InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Lehliu Gara

Fond Funciar

(Sentinta civila nr. 332 din data de 05.05.2010 pronuntata de Judecatoria Lehliu Gara)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Lehliu Gara | Jurisprudenta Judecatoria Lehliu Gara

SENTINTA CIVILA NR. 332/ 05.05.2010 (Domeniul - Fond Funciar)
 
Pe rol solutionarea amanarii pronuntarii cauzei civile avand ca obiect "fond funciar - plangere impotriva hotararii comisiei judetene", actiune formulata de reclamantii: B. P., B. I. si S. R., impotriva paratelor C. J. C. PT. A. LG.18/1991 si C. L. PT. A. LG.18/91 S.
       Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 21.04.2010, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi ce face parte integranta din prezenta, iar instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea la 28.04.2010, apoi la 05.05.2010 cand in urma deliberarilor a pronuntat urmatoarea sentinta.

                         I N S T A N T A

Deliberand asupra actiunii civile de fata:
Prin actiunea introdusa la aceasta instanta la data de 10.02.2010 si inregistrata sub nr. 161/249/2010, reclamantii B. P., B. I. si S. R., in calitate de unica mostenitoare a defunctilor sai parinti O. M. si O. F., le-au chemat in judecata pr paratele C. J. C. PT. A. LG.18/1991 si C. L. PT. A. LG.18/91 I, urmand ca in baza probelor ce se vor administra in contradictoriu  cu acestea sa se dispuna anularea Hotararii nr. 1425/15.12.2009 emisa de C. J. pentru S. D. de P. asupra T. C., si implicit, anularea Hotararii nr.19/11.09.2009 emisa de C. L. I. pentru S. D. de P. asupra T. (ca act premergator al hotararii C. J.), solicitand, totodata, si obligarea celor doua comisii sa reconstituie in favoarea lor dreptul de proprietate pentru suprafata de 19,00 ha, teren de la autorii M. G. si M. E..
In motivarea cererii, contestatorii arata ca, la data de 22.08.2007 au depus la C. L.I. cererea inregistrata sub nr. 2870/22.08.2007 prin care au solicitat, in temeiul Legii nr. 193/2007 privind modificarea Legii nr.1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 19,00 ha, teren pe care in prezent se afla pasune, de la autorii mentionati mai sus, anexand la dosar inscrisuri din care rezulta ca autorii acestora au detinut suprafata respectiva de teren  pana la preluarea abuziva de catre stat.
Mai arata ca au solicitat C. L. I. sa fie invitati la analizarea acestei cereri in sedinta comisiei respective si desi aceasta avea obligatia sa solutioneze cererea numai in prezenta lor, potrivit art. 11 alin (9) din Regulament, solutionarea s-a realizat fara sa fie invitati la sedinta, iar solutionarea cererii a avut loc dupa doi ani de la data depunerii, la insistentele lor repetate adresate chiar C. J.C. ca autoritate ierarhic superioara.
Precizeaza ca in cele din urma C. L. I. a emis Hotararea nr. 19/11.09.2009 prin care le-a respins cererea, invocand cateva motive total nefondate, astfel: in registrul agricol din perioada 1956-1958 satul Stefanesti, familia M. T. G., figureaza cu 5,59 ha. Apreciaza ca acesta nu poate fi un motiv intemeiat, intrucat in perioada respectiva, terenul in suprafata de 19 ha fusese deja preluat in mod abuziv de catre stat, asa cum rezulta si din declaratiile martorilor.
       - "cererea de inscriere in CAP este cu suprafata de 3,2 ha" si apreciaza ca nici acesta nu poate fi un motiv intemeiat, intrucat perioada de inscriere in CAP este 1959- 1963, cand cele 19,00 ha de teren nu mai erau in posesia autorilor, fiind preluate in mod abuziv de catre stat inainte de perioada colectivizarii, iar cele 3,2 ha, reprezinta numai suprafata cu care au fost lasati in posesie autorii lor in perioada scurta de timp cuprinsa intre momentul preluarii abuzive de catre stat a celor 19 ha si momentul colectivizarii.
Precizeaza ca in perioada ce a urmat dupa anul 1949, terenurile agricole extravilane nu mai puteau fi instrainate intrucat legile din perioada respectiva interziceau astfel de acte (Legea 203/1947, Decr. 151/1950, Ordinul 9/1968).
