Sentinta civila nr.836

DOSAR NR.15422/3/2007

ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV A CIVILA
SENTINTA CIVILA NR.836 SEDINTA PUBLICA DE LA 06.06.2007
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE ANCA MAGDA VLAICU
GREFIER DANIELA GEORGIANA COSTACHE
Pe rol fiind solutionarea cererii formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul in Bucuresti, str Nicolae Iorga nr 29, sector 1 in contradictoriu cu parata Hotaran Adelina Stefania, domiciliata in orasul Bragadiru, Sat Bragadiru, str Florilor nr 5, bl P 13, sc 1, ap 2, Judet Ilfov, avand ca obiect - limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate -.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta partile.
Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti se prezinta procur Udangiu Razvan.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefiera de sedinta, dupa care,
Reprezentantul Parchetului, avand cuvantul, arata ca nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Tribunalul deliberand, avand in vedere ca nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentantul Parchetului, avand cuvantul, pune concluzii de admitere a actiunii asa cum a fost formulata.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucure§ti sub nr. 15442/3/2007 la data de 4.05.2005, reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PA§APOARTE a solicitat, in contradictoriu cu parata Hotaran Adelina Stefania, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna restrangerea dreptului la libera circulatie al paratei, pentru o perioada de eel mult 5 ani, fara cheltuieli de judecata.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca parata a fost rerurnata din Italia, la data de 4.04.2006, in baza acordului dintre cele doua state privind readmisia persoanelor aflate in situatia ilegala.
Reclamanta a mai aratat ca, In conformitate cu Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, modificata s.i
 
completata cu OG nr. 5/2006, masurile de suspendare a dreptului de a folosi pasaportul dispuse in temeiul art. 14 alin. 1 lit. e, inceteaza de drept, cu exceptia celor dispuse cu privire la cetatenii romani returnati in baza acordurilor de readmisie incheiate de Romania cu alte state, care raman in vigoare pentru o perioada de 6 luni, putand fi transformate inainte de expirarea acestui termen in masuri de restrangere a dreptului la libera circulatie in strainatate
Totodata, reclamanta a aratat ca, in vederea integrarii in Uniunea Europeana, Romania trebuie sa-si probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta paratei fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere pe teritoriul unor state ale Uniunii Europene ar dovedi contrariul.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 38, 40, 42 si art. 39 din Legea nr. 248/2005 si art. 242 C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa timbru in cuantum de 8,00 RON si timbru judiciar de 0,15 RON.
In dovedirea cererii, s-au depus la dosar : talonul de returnare din data de 06.09.2006, declaratia paratei Hotaran Adelina Stefania si sentinta civila nr. 1022/24.08.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti- Sectia a IlI-a Civila in dosarul civil nr. 25055/3/2006.
Parata, legal citata, nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat probe in aparare.
Pe fondul cauzei, analizand probatoriul administrat, Tribunalul apreciaza ca actiunea nu este intemeiata si o va respinge, pentru urmatoarele considerente :
In cadrul dreptului intern, sediul materiei in discutie il reprezinta Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, astfel cum a fost completata si modificata prin OG nr. 5/2006, cu relevanta in speta prin prevederile art. 38 lit. a si art. 39, Tribunalul apreciind insa ca dispozitiile legii interne mentionate anterior sunt contrare libertatii de circulatie a persoanelor si dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 ( libera circulatie a persoanelor ) si art. 43-48 ( dreptul de stabilire a persoanelor ) din TCE (legislatie comunitara primara) si Directivei 2004/3 8/CE a Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene ( legislatie comunitara secundara ), pentru motivele pe care le va expune mai jos, consecinta fiind aceea a inlaturarii de la aplicare a legii interne contrare dreptului comunitar si aplicarii directe a acestuia din urma ( conform principiilor stabilite prin hotararile Curtii de Justitie a Comunitatii Europene Flaminio Costa v. Enel si Amministrazionne della Finanze dello Stato c. Simmenthal ).
Sub acest aspect, trebuie precizat ca sfera beneficiarilor libertatii de circulatie si dreptului de stabilire, care cuprindea initial doar lucratorii si liber-profesionistii, a fost extinsa progresiv, pentru a include membrii familiilor lucratorilor, studentii, pensionarii si cei care si-au incetat activitatea profesionala, precum si cei carora dreptul comunitar le confera drept de rezidenta, indiferent de cetatenia acestora; in prezent, dreptul de libera circulatie
 
