InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Marghita

Plangere Contraventionala

(Hotarare nr. 1369/06.11.2014 din data de 13.11.2014 pronuntata de Judecatoria Marghita)

Domeniu Circulatie rutiera | Dosare Judecatoria Marghita | Jurisprudenta Judecatoria Marghita

Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.08.2014 sub nr. 2303/255/2014, petentul I.T. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014 si exonerarea de la plata amenzii   aplicate.
In motivarea cererii petentul a aratat ca procesul-verbal intocmit este netemeinic, intrucat el se afla in autoturism impreuna cu sotia sa si cu cei patru copii, dintre care trei stateau pe bancheta din spate a autoturismului, iar unul era tinut in brate de catre sotie. A apreciat petentul ca sanctionarea sa a fost un abuz din partea agentului constatator, intrucat nu avea cunostinta de continutul procesului-verbal atunci cand l-a semnat.
Plangerea nu a fost motivata in drept.
La cerere a fost atasat in copie procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014.
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 20 lei reprezentand taxa judiciara de timbru, in temeiul dispozitiilor art. 36 din  OG. nr. 2/2001 rap. la art. 19 din OUG nr. 80/2013, conform chitantei depuse la dosarul cauzei (f. 8).

Prin intampinarea depusa la Serviciul Registratura in data de 23.09.2014, intimatul a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata, aratand in esenta ca procesul-verbal de contraventie a fost intocmit cu respectarea conditiilor prevazute de lege si beneficiaza de prezumtia de temeinicie.
Pentru dovedirea sustinerilor a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, depunand la dosar raportul agentului constatator, proces-verbal, certificate de inmatriculare, factura, chitanta, asigurari de raspundere civila auto RCA.
In drept au fost invocate dispozitiile OUG nr. 195/2002, HG 1391/2006, OG nr. 2/2001 si C.pr.civ.
In baza art. 411 alin. 1 pct. 2 intimatul a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

La data de 29.10.2014 petentul a depus la Serviciul Registratura raspuns la intampinare, prin care a reiterat aspectele invederate in plangere.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 28.07.2014, prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria  CC nr. 8976887 intocmit de catre intimat, petentul I.T. a fost sanctionat cu o amenda contraventionala in cuantum de 540 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 148 alin. 2 din R.A. O.U.G. nr. 195/2002 (sanctionata de art. art. 101 alin. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 195/2002.), constand in aceea ca, in ziua de 28.07.2014 , in localitatea C., petentul a condus autoturismul marca Opel cu nr. de inmatriculare SJ... tractand remorca marca Padis cu nr. de inmatriculare BH..., avand in autoturism un nr. de sapte persoane (sase pasageri plus soferul).

In drept, potrivit art. 34  alin. 1 din Ordonanta de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contraventie, pronuntandu-se, de asemenea, si cu privire la sanctiunea aplicata de catre agentul constatator prin acesta.

Astfel, sub aspectul legalitatii, instanta constata ca in cauza nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din O.G. nr.  2/2001, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei continand mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator.
De asemenea, instanta constata ca petentul nu a invocat incalcarea prevederilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, prevazute sub sanctiunea nulitatii relative.
Petentul a sustinut insa ca nu a cunoscut continutul procesului-verbal atunci cand l-a semnat, sustinere contrazisa de mentiunea din procesul-verbal de la rubrica “Alte mentiuni".  Pe de alta parte, chiar necunoasterea continutului procesului-verbal de contraventie cu ocazia semnarii lui este de natura sa conduca la nulitatea relativa si virtuala a acestuia, sanctiune care intervine numai in masura in care se dovedeste existenta unei vatamari care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea actului. Or petentul nu a dovedit o asemenea vatamare, simpla aplicare a unei sanctiuni juridice intemeiate nefiind de natura prin ea insasi, a produce o vatamare procesuala de natura a atrage anulabilitatea actului constatator. Instanta subliniaza ca semnarea procesului-verbal de contraventie nu are semnificatia recunoasterii savarsirii contraventiei pe care acesta o constata, ci doar a luarii la cunostinta a existentei lui.
Mergand mai departe, chiar in ipoteza in care ar fi dovedit o vatamare, aceasta putea fi remediata tocmai prin introducerea plangerii contraventionale care declanseaza un proces in care instanta trebuie sa respecte toate garantiile pentru un proces echitabil in cadrul caruia petentul sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor.

Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art. 34 rezulta ca procesul-verbal contraventional face dovada situatiei de fapt si a incadrarii in drept pana la proba contrara.
Cu privire la administrarea probelor care sa sustina temeinicia procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta constata ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instantele romane, orice persoana are dreptul de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele imputate, contraventia fiind chiar asimilata unei acuzatii penale (cauza Anghel c/Romaniei, hotararea din 4 octombrie 2007).
Totusi, acest drept al unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza in toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului (de altfel, in cauza Haiducu si altii c. Romaniei, Curtea a precizat ca prevederile art. 6 par. 2 din Conventie nu se opun aplicarii unui mecanism care ar instaura o prezumtie relativa de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumtie fara de care ar fi practic imposibil sa se sanctioneze incalcarile legislatiei in materia circulatiei rutiere, care intra in competenta politiei), in masura in care statul se incadreaza in limite rezonabile, avand in vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, hotararea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
In aceste conditii, forta probanta a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).
Avand in vedere aceste principii, instanta constata ca la baza intocmirii procesului-verbal de contraventie au stat constatarile proprii ale agentului intimatului care, fiind in exercitarea atributiilor de serviciu, a efectuat activitati de supraveghere si control a traficului rutier pe raza localitatii C., jud. Bihor, a constatat ca petentul conducea autoturismul cu nr. de inmatriculare SJ..., in care transporta mai multe persoane decat limita maxima prevazuta pentru autoturismul repsectiv.
Aceste imprejurari de fapt conduc in mod rezonabil la concluzia ca impotriva petentului s-a ridicat o acuzatie bazata pe imprejurari de fapt care au fost constatate personal de catre intimat, ceea ce necesita explicatii fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum v. Austria, hotararea din 3 februarie 2005).
Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil in cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de indeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. 
De asemenea, trebuie avute in vedere si Deciziile nr. 83/08.03.2002 si nr. 197/2003 ale Curtii Constitutionale, prin care aceasta a aratat ca dispozitiile O.G. nr. 2/2001 sunt in deplina concordanta cu cerintele art. 6 din Conventie si cu jurisprudenta CEDO.
Instanta retine ca, potrivit art. 148 pct. 2 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, se interzice conducatorului de autovehicul sau de tramvai  sa transporte in autovehicul sau tramvai mai multe persoane decat numarul de locuri stabilite in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare, iar potrivit art. 101 alin. 1 pct. 13 din OUG 195/2002, constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice: nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor in sau pe vehicule.
Dat fiind faptul ca in cauza este vorba despre o contraventie constatata pe loc de agentul contator, care nu a lasat urme materiale ce pot fi prezentate in mod nemijlocit instantei, instanta apreciaza ca faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da nastere prezumtiei simple mentionate mai sus, in sensul ca situatia de fapt si imprejurarile retinute corespund adevarului.
Mai mult, petentul recunoaste in declaratia data cu acea ocazie la sediul Politiei din orasul S. (f. 17) ca in autoturism se aflau sapte persoane, respectiv petentul, sotia sa, numita I.C. si cei cinci copii minori ai lor, aspect confirmat si de sustinerile sotiei care, cu ocazia controlului, i-a adus la cunostinta agentului constatator numele celor cinci copii, astfel cum rezulta din raportul agentului constatator depus la dosar (f .15).
Totodata, instanta are in vedere ca din certificatul de inmatriculare al autoturismului marca Opel cu nr. de inmatriculare SJ..., in care se aflau petentul si cei sase pasageri la momentul controlului, rezulta ca acesta este prevazut cu 5 locuri, inclusiv locul soferului (f. 18).
Avand aceste premise, instanta concluzioneaza ca in autoturism au fost transportate mai multe persoane decat numarul de locuri stabilite in certificatul de inmatriculare. Instanta subliniaza ca petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de temeinicie a procesului-verbal de contraventie, aceasta nedovedind prin niciun mijloc de proba contrariul celor constatate de intimat.
Pe de alta parte, petentul sustine si in plangerea contraventionala formulata ca in autoturism se aflau impreuna cu el sotia si patru copii, deci un numar de sase persoane, prin urmare mai multe decat numarul de locuri stabilite in certificatul de inmatriculare.
Afirmatia petentului ca trei copii se aflau pe bancheta din spate a autoturismului, iar unul era tinut in brate de sotia petentului care ocupa locul din fata al autoturismului, nu prezinta nicio importanta cata vreme numarul persoanelor transportate era oricum mai mare decat numarul de locuri stabilite in certificatul de inmatriculare, iar conducatorului de autovehicule ii este interzis sa transporte copii cu varsta de pana la 12 ani pe scaunul din fata, chiar daca sunt tinuti in brate de persoane majore, in timpul deplasarii pe drumurile publice, potrivit art. 97 alin. 2 si art. 148 pct. 5 din H.G. nr. 1391/2006.
Pentru considerentele aratate in cele ce preced, instanta retine ca procesul-verbal de contraventie a fost temeinic intocmit, iar situatia de fapt retinuta este corespunzatoare realitatii, petentul nedovedind contrariul celor retinute in actul constatator.
Fata de importanta scopului urmarit de autoritatile statului, instanta apreciaza ca a fost respectat caracterul echitabil al procedurii in ansamblu, cata vreme s-a oferit posibilitatea petentului de a administra probe impotriva mentiunilor  procesului-verbal de contraventie cu referire la aceasta fapta, fara ca aceasta sa poata dovedi existenta unei situatii de fapt diferite.