- "tabelul de la Arhivele Nationale este un tabel nedatat si se afla intr-un dosar constituit pe perioada 1950 - 1954, iar nici acesta nu poate fi un  motiv intemeiat, intrucat tabelul se refera la perioada 1950-1954 de vreme ce acesta se gaseste intr-un dosar constituit in perioada 1950-1954, asa cum precizeaza Directia Judeteana Calarasi - Arhivele Nationale prin raspunsul nr.C-416/26.06.2009.
Mai arata ca perioada  1950-1954 corespunde cerintelor legislatiei in materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, care se refera la preluarile abuzive ale statului in perioada 1945-1989.
       - "de suprafata solicitata autorul M. G. nu face vorbire nici in cererea din 1991 nici in ale situatii". Acest motiv reprezinta o afirmatie cu totul falsa a C. L. I., intrucat la aceasta comisie a fost inregistrata sub nr. 211/14.01.21998 cererea formulata in temeiul Legii 169/1997 pentru cele 19 ha teren de catre M. E., la care este anexata si declaratia prevazuta de art. 9 alin. (5) lit. c. din Legea 169/1997, iar la aceasta cerere C. L. I. le-a raspuns prin adresa nr.1046/06.06.2003, ca M. E. figureaza inscrisa conform Legii nr.1/2000 "in anexa 47, pozitia 40, cu o suprafata de 19,62 ha, anexa ce cuprinde persoanele care nu au depus in termen legal acte doveditoare pentru suprafata solicitata".
       De asemenea le-a mai comunicat prin adresa respectiva  ca: "pentru obtinerea acestor acte, va rugam sa va adresati Arhivelor Nationale ale Statului".
       Chiar si in ipoteza in care autorii lor nu ar fi formulat o cerere anterioara, acest fapt nu reprezinta un motiv de respingere a actualei cereri, deoarece legea nu prevede obligativitatea unei cereri anterioare, apreciind ca, printr-un astfel de motiv, C. L. I. incearca sa induca in eroare C. J. C. prin crearea unei prezumtii de persoane neindreptatite la retrocedarea terenurilor autorilor acestora.
De asemenea, mai arata ca in momentul in care au reusit sa obtina acte doveditoare de la Arhivele Nationale, C. L. I. le-a respins cererea, pe motivul ca nu s-a mai facut nici o referire la acest teren intr-o cerere anterioara si, avand in vedere aceasta situatie, precum si tergiversarea nejustificata, rezulta cu claritate reaua credinta a C. L. I. in privinta solutionarii cererii.
             Precizeaza ca prin invocarea acestor motive neintemeiate, in Hotararea nr. 19/11.09.2009 C. L. I. incearca sa inlature probele lor privind dreptul de proprietate asupra celor 19 ha teren, apreciind in mod gresit ca actele doveditoare, respectiv documentele de la Arhivele Nationale, insotite de actele de vanzare-cumparare, pot fi combatute de consemnarile din registrul agricol, pentru simplu motiv  ca dovezile acestora sunt din perioada 1950-1954, iar inregistrarile agricole sunt din perioada 1956-1958 sau 1959-1963 (cererea de intrare in CAP).
Trebuie observat faptul ca toate probele invocate de C. L. I. in motivele Hotararii nr. 19/11.09.2009 sunt probe cu valoare declarativa, conform dispozitiilor art.6 alin 12 din Legea nr.1/2000 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.247/2005, in comparatie cu probele acestora, respectiv documente de la Arhivele Nationale insotite de actele de dobandire a terenurilor care sunt probe cu valoare de titlu de proprietate, obligand comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
Mai arata ca, potrivit art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000 modificata, inscrisurile lor doveditoare ale dreptului de proprietate au forta probatorie mai mare decat consemnarile efectuate in registrele agricole sau in cererile de intrare in CAP si prin urmare nu pot fi inlaturate de acestea din urma.
Precizeaza ca, conform art.6 alin.1 indice 4 din Legea nr.1/2000 modificata prin Legea nr.247/2005 "Orice proba dovedind dreptul de proprietate al fostilor proprietari poate fi inlaturata numai printr-o proba de aceeasi forta produsa de detinatorul actual al terenului".
