InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Marghita

Divort

(Sentinta civila nr. 6 din data de 24.10.2007 pronuntata de Judecatoria Marghita)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Marghita | Jurisprudenta Judecatoria Marghita


R O M A N I A
JUDECATORIA MARGHITA-BIHOR
DOSAR NR.999/255/21.06.2007                  
        SENTINTA CIVILA NR. 1148/2007

       Sedinta publica din data de 24 Oct.2007

                                           Presedinte: 
                                   Grefier     :
     
     
     Pe rol fiind pentru astazi pronuntarea hotararii  in cauza civila formulata de reclamanta  FL domiciliata in localitatea Hudesti, nr. , jud.  in contradictoriu cu paratul C- F domiciliat in localitatea X nr. 169, jud. Bihor, avand ca obiect divort cu minori.
     La apelul nominal facut in cauza in sedinta publica sunt lipsa partile , acestea nefiind citate.
     Procedura  de citare este legal indeplinita.
     S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta invederandu-se instantei ca procedura de citare este legal indeplinita cu partile lipsa.
     Se constata ca dezbaterea  pe fond a cauzei a avut loc in data de 17 Oct.  2007 cand partile prezente au pus concluzii pe fond si care au fost consemnate in incheierea de sedinta din aceea data, incheiere care face parte integranta a prezentei hotarari .
     