In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii contraventionale, instanta are in vedere dispozitiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform carora sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.
 In ceea ce priveste sanctiunea aplicata in cauza, respectiv amenda contraventionala in cuantum de 540 lei, instanta apreciaza ca obligatia privitoare la transportul persoanelor in autovehicule si pe care petentul a nesocotit-o, a fost impusa tocmai pentru stabilirea unui comportament care sa nu puna in pericol viata si integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private, valori sociale protejate de legea speciala ce reglementeaza domeniul circulatiei rutiere - O.U.G. nr. 195/2002, al carei scop enuntat in art. 1 alin. 2, este de asigura desfasurarea fluenta si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si de a ocroti viata, integritatea corporala si sanatatea persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, de a proteja drepturile si interesele legitime ale acestora, a proprietatii publice si private, cat si a mediului.
Prin urmare, in raport cu dispozitiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanta constata ca sanctiunea aplicata este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinand seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale petentului, care a dat dovada de o inconstienta care nu corespunde nici celor mai modeste exigente.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca nu se impune aplicarea unei sanctiuni mai blande respectiv avertismentul, fiind necesara mentinerea amenzii contraventionale pentru a atrage atentia petentului asupra consecintelor si gravitatii faptelor sale si pentru a preveni repetarea acestora pe viitor. Instanta retine ca insusi legiuitorul, prin incadrarea sanctiunii prevazute pentru aceasta contraventie in clasa a III-a de sanctiuni (din patru clase aplicabile persoanelor fizice), a dorit sa sublinieze gravitatea faptei si pericolul social sporit pe care il prezinta. Pe de alta parte, instanta constata ca petentului i-a fost aplicata amenda contraventionala in cuantumul minim prevazut de lege.

Pe cale de consecinta, in temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanta va respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala si va mentine procesul-verbal seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014  ca fiind legal si temeinic intocmit.


PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:



Respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata de petentul I.T., domiciliat in ... in contradictoriu cu intimatul I.P.J. Bihor, cu sediul in Oradea, Parcul Traian nr. 18, jud. Bihor.
Mentine procesul-verbal seria CC nr. 8976887 din data de 28.07.2014 ca fiind legal si temeinic intocmit.
Cu apel in 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Marghita.
Pronuntata in sedinta publica azi, 06.11.2014.

        Presedinte                                                                                 Grefier

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Circulatie rutiera

conducere a unui vehicul fara permis - Sentinta penala nr. xxx din data de 19.04.2018
conducerea sub influenta bauturilor alcoolice - Hotarare nr. 13159 din data de 14.12.2017
Masura blocarii rotilor unui autovehicul. Competenta - Decizie nr. 370/R/2010 din data de 29.03.2010
1 .Contencios administrativ. Plangere contraventionala. Neprecizarea obiectiunilor in mod distinct in procesul - verbal de constatare a contraventiei. - Sentinta comerciala nr. speta 11 din data de 14.01.2008
Vatamare corporala din culpa. Culpa comuna a partii civile si a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale ?i morale - Decizie nr. 61 din data de 31.12.2013
Aprecierea daunelor morale . Criterii . Majorarea cuantumului in apel - Decizie nr. 65 din data de 22.03.2010
Alcolemie. Analiza toxicologica a probelor de sange la mai mult de trei zile de la recoltare. Sanctiune. - Decizie nr. 30 din data de 15.02.2010
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 658 din data de 02.09.2010
Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 6 din data de 07.01.2010
Conducerea unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 58 din data de 20.05.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 32 din data de 03.03.2010
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 452 din data de 14.10.2009
plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 439 din data de 08.10.2009
conducere fara permis - Sentinta penala nr. 1 din data de 07.01.2009
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice, parasire a locului accidentului - Sentinta penala nr. 101 din data de 02.10.2007
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 7 din data de 21.01.2009
Gresita apreciere a probelor administrate cu consecinta achitarii unui inculpat. - Decizie nr. 673 din data de 02.06.2011
Gresita achitare. Aprecierea categoriilor de drumuri publice. - Decizie nr. 727 din data de 16.06.2011
Exceptia de nelegalitate a art.3 din HCL nr.505/2008, precum si a art. 9 si 13 din Regulamentul privind reglementarea activitatii de imobilizare/blocare a rotilor vehiculelor si remorcilor, oprite sau stationate neregulamentar pe drumurile publice s... - Decizie nr. 2050 din data de 27.10.2010
Preschimbare permis de conducere emis de autoritatile straine.Conditii. - Decizie nr. 359 din data de 09.03.2010