Mai arata ca impotriva Hotararii nr. 19/11.09.2009 emisa de C. L. I. au formulat contestatie care a fost inregistrata la I. P. - J.C. sub nr. M 842/24.09.2009 si ca, desi in toata documentatia depusa cu ocazia formularii contestatiei au precizat ca a mai fost formulata anterior cerere pentru suprafata respectiva, C. J. C. le-a respins contestatia prin Hotararea nr. 1425/15.12.2009, invocand acelasi gen de motive ca si C. L. I., retinand ca autoarea M. E. nu a revendicat prin cerere decat suprafata colectivizata si ca autorul M. G., care a decedat in 1996, nu a revendicat aceasta diferenta de teren si nu crede ca, C. J. C. sa nu fi avut cunostinta despre existenta cererii nr.211/14.01.1998 sau despre faptul ca in 1996 nu exista inca Legea 169/1997care sa permita revendicarea unor suprafete mai mari de 10 ha teren. Exclud aceasta ipoteza, intrucat C. J. C. a avut la dispozitie toate inscrisurile la care au facut referire, iar despre data intrarii in vigoare a legislatiei care permite revendicarea suprafetelor de teren mai mari de 10 ha, cu siguranta  aveau cunostinta,  si de  aici rezulta reaua credinta a C. J. C. in solutionarea contestatiei acestora.
De asemenea, mai arata ca desi au subliniat in contestatie ca au solicitat C. L.I. sa-i invite la solutionarea cererii, acest lucru nu s-a intamplat, C. J. C. nefacand nicio referire la acest motiv al contestatiei.
            Mai arata ca, nici chiar la motivul invocat de C. L. I., contestand in mod expres de acestia, referitor la lipsa datei de pe tabelul de chiaburi de la Arhivele Nationale, C. J. C. nu face nici o referire, in schimb invoca un alt motiv pe care C. L.I. l-a invocat, si anume ca cererea acestora este depusa in temeiul Legii 193/2007 care, in opinia comisiei judetene, prevede reconstituirea dreptului de proprietate pana la maxim 100 ha numai persoanelor carora li s-a reconstituit  deja 50 ha, si ca cererea acestora nu se incadreaza in aceasta ipoteza. Aceasta interpretare a C. J. C., este total eronata si lipsita de temei legal. Nu exista nici o interdictie in lege referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu pasune si pentru persoanele care au avut o suprafata mai mica de 50 ha.
De asemenea, mai arata ca in cerere de reconstituire a dreptului de proprietate au facut precizarea ca formuleaza cerere in temeiul Legii 193/2007 care este o lege de completare a Legii nr.1/2000 si ca aveau in vedere faptul ca pot formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si persoanele carora le-a fost respinsa anterior o astfel de cerere.
           Potrivit prevederilor art.33 alin(1) din Legea nr.1/2000 completata si modificata prin Legea 247/2005 "Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate si fosti proprietari carora li s-a respins cererile.
Arata ca, C. J. C. interpreteaza in mod tendentios prevederile Legii nr. 193/2007, uitand sa faca referire la faptul ca este o lege de completare a Legii nr.1/2000, analizand Legea nr.193/2007 in mod separat de Legea 1/2000 si nu in contextul acesteia.
Precizeaza ca pentru a demonstra ca interpretarea C. J.C. este eronata nu trebuie decat sa se faca o comparatie intre textele initiale ale articolelor din Legea nr.1/2000 si textele din Legea nr.193/2007.
Arata ca art.3 alin (1) din Legea nr. 1/2000- forma initiala, are urmatorul continut: "reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoane fizice prevazute la art.9 alin.(1) din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicata, pentru diferenta dintre 10 ha de familie si cea adusa in cooperativa agricola de productie sau preluate in mod abuziv de aceasta, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat, se face integral in localitatile in care exista suprafete de teren agricol constituite ca rezerva la dispozitia comisiei, potrivit art.18 din aceeasi lege".
Art. 33 din Legea nr.1/2000 - forma initiala, teza ultima din Legea 1/2000, are urmatorul continut:" Persoanele fizice si persoanele juridice, care nu au depus in termen prevazut de Legea nr.169/1997 cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau, dupa caz, actele doveditoare, pot formula astfel de cereri si pot depune actele doveditoare in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi".
Art.3 alin.21 din Legea nr. 1/2000 adaugat prin Legea nr.193/2007 are urmatorul continut:" Pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla pasuni si fanete, reconstituirea se face pentru diferenta dintre suprafata de 50 ha de familie si cea adusa in cooperativa agricola de productie, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat".
