InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Iasi

Anulare ordin Prefect.

(Sentinta civila nr. 4265 din data de 16.03.2009 pronuntata de Judecatoria Iasi)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Judecatoria Iasi | Jurisprudenta Judecatoria Iasi

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.11.2008, sub nr. 23318/245/2008 reclamantul   D. O.  a solicitat, in contradictoriu cu paratii Institutia Prefectului Judetului Iasi  si Prefectul Judetului Iasi, anularea  Ordinului nr. 906/09.09.2008 emis de catre parat .
In motivare reclamantul a  aratat, in primul rand ca, ordinul atacat a fost emis cu incalcarea normelor de competenta materiala, deoarece, contestatia sa inregistrata sub nr. 66026/12.09.2005, trebuia solutionata de comisia judeteana,in conformitate cu dispozitiile art. 51 din Legea nr. 18/19991 si art. 27 alin 3 si alin 6 din HG nr. 890/2005 si nu de catre prefect prin ordin .
Cu privire la fondul cererii, reclamantul a invederat ca, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a terenului de 1037 mp, in calitate de succesor al autoarei sale D. M., cerere respinsa in mod eronat pentru presupusa existenta a unor detalii de sistematizare, in ciuda faptului ca a depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate, iar comisia locala nu a dovedit ca  exista detalii de sistematizare in acceptiunea legii .
In final, sustine reclamantul ca, la emiterea ordinului atacat au fost nesocotite  dispozitiile art. 24 alin 2 din Legea nr. 18/1991,potrivit caruia ar fi avut dreptul la despagubiri sau o suprafata de teren in echivalent .
Reclamantii au atasat actiunii, in copii, ordinul nr. 906/09.09.2008 emis de catre Prefectul Judetului Iasi .
Paratul Prefectul Judetului Iasi, legal citat,  a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii, determinat de faptul ca, solutia este temeinica, avand la baza referatul comisiei municipale, potrivit caruia terenul este afectat de detalii de sistematizare, respectiv blocuri de locuinte, cai de acces, spatii verzi, strada C.,  avand regimul juridic reglementat de art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 .
De asemenea, a apreciat paratul ca se impune respingerea exceptiei necompetentei prefectului de a solutiona cererea, deoarece, sunt incidente dispozitiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 atat timp cat terenul a intrat in posesia statului ca urmare a aplicarii dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative .
La solicitarea instantei, prin Serviciul Registratura al Judecatoriei Iasi, la data de 28.11.2008, paratul Prefectul Judetului Iasi a depus la dosar documentatia care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 906/15.09.2008.
Reclamantul,   a solicitat in dovedirea actiunii, proba cu expertiza tehnica judiciara, proba incuviintate de catre instanta, astfel ca,   a fost depus la data de 27.02.2009 raportul de expertiza tehnica topo R. P. .
La ultimul termen, reclamantul si-a precizat actiunea, in sensul ca solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata libera ce rezulta din raportul de expertiza, respectiv suprafata de 261 mp compusa din suprafetele S2 si S 3 .
Referitor la exceptia invocata de catre reclamant, a exceptiei necompetentei eiterii ordinului de catre prefect, instanta retine ca aceasta nu este o exceptie procesuala ci o aparare de fond, urmand a fi analizata odata cu fondul cauzei  .
Prin intermediul exceptiilor de procedura se invoca anumite neregularitati procedurale, respectiv incalcarea unor dispozitii privitoare la sesizarea instantei competente.
Dupa cum se poate observa, reclamantul invoca exceptia necompetentei prefectului, si nu a instantei, astfel ca nefiind incidente dispozitiile art. 158 Cod proc.civ., urmeaza ca instanta sa verifice pe fondul actiunii daca ordinul a fost emise cu respectarea normelor de competenta stabilite de lege.