                                   J U D E C A T O R I A

Constata ca, prin  cererea inregistrata la instanta la 21 iunie 2007, timbrata legal cu suma de 39 lei prin chitanta nr.170-1-48 din 19.05.2007, reclamanta FL  a chemat in judecata paratul F C , pentru divort.
S-a cerut instantei sa dispuna desfacerea casatoriei incheiata la data de 27 sept. 1997 in localitatea H, judetul Botosani, din culpa comuna, sa se incuviinteze sa-si mentina numele dobandit  din casatorie, sa-i fie incredintat spre crestere si educare minorul F A, ns. la data de _..in D.
In motivarea cererii se arata ca s-a casatorit cu paratul in anul 1997, din casatorie rezultand minorul mentionat in petit.
Intru cat atat reclamanta cat si paratul doresc un divort, fara motivarea sentintei, au convenit sa nu relateze motivele care au stat la baza despartirii lor.
Mai arata ca s-au inteles si cu privire la celelalte capete de cerere si in special cu privire la incredintarea minorului la ea, cu mentiunea ca se obliga sa-i permita paratului sa-l viziteze si sa pastreze legaturi personale cu el ori de cate ori doreste, la domiciliul ales de ea, care coincide cu cel al parintilor sai, respectiv localitatea H, jud. B.
In drept s-au invocat prevederile art. 38 si urmatorii Codul familiei.
Paratul printr-o cerere distincta inregistrata la instanta la data de  21 iunie 2007 a chemat in judecata pe F. L.  pentru divort. Pentru solutionarea acestei cereri s-a format dosarul civil 1017/255/21.06.2007 care s-a conexat la prezentul dosar.
Prin aceasta cerere a cerut instantei a se dispune desfacerea casatoriei incheiata intre parti la data de 13 septembrie 1997 din culpa exclusiva a paratei, sa-i fie  incredintat spre crestere si educare minorul A, nascut la data de 23.02.1999, cu obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in cuantum legal, sa se incuviinteze ca parata sa revina la numele avut anterior casatoriei.
     In motivarea cererii se arata ca in urma cu aproximativ 2 ani si jumatate parata a plecat in Spania. A revenit in tara in vara anului trecut, o perioada de doua saptamani, dupa care a plecat din nou in vara acestui an.
     La data de 12 iunie 2007, a revenit acasa iar in data de 14 iunie 2007, a parasit domiciliul conjugal impreuna cu minorul.
     Intre parti nu au existat probleme deosebite sub durata casatoriei. In primul an dupa ce a plecat in Spania sotia  a contribuit la cheltuielile gospodaresti insa  din vara anului trecut nu a mai contribuit deloc, o parte din banii castigati trimitandu-i la fratele sau. Atitudinea paratei s-a schimbat datorita unei relatii extraconjugale pe care o are in Spania. A fost singurul care s-a ocupat efectiv de intretinerea, cresterea si educarea minorului, asigurandu-i un  mediu propice dezvoltarii acestuia.
     In drept invoca prevederile art. 38, 40, 42 Codul familiei.
     In probatiune s-au depus copii dupa certificatul de casatorie si certificat de nastere a minorului A A
Examinand dosarul cauzei privind partile in litigiu instanta retine urmatoarele:
Partile s-au casatorit la data de 13 septembrie 1997 in H, jud. Botosani. Din relatia de casatorie a rezultat minorul A, nascut la data de 23 februarie 1999 in D.
Dupa casatorie cei doi si-au stabilit initial locuinta in loc. H la parintii reclamantei. Aici s-a nascut minorul A A la data de 23 februarie 1999. Dupa aceea cei doi soti au decis de comun acord sa se mute in localitatea P, Jud Bihor de unde provenea paratul si unde si-au cumparat o locuinta proprietate comuna. In vederea cumpararii casei au facut imprumut bancar si au fost si ajutati de catre parinti.
In anul 2005 cei doi soti au convenit ca reclamanta sa mearga la munca in Spania, unde se afla sora paratului si care s-a oferit sa-i ajute in sensul de a-i gasi un loc de munca reclamantei. In aceste circumstante reclamanta a plecat iar copilul a ramas in grija tatalui la locuinta comuna din Popesti. A muncit in Spania o perioada de un an si trei luni, la un loc de munca bine platit si stand un timp in gazda la sora paratului. Trimitea periodic bani in tara la sot si la copil.
Potrivit relatarii martorei Onofrei Angeka, sora paratului, In Spania reclamanta a stabilit o relatie extraconjugala cu un alt barbat, care frecventa adesea locuinta unde era cazata, se duce la discoteca cu alte fete, primea noaptea apeluri telefonice si mesaje pe telefonul mobil.
Despre aceasta situatie l-a informat pe fratele sau astfel ca in anul 2006 cand reclamanta s-a intors in tara, intre cei doi soti au aparut conflicte legate de faptele descrise mai sus si de modul in care sotul a folosit banii pe care sotia i-a trimis din Spania. 
Dupa circa 2 saptamani reclamanta a plecat inapoi in Spania, de data aceasta fara acordul sotului iar copilul a ramas mai departe in grija tatalui care l-a inscris la scoala in clasa intai si s-a ingrijit de copil cum a stiut el mai bine. L-a abonat si la cantina, ii pregatea mancare, il spala fiind  ajutat si de catre parintii sai. 
Sotia s-a intors in tara in iulie 2007 si datorita relatiei tensionate cu sotul, cand s-a dus la Popesti l-a chemat pe fratele sau sa mearga cu ea fiindca ii este frica de sot, care a amenintat-o la telefon.
Intalnirea cu sotul de aceasta data a fost marcata de o atmosfera tensionata. Sotul era foarte suparat, i-a spart telefonul mobil si au avut loc discutii aprinse. Pe fondul acestui conflict reclamanta nu a mai ramas in Popesti la locuinta conjugala, ci a plecat la parintii sai in localitatea Hudesti luand cu ea si copilul minor. Evenimentul ce a urmat a fost introducerea actiunii de divort de catre ambii soti.
Dupa introducerea actiunii de divort, paratul a solicitat, pe calea ordonantei presedintiale incredintarea provizorie a copilului minor si pentru ca i s-a admis cererea, in baza hotararii judecatoresti a plecat cu un executor judecatoresti la locuinta reclamantei din H de unde a luat copilul si la dus la locuinta din Popesti.
Fata de cele aratate mai sus instanta retine ca raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila.
  Vinovati de aceasta situatie se fac ambii soti motiv pentru care in baza art. 37 si 38 Codul familiei, art. 613-617 Cod de procedura civila   va dispune desfacerea casatoriei din vina ambilor soti.
     In baza art. 40 alin. 3 Codul Familiei se va incuviinta pentru parata sa revina la numele avut anterior casatorie acela de "C »
Interesul major in procesul de divort a fost custodia copilului, fiecare dintre parti mobilizandu-si eforturile pentru a obtine incredintarea copilului la el, administrand in acest sens o vasta probatiune.
Din cuprinsul probatiunii administrate, a anchetelor sociale efectuate de catre Autoritatile tutelare, instanta retine ca fiecare dintre parinti ofera conditii deosebit de bune pentru cresterea si educare copilului. Fiecare dintre ei arata o preocupare deosebita in acest sens, dovada si modul in care au evoluat evenimentele pe parcursul procesului.
Argumentele tatalui pentru incredintarea copilului la el sunt ca pe timpul cat mama a fost plecata in Spania, copilul a fost in grija exclusiva a lui. In timpul acesta i-a asigurat conditii de crestere si educare dintre cele mai bune. Copilul este la scoala la Popesti unde a terminat clasa intai cu rezultate bune si nu este recomandabila schimbarea mediului social, educational cu care acesta s-a obisnuit.
Argumentele mamei pentru incredintarea copilului sunt ca la locuinta parintilor sai din Hudesti, conditiile pe care le ofera copilului sunt deosebit de bune, a prezentat adeverinta de la Primarie privind situatia materiala. Scoala este la o distanta de un kilometru de locuinta. De cresterea copilului se ocupa si se va ocupa personal. Nu mai pleaca la munca in strainatate intrucat s-a angajat in munca cu contract de munca pe perioada neterminata in Romania. A depus copie dupa contractul de munca incheiat cu angajatorul Info Piata la data de 19 septembrie 2007. Copilul s-a nascut in H si primii ani din viata i-a petrecut aici cu parintii si bunicii materni. Climatul social de aici nu este deloc strain copilului si aici avand prieteni si apropiati.
In acest context, cu interes deosebit al ambilor parinti pentru copilul minor, sarcina instantei de a decide custodia copilului este destul de dificila.   
Avand in vedere insa dispozitiile art 31 din Legea nr 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in luarea acestei masuri instanta va avea in vedere interesul superior al copilului. Aceeasi dispozitie legala stabileste ca exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti trebuie sa asigure bunastarea materiala si spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurare cresterii, educarii si intretinerii sale.
In considerarea celor aratate mai sus instanta apreciaza ca mama este cea mai in masura sa asigure ingrijirea copilului. Sunt anumite nevoi ale copilului care cu greu pot fi satisfacute de catre tata: preparatul hranei, spalatul hainelor si igiena personala, curatenia locuintei etc.    
Este adevarat ca in cazul de fata tatal s-a straduit sa implineasca aceste nevoi si cu ajutorul parintilor sai a reusit in mare parte sa le satisfaca dar aceasta a fost o situatie temporara impusa de imprejurarea ca mama era plecata din tara pe o perioada mai indelungata. In conditiile in care mama este in tara, lucreaza si isi mobilizeaza eforturile pentru cresterea si educarea copilului masura de a nu i se incredinta copilului nu este in interesul minorului.
     Date fiind cele sus aratate in baza 42 Codul familiei instanta va dispune  incredintarea spre crestere si educare a minorului F A nascut la 23 februarie 1999 in Dorohoi,  la mama reclamanta.
     Se recomanda facilitatea relatiilor personale ale tatalui cu copilulul in conditiile in care copilul este atasat fata de ambii parinti si tatal manifesta preocupare deosebita pentru copilul sau. Orice impiedicare a relatiilor personale dintre tata si copil poate duce la modificarea masurii incredintarii copilului la mama, dispusa prin aceasta hotarare.
    Potrivit art. 86 Codul Familiei intre parinti si copii exista obligatie de intretinere si are drept la intretinere acela care se afla in nevoie neavand putinta unui castig din munca, din cauza incapacitatii de a munci, descendentul cat timp este minor, are drept la intretinere oricare ar fi nevoia in care se afla.
Conform art. 94 Codul familiei intretinerea se datoreaza potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Cand intretinerea este datorata de parinte sau de cel ce infiaza ea se stabileste pana la o patrime din castigul sau din munca pentru un copil , o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Pe baza dispozitiilor legale sus precizate si a situatiei ce rezulta din dosarul cauzei instanta, va obliga paratul la o pensie lunara de intretinere pe seama minorului A A nascut  la 23 februarie 1999 in Dorohoi  de  95  lei  incepand cu data de 23 octombrie 2007 si pana la majorat.
In privinta cheltuielilor de judecata instanta pe baza faptului ca s-a desfacut casatoria din vina ambilor soti, va face aplicarewa dispozitiilor art 276 Cod de procedura civila dispunand compensarea cheltuielilor de judecata.
     PENTRU ACESTE MOTIVE
     IN NUMELE LEGII
     HOTARASTE
    
     Admite actiunea inaintata de reclamanta FL dom. in loc.  Nr 132, Jud Botosani, impotriva paratului FN dom in loc. Popesti, Nr 169, pentru divort.
     Admite in parte actiunea in dosarul conexat 1017/255/2007 inaintata de parat impotriva reclamantei cu acelasi obiect.
     Desface casatoria incheiata intre parti la data de 13 septembrie 1997 in loc. H Jud B, din vina ambilor soti.
     Incuviinteaza pentru reclamanta sa revina la numele avut anterior casatoriei acela de C.
     Incredinteaza spre crestere si educare pe minorul Fl ascut la 23 februarie 1999 in D,  la mama reclamanta.
     Obliga paratul la o pensie lunara de intretinere pe seama minorului de 95 lei, incepand cu data de 23 octombrie 2007 si pana la majorat.
     Compenseaza cheltuielile de judecata.
     Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
     Pronuntata in sedinta publica din 23 octombrie 2007.
     
                      Presedinte,                                  Grefier,
                    

     
      
      
      
      6
      
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010