Este de observat faptul ca atat textul articolului 3 alin. (2) din Legea 1/2000 modificata si completata, cat si art.3 alin(2) indice 1 din aceeasi lege, completata prin Legea nr.193/2007 se refera la reconstituirea dreptului de proprietate "pentru diferenta dintre suprafata de... ha si cea adusa in cooperativa _ dar nu mai mult de _ de proprietar deposedat.
          Ambele texte de lege folosesc termenul "diferenta" pentru a sublinia faptul ca se poate solicita teren peste limita prevazuta de legislatia anterioara dar nu interzice solicitarile sub limita de diferenta. Tocmai de aceea s-au putut formula cereri in temeiul art.33 din Legea nr.1/2000 si de catre persoanele care au detinut sub 10 ha teren si nu au formulat cereri pana la data respectiva.
In acest sens sunt si prevederile art. II din Legea 193/2007 cu precizarea ca se refera numai la terenurile cu pasune.
Daca ar fi sa se interpreteze in sensul comisiei judetene, ar fi insemnat sa aiba dreptul de a mai formula cereri de reconstituire in baza Legii 1/2000 doar persoanelor carora li s-a reconstituit deja 10 ha, numai pentru diferenta cuprinsa intre cele 10 ha si maxim 50 ha. Ori, o astfel de interpretare este total eronata, fiind cunoscut faptul ca in termenul prevazut de Legea 1/2000 au formulat cereri pana la data respectiva indiferent de suprafata de teren, insa nu mai mult de 50 ha, toate persoanele care nu au formulat astfel de cereri.                             
O interpretare ca a comisiei Judetene ar fi in contradictie flagranta cu principiul general de drept potrivit caruia "daca se poate mai mult, se poate si mai putin".
       In drept  reclamantii si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 53-57 din Legea nr.18/1991 republicata.
In dovedirea actiunii reclamantii au solicitat probele cu inscrisuri si martori.
       Alaturat actiunii, reclamantii au atasat in xerocopie urmatoarele acte: Hotararea nr. 1425/15.12.2009 emisa de C. J. C. insotita de adresa de inaintare nr. M.842/05.01.2010; Hotararea nr. 19/11.09.2009 emisa de C. L. I.; inscrisuri doveditoare ale calitatii de mostenitori respectiv: certificate de casatorie seria C a nr.139917; certificatul de deces seria D 4 nr.554807 privind pe defunctul M. G.; certificatul de deces seria DR nr. 426685 privind pe defuncta M. E.; Testamentul autentificat sub nr.1484/20.07.2000 de BNP N. T.; adresa nr.1014/26.06.2009 emisa de BNP N. T.; procura autentificata sub nr. 968/13.07.2009 de BNP B. C.L.; inscrisuri doveditoare ale proprietatii, respectiv: tabelul de chiaburi emis sub nr.C 416/29.06.2009 din comuna Stefanesti, jud. Ialomita; declaratia autentificata sub nr. 2718/08.08.2007 de BNP N.T.; declaratia autentificata sub nr.862/08.05.2003 de BNP N. T.; actul de vanzare -cumparare  nr.6318/16 iulie 1936;  actul de vanzare-cumparare incheiat la data de 18 ianuarie 1937; actul de vanzare-cumparare incheiat la data de 3.09.1938; actul de vanzare-cumparare incheiat la data de 11.08.1942; actul de vanzare cumparare incheiat la data de 21 aprilie 1947; actul de vanzare-cumparare incheiat la data de 13 martie 1947; actul de vanzare cumparare incheiat la data de 08.02.1939; actul de vanzare-cumparare incheiat la data de 27 martie 1947; actul de vanzare-cumparare intocmit la data de 04.10.1941; inscrisuri doveditoare ale demersurilor privind reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv, cererea formulata de catre M. E. si inregistrata la primarie sub nr. 211/14.01.1998; declaratia numitei M. E. din data de 14.01.1998; adresa nr. 1046/06.06.2003 inaintata de Primaria Ileana catre reclamantul B. P.; Hotararea nr. 517/09.11.2000 emisa de C. J. C. de validare a anexelor 37, 38, 43, 47 din comuna Ileana insotita de Anexa nr. 47; cererea reclamantilor B. P. si B. I. pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 19 ha teren cu pasune de la autorul lor M. E., inregistrata la Primaria Ileana sub nr. 2870/21.08.2007; cererea formulata de reclamantul B. P. si inregistrata sub nr. M-558/03.07.2009 la I. P. C.; adresa nr. M 558/10.07.2009 a I. P. C.; adresa nr. 3189/17.09.2009 emisa de Primaria comunei Ileana; procesul - verbal nr. 8; contestatia impotriva Hotararii nr. 19/11.09.2009 formulata de reclamantii B. P. si B. I. si inregistrata la I. P. C. sub nr. M-842/24.09.2009; Hotararea nr.1425/15.12.2009 emisa de C. J. C.
