Plangeri contraventionale. Analiza probelor trebuie facuta tinand cont de ansamblul acestora, nu in mod trunchiat.

Plangeri contraventionale. Analiza probelor trebuie facuta tinand cont de ansamblul acestora, nu in mod trunchiat. 

Prin sentinta civila nr. 919 din 13.05.2010, Judecatoria Gaesti a admis plangerea contraventionala formulata de petentul PA, a anulat procesul verbal contestat de acesta si a dispus exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate prin acest act si de la celelalte masuri cuprinse in acesta.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut, sub aspectul legalitatii, ca procesul verbal a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistand motive de nulitate expresa care sa poata fi invocate de instanta din oficiu. Astfel, s-a constatat ca procesul-verbal cuprinde mentiuni privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta savarsita, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator.
In privinta motivului de nulitate invocat de petent in sensul ca procesul-verbal trebuia incheiat potrivit modelului prevazut in anexa 1D, conform art. 181 alin. 1 din H.G. 1391/2006, instanta a retinut ca aceasta critica este neintemeiata. Folosirea formularului de proces-verbal prevazut in anexa nr. 1A din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, in loc de cel prevazut in anexa nr. 1D, astfel cum prevad dispozitiile art. 181 alin. 1 din acelasi act normativ, nu atrage nulitatea absoluta a procesului-verbal. Nerespectarea dispozitiilor cu privire la forma actului constatator poate duce la nulitatea relativa a acestuia, dar numai in masura in care este dovedita o vatamare care nu poate fi altfel inlaturata. Or, in cauza nu s-a invocat o astfel de vatamare.
De asemenea, referitor la motivul de nulitate constand in gresita incadrare juridica a faptei, instanta a retinut ca acest motiv ar putea atrage nulitatea procesului-verbal numai in conditiile art. 105 alin. 2 Cod procedura civila, adica numai daca s-ar fi facut dovada unei vatamari care sa nu fi putut fi inlaturata decat prin anularea actului. In plus, instanta a constatat ca dispozitiile art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006 au caracter general, instituind o obligatie in sarcina tuturor conducatorilor auto, iar art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 este chiar textul de lege care reglementeaza contraventia retinuta in sarcina petentului, respectiv depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.
Procedand apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta a apreciat ca din probele administrate in cauza rezulta ca situatia de fapt retinuta de agentul constatator nu corespunde realitatii.
Instanta de fond a retinut ca, in prezenta speta, fapta imputata petentului poate fi calificata drept "acuzatie in materie penala", conform criteriilor alternative stabilite de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotararea Ozturk impotriva Germaniei din 21 februarie 1984, hotararea Engel si altii impotriva Olandei din 8 iunie 1976, hotararea Lauko impotriva Slovaciei din 2 septembrie 1998, hotararea Anghel impotriva Romaniei din 4 octombrie 2007), si anume: calificarea faptei data in dreptul intern, natura faptei, natura si gradul de gravitate al sanctiunii ce urmeaza a fi aplicata.
Analizand aceste criterii, instanta a constatat, pe de o parte, ca dreptul intern nu califica drept "penala" contraventia ce a fost retinuta in sarcina petentului, insa acest aspect nu are decat o valoare relativa.
Pe de alta parte, instanta a aratat ca dispozitiile legale apreciate a fi incalcate de petent au un caracter general, adresandu-se tuturor persoanelor carora le impune un anumit comportament, stabilind si o sanctiune pentru a descuraja si a pedepsi. Instanta a avut in vedere si natura sanctiunii ce a fost aplicata in urma angajarii raspunderii contraventionale a petentului care este amenda in cuantum de 540 lei, o sanctiune ce are caracter punitiv si preventiv.
Fata de aceste imprejurari, fapta imputata petentului avand "caracter penal", instanta a considerat ca in speta devin aplicabile garantiile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, petentul beneficiind in consecinta de prezumtia de nevinovatie. Prin urmare, instanta a apreciat ca intimatul avea obligatia sa faca dovada faptei retinute in procesul-verbal de contraventie, indoiala profitand contravenientului.
In ceea ce priveste dovada, instanta a aratat ca procesul-verbal de contraventie poate sa se bucure de o prezumtie de legalitate si temeinicie numai cu respectarea unor limite rezonabile, luand in considerare miza litigiului si respectarea dreptului la aparare, asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotararea Salabiaku impotriva  Frantei din 7 octombrie 1988, hotararea Telfner impotriva Austriei din 20 martie 2001, hotararea Anghel impotriva Romaniei din 4 octombrie 2007). Prezumtia de veridicitate a faptelor constatate de agent nu poate opera decat pana la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge ca persoana invinuita de savarsirea faptei sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrara celor consemnate in procesul-verbal.
