desfiinteaza, infiintandu-se in cadrul Cancelariei Primului - Ministru Autoritatea de Control a Guvernului, structura rara personalitate juridica.
Prin desfiintarea prevazuta de acest act normativ, bugetul, patrimoniul, numarul de posturi si personalul Autoritatii Nationale de Control au fost preluate de Cancelaria Primului - Ministru.
Ulterior, urmare a reorganizarii aparatului de lucru al Guvernului, se dispune modificarea art.l din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.49/2005, prin art.33 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.25/2007. Astfel, acest articol, la alin.(3) prevede ca:
"(1) in cadrul aparatului de lucru al Guvernului si sub autoritatea primului-ministru functioneaza Departamentul de Control al Guvernului, structura fara personalitate juridica, finantata prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(2) Secretariatul General al Guvernului preia bugetul, patrimoniul, numarul de posturi si personalul Departamentului de Control al Guvernului."
In acest context, prin preluarea precizata, s-a realizat implicit o preluare, sub aspect financiar, a raporturilor de munca incheiate in prima faza, de catre angajatii Autoritatii Nationale de Control, devenita ulterior Departamentul de Control al Guvernului, cu aceasta structura.
  De fapt, s-a realizat o schimbare succesiva a finantarii acestei entitati, devenita fara personalitate juridica, operatiune tehnico-juridica ce atrage opozabilitatea actelor juridice incheiate de salariati cu angajatorul initial si fata de autoritatea finantatoare, care astfel isi justifica cheltuielile intreprinse cu personalul, in calitate de ordonator principal de credite pentru fostul Departament de Control al Guvernului.
Situatia generata de punerea in aplicare a O.U.G. nr.25/2007 s-a concretizat in emiterea Ordinului Secretarului General al Guvernului nr.314/28/28.05.2007 privind reglementarea raportului de munca al contestatorului, care la art. l statueaza situatia nou creata. Din continutul acestui document, reiese, rara echivoc, faptul ca reclamantul isi desfasoara activitatea in functia de consilier, in cadrul Departamentului de Control al Guvernului-Directia control operatori economici si nu in cadrul S.G.G..
Desi nu are  personalitate juridica,structura in discutie, are organe proprii de conducere, dispunand in conditiile art.41 C.P.Civ., de capacitate civila de folosinta.
Reclamantul subliniaza ca DCG  a fost supus reorganizarii, iar aceasta nu s-a  realizat in conditiile legii, intrucat nu s-a facut altceva decat sa schimbe denumirea Departamentului de Control, atributiile si competentele ramanand aceleasi. O astfel de apreciere este doar nu eronata, dar si injusta.
Structura nou infiintata, respectiv Corpul de Control al Primului-Ministru are natura juridica diferita de cea a fostului Departamentul de Control al Guvernului, fiind infiintat in temeiul legii (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.3/2009), si care are, potrivit acesteia, atributii si competente noi.
Spre deosebire de fostul Departament de Control al Guvernului, infiintat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.49/2005, si care, dupa cum indica si denumirea, era o structura in cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Corpul de control al primului - ministru reprezinta o entitate aflata in directa subordonare a Primului-Ministru, evidentiind modificarea naturii raportului de subordonare
Cu privire la motivele de nulitate a actului supus controlului judecatoresc,  s-au subliniat urmatoarele:
Temeiul juridic al concedierii contestatorului este art.65 din Legea nr.53/2003. Aprecierile acestuia cu privire la nelegalitatea desfiintarii locului sau de munca, prin neindeplinirea celor trei conditii prevazute de alin. (2) al art.65 din Lege, sunt nefondate, in fapt este vorba despre o desfiintare a Departamentului de Control al Guvernului, cu efectul implicit al desfiintarii locului de munca al contestatorului. Fara a relua consideratiile cu privre la natura juridica a structurii nou infiintate prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.3/2009, astfel cum se prevede in art.VII al acestui act normativ, Corpul de control al Primului - ministru se afla in subordinea  premierului si in coordonarea din punct de vedere administrativ - financiar, a S G al G (ca ordonator principal de credite, structura in discutie neavand personalitate juridica).
Cu privire la aspectul preluarii personalului fostului Departament de control al Guvernului, reglementat de art.VII alin.(16) din O.U.Q. nr.3/2009, dispozitiile anterioare urmeaza a fi interpretate coroborat cu cele ale art.VII alin.(2) din acelasi act normativ, potrivit carora:
"In cadrul aparatului de lucru al Guvernului se infiinteaza Corpul de control al primului-ministru, ca departament fara personalitate juridica, in subordinea primului-ministru si in coordonarea, din punct de vedere administrativ-financiar, a Secretarului General al Guvernului. Corpul de control al primului-ministru preia toate reprezentarile si competentele fostului Departament de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, stabilite prin actele normative in vigoare."
