InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Iasi

Jonctiunea posesiilor nu poate opera intre posesia exercitata de posesorul actual si posesia exercitata de adevaratul proprietar al terenului

(Sentinta civila nr. 3976 din data de 20.02.2012 pronuntata de Judecatoria Iasi)

Domeniu Uzucapiune (Prescriptia achizitiva) | Dosare Judecatoria Iasi | Jurisprudenta Judecatoria Iasi

Prin cerere inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.11.2011, sub nr. 36321/245/2011, reclamantii CM si CV au solicitat instantei, in contradictoriu cu paratul MN, ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate dobandirea, de catre reclamanti, prin efectul prescriptiei achizitive de 30 de ani, a dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 400 mp, situat in intravilanul extins al mun. Iasi, la adresa str. V nr. 20A. S-au solicitat si cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii lor, reclamantii au aratat ca la data de 01.10.1997 au incheiat cu ME, mama paratului, un contract de vanzare sub forma unui inscrois sub semnatura privata pentru un teren in suprafata de 1800 mp situat in Iasi, str. V nr. 20A. La data de 17.04.1998 contractul a fost perfectat in forma autentica insa suprafata mentionata in acest act este de 1400 mp si nu 1800 mp. ME a umparat in anul 1960 10 prajini teren, echivalentul a 1800 mp, aceasta suprafata fiind vanduta reclamantilor in anul 1997. Din masuratorile efectuate la fata locului si din raportul de expertiza extrajudiciara intocmit de expert Keller rezulta ca atat ME cat si reclamantul au detinut in mod real si efectiv suprafata de 1800 mp si nu cea de 1400 mp inscrisi in contractul de vanzare-cumparare autentificat. In raportul de expertiza se precizeaza ca din masuratorile efectuate conturul terenului corespunde in mare ca forma si dimensiuni cu cel din schita anexa la contractul din 17.04.1998.
In drept, reclamantii si-au intemeiat cererea pe prevederile art. 111 C.p.c. si 1890 C.civ.
Actiunea a fost legal timbrata taxa judiciara de timbru in valoare de 2543 lei si timbru judiciar de 5 lei.
Paratul, legal citat, nu a formulat intampinare.
La termenul din data de 20.02.2012 a fost audiat martorul CG, a carui declaratie este consemnata la dosar.
La dosarul cauzei au fost depuse, in copie, urmatoarele inscrisuri: certificat de mostenitor dupa ME, contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1799/17.04.1998, contract de vanzare-cumparare sub semnatura privata, plan de situatie, raport de expertiza tehnica extrajudiciara.
Analizand actele si lucrarile cauzei, instanta constata urmatoarele:
Instanta invedereaza ca uzucapiunea este un mod originar de dobandire a proprietatii asupra bunurilor imobile, prin exercitarea unei posesii utile asupra acesteia in termenul prevazut de lege; in speta, reclamantul invoca dobandirea proprietatii prin uzucapiunea de 30 ani, conditiile ce sunt cerute pentru a opera aceasta uzucapiune vizand, potrivit art. 1890 C.civ. doar exercitarea unei posesii utile si in cadrul unui termen de cel putin 30 de ani. Conform art. 1847 C.civ. pentru a fi utila, putand duce, asadar, la prescriptie, posesia trebuie sa fie continua, neintrerupta, netulburata , publica si sub nume de proprietar.
Intrucat reclamantii au inceput sa exercite posesia asupra terenului din anul 1997, cand au incheiat cu ME, mama paratului, contractul de vanzare-cumparare sub semnatura privata, astfel cum rezulta si din depozitia martorului audiat, rezulta ca nu este implinita durata de 30 de ani pentru a invoca uzucapiunea (iar reclamantii nu beneficiaza de un just titlu pentru a invoca uzucapiunea prescurtata, actul sub semnatura privata nefiind valabil ca just titlu, fiind lovit de nulitate absoluta in materie de vanzare de terenuri). De aceea reclamantii invoca jonctiunea posesiei lor cu posesia exercitata de ME, care le-a transmis terenul. Insa jonctiunea posesiilor nu poate opera intre posesia exercitata de posesorul actual si posesia exercitata de adevaratul proprietar al terenului. Reclamantii invoca jonctiunea posesiei lor cu posesia exercitata chiar de autorul paratului, ceea ce este inadmisibil. Posesia pe care titularul dreptului real o are o anumita perioada de timp ii conserva dreptul si nu poate fi folosita impotriva sa, prin unirea acestei posesii cu durata posesiei pe care incepe sa o exercite la un moment dat un netitular al dreptului. In cazul jonctiunii posesiilor prin ipoteza autorul posesorului actual nu este titularul dreptului real. De altfel, in doctrina si practica s-a afirmat ca atunci cand posesia unui imobil s-a transmis printr-un act lovit de nulitate absoluta (cum este cazul in speta de fata, conditia formei autentice la instrainarea de terenuri fiind ceruta ad validitatem, sub sanctiunea nulitatii absolute) nu se creeaza un act juridic valabil pentru jonctiunea posesiilor. Iar daca reclamantii nu ar considera-o nici pe ME adevarat proprietar al terenului, ci doar un posesor, atunci fiul acesteia, paratul din prezenta cauza, nu ar putea avea calitate procesuala pasiva, aceasta calitate apartinand, in actiunile in constatarea uzucapiunii, adevaratului proprietar al bunului imobil.
Avand in vedere cele anterior expuse, constatand ca nu este indeplinita conditia duratei uzucapiunii, ceea ce face inutila verificarea caracterului util al posesiei, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata actiunea.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uzucapiune (Prescriptia achizitiva)

Neindeplinirea conditiilor pentru a uzucapa. Posesie intrerupta si neexercitata ulterior sub nume de proprietar - Decizie nr. 116 din data de 01.04.2015
Actiune respinsa fata de paratul decedat - Decizie nr. 16 din data de 17.01.2014
Cerere de uzucapiune intemeiata pe Codul civil - Decizie nr. 354 din data de 28.04.2011
Uzucapiune - Decizie nr. 42 din data de 20.01.2011
Dobandirea unui imobil prin prescriptie achizitiva - Decizie nr. 970 din data de 03.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 951 din data de 02.12.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 222 din data de 25.03.2010
Uzucapiune - Decizie nr. 407 din data de 31.05.2010
Uzucapiunea-mod de dobandire a dreptului de proprietate. - Decizie nr. 79 din data de 04.02.2010
Uzucapiune-mod de dobandire a dreptului de proprietate - Sentinta civila nr. 150 din data de 05.03.2009
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 681 din data de 12.09.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 117 din data de 25.01.2012
uzucapiune - Sentinta civila nr. 629 din data de 09.12.2009
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 6 din data de 08.01.2009
Uzucapiune in regim de carte funciara. Legea aplicabila. Uzucapiunea extratabulara. - Decizie nr. 338 din data de 02.10.2009
Art. 304 pct. 5 cod procedura civila - Decizie nr. 100 din data de 02.02.2006
uzucapiune si accesiune - Sentinta civila nr. 2955 din data de 11.04.2011
- Sentinta civila nr. 4508 din data de 10.06.2010
- Sentinta civila nr. 489 din data de 27.01.2009
- Sentinta civila nr. 6012 din data de 28.10.2005