Cerere privind atragerea raspunderii personale a membrilor organelor de supraveghere/conducere ai debitorului

Cererea privind atragerea raspunderii personale a membrilor organelor de supraveghere/conducere ai debitorului
                  

                                                               Art.138 alin.1 lit.c,d  din Legea      
                                                 nr.85/2006 privind procedura insolventei Sediul materiei privind raspunderea membrilor organelor de supraveghere/conducere ai debitorului il constituie art.138 din Legea nr.85/2006 si are natura raspunderii civile delictuale, situatie fata de care culpa administratorilor nu este prezumata ci trebuie dovedita de cei care au interes in acest sens, asa incat este necesar ca din probele administrate sa rezulte ca starea de insolventa a societatii  este rezultatul direct al faptelor savirsite de membrii organelor de conducere.

                                                      (Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a
                                                       Comerciala, sentinta comerciala nr.       
                                                        1384/10.03.2009)
                  
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 16.07.2007 creditoarea AV a solicitat aplicarea procedurii prevazuta de legea 85/2006, fata de debitoarea SC IRC SRL  , aratand ca are fata de aceasta o creanta certa, lichida si exigibila, in cuantum de 25.444,79 USD si 1.178,10 RON.
Prin  sentinta comerciala nr. 1119/11.03.2008 a admis cererea creditoarei iar in baza art.33 alin.6 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, a deschis procedura generala impotriva debitoarei desemnand administrator judiciar  care prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei 13.05.2008 in conditiile art 54 din Legea 85/2006 a propus intrarea in  faliment  prin procedura simplificata  a societatii mentionate .
Avind  in vedere raportul depus la dosarul cauzei de administratorul judiciar instanta prin sentinta comerciala nr. 2168/13.05.2008 a constata ca intrucat debitoarea nu mai functioneaza la sediul social declarat la ONRC, nu mai detine bunuri in proprietate, documentele financiar contabile nu au putut fi gasite , in cauza sunt incidente dispozitiile art. 1 alin. 2 lit. c) pct. 4  si lit. d) din Legea 85/2006 motiv pentru care in temeiul art. 54 alin 4 din Legea nr 85/2006 privind procedura insolventei,  a aprobat concluziile raportului mentionat iar in temeiul art. 54 alin 5, rap. la art 107 alin. 1 lit D din Legea nr 85/2006 privind procedura insolventei a dispus intrarea in faliment prin procedura simplificata a debitorului  SC IRC SRL.
Prin rapoartele de activitate depuse la dosar lichidatorul judiciar a aratat ca debitoarea nu detine bunuri  in patrimoniu prin a caror valorificare sa acopere creantele creditorilor.
De asemenea lichidatorul judiciar a mentionat ca in cauza nu poate depune la dosar un raport privind cauzele si imprejurarile falimentului debitoarei intrucat nu i-au fost prezentate actele prevazute de art. 28 din Legea 85/2006
La 28.10.2008 creditoarea AV a solicitat instantei ca pasivul debitoarei sa fie suportat de catre paratul UC in baza art. 138 lit. c) si d) din Legea 85/2006  invocand in acest sens  urmatoarele:
Paratul, in exercitarea atributiilor sale, a determinat intr-o mare masura incetarea de plati in care a ajuns societatea debitoare.
Din modul in care a fost conceput art. 138 din Legea85/2006, rezulta ca evidentierea existentei a cel putin uneia din faptele prevazute expres si limitativ este suficienta pentru a opera atragerea raspunderii patrimoniale a administratorilor, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun raspunderea civila obisnuita.
Intentia de fraudare a creditorilor inscrisi in cauza este mai mult decat evidenta, acestia fiind prejudiciati prin sustragerea organelor de conducere ale debitoarei de la indeplinirea obligatiilor sociale si financiare asumate.
Pasivul  societatii ramas neacoperit in cursul procedurii insolventei este in valoare de 62.018,30 lei, acesta fiind prejudiciul suferit de creditori.
Creditorii au suferit un prejudiciu a carui existenta certa este stabilita prin constatarea de catre tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului.
