InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Ineu

Obligatia de a face, constatare calitate membru composesor

(Sentinta civila nr. 1333/2010 din data de 01.09.2010 pronuntata de Judecatoria Ineu)

Domeniu Asociatii, Fundatii, Corporatii | Dosare Judecatoria Ineu | Jurisprudenta Judecatoria Ineu

ROMANIA
JUDECATORIA INEU                                                          OPERATOR 2826
DOSAR NR. 1352/246/2010

SENTINTA CIVILA NR. 1333/2010
Sedinta publica din 01 septembrie 2010
Presedinte : _
Grefier : _

S-a luat in examinare cauza civila, privind actiunea promovata de reclamantul G.P. impotriva paratei Asociatia Urbariala Composesoratul Fostilor Urbarialisti din comuna B., pentru actiune in constatare si obligatie de a face.
La apelul nominal se prezinta pentru reclamant avocat H.I. si pentru parata presedinte Z.T. asistat de avocat F.G., lipsa fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei,dupa care se constata ca au sosit relatiile solicitate de la BNP Lia Feier din Ineu, conform celor dispuse, fiind atasate in dosarul nr.1013/246/2010.
Reprezentantul reclamantului, avocat H.I. in suplimentarea probatiunii, solicita efectuarea unei adrese la parata pentru comunicarea proceselor-verbale si a hotararilor emise dupa constituirea Asociatiei,  incepand cu anul 2001 si pana in prezent precum si incuviintarea probei cu martorii V.T. si C.I., in dovedirea sustinerilor din actiunea principala cu privire la modul de constituire al Asociatiei, respectiv ca tabelele cu membrii fondatori au fost inlocuite  cu alte tabele din care  au fost omisi reclamantii.
Reprezentantul paratei avocat F.G., solicita respingerea cererilor formulate, aratand ca la constituirea Asociatiei, comitetul de initiativa a solicitat acordul reclamantilor in vederea constituirii Asociatiei Urbariale Composesoratul Fostilor Urbarialisti din  comuna B., acestia nedorind sa faca parte din Asociatie.
Instanta, fata de efectuarea adresei la parata, raportat la obiectul dedus judecatii, avand ca obiect constatarea calitatii de membru composesor, obligatie de a face, fata de inscrisurile atasate la dosar, respinge ca neutila cauzei cererea formulata.
Cu privire la proba testimoniala, fata de obiectul cererii de probatiune,  inscrisurile atasate la filele 36-43 dosar 1013/246/2010, vol.IV, respectiv dispozitiile O.G. nr.26/2000, in vigoare la momentul autentificarii Actului constitutiv si al Statutului paratei, precum si imprejurarea ca  aceasta a fost autorizata ca persoana juridica printr-o hotarare judecatoreasca ramasa irevocabila, respinge ca neutila cauzei aceasta proba.
Atat reprezentantul reclamantului cat si reprezentantii paratei arata ca nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta declara incheiata faza probatorie si acorda cuvantul pentru dezbaterea in fond a cauzei.
Avocat H.I., pentru reclamant, solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata si in scris, fara cheltuieli de judecata.
Reprezentantul paratei, avocat F.G., solicita respingerea actiunii intrucat reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate in devalmasie, respectiv legatura de rudenie cu membrii din anul 1925 sau transmiterea acestor drepturi ulterior catre antecesorii reclamantului.
Mai arata ca acesta nu are calitate de membru fondator al asociatiei, respectiv asa cum s-a retinut recent intr-o alta speta, respectiv decizia civila nr.470/2010 a Tribunalului Arad, fara cheltuieli de judecata.
Reprezentantul paratei presedinte Z.T., solicita respingerea actiunii, aratand ca persoanele care au initiat aceste actiuni, nu se regasesc pe tabelul membrilor inscrisi in Asociatie, nu au justificat cota de proprietate detinuta de acestia in cadrul Asociatiei.
Cererea este legal timbrata cu 8 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar mobil de 0,30 lei.
                                   J U D E C A T A,

Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta la data de 28.06.2010, legal  timbrata cu 8 lei taxa judiciara de timbru si timbru judiciar mobil de 0,30 lei, disjunsa la data de 7 iunie 2010, reclamantul G.P., domiciliat in localitatea B. nr., jud.A., cu domiciliu procesual ales la Cabinet avocat H.I. din A., str.A. S, nr., bl. , sc., ap., jud.A. a solicitat in contradictoriu cu parata Asociatia Urbariala Composesoratul Fostilor Urbarialisti din comuna B., cu sediul in comuna B. nr., jud. A., sa se constate calitatea de membru composesor a reclamantului si pe cale de consecinta sa se dispuna inscrierea reclamantului in registrul actual al membrilor composesori.
Nu a solicitat cheltuieli de judecata.
In fapt a aratat ca, parata a fost autorizata prin sentinta civila nr. 874/22.11. 2001  Judecatoriei  Ineu.
In anul 2009, a fost revocat consiliul director, reclamantul solicitand prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire in luna iulie 2009 ca parata sa ii recunoasca  calitatea de membru, conform art. 8 din Statutul Asociatiei Urbariale ,,Composesoratul Fostilor Urbarialisti din comuna B.", cerere la care nu s-a primit raspuns, cu toate ca reclamantul a justificat dreptul de proprietate in cota  aferenta, platind taxele pentru pasunat.
In drept s-au invocat prev.art. 111-112 c.proc.civ., IG 26/2000, Legea nr.1/2000.
Parata Asociatia Urbariala Composesoratul Fostilor Urbarialisti din comuna B., a depus intampinare la fila 215 dosar vo.III, prin care a aratat ca se opune cererii reclamantului, intrucat reclamantul nu a dorit sa fie inscris in lista membrilor fondatori, neregasindu-se in comitetul ad-hoc cu membrii care au infiintat composesoratul, tabelul cu membrii neregasindu-se la dosarul Judecatoriei Ineu, ce are ca obiect  dobandirea  personalitatii juridice a composesoratului.
De asemenea, a aratat ca reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate in devalmasie, respectiv legatura de rudenie cu membrii din anul 1925 sau transmiterea acestor drepturi ulterior catre antecesorii reclamantului.
In probatiune s-au depus acte scrise, fiind atasat dosarul civil nr. 1460/2001 al Judecatoriei Ineu.
Examinand cererea reclamantului fata de probele de la dosar, apararile  formulate de parata  prin intampinare instanta retine in fapt urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.874/22.11.2001, pronuntata in dosar civil nr. 1460/2001 al Judecatoriei Ineu, a fost autorizata functionarea paratei Asociatia Urbariala Composesoratul Fostilor Urbarialisti din comuna B. ca persoana juridica, c u durata de functionare nedeterminata, scopul si obiectul de  activitate fiind prevazute in Actul de constituire si Statutul Asociatiei.
Parata este inscrisa in registrul privind persoanele juridice de la Judecatoria Ineu, la  nr.9/2001.
Potrivit Actului Constitutiv al paratei, autentificat sub nr. 1957/20.11.2001 la B.N.P. Lia Feier din Ineu, parata s-a constituit  pe baza  acordului de vointa al fostilor membrii  ai Composesoratului Fostilor Urbarialisti din comuna B., sau mostenitorii acestora identificati in tabelul anexat, scopul si obiectul de activitate constand in luarea in posesie, organizare, administrarea si exploatarea padurii, pasunii ori a terenurilor arabile stapanite in devalmasie, care apartin membrilor asociati, si care constituie patrimoniul Asociatiei, identificat in CF nr.2811 Bocsig.
La art.8 din Statutul paratei, autentificat sub nr. 1957/20.11.2001 la B.N.P. Lia Feier din Ineu, se arata ca: ,, membrii ai Composesoratului sunt fostii membrii ai Composesoratului Fostilor Urbarialisti si mostenitorii acestora, proprietari de terenuri cu  vegetatie forestiera si pasuni, situate in  raza de activitate a Composesoratului, care si-au manifestat  vointa de a exploata in aceasta forma, fiind  cuprinsi in tabelul anexa".
La art.9 din acelasi Statut, se arata ca: ,,calitatea de membru se  dobandeste prin  subscriere la actul constitutiv, iar dupa constituire prin cerere de inscriere,  care se aproba de catre Adunarea Generala".
Ori, potrivit Statutului paratei, in acord cu prev. OG nr.26/2000 prin care s-a abrogat expres Legea nr.21/1924, calitatea de membru al paratei se realizeaza in doua modalitati : prin subscriere la actul constitutiv-caz in care acestia au si calitatea de membru fondator, ori, ulterior, prin formularea unei cereri de inscriere cu conditia aprobarii de catre Adunarea Generala.
Asa cum s-a solicitat prin actiune, reclamantul a solicitat paratei, ulterior constituirii, a fi inscris ca membru composesor, fara a face insa dovada detinerii cotei-parti devalmase in cadrul paratei, prin depunerea unui extras de CF sau titlu de proprietate.
Desi la dosar, s-a depus  un extras privind ,,Tabloul proprietarilor asociatiei de pasune din comuna B." eliberat de Arhivele Nationale-serviciul Judetean Arad, aferent anului 1927, filele 6-29 dosar vol.IV., reclamantul nu face dovada calitatii sale de membru ori de mostenitor al membrilor asociatiei la nivelul anului 1927.
Prin urmare, actiunea aparand ca  nefondata, vazand in drept disp.art. 111 c.proc.civ., prev. OG nr.26/2000 cu modificarile ulterioare, prev. art.28 din Legea nr.1/2000 cu modificarile ulterioare, urmeaza a fi respinsa.
Vazand ca  parata nu a solicitat cheltuieli de judecata, in drept disp.art. 274 c.proc.civ. nu se vor acorda.
Pentru aceste motive, in numele legii,