Avand in vedere ca, in cauza, din fotografiile video-radar depuse la dosar de intimat nu reiese ca autovehiculul avand nr. de inmatriculare _ a circulat cu viteza de 182 km/h, instanta a retinut ca nu au fost respectate dispozitiile pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legala 021-05 N.M.L. "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)", prin urmare inregistrarea nu poate fi folosita ca proba.
Astfel, precizeaza instanta de fond, in primele 5 fotografii nu se poate distinge numarul de inmatriculare al autovehiculului filmat. Instanta a retinut ca doar in cea de-a 6 a fotografie se poate distinge numarul de inmatriculare al autovehiculului, insa viteza T (tinta) este de 152 km/h.
De asemenea, instanta a constatat ca viteza T de 182 km/h este inscrisa doar in prima fotografie video-radar, insa din cuprinsul acesteia nu reiese numarul de inmatriculare a autovehiculului si nici marca acestuia, neputandu-se stabili daca acesta a fost autoturismul condus de petent.
Instanta a mai subliniat ca pentru clarificarea situatiei de fapt, prin adresa emisa la data de 25.02.2010, a fost solicitat suportul cu inregistrarea video-radar, insa la data de 12.03.2010 intimatul a comunicat ca nu poate pune la dispozitie inregistrarea video-radar, intrucat din lipsa casetelor video necesare unei bune desfasurari a activitatilor de filmare a abaterilor la incalcarea regimului legal de viteza, se procedeaza la stocarea imaginilor pe planse foto, dupa care casetele sunt refolosite in procesul de constatare a contraventiilor.
Astfel, a apreciat instanta de fond, fotografiile video-radar depuse la dosar de catre intimat nu pot fi avute in vedere ca proba in sprijinul temeiniciei procesului-verbal. In lipsa probelor care sa dovedeasca savarsirea faptei de catre petent, respectiv plansa foto sau inregistrarea video, prezumtia de nevinovatie a petentului isi produce efectele. In caz contrar, prin aplicarea prezumtiei de veridicitate a procesului-verbal, petentul ar fi pus in imposibilitatea de a proba ca nu a savarsit fapta contraventionala.
Fata de aceste imprejurari, instanta a apreciat ca in cauza nu s-a dovedit faptul ca petentul a fost inregistrat conducand cu viteza de 182 km/h, astfel incat plangerea petentului este intemeiata.
Impotriva sentintei civile mai sus precizate, intimatul a formulat recurs, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. 
Intimatul a aratat, in cererea de recurs formulata, ca la momentul efectuarii primei poze, autoturismul era prea departe de aparatul radar si de aceea nu se poate vedea numarul de inmatriculare al acestuia. Intimatul a mai sustinut ca autoturismul a fost inregistrat cu viteza maxima de 182 km/h, adica viteza care apare in prima fotografie, ceea ce se explica prin aceea ca aparatul radar inregistreaza la o distanta de 800-1000 m, astfel ca numai din succesiunea planselor fotografice se poate deduce ca este vorba de acelasi autovehicul.
Tribunalul Dambovita, prin decizia nr. 713 din 01.09.2010, a admis recursul si a modificat sentinta atacata in sensul ca a respins plangerea contraventionala.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut ca instanta de fond a apreciat in mod gresit probele administrate in cauza.
Tribunalul Dambovita, analizand recursul formulat de intimat, a retinut ca inregistrarea s-a efectuat cu respectarea dispozitiilor art. 109 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, documentatia aparatului radar fiind depusa la dosar.
Tribunalul a apreciat ca instanta de fond a analizat trunchiat probele aflate la dosar, inclusiv imaginile din plansa fotografica, in mod gresit considerand ca nu pot fi avute in vedere aceste fotografii atat timp cat nu toate indica numarul de inmatriculare al autovehiculului. Tribunalul a stabilit ca probele trebuie analizate corelat, in ansamblul lor, nu trunchiat, astfel incat hotararea sa se intemeieze pe toate probele cauzei. Astfel, a aratat Tribunalul, primele fotografii nu pot fi ignorate din ansamblul probator, chiar daca nu se vede clar numarul de inmatriculare al autovehiculului, pentru ca nu exista indicii ca aceste fotografii ar apartine altui autoturism.
A mai precizat Tribunalul ca, de regula, in timpul mersului, la vederea masinii de politie, soferul franeaza, de aceea intr-una dintre fotografii apare viteza de 182 km/h (foto 1), iar in alta fotografie apare viteza de 152 km/h (foto 6).
Pe de alta parte, a continuat Tribunalul in motivarea deciziei, nici petentul nu a adus niciun contraargument care sa combata cele sustinute in procesul verbal, simpla mentiune in procesul verbal de nerecunoastere a abaterii nefiind suficienta.