Intentia legiuitorului exprimata prin norma juridica incidenta cauzei este evidenta in a oferi creditorilor inca un mijloc procedural prin care sa-si poata recupera creantele prin sanctionarea membrilor organelor de conducere, iar pentru ca textul de lege sa activeze, este suficient sa se constate indeplinita una din faptele enumerate la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
In sarcina fostului administrator al debitoarei se poate retine savarsirea faptei prevazute de dispozitiile arte 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, care se refera la conducerea activitatii contabile a debitoarei.
Astfel, lichidatorul judiciar aduce la cunostinta creditorilor si a instantei faptul ca nu au fost depuse la dosarul cauzei documentele la care se refera art. 28 din legea insolventei, fapta care intra sub incidenta acestui articol, intrucat se poate concluziona faptul ca activitatea contabila a falitei nu a fost condusa in conformitate cu normele legale in vigoare.
De altfel, reaua-credinta a fostului administrator si intentia de fraudare a creditorilor sunt dovedite de faptul ca acesta a refuzat sa raspunda convocarilor si notificarilor lichidatorului judiciar, pentru a pune la dispozitia sa actele contabile ale societatii.
Un alt fapt sesizat, care intra sub incidenta art. 138 alin. 1 lit. d) din legea insolventei, este si faptul ca debitoarea nu a mai depus raportari la organele fiscale.
In  conformitate cu prevederile art. 27 alin. 1 din Legea 82/1991, legea contabilitatii, societatea avea obligatia de a intocmi bilant contabil, iar potrivit dispozitiilor art. 11 alin. 1 din aceeasi lege, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorilor.
Aceste dispozitii se coroboreaza cu cele ale art. 148 alin. 1 si ale art. 73 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicata, desprinzandu-se astfel concluzia potrivit careia administratorii sunt solidar raspunzatori pentru netinerea registrelor prevazute de lege.
Obligativitatea  tinerii contabilitatii in conformitate cu prevederile legale nu se rezuma numai la intocmirea actelor contabile si la depunerea evidentelor contabile la institutiile prevazute de Legea nr. 82/1991 a contabilitatii.
Eludarea acestei obligatii constituie o incalcare a dispozitiilor exprese ale legii, iar circumstanta conform careia poate fi atrasa raspunderea patrimoniala a fostilor administratori, mai ales in conditiile legii insolventei, nu se refera expres doar la intocmirea actelor contabile.
Atragerea  raspunderii administratorilor prevazuta de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 este o consecinta a incalcarii dispozitiilor imperative ale art. 73 alin. 1 lit. c) si ale alin. 2 din Legea nr. 31/1990 si a celor prevazute de art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 .
In  cazul incalcarii obligatiei de a tine evidenta contabila in conformitate cu legea exista o prezumtie de culpa, deoarece netinerea evidentei contabile conduce in mod inevitabil la necunoasterea modului de administrare a patrimoniului, a existentei bunurilor din acest patrimoniu si a operatiunilor efectuate de acestia cu bunurile societatii si cu fondurile acesteia.
Inregistrarea corecta in contabilitate a operatiunilor efectuate (tinere a contabilitatii) reprezinta pentru creditori o garantie ca operatiunile au fost legale, ca ele pot fi verificate si ca isi vor putea recupera creantele din bunurile inregistrate in contabilitate.
Se poate concluziona ca faptele savarsite de administrator atat prin omisiune, cat si cu intentie, se circumscriu faptelor prevazute de art. 138 alin. 1 lit. d) din lege, iar in conditiile in care contabilitatea societatii nu a fost tinuta in conformitate cu legea, asa cum impune, in mod imperativ, legislatia fiscala, este evident ca se impune atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului.
Fostul  administrator al falitei a contribuit la ajungerea societatii in starea de insolventa, si prin faptul ca a dispus continuarea activitatii societatii chiar si atunci cand era clara situatia incapacitatii de plata a acesteia, determinand, pe aceasta cale, majorarea creantelor existente deja, fapta care intra sub incidenta prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit  art. 27 din Legea nr. 85/2006,  "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa; va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta" .