Secretariatul General al Guvernului are calitatea de terta parte in raportul juridic incheiat de reclamanta, mai exact persoana juridica ce a preluat succesiv rolul de finantator al fostei structuri la care reclamanta a activat, sau coordonarea economica - financiara, astfel cum este definita in prezent.
  Motivul pentru care incetarea raportului de munca al acesteia s-a dispus de catre secretarul general al Guvernului, se raporteaza la dispozitiile art.VII alin.(12), ultima teza din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.3/2009, potrivit carora "...incetarea raporturilor de munca sau, dupa caz, de serviciu, ... pentru personalul Corpului de control al primului-ministru se realizeaza prin ordonatorul principal de credite al Secretariatul General al Guvernului." (deci s-a realizat in conditiile si aplicarea legii, gratie investirii acordate de aceasta).
Reclamanta nu a primit increderea Primului ministru, fapt care a condus la emiterea ordinului privind incetarea raportului de munca.
Actul supus cenzurii judecatoresti este structurat in doua componente, respectiv un preambul in care sunt enumerate punctual actele normative ce au stat la baza emiterii ordinului de incetare a raportului de munca al reclamantei, si care au condus la masura desfiintarii postului pe care aceasta il ocupa in cadrul fostei structuri a Departamentului de Control al Guvernului (ca urmare a desfiintarii acestei structuri).
De altfel, nici textul art.74 alin. l lit.a din Legea nr.53/2003 nu impune obligativitatea motivarii deciziei de concediere, ci indicarea, sub sanctiunea nulitatii, a motivelor ce au condus la concediere.
Intre operatiunea juridica de motivare si cea de expunere a motivelor (de drept sau de fapt), exista o diferenta semantica, nu doar de nuanta, in cazul in care legiuitorul ar fi dorit evitarea acestei confuzii, ar fi apelat la o precizare clara in acest sens, al motivarii deciziei de concediere, astfel cum a procedat in art.62 alin. l lit.b)-d).
Fata de aspectul invocarii de catre autoritatea parata, in ordinul contestat, a doua temeiuri de drept ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere a reclamantului, respectiv art.VII al.16 din ordonanta de urgenta a Guvernului nr.3/2009 si art.65 din Codul Muncii, aceasta este eronata sau, interpretata cu rea credinta operatiunea fiind absolut legala, in conditiile in care temeiurile invocate nu contravin unul celuilalt, ci se completeaza norma speciala cu norma generala.
Aspectele criticate nu sunt de natura a atrage nulitatea ordinului atacat, in conditiile in care aceasta sanctiune este o institutie legala, cu caracter juridic si trasaturi specifice, expres reglementata de lege.
Criticile exprimate in actiune nu sunt intemeiate, intrucat, dupa cum am precizat deja in cateva randuri, in speta nu s-a dispus o reorganizare a Departamentului de Control al Guvernului, in acceptiunea conferita notiunii de legea aplicabila (Codul muncii), ci o desfiintare a acestui departament. Noua structura infiintata prin O.U.G. nr.3/2009, act cu putere de lege, are o natura juridica distincta de cea a fostului D.C.G., si atributii si competente noi.
Intre desfiintare si reorganizare exista diferente, mai ales cu privire la efectele juridice produse. Desfiintarea unei structuri are efectul incetarii de drept, definitive, a rolului sau, cu efectul lichidarii activitatii pentru care a fost constituita, in timp ce reorganizarea semnifica pastrarea/conservarea aceleiasi activitati in cadrul legal aplicabil, cu caracteristici specifice, vizand inlaturarea conditiilor ce au determinat instituirea unei astfel de masuri .
In speta nefiind vorba despre o concediere dispusa de angajator in temeiul unei proceduri de reorganizare, este evident ca nu se impunea respectarea prevederilor art.69 -712Codul muncii. Cu toate acestea, Secretariatul General al Guvernului a intreprins demersurile prevazute de lege, in scopul protejarii disponibilizatilor, solicitand Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti, prin adresa nr.20/2457/DNA/l 8.02.2009, lista locurilor vacante.
Conform legislatiei in vigoare, contractul colectiv de munca la nivel national este o lege a partilor, ceea ce nu poate fi opozabil erga omnes, ci doar partilor contractante, in speta, contestatorul nu poate invoca neaplicarea acestuia, Secretariatul General al Guvernului nefiind parte semnatara a acestui act juridic.
Raportat la solicitarea reclamantului de a-i fi acordate despagubiri morale, ca urmare a afectarii prestigiului si demnitatii sale, prin emiterea ordinului contestat, aceasta este o simpla insiruire de aprecieri subiective, nu sunt de natura a demonstra prejudiciul, astfel cum acesta este reglementat de lege.
Prejudiciile morale fiind nemateriale, nu pot avea un echivalent valoric, deci nu pot fi evaluate in bani.. In legislatia romana, nu exista nici un text care sa prevada, dupa ce criteriu trebuie evaluat cuantumul despagubirii pentru repararea daunelor morale, astfel incat pretentiile reclamantului nu doar  ca sunt subiective, dar si exagerate acesta neproband prejudiciul si nici gravitatea intinderii lui, care sa justifice despagubiri in acest cuantum.
In sprijinul respingerii acestei cereri a reclamantului,  s-a invocat Decizia inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectiile unite, nr.XXXX/07.05.2007, pronuntata in Dosarul nr. 10/2007, prin care se admite recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa aceasta instanta, prin care se stabileste ca, in cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprind clauze exprese in acest sens .
Deci actul atacat de catre contestator are ca temei legal Ordonanta de urgenta nr.3/2009 si Decizia nr.208/2009, iar oportunitatea adoptarii unor masuri administrative bazate pe ratiuni de optimizare si eficientizare a activitatii nu poate fi supusa controlului judecatoresc si nici sanctionata de catre instanta, in  43 caz contrar incalcandu-se flagrant principiul fundamental al separatiei puterilor in stat. Anularea, prin hotarare judecatoreasca, a Ordinului nr.125/17.02.2009 ar avea drept efect modificarea implicita a Deciziei Primului - Ministru nr.208/2009. si obligarea la reinfiintarea postului desfiintat (in conditiile in care nu mai exista nici fosta structura la care contestatorul a activat, iar el nici nu indeplineste conditia esentiala privind increderea premierului, prevazuta de art.VII alin. 16 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.3/2009), desi aceasta decizie nu face obiectul litigiului dedus judecatii, iar instanta sesizata nici nu este competenta material sa se pronunte asupra acestui act de autoritate.
Ordinul a fost emis in considerarea faptului ca reclamantul nu se incadreaza in prevederile art.VII al.16 din ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.3/2009 privind increderea acordata de  Primul Ministru conditie sine qua non a angajarii in corpul de control al acestuia, situatie  confirmata prin inscrisul nr.20/2273/2009.Actul a fost emis si potrivit dispozitiilor art.65 si art.73 al.1 din legea nr.53 codul Muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind astfel  indeplinite conditiile de forma si de fond prevazute de lege.
A fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizind probatoriul administrat instanta retine urmatoarele: prin Ordinul nr. 129 din 17.02.2009 emis de S G al G, s-a dispus incetarea raportului de munca al numitei Cojocaru Irina-Oana , din functia de consilier in Departamentul de Control al Guvernului , departament desfiintat  prin OUG 3/2009 , care prevede infiintarea Corpului de Control al Primului Ministru .
In motivarea  actului contestat  s-a mentionat Decizia primului-ministru nr. 208/2009 pentru aprobarea structurii organizatorice si a statului de functii ale Corpului de Control al primului-ministru, luandu-se in considerare faptul ca, reclamanta nu se incadreaza in prevederile art. VII alin. 16 din OUG nr. 3/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative referitoare la organizarea si functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului , fiind mentionate si dispozitiile art. 65, 73 alin. 1 din Codul muncii si art. 5 alin. 4 din HG nr. 405/2007.
Art. VII alin. 16 din OUG nr. 3/2009, in prevederile caruia intimata a aratat ca reclamantul nu se incadreaza motiv pentru care i s-au aplicat dispozitiile art. 65 din Codul muncii, stabileste ca personalul fostului Departament de Control al Guvernului se preia in limitele numarului de posturi alocat prin decizia primului - ministru, pe baza indeplinirii conditiilor prevazute de lege, a bunului sau renume si a increderii acordate de primul - ministru, cu conditia semnarii unui angajament de loialitate, cu pastrarea drepturilor salariale aferente functiei de executie.
Prin  Decizia nr. 1039/09.07.2009  Curtea Constitutionala  a constatat ca Legea de aprobare a OUG nr. 3/2009 este neconstitutionala si a opinat ca prevederea cuprinsa in art. VII alin 16 constituie premisele incheierii sau incetarii unor contracte individuale de munca pe baza unor criterii aleatorii, pur subiective, desi ceea ce trebuie sa guverneze raporturile de munca este competenta profesionala care intotdeauna poate fi evaluata pe criterii obiective.