Pe fondul cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin decretele de expropriere nr. 172/26.03.1970, respectiv 388/08.11.1979 ( filele 20, 23 - 24), autoarea reclamantului D. M, a fost deposedata de suprafata de 1037 mp teren, in vederea construirii unor blocuri de locuinte, iar prin cererea inregistrata sub nr. 66026/12.09.2005 (fila 22), reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate  pentru aceasta suprafata teren .
Dupa analiza inscrisurilor depuse, Comisia Municipala Iasi pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a propus - prin referatul intocmit la data de 30.06.2006 ( filele 17 - 19)  - respingerea cererii,  retinand ca " nu sunt intrunite cumulativ conditiile prevazute  de art. 36 alin 5  din Legea nr. 18/1991, terenul fiind sistematizat, afectat de constructii si investitii realizate"  .
Prin Ordinul nr. 906/15.09.2008 ( fila 13), Prefectul Judetului Iasi s-a dispus respingerea cererii formulate de catre reclamantul din prezenta cauza, pentru suprafata de 1037 mp, in considerente retinandu-se  ca, " terenul revendicat este  afectat de detalii de sistematizare,fiind realizate constructii si investitii,  respectiv blocuri de locuinte, cai de acces, spatii verzi si strada C.".
Prin raportul de expertiza tehnica topo R. P. efectuat in cauza s-a constatat ca exista detalii de sistematizare pe terenul solicitat, identificandu-se astfel : S1 - suprafata de 329,8 mp aferenta blocului de locuinte, S2 - suprafata de 221 mp spatiu de parcare amenajat, S3 - suprafata de 40 mp spatiu verde, S4 - suprafata de 140 mp trotuar si psatiu verde, S5 - suprafata de 249 mp strada C., S6 - suprafata de 44 mp spatiu verde si trotuar, S7 - suprafata de 13 mp, ocupata de blocul de locuinte A 56, expertul apreciind ca teren liber suprafata de 261 mp compusa din suprafetele S2 si S 3 .
In primul rand, instanta retine ca, determinat de faptul ca nu s-a facut dovada comunicarii de catre parata cu confirmarea de primire, conform dispozitiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, nu s-a impus invocarea exceptiei tardivitatii .
Urmeaza sa analizam ordinul atacat prin prisma motivului invocat in considerentele acestuia, redat anterior dar si a criticilor formulate de catre reclamant :
Instanta are in vedere dispozitiile art. 24 alin 2 si art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicata .
Analizand intregul probator administrat in cauza, rezulta ca solutia celor doua institutii, este  corecta si  legala .
? Referitor la competenta prefectului de a solutiona cererea
           reclamantului, instanta retine ca ordinul atacat a fost emis cu respectarea normelor de competenta reglementate de lege, aceasta critica fiind evident neintemeiata .
Astfel, ne aflam in ipoteza prevazuta de art. art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991, fiind vorba de un teren aflat in intravilan si intrat in posesia statului, ca urmare a unor decrete de expropriere, decretele de expropriere nr. 172/26.03.1970, respectiv 388/08.11.1979, asa incat, acestea intra sub incidenta sintagmei "acte normative speciale" .
Ori, aliniatul 6 al aceluiasi articol 36 prevede expres ca cererile de reconstituire a dreptului de proprietate pentru astfel de terenuri se solutioneaza prin ordinului prefectului, asa cum este si cazul de fata .
In acest sens, invocam si o decizie de speta a instantei supreme, respectiv decizia nr. 214/1999, CSJ, sectia civila .
? Cu privire la legalitatea ordinului :
Pentru admiterea unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate este necesara indeplinirea unor conditii generale, iar in prezenta speta si a unor conditii speciale  .