Din analiza acestui text de lege rezulta ca administratorii unei societati comerciale, sunt obligati sa solicite aplicarea dispozitiilor legii insolventei, nu numai in situatia aparitiei starii de incetare de plati ci, chiar si in situatia in care aceasta stare este iminenta. Astfel, este evident ca formularea unei cereri intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 85/2006, pentru stabilirea starii de insolventa, nu este o optiune a debitorului, prin reprezentantii sai legali, ci o obligatie, pe care acestia nu o pot incalca.
Dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, stipuleaza raspunderea "administratorilor care au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetarea de plati .
Interpretarea  prevederilor art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 trebuie facuta si prin raportarea lor la celelalte texte de lege cu care este in legatura, si anume, in raport de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicata, in care se arata ca "obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat" si de cele ale art. 374 C. com. in care se arata ca "mandatul comercial nu se prezuma a fi gratuit".
In aceasta sitnatie, interesul personal al administratorului de a continua activitatea in cadrul societatii este prezumat, deoarece mandatul comercial este prezumat a fi oneros.
In concluzie, art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006, trebuie interpretat ca o sanctiune aplicata administratorilor societatii care au incalcat dispozitiile imperative ale legii care le impun obligatia de a solicita stabilirea starii de insolventa, cu mentiunea ca interesul acestora este prezumat, datorita faptului ca mandatul in baza caruia au condus societatea comerciala este unul comercial, prezumat a fi oneros.
Managementul defectuos reprezinta una dintre cauzele intrarii societatii in insolventa, prin masurile neproductive luate de fosta conducere. Neachitarea in termen a sumelor datorate si folosirea acestor sume in vederea amanarii incetarii de plati fac incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Practic, fosta conducere a debitoarei a inteles sa finanteze pentru o lunga perioada de timp activitatea acesteia din sumele obtinute ca urmare a neachitarii obligatiilor sale in contextul evident al vaditei finalitati a incetarii de plati in cazul aplicarii unei astfel de metode. Caracterul ruinator al acestui mijloc de procurare a fondurilor este evident, rezultatul direct fiind chiar declararea insolventei debitoarei. Chiar daca pe termen scurt respectivul mod de actiune a asigurat o minima supravietuire a debitoarei, pe termen lung a dus la o pierdere financiara iremediabila.
Fostul administrator al societatii nu a fost preocupat de eficientizarea activitatii desfasurate, continuand o activitate ce a condus in mod vadit la o stare de insolvabilitate, in acest mod majorandu-se pierderile debitoarei.
Analizand   actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nefiind intemeiata cererea  formulata de creditoarea AV intemeiata pe art.138 din Legea 85/2006 retinand in acest sens urmatoarele:
Pentru angajarea raspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din legea 85/2006 in sarcina membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale (existenta unui prejudiciu; o fapta ilicita a unei persoane; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita a persoanei si prejudiciu; fapta ilicita sa fi fost comisa cu una din formele de vinovatie). Pe langa conditiile generale, art.138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa faca parte din organele de  supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoana juridica , precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului.
Faptele ilicite savarsite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a-g ale art.138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezulta ca sunt raspunzatori civil, membrii organelor de conducere "care au cauzat" stare de insolventa prin una din faptele enumerate.
Cererea formulata a fost intemeiata pe dispozitiile art. 138 lit. c) si d) din lege, fara sa faca dovada savarsirii de catre parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 .... judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: ...  c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;  d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
In conformitate cu prevederile art.1169 C.civil reclamanta trebuia sa dovedeasca ca paratul a savarsit faptele mentionate mai sus.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul a rezultat ca reclamanta  s-a rezumat in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
In cauza  nu numai ca nu a facui dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu a aratat care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
Savarsirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138 .
Instanta  a retinut ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu a rezultat care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savrsite de catre parat si starea de insolventa  a debitoarei.
Fata de cele mentionate instanta a respins ca neintemeiata cererea formulata  
Judecatorul sindic nu a mai fost investit cu alte cereri de natura judiciara aferente precedurii.
Prin decizia comerciala nr. 996/2009 sentinta judecatorului sindic a ramas irevocabila, prin respingerea recursului ca nefondat.