Modalitatea de executare a pedepsei. Mentinerea arestarii preventive a inculpatei prin hotararea de condamnare a acestuia la pedeapsa inchisorii.

In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, in raport de gravitatea extrem de ridicata a faptei comisa de inculpata, de circumstantele concrete in care aceasta a actionat, precum si de nivelul ridicat al actelor de violenta exercitate nemijlocit de acesta, astfel cum acestea au fost descrise la momentul expunerii situatiei de fapt, vazand si consecintele aduse integritatii fizice ale partilor vatamate, instanta apreciaza ca executarea in regim de detentie a pedepsei aplicate este singura modalitate adecvata ce poate fi de natura sa asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este prevazut de dispozitiile art. 52 Cod penal, respectiv prevenirea comiterii de noi infractiuni.
In acest sens, instanta constata ca, desi formal, inculpata are vocatie la suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate, acest beneficiu al legii poate fi aplicat doar in considerarea persoanei sale, prin aprecierea, in raport de datele ce o caracterizeaza pe acesta, ca simpla condamnare constituie un avertisment si ca nu va mai savarsit infractiuni, chiar daca nu va executa pedeapsa in regim de detentie.
Or, fata de conduita inculpatei si modalitatea comiterii infractiunii imputate, instanta nu are o astfel de convingere.
In acest sens, va retine ca inculpata, facand parte dintr-o familie legal constituita a beneficiat in principiu de modele psihocomportamentale pozitive, iar prin prisma educatiei primite a avut posibilitatea de a constientiza toate aspectele negative si antisociale ale faptei comise, lucru care nu a oprit-o sa actioneze extrem de agresiv si determinat, neavand insa nici remuscare, nici compasiune fata de victimele sale.
De altfel, inculpata a fost cea care, in mod determinat, inainte de comiterea infractiunii, a rupt orice legatura cu familia sa, mutandu-se cu inculpatul GC, iar la momentul la care coinculpatul MI le-a propus "sa dea o cioata", toti s-au declarat amuzati de idee, inculpata fiind prima care a initiat actiunea violenta, ducandu-se la prima parte vatamata si smulgand de geanta acesteia, imbrancind-o, lovind-o in cap cu cheia tubulara, manifestari care au fost departe de a avea un caracter circumstantial, in conditiile in care, ulterior primului act material de sustragere, inculpata a fost cea care s-a declarat uimita de rezistenta fizica a victimei, care a ripostat chiar daca fusese lovita cu cheia tubulara in cap.
In plus, comiterea primului act de sustragere prin violenta nu a determinat nici o transformare pozitiva in constiinta inculpatei, care a reiterat actele de violenta, de aceasta data de o amplitudine mai ridicata; mai mult, inculpata a fost cea care a observat-o pe partea vatamata SMA si a luat hotararea sa procedeze ca in noaptea precedenta, aspecte care exclud caracterul accidental al comportamentului infractional al inculpatei si determina instanta sa aprecieze cu rezerva manifestarea de regret expusa de inculpata de la momentul arestarii sale.
Conform art. 350 alin. 1 Cod procedura penala, va mentine starea de arest preventiv a inculpatei si, in conformitate cu dispozitiile art. 139 Cod procedura penala, cu referire la art. 136 Cod procedura penala si art. 145 Cod procedura penala, respinge cererea formulata de inculpata, prin aparatorul ales, de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanta are in vedere ca, la momentul pronuntarii fata de inculpata a unei hotarari (chiar nedefinitive) de condamnare a acesteia, in care a apreciat ca singura modalitate de executare posibila cea in regim de detentie, necesitatea mentinerii sau nu a arestarii preventive, in conformitate cu dispozitiile art. 350 Cod procedura penala, se apreciaza pe alte temeiuri decat verificarile periodice privind arestarea inculpatului pe care instanta este obligata sa le faca in cursul judecatii, in conformitate cu prevederile art. 3002 si art. 160b  Cod procedura penala.
In acest sens, instanta retine ca potrivit deciziei nr. 178 din 20.01.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, "pronuntarea cu privire la mentinerea masurii arestarii preventive prin hotararea primei instante, in conditiile art. 350 C. proc. pen., este un accesoriu al solutiei pe care prima instanta o pronunta cu privire la fondul cauzei, depinde de aceasta solutie si, prin urmare, nu reclama o dezbatere separata asupra mentinerii masurii arestarii preventive", decizie ce este conforma jurisprudentei CEDO, legalitatea privarii de libertate a unei persoane dupa pronuntarea unei hotarari de condamnare, chiar nedefinitive, in ceea ce o priveste, urmand a fi examinata in conditiile art. 5 paragraful 1 lit. a din Conventie.
Curtea a statuat ca persoana arestata preventiv in cauza, din momentul condamnarii sale in prima instanta, are calitatea de "condamnat", privarea sa de libertate ulterior acestui moment intrand sub incidenta literei "a" si trebuind sa indeplineasca conditiile textului mentionat, chiar daca impotriva hotararii de condamnare se exercita cai de atac si chiar daca legea interna il considera un arestat preventiv.
Solutia este logica, intrucat instanta care pronunta hotararea de condamnare a inculpatului dezleaga problema vinovatiei sau nevinovatiei acestuia si stabileste modalitatea de executare a pedepsei, iar pentru aceasta instanta nu se mai pune problema existentei unor "indicii privind vinovatia inculpatului", ci a existentei "probelor certe de vinovatie", chiar daca inculpatul beneficiaza, pana la solutionarea definitiva a cauzei, de prezumtia de nevinovatie.
Sintetizand, in conditiile in care instanta nu numai ca a apreciat existenta vinovatiei inculpatei dincolo de orice indoiala rezonabila, dar si ca este necesar ca aceasta sa execute pedeapsa in regim de detentie, se impune ca arestarea preventiva a acesteia sa fie mentinuta, considerand ca masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea nu este suficienta pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal.