InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Moinesti

Fond funciar

(Sentinta civila nr. 155 din data de 05.11.2009 pronuntata de Judecatoria Moinesti)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Moinesti | Jurisprudenta Judecatoria Moinesti

JUDECATORIA MOINESTI
Dosar nr. 2318/260/2009
Din 29.05.2009                                                               fond funciar
SENTINTA CIVILA NR. 1928
Sedinta publica din 5 noiembrie   2009
Astazi a avut loc pronuntarea sentintei civile in dosarul civil de fond funciar privind pe reclamanta XXX si pe paratii xxxxxx
Dezbaterile in fond au avut loc la 29 octombrie 2009 si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data , incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare .

INSTANTA
Constata ca prin decizia civila nr.328/R/31 martie 2009 Tribunalul Bacau a admis recursul formulat de xxxx impotriva s.c. nr. 1506/24.06.2008 pronuntata de judecatoria Moinesti in dosar nr. 1458/2007 in contradictoriu cu intimatii parati xxxxx de aplicarea legilor fondului funciar Agas.
Se retine din considerentele deciziei prin care a fost casata sentinta sus mentionata iar cauza trimisa spre rejudecare, ca se impunea in principal administrarea probei cu o expertiza topo cadastru pentru a se verifica daca exista identitate intre terenul detinut de recurenta in baza contractului de concesiune si cel care a constituit proprietatea autorului paratului.
Instanta retine:
Prin actiunea inregistrata sub nr. 1458/260/15.03.2007 reclamanta a chemat in judecata paratii:, solicitand a se constata nulitatea procesului verbal de punere in posesie nr. 31/4.01.2007.
Actiunea a fost legal timbrata cu 12 lei si 0,5 lei timbru judiciar iar in motivare reclamantul arata ca au concesionat de la Consiliul Local Agas, prin contractul de concesionare nr. 1528/26.02.2004, suprafata de 2300 m.p. teren pe care are edificate constructiile si ca in luna ianuarie 2007 a fost pus in posesie pe acest teren paratul xxxxx, in baza unei hotarari judecatoresti.
Mai arata reclamantul ca la incheierea procesului verbal de punere in posesie au fost incalcate prevederile art.5 alin.l lit.i si art.10 din HG 890/2005, art.27 si 36 al.5 din Legea 18/1991 potrivit carora"se restituie fostilor proprietari sau mostenitorii acestora ,in intravilan terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii " si ca prin hotararea judecatoreasca prin care Comisia Locala Agas a fost obligata sa puna in posesie pe parat pe suprafata de 2000 mp nu s-a stabilit ca amplasament terenul concesionat de ea.
In cauza s-au depus acte s-au atasat: dosar nr. 2727/2006 si 29/2005 ale acestei instante, dosar nr. 2904/2005 si 1950/110/2006 ale Tribunalului Bacau probatorii din analiza carora instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin sentinta civila nr. 2152/13.09.2005 a Judecatoriei Moinesti ramasa definitiva si irevocabila prin nerecurare a fost obligata Comisia Locala Agas pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor sa puna pe xxx in posesie pe suprafata de 2000 mp teren situat in comuna Agas.
Prin adresa nr. 7080 /18.10.2006 Comisia Locala Agas a comunicat paratului ca a stabilit amplasamentul suprafetei de 2000 mp , conform sentintei civile nr. 2152/2005.
Prin procesul verbal de punere in posesie nr. 31/4.01.2007 paratul a fost pus in posesie pe suprafata de 2000 m.p. pentru care reclamantul avea contractul de concesionare nr. 1528 din 26.02.2004 .
Cu adresa nr. 7155/27.12.2006 Consiliul Local Agas a comunicat reclamantului ca terenul concesionat a intrat in proprietatea paratului si a sugerat sa discute cu acesta valoarea concesiunii.
La rejudecarea cauzei, la termenul din data de 1 octombrie 2009 Paratul a depus la dosar adresa nr.5502/1.09.2009,emisa de Unitatea administrativ Teritoriala a corn. Agas din care se retine ca prin HCL nr.57/27.12.2006 s-a reziliat contractul de concesiune nr. 1528/26.02.2004 incepand cu data de 1.01.2007, data de la care terenul trece in proprietatea UAT Agas.
In aceiasi adresa se precizeaza ca reclamanta nu a mai detinut autorizatie de functionare de la data de 2.06.2006.
Instanta fata de continutul adresei a solicitat de la Consiliul Local al corn. Agas o copie a HCL nr.57/2006, copia comunicandu-se instantei.
Din Hotararea nr.57/2006 a Consiliului Local Agas,se retine ca incepand cu data de 1.01.2007 s-a reziliat Contractul nr.1528/26.02.2004 incheiat intre Primaria corn. Agas si reclamanta ca urmare a s.c. nr.2152/13.09.2005.
Se mentioneaza in hotarare ca aceasta va fi comunicata primarului corn. Agas, SC Doriandre Company SRL, serviciului impozite si taxe,paratului Huluta Mihai si Institutiei Prefectului.
Paratul a depus la dosar mai multe planse fotografice cu cladirile existente pe terenul in litigiu pentru a face dovada ca nu se mai desfasoara nici o activitate in acestea.
Prin decizia de casare instanta a considerat ca se impunea efectuarea unei expertize topo cadastru pentru a se verifica daca exista identitate intre terenul detinut de recurenta in baza contractului de concesiune si cel care a constituit proprietatea autorului paratului.
Avand in vedere ca nu mai este in vigoare contractul de concesiune nr. 1528/2004, nu se mai poate efectua aceasta verificare si nici nu se mai impune, atata timp cat reclamanta nu mai detine nici un titlu pentru terenul in litigiu.
Prin urmare , actiunea reclamantei urmare a acestei noi situatii de fapt, este nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,
A JL J*  J.   jt XV XTL *3   J.   JQ»  «
Respinge actiunea formulata de reclamanta xxxxx impotriva paratilor xxxx, ca nefondata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 5 noiembrie 2009.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010