se aplica tuturor cetatenilor Uniunii Europene, care se muta sau isi au resedinta intr-un stat membru, altul decat cei ai carui resortisanti sunt.
Pe de alta parte, legislatia comunitara aratata anterior prevede restrictii ale libertatii de circulatie doar pentru doua situatii, strict delimitate si constituind exceptii de la regula mentionata anterior, respectiv : 1 - angajarile in serviciul public/exercitarea unor activitati care, intr-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autoritatii publice ( restrictie prevazuta numai de legislatia primara, cu referire la libertatea de circulatie a lucratorilor ) si 2 - motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica ( restrictie prevazuta si de legislatia secundara).
In speta de fata, este evident ca se solicita limitarea dreptului la libera circulatie, astfel incat trebuie verificat daca masura este justificata prin incadrarea in una din cele doua situatii de exceptie mentionate anterior.
In acest sens, se observa ca reclamanta a indicat ca motiv al limitarii necesitatea stoparii migratiei ilegale, motiv care in mod evident nu se incadreaza in sfera de aplicare a primei exceptii si nici in ultima teza a celei de a doua exceptii ( sanatatea publica ); in consecinta, ramane a se analiza in ce masura limitarea solicitata s-ar putea incadra ca motiv de ordine si securitate publica.
Sub acest aspect, in literatura de specialitate ( bazata pe jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene ), s-a aratat ca masurile constand in limitarea libertatii de circulatie trebuie sa se bazeze exclusiv pe conduita personala a individului in cauza ( care trebuie sa prezinte o amenintare reala, prezenta si suficient de serioasa la adresa unui interes fundamental al societatii ), nefiind acceptate justificari care nu iau in considerare particularitatile cazului sau care se bazeaza pe considerente de prevenire generala.
S-a subliniat in consecinta ca masurile luate trebuie sa respecte principiul proportionalitatii care, dupa cum s-a aratat, se analizeaza intotdeauna prin raportare la conduita personala a individului in cauza ( in cauza C 348/1996, Proceduri penale c. Donatella Calfa, C.J.C.E. a aratat ca nici macar condamnarile penale anterioare nu pot constitui, doar prin ele insele, un motiv de limitare justificat din punctul de vedere al dreptului comunitar al libertatii de circulatie).
Totodata, in cauza C 36/75, Roland Rutili c. Ministerul Afacerilor Interne, aceiasi instanta comunitara a subliniat ca, desi statele membre continua, in principiu, sa fie libere sa isi determine cerintele ordinii publice prin prisma propriilor interese nationale, conceptul de ordine publica trebuie interpretat cu strictete, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogari de la libertatea de circulatie, astfel incat trebuie acordata atentie, atat regulilor de drept material, cat si normelor de procedura prin care statele membre isi exercita prerogativele; s-a subliniat in consecinta ca nu pot fi impuse restrictii privind dreptul unui cetatean al oricarui stat membru de a intra pe teritoriul oricarui alt stat membru, de a locui acolo si de a se muta in orice loc, cu exceptia cazului in care prezenta sau comportamentul  sau constituie  o amenintare
 