       Urmare a solicitarii instantei, cu adresa nr. 1183/23.02.2010 C. J. C. a inaintat actele care au stat la baza emiterii Hotararii nr.1425/15.12.2009, respectiv aceleasi acte atasate si de reclamanti.
       Parata C. J. C. pentru S. D. de P. P. asupra T. a formulat in cauza INTAMPINARE, solicitand in baza probelor existente la dosarul cauzei, respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
       In motivarea intampinarii parata arata ca prin cererea nr. 2870/2007 depusa la C. L. de F. F. I. se solicita de catre reclamanti reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 19 ha teren cu pasune de la autor M. E., cerere intemeiata pe prevederile art. II din Legea nr. 193/2007, iar actul prin care reclamantii inteleg sa faca dovada calitatii de mostenitori au autorului este un testament autentificat sub nr. 1484/20.07.2000, in urma caruia reclamantii urmau sa primeasca terenul solicitat de autoare in temeiul Legii nr. 1/2000, reclamantii recunoscand ca cererea de reconstituire formulata in temeiul Legii nr. 1/2000 a fost solutionata de C. J. de F. F. C. prin Hotararea nr. 1130/19.06.2003.
       Avand in vedere ca autoarea a decedat in anul 2002, apreciaza ca reclamantii nu sunt indreptatiti sa solicite reconstituirea dreptului de proprietate, fiind mostenitori testamentari - fara posibilitatea repunerii in termen.
       Mai arata ca reconstituirea dreptului de proprietate in temeiul Legii nr. 193/2007 se poate face pentru urmatoarele doua situatii:
       - "pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla pasuni si fanete, reconstituirea se face pentru diferenta dintre suprafata de 50 ha de familie si cea adusa in cooperativa agricola de productie sau preluata prin acte normative speciale sau prin orice alt mod de la membrii cooperator sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dat nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat."
       Conform Registrului agricol din perioada 1956 -1958 sotii M. G. si M. E. detineau suprafata de 5,59 ha, iar in cererea de inscriere in CAP figurau cu 3,2 ha; reclamantilor li s-a reconstituit de la sotii M. G.si M. E. o suprafata de 2,60 ha in Anexa 2A Stefanesti, pozitia 201.
       Pentru suprafata de 19,00 ha nu depun acte de proprietate si cu atat mai putin nu fac dovada vechiului amplasament pentru a se putea stabili categoria de folosinta a terenului-pasune; tabelul de chiaburi din comuna Stefanesti, judetul Ialomita, nedatat, dar aflat intr-un dosar constituit in perioada 1950-1954 nu poate fi luat in considerare in conditiile in care exista evidenta agricola din perioada 1956- 1958 si cererea de inscriere in CAP.
       - "persoanelor fizice carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate  prin improprietarire, prin aplicarea Legii nr.187/1945 pentru infaptuirea reformei agrare, dar carora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau carora atribuire le-a fost anulata, precum si persoanelor indreptatite la improprietarire, inscrise in tabele nominale".
       La dosar nu au fost depuse acte din care sa rezulte incadrarea in situatia de mai sus enuntata.
       In drept, parata si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art.115 - 118 C.pr.civ.
       Reclamantii au mai depus la dosar relatiile inaintate de Arhivele Nationale, respectiv copii xerox de pe: adresa nr. C-138/08.042010 emisa de Ministerul Administratiei si Internelor Arhivele Nationale - Serviciul Judetean Calarasi al Arhivelor Nationale catre reclamantul B. P.; tabelul intocmit de R.P.R. - Regiunea Ialomita - Raionul Lehliu - Comitetul Provizoriu al Comunei Stefanesti, de locuitori nedemni din Comuna Stefanesti de la alegerea deputatilor din Sfaturile Populare; extras din "Tabelul nominal cuprinzand suprafetele ce poseda locuitorii comunei dupa Registrul Agricol" de la Sfatul Popular al Raionului Lehliu, Sectia Agricola din anul 1958, dupa originalul scris in limba romana cu litere latine, emis de Arhivele Nationale - Serviciul Judetean Calarasi; extras din "Tabelul nominal cuprinzand suprafetele ce poseda locuitorii comunei dupa Registrul Agricol" de la Sfatul Popular al Raionului Lehliu, Sectia Agricola din anul 1958, dupa originalul scris in limba romana cu litere latine, emis de Arhivele Nationale - Serviciul Judetean Calarasi; extras din "Tabel de chiaburi din comuna Stefanesti Raionul Lehliu" de la Sfatul popular al raionului Lehliu, Sectia Secretariat; sentinta civila nr. 305 din 22.04.2003 pronuntata de Judecatoria Lehliu Gara in dosarul nr. 75/2003 ramasa definitiva si irevocabila prin Decizia civila nr. 334R din 30.06.2003 a Tribunalului Calarasi.
       Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, a retinut urmatoarea situatie de fapt:
       M. T. G. si M. E. au detinut teren pe raza com. Ileana, jud. Calarasi. M G. a decedat la data de 29.08.1996.
       Numita M. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate tot pentru diferenta de 19,6150 ha - teren arabil, cerere formulata in baza Legii nr. 169/1997 si inregistrata la Primaria com. Ileana sub nr. 211/14.01.1998 (fila 55 din dosar)
       Initial, in baza Legii 18/1991, numitei M. E. i s-a reconstituit suprafata de 2,60 hak, din care 2,50 ha teren arabil extravilan si 0,10 ha teren intravilan, eliberandu-se pe numele sau Titlul de proprietate nr. 87225/17.02.1997 (fila 58 din dosar).
       Prin Hotararea nr. 517/09.11.200a a C. J. C. s-au validat anexele de la com. Ileana, iar M. E. a fost inscrisa in Anexa 47, pozitia 40 cu suprafata de 19,62 ha, anexa ce cuprinde persoanele care nu au depus in termenul legal acte doveditoare pentru suprafata solicitata, hotarare care nu a fost contestata de persoana direct interesata - M. E. (in viata la momentul respectiv) - filele 59 - 61 din dosar.
       Numita M. E. a decedat la data de 27.10.2002, iar prin testamentul autentificat sub nr. 1484/20.07.2000 de BNP N. T., M. E. i-a instituit legatari cu titlu particular pe reclamantii B. P. si B. I. pentru cota indiviza de 1/2 parte din terenul ce urmeaza sa-l primeasca conform Legii 1/2000, iar pe numitii O. M. si O. F. i-a instituit legatari cu titlu particular pentru cealalta cota indiviza de 1/2 parte din terenul ce urmeaza sa-l primeasca conform Legii 1/2000.
       Prin cererea inregistrata la Primaria com. Ileana sub nr. 2870/21.08.2007, reclamantii B. P. si B. I., in nume propriu si pentru familia O. M., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 19,00 ha - teren arabil cu pasune, ce a apartinut autorilor M.T. G. si M. E., in calitate de mostenitori testamentari ai acesteia din urma.
       Cererea a fost intemeiata pe prevederile art. II din Legea nr. 193/2007.
       In sustinerea cererii reclamantii a invocat "Tabelul de chiaburii din comuna Stefanesti, jud. Ialomita" nedatat, aflat intr-un dosar constitut pe perioada 1950 - 1954 de la Sfatul Popular Raion Lehliu sectia agricola, potrivit adresei nr. C-416/26.06.2009 emisa de Directia Judeteana Calarasi a Arhivelor Nationale, unde G. T. M. figura la pozitia 32 cu suprafata de 17,88 ha, inclusiv declaratii de martori.
       Prin Hotararea nr. 19/11.09.2009 parata C. L. I. a respins cererea reclamantilor motivat de faptul ca tabelul prezentat nu este datat si datele inscrise nu au nicio concordanta cu registrul agricol din perioada respectiva existent la primarie.
       Impotriva acestei hotarari reclamantii au formulat contestatie, iar prin Hotararea nr. 1425/15.12.2009 C. J. C. a respins contestatia ca nefondata, retinandu-e, printre motive inclusiv ca revendicarea solicitata de reclamanti nu se incadreaza in una din cele doua situatii prevazute expres de Legea nr. 193/2007.
       In termen legal, reclamantii au formulat plangere impotriva acestei din urma hotarari.