? In ceea ce priveste indeplinirea conditiilor generale, paratul nu a
avut obiectiuni, nefacand motivul respingerii cererii, astfel ca urmeaza a fi verificate pe scurt de catre instanta :
? Calitatea
Calitatea reclamantului nu a facut obiectul respingerii cererii, prin ordinul ce face obiectul prezentei actiuni, insa aceasta nu poate fi  pusa la indoiala, atat timp cat, exista acte de stare civila depuse la dosar (  filele 26 -27, 30 verso -  32) 
? Dovada dreptului de proprietate
Nici dreptul de proprietate al reclamantului sau al autoarei acestuia, nu este contestat, instanta retinand de asemenea ca acesta nu a fost pus la indoiala niciodata, fiind dovedita prin copie certificata de actul de vindere cumparare autentificat sub nr. 2405/1928, respectiv act de vindere cumparare incheiat intre M si C. O. si E. si D. C.  (filele 28, 30) .
? Dovada preluarii terenului
Nici in ceea ce priveste aceasta situatie nu exista obiectiuni, terenul fiind in posesia unitatii administrativ teritoriale, asa cum rezulta din referatul cu caracter de propunere  din 30.06.2006 emise de catre Comisia Municipala Iasi pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, ordinul atacat,  raportul de expertiza si decretele de expropriere nr. 172/26.03.1970, respectiv 388/08.11.1979 ( filele 20, 23 - 24).
? Conditiile speciale, sunt prevazute de art. 36 alin 5 din Legea nr.
18/1991, motivul respingerii cererii reclamantei fiind neindeplinirea uneia dintre aceste conditii speciale :
Pentru ca reclamanta sa poata beneficia de constituirea dreptului
de proprietate este necesara indeplinirea cumulativa a mai multor conditii:
o sa fie vorba de terenuri fara constructie, adica libere, situate in
intravilan;
o terenurile sa nu fie afectate de lucrari de investitii, aprobate potrivit
legii .
o terenurile sa fi fost preluate de stat cu titlu valabil de catre stat sau
unitatile detinatoare prin aplicarea dispozitiilor decretului nr. 712/1966 si alte acte normative speciale ori cu titlu de donatie, dupa caz ;
Asa dupa cum am precizat singurul motiv al  respingerii cererii reclamantei este acela ca terenul solicitat de catre aceasta este afectat de detalii de sistematizare .
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, rezulta ca situatia de fapt retinuta de catre parat este reala, terenul solicitat de catre reclamant fiind afectat de detalii de sistematizare .
Astfel, din referatul comisiei locale si schitele anexa a acestuia din 24.11.2005 ( filele 17 - 19),  rezulta cu certitudine ca  terenul solicitat de catre reclamant este afectat de aceste detalii de sistematizare, respectiv blocul de locuinte blocuri de locuinte, cai de acces, spatii verzi si strada C.
Referatul mentionat este confirmat de raportul de expertiza tehnica topo R. P. nr. ________ efectuat in cauza prin care s-a constatat ca exista detalii de sistematizare, respectiv :  S1 - suprafata de 329,8 mp aferenta blocului de locuinte, S2 - suprafata de 221 mp spatiu de parcare amenajat, S3 - suprafata de 40 mp spatiu verde, S4 - suprafata de 140 mp trotuar si psatiu verde, S5 - suprafata de 249 mp strada C., S6 - suprafata de 44 mp spatiu verde si trotuar, S7 - suprafata de 13 mp .
De altfel, reclamantul nu a administrat nici o proba din care sa rezulte ca situatia de fapt ar fi alta decat cea retinuta in ordinul atacat, neproducand nici o proba care sa duca la alta concluzie  .
In aceste conditii, nu este indeplinita una din conditiile speciale ale
art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 redate anterior - terenurile sa nu fie afectate de lucrari de investitii, aprobate potrivit legii - astfel ca nu se poate dispune restituirea in natura pe vechiul amplasament .
De asemenea, instanta insa, nu isi va insusi opinia expertului, care apreciaza ca fiind teren liber suprafata de 261 mp compusa din suprafetele S2 si S 3, in sensul ca va retine faptul ca suprafata de 261  mp nu poate fi restituita, deoarece este vorba de o parcare amenajata si un spatiu verde de asemenea amenajat, elemente ce  reprezinta  lucrari de investitii si au regimul prevazut de art. 36 alin 5 din legea nr. 18/1991, in sensul ca reprezinta un detaliu de sistematizare .