In considerentele Deciziei de neconstitutionalitate, Curtea a retinut ca dispozitiile OUG nr. 3/2009 incalca principiul constitutional al egalitatii cetatenilor in drepturi, cata vreme se introduce o conditie care se constituie intr-o derogare nejustificata de la prevederile Codului muncii, pozitionand persoanele vizate intr-o situatie de vadita inegalitate juridica in raport cu ceilalti angajati si instituie totodata o prezumtie de culpa profesionala in sarcina personalului caruia i se retrage increderea primului - ministru sau nu i se acorda increderea pentru reincadrare, contrar principiului legalitatii care guverneaza concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului, consacrat prin art. 61 - 64 din Codul muncii.
Art. 65 din Codul muncii  defineste notiunea  concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului si conditioneaza legalitatea si temeinicia acestei forme de incetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca respectiv. Acestei caracterizari a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerinta ca locul de munca sa fie suprimat din structura angajatorului iar nu pastrat in organigrama acestuia sub o alta denumire, sa fie impusa de dificultati reale de mentinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care functia respectiva s-a infiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.
Concret, prin OUG nr. 3/2009 s-a desfiintat Departamentul de Control al Guvernului din cadrul aparatului de lucru al Guvernului si s-a infiintat Corpul de control al primului - ministru tot ca structura fara personalitate juridica aflata in subordinea primului - ministru si in coordonarea, din punct de vedere administrativ - financiar, a secretarului general al Guvernului, noua structura preluand toate reprezentarile si competentele fostului Departament de Control al Guvernului stabilite prin actele normative in vigoare (art. VII din actul normativ la care s-a facut referire).
Desi se pretinde ca se desfiinteaza locul de munca, concomitent se reinfiinteaza acest loc de munca, intrucat in structura Secretariatului General al Guvernului locul ocupat anterior de Departamentul de control al Guvernului este luat de  Corpul de Control al Primului Ministru cu aproximativ acelasi numar de posturi, potrivit art.VII al.1,2 si 16 din OUG nr.3/2009.
Desfiintarea postului de  ocupat de catre reclamanta in cadrul Departamentului de Control al Guvernului nu a fost efectiva din moment ce  noul organism infiintat a preluat toate  reprezentarile  si competentele legale ale celui vechi.
De altfel, prin declararea ca neconstitutionala a legii de aprobare a OUG 3/2009, aceasta din urma nu mai produce efecte juridice, ceea ce inseamna ca  reorganizarea institutiei, in sensul desfiintarii Departamentului de Control si infiintarii Corpului de Control, reorganizare   prin care s-a justificat desfiintarea postului si concedierea contestatorului, este considerata neconforma cu legea fundamentala, fiind dovedita lipsa realitatii si seriozitatii desfiintarii postului, cerute de  65 CM.
Apare astfel ca inutila analizarea atributiilor celor doua structuri si implicit a  competentelor posturilor desfiintate, in paralel cu cele nou infiintate, concluzia fiind aceea ca incetarea raporturilor de munca in temeiul art.65 CM a avut la baza  desfiintarea  postului dispusa prin ordonanta de guvern declarata neconstitutionala.
Fata de considerentele expuse, instanta apreciaza ca cererea  este intemeiata in parte si in consecinta va dispune  anularea Ordinului nr. 129/17.02.2009, cu  reintegrarea contestatoarei in functia detinuta anterior emiterii actului anulat si  obligarea intimatului la plata catre acesta a drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul  de la momentul concedierii si pana la data reintegrarii efective, in temeiul  dispozitiilor art. 76 si 78 din Codul muncii.
Instanta va respinge ca neintemeiata cererea de acordare a daunelor morale, intrucat nu s-a facut dovada prejudiciului cu privire la imaginea si prestigiul  profesional al contestatorului ,  prejudiciu  care sa-l indreptateasca pe acesta la reparatia baneasca solicitata. Din probele administrate nu rezulta   masura in care drepturile personal nepatrimoniale ale contestatorului au fost afectate, astfel ca nu se pot acorda despagubiri pentru suferinta de ordin moral pretinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :

Admite in parte contestatia formulata de contestatoarea C I - O, cu domiciliul in Bucuresti, in contradictoriu cu intimatul S G AL G, cu sediul in Bucuresti,.
Dispune anularea Ordinului nr.129/17.02.2009.
Obliga intimatul sa reintegreze contestatoarea pe functia detinuta anterior concedierii.
Obliga intimatul sa plateasca contestatoarei o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si cu celelalte drepturi ce i s-ar fi cuvenit contestatoarei incepand cu data concedierii si pana la reintegrare.
Respinge capatul de cerere privind plata daunelor morale, ca neintemeiat.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.01.2010.

  Presedinte               Judecator              Asistent Judiciar              Asistent Judiciar           Grefier