adevarata si suficient de serioasa la adresa ordinii publice statului respectiv, astfel incat statele membre au obligatia de a-si intemeia deciziile pe evaluarea fiecarui caz in parte a unei persoane aflate sub protectia legislatiei comunitare, iar nu pe consideratii generale.
Or, raportand aceste considerente teoretice la situatia spetei de fata, se observa ca dreptul intern contravine dreptului comunitar, impunand aplicarea unei restrictii bazate pe exclusiv pe consideratii de ordin general ( stoparea migratiei ), fara luarea in considerare a nici unui motiv referitor la conduita individuala a persoanei cu privire la care se solicita aplicarea restrictiei ( in conditiile in care, dupa cum s-a aratat anterior, nici macar condamnarile penale anterioare nu pot justifica prin ele insele aplicarea limitarii).
Pe de alta parte, se observa ca legea interna nu acorda importanta cuvenita regulilor de procedura impuse in solutionarea acestui gen de cauze, intrucat, conform art 38 alin 3 din Legea nr 248/2oo5, cu modificarile ulterioare, instanta care solutioneaza cauza in fond trebuie sa se pronunte asupra cererii in termen de 5 zile de la primirea solicitarii, iar instanta care judeca in calea de atac trebuie sa se pronunte in termen de 3 zile de la primirea cererii, fiind astfel incalcate prevederile art 114/1 alin 3 cod pr civila (pentru considerentele care vor fi detaliate mai jos ), iar instanta fiind practic obligata sa solutioneze cauza la primul termen de judecata, in consecinta persoana cu privire la care se solicita aplicarea limitarii neavand posibilitatea din punct de vedere procedural sa invoce in apararea sa aspecte privind comportarea sa individuala, de natura a duce la inlaturarea posibilitatii de limitare a dreptului sau la libera circulatie.
Fata de considerentele aratate, constatand ca legea interna contravine legislatiei comunitare, iar situatia spetei de fata nu se incadreaza nici in situatiile de exceptie care reglementeaza ca justificate limitarile dreptului la libera circulatie, Tribunalul apreciaza ca cererea de chemare in judecata nu poate fi primita (sub acest aspect, se impune si sublinierea faptului ca legislatia comunitara a fost avuta in vedere la solutionarea cauzei intrucat, indiferent de data savasirii faptei care a generat introducerea prezentei cereri de chemare in judecata, analiza aplicarii/neaplicarii sanctiunii limitarii dreptului la libera circulatie se analizeaza ulterior aderarii Romaniei la Uniunea Europeana).
Pe de alta parte, Tribunalul apreciaza ca cererea de chemare in judecata nu poate fi primita nici prin raportare la prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Protocoalelor Aditionale, pentru considerentele care urmeaza.
In cadrul dreptului intern, sediul materiei in discutie il reprezinta Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, astfel cum a fost completata si modificata prin OG nr. 5/2006, cu relevanta in speta prin prevederile art. 38 lit. a si art. 39.
Acest act normativ trebuie coroborat cu prevederile constitutionale, respectiv art. 25, "Libera circulatie", conform caruia : "1.Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile
 
exercitarii acestui drept. 2.Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara".
Totodata, se impune a fi avute in vedere si dispozitiile art. 20 din Constitutie, text constitutional potrivit caruia: "/.Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. 2.Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".
Conform art. 2 para. 2-4 din Protocolul nr. 4 la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, prin care se recunosc anumite drepturi si libertati, altele decat cele care figureaza deja in Conventie si in primul Protocol aditional la Conventie, " 2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa; 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora; 4. Drepturile recunoscute in para. 1, pot, de asemenea, in anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restrangeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public intr-o societate democratica".
Rezulta deci ca, si prin prisma Protocolului nr. 4 la Conventie, drepturile care compun libertatea de circulatie pot cunoaste anumite limitari in cazurile si conditiile prevazute de dispozitiile art. 2 para. 3 si para. 4, respectiv: limitarile acestor drepturi trebuie sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim ( identificat in prevederile art. 2 para. 3 din Protocol ) si sa fie necesare intr-o societate democratica, necesitate analizata prin prisma raportului de proportionalitate intre scopul urmarit prin aplicarea unei limitari a drepturilor individului si mijloacele folosite pentru realizarea lui.
In speta, Tribunalul constata in primul rand ca dispozitiile cuprinse in art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, privind restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie pe o perioada de cel mult trei ani sunt de natura a restrange dreptul la libera circulatie al individului, garantat de Protocolul nr. 4 aditional la Conventie ( ceea ce constituie o ingerinta in sensul Conventiei).
In consecinta, va analiza in ce masura aceasta ingerinta se incadreaza in prevederile de exceptii ale art. 2 para. 3 si 4 din Protocol, respectiv respectarea principiului legalitatii, in ce masura scopul urmarit se regaseste in prevederile art. 2 para. 3 din Protocol si in ce masura a fost respectat principiul proportionalitatii intre interesul individului al carui drept ce cere a fi restrans si interesul general al societatii.
 