Asa cum ama aratat anterior, terenul a fost expropriat in vederea
unor blocuri de locuinte ( fila 23), " ...in scopul construirii unui numar de 559 apartamente,..., precum si a lucrarilor tehnico edilitare aferente...", asa incat, suprafetele S2 si S 3, sunt evident detalii de sistematizare realizate in scopul deservirii apartamentelor, facand parte astfel din lucrarile de investitii aprobate potrivit legii .
Astfel, atat parcarea cat si spatiul verde, sunt afectate servitutilor legale 
a amenajarilor de utilitate publica, reprezentate de blocul de locuinte, trotuar si strada C., asa incat, nu este indeplinita una din conditiile speciale ale art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991 redate anterior - terenurile sa nu fie afectate de lucrari de investitii, aprobate potrivit legii - astfel ca nu se poate dispune restituirea in natura pe vechiul amplasament .
In acest sens, invocam si o decizie de speta, respectiv decizia nr. 53/11.04.2007 a Curtii de apel Iasi .
? In ceea ce priveste situatia prevazuta de art. 24 alin 2 din Legea
nr. 18/1991, in sensul ca, reclamantilor nu li se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru un teren acordat in compensare :
In acest caz, obiectul dreptului de constituire il reprezinta terenurile agricole  aferente terenurilor atribuite de cooperativele agricole de productie, cooperatorilor sau altor persoane indreptatite, pentru constructia de locuinte, terenuri care, de regula, au fost atribuite ca loturi de folosinta.
Textul de lege are in vedere aici, suprafetele de teren ce au format obiectul unor acte de dare in plata sau loturile in folosinta acordate pentru constructia de locuinte .
Ori, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca nu ne aflam in aceasta situatie, terenul ce face obiectul prezentei cereri nu este un lot atribuit in folosinta de o cooperativa agricola, fiind vorba despre un teren expropriat, ce se circumscrie dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991 .
Pentru ca reclamantul sa fi fost indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate conform art. 24, trebuia  sa faca dovada  indeplinirii cumulative a doua conditii, respectiv :
- existenta unor acte de atribuire a terenurilor, acte care sa provina de la cooperativele agricole de productie;
- persoanele care sa fi primit astfel de loturi, sa fi edificat constructii de locuit .
Nici solicitarea reclamantului privind acordarea  de teren in echivalent nu
este intemeiata, deoarece,  aceasta ar trebui dispusa conform art. 24 alin 2 din Legea nr. 18/1991, dispozitie legale ce nu are incidenta in cauza, deoarece,  reclamantul nu numai ca nu fac dovada indeplinirii acestor conditii, ci dimpotriva, dovedeste ca se circumscrie dispozitiilor art. 36 alin 5 din Legea nr. 18/1991, deci nu poate beneficia de dispozitiile  art. 24 alin 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicata, modificata si completata.
Pe de alta parte,  fata de dispozitiile legale aplicabile in cauza dar si in concordanta cu practica judiciara in materie, rezulta ca, reclamantul nu poate beneficia de teren in echivalent sau de despagubiri, art. 36 alin 5 , neprevazand aceasta posibilitate in cazul acestor terenuri, astfel ca acesta avea posibilitatea de a apela la dispozitiile  Legii nr. 10/2001, in conditiile art. 8 din acest din urma act normativ, asa cum de altfel s-a statuat si in literatura si practica judiciara in materie .
In acest sens, invocam practica instantei supreme, mai exact decizia nr. 5269/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - sectia civila si de proprietate intelectuala .
Fata de considerentele expuse, instanta va respinge a neintemeiata actiunea precizata formulata de catre  reclamant .
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010