       Intr-adevar, Legea nr. 193/2007 a modificat Legea 1/2000 introducand la articolul 3 un nou alineat, respectiv 21, potrivit caruia: "Pentru terenurile proprietarilor deposedati, persoane fizice, pe care se afla pasuni si fanete, reconstituirea se face pentru diferenta dintre suprafata de 50 ha de familie si cea adusa in cooperativa agricola de productie sau preluata prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice alta persoana fizica deposedata, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat."
De asemenea, art. II din aceeasi lege prevede ca: "Persoanele fizice prevazute la art. 3 alin. (2^1) din Legea nr. 1/2000, cu modificarile si completarile ulterioare si cu cele aduse prin prezenta lege, pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferentele de suprafata ce pot fi restituite, conform prezentei legi, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia."
       Din analiza acestui articol rezulta ca formularea cererii in baza acestei legi este conditionata de existenta unei suprafete de 50 h deja reconstituita in baza legilor fondului funciar anterioare, iar termenul de 60 de zile pentru formularea cererii are in vedere numai aceasta diferenta.
       Instanta apreciaza ca interpretarea reclamantilor in ce priveste aplicarea prevederilor Legii 193/2007 este eronata.
       Este adevarat ca  Legea 193/2007 este o lege de completare a Legii nr. 1/2000 si ca potrivit art. 33 al. 1 din Legea nr. 1/2000 completata si modificata prin Legea 247/2005 "Pot cere reconstituirea dreptului de proprietate si fosti proprietari carora li s-a respins cererile..", numai ca pentru aceste cereri legiuitorul a prevazut un termen de formulare a cererii pana la data de 30.11.2005, inclusiv, acesta fiind un termen de decadere.
Este adevarat ca variantele art. 33 fac referire la "diferente" de teren, dar pentru solicitarea acestor diferente s-au prevazut termene limita de formulare a cererilor, iar articolele din Legea nr. 193/2007 sunt articole distincte care fac referire la alte situatii decat cele prevazute la art. 33 din Legea 1/2000, neputand fi extinse asupra acestora.
Daca legiuitorul vroia, prevedea in mod expres ca acest termen se aplica si situatiilor prevazute de art. 33 din Legea 1/2000, ceea ce nu a facut.
       Instanta apreciaza ca formularea articolelor din Legea 193/2007 este foarte clara si nu lasa loc la interpretari; termenul de 60 de zile face trimitere strict la art. 3 al. 21, alineat introdus prin aceasta lege, text care are in vedere persoanele carora, initial, li se reconstituisera suprafata maxima de 50 ha, or, in speta, terenul reconstituit initial lui M. E. este de 2,5 ha.
       Nimic nu-i impiedica pe reclamanti sa formulez cerere la intrarea in vigoare a Legii 247/2005 pentru suprafata in cauza.
       Nu in ultimul rand, asa cum s-a mentionat, M. E. a fost inscrisa in anexa 47 cu suprafata de 19,62 ha cuprinzand persoanele care nu au depus acte doveditoare, or, prin Hotararea nr. 517/09.11.2000 a C. J. C. aceasta anexa a fost validata, hotararea ramanand definitiva, nefiind contestata de M. E. care traia la momentul respectiv (decedand d-abia in anul 2002).          
       Mai mult decat atat, nici la intrarea in vigoare a Legii 247/2005 reclamantii nu au facut nicio solicitare comisiei locale in ce priveste reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 19 ha (aspect recunoscut chiar de acestia prin cererea nr. 2870/2007)
       Avand in vedere aspectele retinute mai sus, instanta apreciaza ca reclamantilor nu le sunt aplicabile prevederile Legii 193/2007, situatie fata de care face de prisos analiza dovezilor dreptului de proprietate.
       Fata de toate aceste considerente, instanta constata ca Hotararea nr. 1425/15.12.2009 emisa de parata C. J. C. este legala si temeinica, motiv pentru care, avand in vedere si prevederile art. 64 din Legea nr. 18/1991, apreciaza neintemeiata plangerea reclamantilor, urmand a o respinge ca atare.
       
         PENTRU ACESTE MOTIVE
               IN NUMELE LEGII
           HOTARASTE
       
       Respinge plangerea formulata de reclamantii B. P., B. I. si S. R., impotriva Hotararii nr. 1425/15.12.2009 emisa de parata C. J. C. PT. A. LG.18/1991 si C. L. PT. A. LG.18/91 I.
       Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
       Pronuntata in sedinta publica, azi 05.05.2010.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010