                                         H O T A R A S T E,

Respinge actiunea formulata de reclamantul G.P., domiciliat in localitatea B. nr., jud.A., cu domiciliu procesual ales la Cabinet avocat H.I. din A., str.A. S., nr., bl., sc., ap., jud.A.  impotriva paratei Asociatia Urbariala Composesoratul Fostilor Urbarialisti din comuna B., cu sediul in comuna B. nr.., jud. A., pentru actiune in constatare si obligatie de a face.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 01 septembrie 2010.

Presedinte                                                              Grefier
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Asociatii, Fundatii, Corporatii

Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Actiunea formulata impotriva Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, in baza Legii nr. 290/2003; aplicarea prevederilor HG nr. 1120/2006. Admisibilitatea actiunii pe baza de probe raportat la prevederile legale – plata transelor de despa - Decizie nr. 2152 din data de 23.04.2013
- Sentinta civila nr. 2338 din data de 26.03.2004
Asociatii, fundatii. Inregistrare partid politie. Conditii cu privire la sediu si denumire - Decizie nr. 588A din data de 13.09.2016
Art. 56 alin. 1 din Ordonanta 26/2000 raportat la art. 4 din Legea nr. 230/2007 - Decizie nr. 919R din data de 10.05.2012
Presedintele asociatiei de proprietari reprezinta asociatia in derularea contractelor si isi asuma obligatii in numele acesteia. - Decizie nr. 1605R din data de 28.09.2012
Dizolvare asociatie si nulitatea hotararilor adunarii generale - Decizie nr. 1163 din data de 02.10.2009
Aplicarea dispozitiilor art.243 C.pr.civ. Neindicarea succesorilor Asociatiei Salariatilor, in conditiile in care asociatia a fost radiata din evidentele Registrului persoanelor juridice, nu este cauza de suspendare de drept in temeiul art.243 C.pr.civ. - Decizie nr. 154 din data de 23.03.2007
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Asociatii - Sentinta civila nr. 66 din data de 28.01.2010
Asociatia de proprietari - Decizie nr. 777/R din data de 07.10.2009
Asociatii si fundatii - Decizie nr. 9 din data de 08.04.2009
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010
Acordare personalitate juridica - Hotarare nr. 72/PJ/INCHEIERE din data de 19.05.2010