Fata de prevederile exprese ale art. 38 lit. a si art. 39 din Legea nr. 248/2005, Tribunalul constata ca masura solicitata are o baza in dreptul intern, fiind astfel respectat principiul legalitatii, restrangerea fiind ca atare prevazuta de lege.
In ceea ce priveste scopul urmarit printr-o asemenea restrangere, Tribunalul constata insa ca masura restrangerii dreptului la libera circulatie in conditiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 ( pentru o persoana care a fost returnata dintr-un stat in baza unui acord de readmisie ) nu se regaseste in prevederile art. 2 para. 3 din Protocol, astfel incat urmeaza a se analiza in ce masura sunt respectate exigentele impuse de art. 2 para. 4 din acelasi Protocol, respectiv in ce masura restrangerea dreptului la libera circulatie este justificata de interesul public intr-o societate democratica, cu alte cuvinte, in ce masura restrangerea este proportionala cu scopul urmarit prin adoptarea ei.
Sub acest aspect, Tribunalul apreciaza ca dispozitiile pertinente ale legii in discutie sunt redactate in termeni generali, in cuprinsul art. 38 lit. a si art. 39 din Legea nr. 248/2005 stabilindu-se ca restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate a cetatenilor romani poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult trei ani, instanta competenta fiind Tribunalul Bucuresti, cererea solutionandu-se cu celeritate, in termen de 5 zile de la primirea solicitarii de catre instanta de fond si in termen de 3 zile de la primirea cererii de catre instanta investita cu solutionarea caii de atac.
Singurele elemente clar definite sunt deci cele referitoare la categoriile de persoane carora li se poate aplica masura in discutie, ca si cele referitoare la aspecte procedurale, legiuitorul neprecizand insa motivele pentru care aceasta masura ar fi necesara intr-o societate democratica, legea fiind redactata astfel in termeni generali, care nu corespund exigentelor Conventiei ( redactarea in termeni generali a legii interne fiind de altfel sanctionata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Rotam contra Romaniei).
Tribunalul apreciaza totodata ca, prin modalitatea de reglementare in dreptul intern a masurii limitarii dreptului la libera circulatie a persoanelor, raportul de proportionalitate intre interesul general al societatii ( invederat in cererea de chemare in judecata ca fiind stoparea migratiei ilegale ) si interesul particular al persoanei supuse masurii de limitare a dreptului de libera circulatie nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt.
Astfel, dupa cum s-a aratat si anterior, conform art 38 alin 3 din Legea nr 248/2oo5, cu modificarile ulterioare, instanta care solutioneaza cauza in fond trebuie sa se pronunte asupra cererii in termen de 5 zile de la primirea solicitarii, iar instanta care judeca in calea de atac trebuie sa se pronunte in termen de 3 zile de la primirea cererii.
In aceste conditii, avand in vedere ca aceste cauze se judeca cu citarea partilor, conform regulii generale prevazute de art 85 cod pr civila ( legea speciala nedispunand solutionarea fara citare ), rezulta ca, in mod evident, procedura de citare a paratului nu se poate indeplini cu respectarea art 114/1 alin 3
 
cod pr civila ( are prevede ca primul termen de judecata va fi stabilit astfel incat, de la data primirii citatiei, paratul sa aiba la dispozitie cel putin 5 zile pentru a-si pregati apararea in procesele urgente - cum este cazul celui de fata).
Mai mult, fata de prevederile legii speciale aratate mai sus referitoare la termenul impus pentru solutionarea cererii, rezulta ca, desi prevederile art 114/1 alin 3 cod pr civila nu pot fi respectate, instanta nici nu are posibilitatea sa amane cauza pentru acordarea unui termen in vederea pregatirii apararii paratului, fiind practic obligata sa solutioneze cauza de la primul termen de judecata ( neputand fi respectate, de altfel, nici prevederile art 156 alin 1 cod pr civila).
In aceste conditii, Tribunalul apreciaza ca in mod evident, atat timp cat dispozitiile procedurale cuprinse in legea speciale impun practic limitarea dreptului la libera circulatie a persoanelor, fara a le da insa acestora posibilitatea sa isi faca orice aparari, justul echilibru intre interesul general si interesul particular nu este respectat, masura restrangerii exercitarii dreptului la libera circulatie al acestora fiind disproportionata in raport cu scopul urmarit prin adoptarea acestei masuri, cu consecinta constatarii incalcarii dispozitiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, aplicata cu prioritate fata de dreptul intern, conform art. 20 din Constitutie ( trebuie precizat in acest sens ca faptul ca legea interna acorda instantei de judecata posibilitatea de a aprecia asupra duratei limitarii nu poate duce la concluzia ca justul echilibru ar putea fi realizat in acest fel intrucat, mergand pe linia acestui rationament, se constata ca se pleaca de la premisa ca, in orice situatie, dreptul la libera circulatie ar trebui restrans de plano, variind doar durata restrangerii, ceea ce duce la concluzia ca, in realitate, justul echilibru este respectat doar formal).
Tribunalul subliniaza totodata ca pe acest aspect trebuie avute in vedere si solutiile jurisprudentiale ale organelor Conventiei generate de acestea, indiferent daca ele au fost pronuntate in cauze privitoare la Romania sau, de cele mai multe ori, in cauze privitoare la celelalte state parti la Conventie.
Practica organelor Conventiei in privinta aplicarii dispozitiilor para. 2 al art. 2 din Protocolul nr. 4 este insa foarte restransa, in speta o anumita relevanta prezentand numai cauza Peltonen impotriva Finlandei si cauza K.S. impotriva Finlandei. In aceasta cauza, fosta Comisie a decis ca libertatea de a parasi orice tara implica dreptul pentru cel interesat de a pleca, la alegerea sa, in orice tara dispusa sa-1 primeasca. De aceea, ea a apreciat refuzul autoritatilor finlandeze de a elibera un pasaport unui cetatean finlandez ce locuia in Suedia constituie o atingere adusa libertatii acestuia de a-si parasi tara, independent de acordul de libera circulatie in vigoare intre tarile nordice, ca si refuzul de a elibera un pasaport unei persoane cu motivarea ca solicitantul nu si-a efectuat in intregime serviciul militar.
Pe de alta parte, in subsidiar, apare si problema in ce masura dispozitiile cuprinse in dreptul intern prezentate anterior respecta exigentele art. 6 para. 1 din Conventie privind dreptul la un proces echitabil, in situatia in care
 
legea prevede termen foarte scurte de 5 zile, respectiv 3 zile in fata instantelor judecatoresti, ceea ce face ca, practic, paratul sa nu isi poata organiza o aparare eficienta.
In baza principiului disponibilitatii, Tribunalul va lua act ca parata nu solicita cheltuieli de judecata.
Vazand si dispozitiile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 248/2005,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Respinge cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul in Bucuresti, str Nicolae Iorga nr 29, sector 1 in contradictoriu cu parata Hotaran Adelina Stefania, domiciliata in orasul Bragadiru, Sat Bragadiru, str Florilor nr 5, bl P 13, se 1, ap 2, Judet Ilfov, ca nefondata.
Cu apel in termen de 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 28,.03.2007.
PRESEDINTE GREFIER
A.M. Vlaicu D.G.Costache
Red. AMV Thred. EP 5 ex